Deposedată de maşina lui tati şi obligată să mă deplasez cu firobuzul, stăteam aseară şi aşteptam 14-le in staţia de la Măraşti. În câmpul meu vizual işi face apariţia o femeie îmbătrânită cu părul scurtat si încreţit, cu blugi invechiţi, model morcov, cu o bluză primită cu siguranţă din Germania şi nişte pantofi fara toc ce semănau cu balerinii trendy din zilele noastre. Era gârbovită si nu mai păstra nimic din înfăţişarea inaltă şi impunătoare a frumoasei femei ce mi-a fost profesoară de matematică in gimnaziu.
Şi mi-am amintit de orele insuportabile pline de cifre, paranteze si ecuaţii imposibil de rezolvat. Şi cum atenţia mea era îndreptată spre orice alt punct din clasă, cât mai departe de tabla cu hieroglife înfricoşătoare, privirea mi se concentra pe picioarele ei lungi, subţiri si albe şi le contemplam momente în şir pentru că nu puteam să îmi dau seama dacă ciorapii ei sunt doar foarte subţiri sau inexistenţi. Îmi mai amintesc de rochiţa ei colorată, de vară, în care predomina galbenul, de părul ei lung, lung care îi curgea pe spate până la fund. Mă fascina cum de nu i se despletea subţirica coada împletită şi nelegată cu nici un elastic. Văd şi acum pălăriuţa ei bleu, tricotată, pe care o purta iarna şi sub care işi strângea tot părul ei negru si lung. Avea şi o broşă pe ea, dar nu mai ştiu ce formă avea. Purta pălăriuţa pe o ureche şi eu iarăşi mă miram cum de nu îi pică.
Şi aseară era doar o biată femeie trecută de 40 de ani, urâţită şi tot profesoară de mate.
Am urât tot timpul matematica, nu din cauza profesorilor, pur şi simplu nu avem nimic in comun, eu şi ea.
Cele mai comentate