Probabil aţi aflat deja, probabil încă nu ştiţi, dar DeMaio.info se relansează. pe 23 noiembrie. Pentru că Bogdan este un om pe care eu il apreciez că are puterea de a zice lucrurile verde în faţă, pentru că are tăria de a se lua de gât cu toţi şi pentru că de fapt, sub această platoşă, se află un suflet de aur (poate nu ştiţi nici asta: Bogdan are un caţel şi iubeşte animalele la fel de mult ca mine), pentru toate astea îi urez mult noroc cu noul proiect şi sper ca noul DeMaio.info să fie un loc unde toţi să se simtă în largul lor.

Despre proiect, cu cuvintele lui Bogdan:

Un proiect care se adresează unei categorii sociale suficient de aparte pentru ca lucrurile să fie complicate, şi o echipă de profesionişti ai cuvintelor care îşi doreşte să facă diferenţa în piaţă. [...] Pentru că echipa redacţională de aici va respecta şi întreţine în continuare lucrurile care au făcut din DeMaio.info unul dintre cele mai cunoscute nume ale blogosferei: verticalitatea, limba română şi libertatea de expresie. [...] DeMaio.info pleacă la drum cu o echipă mică, dar trebuie spus că este vorba de un proiect deschis, la care oricine este invitat să participe.

Succes!

Vă mai aduceţi aminte de pisicuţa asta? în caz că nu, recitiţi-i povestea, că e una fericită. Iat-o cât de mare şi frumoasă s-a făcut. Din câte ştiu eu, o cheamă Scorţişoară. Draga de ea. Se vede că stăpâna ei o iubeşte cum merită.

… dar si cand fac, ies cam asa.

De multă multă vreme am vrut să vă povestesc de el, dar tot timpul am găsit altceva. Urât din partea mea pentru că nu mulţi se pot mândri cu aşa un bunic cum este al meu. Adică cu un bunic de 94 de ani. Ieri a fost ziua lui şi m-am bucurat să fiu alături de el la vârsta asta.

Bunicul meu s-a născut în 1915 şi a trecut prin al doilea război mondial luptând pe front. A fost împuşcat şi totuşi n-a părăsit ţara la nevoie. A avut tot felul de boli şi operaţii pe care le-a depăşit şi acum sunt doar o amintire vagă a unei vieţi lungi de aproape un secol.

Bunicul meu e atât de lucid şi atât de prezent printre noi încât oricând îl întreb despre viaţa lui cea lungă işi aminteşte cu lux de amănunte şi ne povesteşte cu lacrimi în ochii peripeţile prin care a trecut. E sănătos şi se ţine încă foarte bine. Atâta doar că are probleme cu echilibrul, cu vederea şi cu auzul. Ca orice bătrânel.

Îmi pare rau că n-am petrecut mai mult timp cu el, dar el trăind în Moldova şi eu aici, întâlnirile noastre au fost sporadice şi de fiecare dată când venea tataie la Timişoara îmi aducea ceva. Acum, mutat aproape de Timişoara, pot să-l văd când vreau eu. M-a impresionat peste măsură când l-a vizitat pe tatăl meu la spital şi dacă nu eram doborâtă de oboseală mi-ar fi plăcut să fiu acolo să îi văd.

Bunicul meu are trei copii, dintre care cel mai mare are 64 de ani. Ce minune să îţi poţi vedea copiii la o vârstă aşa de înaintată şi nepoţii deja numai buni de măritat/însurat.

Nu prea îmi găsesc cuvintele să vă povestesc despre el, pentru că pe de o parte nu ştiu aşa de multe lucruri şi pe de alta despre unele lucruri sau unii oameni care mă impresionează mult de tot nu prea ştiu cum să vorbesc. Mă copleşeşte situaţia.

Am de decernat nişte premii şi pentru că am tot amânat din diverse motive de priorităţi, iacă acuma pot să o fac.
Încep cu cel de la Mary care făra nici un motiv şi nici o condiţie m-a premiat pe ochi frumoşi. Nu pot decât să îi întorc favoarea şi o premiez şi eu cu premiul ce urmează.

În primul rând, ca orice câştigător, trebuie să le mulţumesc lui Boghi şi lui DN pentru onoarea de a-mi fi acordat premiul Blog de Oro. Aşadar: Mulţumesc ! La rându-mi tre’ să fac aceleaşi nominalizări şi să dau mai departe acest titlu. Ordinea este cea din google reader, ca acolo am toate blogurile pe care le urmaresc: Read the rest of this entry &raquo

Azi e ziua lu’ Iubi. Daca nu m-a auzit la radio urandu-i ce scrie in titlu (desi m-a auzit si aseara si azi dimineata mataindu-ma la telefon), sa o citeasca toata lumea si sa ii ureze de bine.

Gand in gand cu bucurie, Tudor m-a lepsuit cu colinde. De cateva zile ascult numai muzica de sezon ba la lucru de pe CD, ba la radio pe MP3 player, ba prin mall sau in orice magazin. Si cu toate astea nici urma de spirit de Craciun. Si am concluzionat ieri ca e din cauza lipsei zapezii. Adica daca ar fi nins macar asa in scarba zilele astea, parca m-as mai fi lasat si eu patrunsa de atmosfera, dar asa… nici poveste. Asta insa nu e o piedica sa nu fac publice niste cantece asa dragalase cu zurgalai.

Ca tot romanul il ascult pe Hrusca, Narcisa Suciu si Paula Seling dar cum am luat de pe net un folder numai cu melodii de Craciun, ascult de toate. Si imi place la nebunie albumul pe care l-au scos Kelly Family de sarbatori, imi place si cel al lui Elvis Presley, cateva de la Michael Bolton, sa nu uit de Boney M… si pentru voi, preferatele mele:

Elvis Presley – Blue Christmas

Elvis Presley – Silent Night

Gene Autry – Rudolph, the red-nosed raindeer

Cliff Richard – Mistletoe and wine

Stefan Hrusca – Afara ninge linistit

Stefan Hrusca – Colindul Cerbului

Dolly Parton – Santa Claus is coming to town

Narcisa Suciu – Florile Dalbe

Paula Seling – Domn, domn sa-naltam

Paula Seling – Colo’n Josu’

Nat King Cole – The First Noel

Shakin’ Stevens – Merry Christmas Everyone

Queen – Thanks God is Christmas

The Kelly Family – Little Drumer Boy

The Kelly Family – White Christmas

The Kelly Family – One more happy Christmas

The Platters – Please come home for Christmas

Mai departe catre: Nuzzu, 2 Smart Cherries, Dianora si Druje.

Sarbatori fericite si un Mos Craciun incarcat de daruri.

Sportul in Romania de multe ori se rezuma la fotbal. In 80 % din cazuri, ziarele de specialitate scriu doar despre fotbalisti, despre transferuri si scandaluri, despre antrenori si finantatori, despre etape si divizii, despre campionate si despre vietile personale ale celebritilor care dau cu piciorul in minge. Pe mine una nu ma pasioneaza sportul. Adica tin cu Romania de fiecare data cand joaca, dar partea proasta e ca noi nu prea stim cand joaca pentru ca celelalte sporturi nu sunt atat de mediatizate, precum Sportul suprem din tara asta.

Ca sa n-o mai lungesc atata cu introducerea si ca sa scriu despre ce spune titlul, stiu sigur ca multi dintre voi cunosc sportivi de performanta care se pot mandri cu medalii de aur, de argint sau de bronz, obtinute la diverse concursuri sportive si mai stiu ca multi dintre acesti campioni sunt sarbatoriti doar in sanul familiei si in federatia sau clubul din care fac parte. De cate ori ati vazut la stirile sportive reportaje despre un concurs de judo sau un concurs de natatie, sau poate o cursa de atletism? De putine ori sau doar daca Romania a castigat sau a pierdut si asta pe scurt, doar amintit in vreo cateva secunde sa nu zica ca au trecut cu vedere. (Da, cacofonia e intentionata.)

Cati dintre voi ati auzit de Amalia Sisak? Poate doar cativa care ati fost colegi cu ea sau o cunoasteti din intamplare pentru ca sunteti din Timisoara. In mod normal ar fi trebuit sa stiti ca e multipla campioana mondiala, europeana si nationala la shotokan. Dar bineinteles ca nu stiti pentru ca sportul asta nu e promovat deloc. Si pe langa ca nu e promovat, nici federatia nu le permite cateodata sa fie promovati cum trebuie, dar mai ales cei care trebuie. De exemplu, ieri a avut loc Gala Sportului Timisean, dar toate ziarele au dat un singur nume. Cand de fapt au fost mult mai multi castigatori, printre care si Amalia, care a obtinut locul III la Arte Martiale. Am norocul sa o cunosc personal pentru ca  e sora prietenei mele, care actioneaza sub numele de Super Andrea. Cum nu-mi place sa scriu fara dovezi, iata mai jos poze de la concursurile la care a participat si la care a obtinut medalia de aur si cea de argint.

Un alt sportiv de care n-a auzit nimeni e Cezar Listeveanu. Membru al unui club de natatie din Timisoara, pe numele sau Masters, Cezar a obtinut la diverse concursuri medalii de aur, argint si bronz. E drept ca nivelul la care se desfasoara aceste competitii nu e unul olimpic, dar ar trebui sa stiti ca ele se organizeaza atat pe plan national, cat si european. Dar credeti ca scrie vreun ziar despre ele sau despre participanti? Abia, abia daca trimite presedintele clubului un comunicat de presa si o poza unele ziare binevoiesc sa le publice. Ce conteaza ca aduc faima Romaniei? Ce conteaza ca sunt mai buni ca ungurii?  N-are a face, daca nu au mingea la picior.
Da, Cezar e iubitul meu si in afara de mine si familia lui nu il felicita nimeni pentru toate medaliile obtinute pentru ca nu stie nimeni ca el e inotator. Iar lui nu-i sta in fire sa se laude, asa ca il laud eu.

Daca si voi aveti sportivi in familie care nu beneficiaza de nici o promovare, puteti sa imi trimiteti poze cu ei si titlurile pe care le detin si facem o galerie a campionilor.

M-am intalnit cu Edy. Zambeam si chiar ma bucuram ca il vad. L-am intrebat ce mai face. Mi-a zambit: „Not good”. Aveam impresia ca glumeste, cel putin impacarea de pe chipul lui si zambetul calm ii contraziceau vorbele. I-am cautat dovezile pe trup, pentru ca nimic din infatisarea lui nu ii intarea spusele. A coborat scarile pentru a se apropia de mine. Mi-a spus ca a fost in spital. Apoi, cu jumatate de gura, Edy mi-a spus ca mai are vreo doua luni de trait, are cancer la plamani si i s-a imprastiat prin tot corpul. Am reactionat tampit, cu o grimasa tampita, cu o replica tampita: „Really?”. Eram inca in cautarea dovezilor trupesti, scormoneam pe chipul lui si aveam impresia ca ma pacaleste. Asteptam sa izbucneasca in ras. Era senin si imi povestea ca a venit sa isi incheie socotelile si sa vanda apartamentul.
Edy e olandez. Are peste 50 de ani si ne-am intalnit doar de vreo 3 ori, sau asta era a treia?
Prima data, pe scari, la fel ca azi, era cu baiatul care locuieste in apartamentul lui si am schimbat cateva replici pe engleza. Si cateva zambete. A doua oara cand ne-am vazut, m-a rugat sa ii traduc niste acte pentru a le intelege si el. S-a bucurat cand i le-am dus dupa 2 ore. A treia oara nu-mi aduc aminte daca a fost, se prea poate sa se fi intamplat tot pe casa scarii. Daca nu, asta a fost a treia oara. Mi-a promis ca ne vom vedea cel putin o data. M-a imbratisat, mi-au dat lacrimile, iar el mi-a zambit. A multa oara.
Nu pot sa imi imaginez cum e sa stii ca urmeaza sa mori in cateva luni. Cum poti sa te impaci cu gandul asta? Cum poti sa zambesti cand stii ca nu mai e nici o speranta?
Ma uitam la Edy si imi spuneam ca e incredibil cat de viu e in fata mea si cat de mort va fi peste catva timp. Ce crud, ce neverosimil, ce departe pare moartea de mine…

As vrea sa scriu un post care sa păstreze tonul lui Alex, as vrea sa pot sa fiu puţin mai comica, mai asemenea ţie, adică „nu pe treaba mea”, insa azi nu pot. Azi vreau sa ştii ce nu ti-am spus niciodată, ce poate bănuieşti, intuieşti, iţi doreşti sau pur si simplu nu e nevoie sa spun pentru ca vine de la sine. Azi iţi mulţumesc pentru toate momentele in care m-ai ascultat, pentru toate mângâierile pe mana pe care mi le-ai dat si mai ales pentru pupicii neaşteptaţi care au aterizat pe obrazul meu stâng. Azi vreau sa iţi arat recunoştinţa mea pentru toate partidele de râs, fie ca s-au petrecut la facultate, in oraş, in vacanta, la lucru sau pe mess. Tot azi iţi cer iertare pentru toate observaţiile/reproşurile/chestiile tâmpite pe care ti le-am spus (si promit sa mă abţin cât pot de la altele).

Si sa nu închei fără nişte urări, ca e urat din partea mea. Dacă iţi spun ca iţi doresc tot ce îmi doresc mie, suna clişeic si poate neadevărat, ar putea aduce chiar a blestem, ca totuşi nu ne plac aceleaşi lucruri si Doamne fereşte sa ti se întâmple ţie lucruri pe care mi le doresc sau le visez eu. Cu accentul pe „visez”. ) Aşa că lăsând dorinţele mele la o parte, ţie as vrea ca viată să iţi ofere o cale întinsă pe care să nu întâlneşti prea multe obstacole, iar acelea pe care le întâlneşti sa te ajute sa devii un om mai bun, mai puternic, mai curajos. As mai vrea ca viata sa iţi scoată in aceasta cale un om care sa te iubească atât cat poate un om iubi si pe care si tu sa îl iubeşti la fel. Si pentru ca zilele astea mă conving tot mai mult cat de importanta e sănătatea, iţi doresc sa nu cunoşti durerea nici fizica, nici psihica, sa trăieşti 100 de ani ca sa putem vorbi si-atunci, la bătrâneţe, pe messenger.

Iţi mai doresc sa scapi de „griji”, sa poţi manca atâta ciocolata câtă vrei tu, fără sa ti se facă rău, sa iţi iei cate haine vrei tu de la Kenvelo si Terra Nova si mai ales sa ramai prietena mea pentru toata viata.

La mulţi ani, Inteligenţă Superioară!