Nu știu dacă generația mai tânără de cititori recunoaște replica, da’ celor de-o vârstă apropiată de a mea bag sama că le e destul de familiară.

Pe vremea când singura modalitate de comunicare rapidă era telefonul fix, una dintre distracțiile noastre cele mai mari era să sunăm la diverse numere și să punem diverse întrebări. De la cele mai nevinovate, la cele mai amuzante, cum ar fi: mai mult…

Acuma nu ştiu dacă-i baş minune sau s-a întâmplat doar în cazul meu, dar… e un început.

Minunea e că mai mult…

Stăteam ieri și mă gândeam degeaba despre ce aș putea scrie. Scriam pe Twitter că mă simt de parcă aș avea o bulă de aer în creier și nu pot nicium să leg niște propoziții, că inspirația e pe la mama dracului. Doru mi-a sugerat să scriu despre asta, însă nu scriu despre chestii ce nu se întamplă în Timișoara sau la care eu nu particip. Deci nu scriu.

Și azi, uitându-mă printre statistici, referreri și paginile blogului pe care s-a ajuns, m-a trăznit palma muzei, întoarsă pe neașteptate din vacanță. Nu de alta, dar i s-o năzărit să plece baș la sfârșitul verii. Amețită și muza asta.

Promisesem demult că vă voi povesti cum scriu eu cu diacritice și cum unii s-au arătat interesați, vă dezvalui tehnica.

Nu mă pot obișnui cu ș sau ă, în locul : sau [, așa că am inventat io un sistem pe care nu vă încurajez să-l folosiți. Că-i complicat.
Pe masură ce scriu dublez literele care ar trebui să fie diacritice. Așa: în loc de ă, scriu aa, în loc de ș ss, în loc de ț tt. Partea amuzantă e când trebuie să fac â sau î. Pentru că nu pot pune nici trei a, nici trei i, că stric ă-ul sau pluralul unor cuvinte. Și-atunci adaug un h după ele, că sunt prea puține cuvinte care au ah sau ih în compoziție. Și atunci cuvintele arată cam așa: ihncahntat, paapussaa, ttahfnos, ssantaj. mai mult…

Dacă mi-ar fi spus cineva, chiar și anul trecut, că voi ajunge să dezvolt o pasiune pentru grădinărit, m-aș fi tăvălit pe jos de râs. Mă rog, atât cât aș fi putut râde anul trecut.

Nici măcar plăcerea de a planta ceapă și morcovi în spatele blocului într-o grădinuță de  juma’ de metru pe juma’ de metru nu prevestea elanul pe care l-am dobândit vara asta. mai mult…

De când mi-a luat 200 de lei pentru a trata o otită, n-am mai prea dat cu câinii pe la veterinarul lor. I-am tot dus pe la alții mai de prin preajma casei ca să le facă o deparazitare-două. Însă câinii mei au o alergie de zile mari care îi ține tot într-un scărpinat și-un lins de câteva luni bune. De fapt, câinii mei se scarpină și se ling de când s-au născut cred. Dar acum e mai rau ca niciodata. La început mi-au spus că e din cauza mâncării. Să nu le mai dau mânacare de oameni. Bun, nu le-am mai dat. Mă duc aproape de faliment în fiecare lună pentru că le iau mâncare de la Royal Canin, hipoalergenică. Și asta mă costa 30 de lei kg, care nu mă ține nici o săptămână. Da, e scump să ai câini… Și totuși nu încetează cu scărpinatul. Ajung până la sânge atâta sunt de insistenți. E drept că au colectat și câțiva “chiriași” de pe afară de la pisici și de pe la sat. Însă ăsta nu cred că e un motiv să se scarpine până devin portocalii din albi. mai mult…

Hapciu e la spital, suferind nişte transplanturi. Şi cum n-am vreme să stau lângă ea s-o ţin de oglindă, am lăsat-o acolo şi am pornit pe jos înspre casă şi înspre treburile pe care le am de făcut.

Aşa se face că am descoperit cu uimire că mă simt ciudat să merg pe jos. Parcă n-aş mai şti cum se merge pe stradă. Ce tâmpenie! Am căscat ochii la toate clădirile ce eclozează prin oraş întrebându-mă de când n-am mai trecut pe-acolo şi încercând să-mi amintesc ce era pe locul ăla înainte. N-am reuşit, deşi am bătut unele dintre străzile alea aproape zilnic timp de 8 ani de zile. mai mult…

Aşa-i că vi s-a întâmplat măcar o dată, să ţipaţi la televizor când o tipă, într-un thriller sau într-un horror, se duce să vadă ce e, când aude zgomote prin casă? Hai, recunoaşteţi, că la primele filme de gen toţi vorbeam cu televizorul şi le dădeam tututor sfaturi, cam cum fac bărbaţii când se uită la fotbal.

Mă rog, recunoaşteţi sau nu, nu asta e ideea.  mai mult…

Ştiţi ce-a păţit Pluto(n)? Pe 24 august 2006 a fost deplanetizata. Adica i s-a luat titlul de planeta şi i-au zis simplu “corp ceresc”. Am suferit alături de ea când am văzut pe Discovery că a fost exclusă din rândul celor 9 coloşi care îi făceau curte Soarelui. Până acum câteva zile, încă îi plângeam de milă. Ghinionul ei a fost că mi-am cumpărat o cărticică despre horoscopul lunii octombrie (lucru pe care nu l-am mai făcut de ani mulţi şi buni) şi ghici ce?? Nenorocita asta mică în complicitate cu grăsana de Saturn mi-au dat toate meciurile peste cap. Cică-s în cuadratură şi de-asta îmi ies mie toate pe dos, de-asta mă împedic zilnic de psihicul meu, care e atât de jos că-l calc în picioare, de-asta mă îmbolnăvesc, de-asta mi-am pierdut seninătatea şi optimismul, de-asta nu mă mai suportă nimeni şi de-asta mi-e scârbă de viaţă. mai mult…

Pentru că şocaţi o să fiţi când o să aflaţi răspunsurile la afirmaţiile făcute cu câteva zile în urmă. Şi după ce o să vă şocaţi, o să vă dezabonaţi de la feed, o să daţi unfollow pe twitter şi unlike pe facebook. Daaaar, mai am o şansă să rămâneţi prin preajmă dacă citiţi şi explicaţiile şi dacă reuşesc să mă scot cumva. Dacă nu, asta e ceea ce se numeşte lucru manual. mai mult…

Povesteam aseară pe twitter că aş fi vrut să îmi fotografiez toate hainele din dulap, da’ că m-am plictisit înainte de a începe. Mna, cum altfel, că doar îs balanţă, doar n-o să rămân la prima decizie pe care am luat-o. (Ce tâmpenie, să îi spună „decizie” când in secunda 2 te răzgândeşti. In fine… ) Mi-am pus chiar şi bateriile la încărcat, să pot să fac câteva poze. Mă gândeam chiar cum urmează să denumesc pozele, fie după culoarea hainelor, fie după ce sunt: pantalon, fusta, tricou, bluza, etc. Da’ acuma îmi dau seama că aş putea foarte bine să le pun în dosărele de-alea galbene şi alea să fie ca nişte sertare cu pantaloni, fuste, tricouri, bluze, etc. Da, aşa o să fac. Şi le denumesc după culori. Na, bine că am găsit soluţia cea mai avantajoasă.*
Dacă sunteţi curioşi de ce, pentru numele lui Dumnezeu, aş vrea să fac aşa ceva, adică să îmi pozez hainele, vă zic acuma: pentru că aşa o să ştiu mai bine şi mai repede ce am prin dulap. Să nu mă mai îmbrac o săptămână numai în blugi şi în cele cinci bluze pe care le extrag rapid de de etajera de sus, în adidaşi şi cu geaca sport. Că am la haine de care nici nu mai ştiu şi ies naibii din modă până îmi aduc eu aminte de ele.
Şi de-asta o să le fac poze. Şi dup-aia o să îmi pozez bijuteriile şi accesoriile. Ce mama naibii, doar îs femeie şi tre’ să mă port ca atare. Măcar din când în când. **

* nu mă băgaţi în seamă. Am gândit cu voce tare pe blog.
** îs curioasă cât o să mă ţină.