Tomata cu Scufiţă

Ca sa inchei odata cu ziua de duminica, o sa va povestesc despre un one-woman-show la care m-am dus, actionand rapid, pentru ca acest gen de manifestatie nu este promovat cum trebuie. Dovada si populatia redusa pe care am intalnit-o in clubul ala unde o apa plata costa 7 lei. Trecand peste neplaceri, piesa in discutie e cea din titlu, Monoloagele vaginului. A fost si la teveu acum cativa ani, dar ce am vazut eu in The Note si spectacolul pe care il face Eve Ensler nu se poate compara. Tipa asta, Eve, preocupata de miscarea feminista, de injosirea femeilor si de desconsiderarea lor pe toate planurile, de violentarea lor, a luat problema in maini si s-a hotarat sa faca ceva pentru posesoarele de vagin. Sa le deschida mintile, urechile si sa le motiveze sa vorbeasca atat despre corpul lor cat si despre opresiunile la care sunt supuse.
Si a luat-o la pas prin lume intervievand sute, sau chiar mii de femei despre vagin, despre orgasm, despre vulve, despre sâni, despre sex, despre viol, despre dezvirginare, despre nastere, despre boli, despre menstruatie, despre masturbare si despre alte lucruri cu care vaginele lor au intrat in contact.
Piesa este formata dintr-o serie de monoloage, in cazul de fata, al unei singure actrite, care intruchipeaza mai multe personaje:

• o fetita de 9 ani abuzata de prietenul tatalui ei
• o femeie care nu si-a vazut niciodata vaginul, care n-a fost atinsa acolo, care n-a simtit orgasmul, care nu putea sa vorbeasca despre el, careia ii era rusine ca il are
• o femeie ce traieste o experienta erotica cu o alta femeie
• o alta care ejaculeaza [da, si femeile ejaculeaza] pe bancheta masinii iubitului ei si din acest motiv este perceputa ca murdara
• o bosniaca supusa la torturi inimaginabile in timpul razboiului
• o femeie ce naste
• precum si vaginul insusi, nervos ca e maltratat cu tampoane, cu ustensile reci si metalice de catre un doctor cu manusi de cauciuc

Pe alocuri amuzant, prin alte locuri trist pana la lacrimi, dar ceea ce a iesit e mai bine de vazut decat de citit. Exista si cartea, pe care as fi putut sa o cumpar ca era numai 15 lei, dar cred ca Monoloagele se vad, se asculta si se simt. Am rascolit tot youtube-ul ca sa gasesc o mostra din show-ul lui Eve, dar n-am gasit nimic, decat in spaniola, ceea ce e cam fake. Insa va arat poze cu Diana Giubernea.

Tags: am vazut cu ochii mei by Tomata
18 Comments »

Duminica asta a fost una foarte placuta si foarte plina. Culturalizare la maxim. Dupa un Schimb de carti copios (despre care o sa aflati maine) a urmat o piesa de teatru (despre care o sa aflati poimaine). Ei la piesa asta de teatru mie mi-a placut, insa una dintre prietenele cu care am fost, mai exact Super Andrea, n-a avut o seara prea pe gustul ei. Nu i-a placut nici one woman show-ul la care am carat-o si cu atat mai putin i-a placut sa plateasca prea mult pe o apa plata.

Sa va explic: piesa pe care am servit-o s-a jucat intr-un spatiu mai nonconformist si anume un foarte faimos club de fite din urbea mea: The Note. Frumos amenajat, lume putina, la fel de putin fum, toate bune pana vine chelnerul.
„Un Ice Tea, va rog”
„N-avem. ”
„Aaaam, o ciocolata calda.”
„N-avem ”
„Atunci un Milk Shake de banane.”
„N-avem Milk Shake de nicicare.”
„ /:) Un grapini de mure?”
„Uhm… nu”
„Da’ CE aveeeeeti???”
Ma rog, insira asta toate bauturile alcoolice, pe care nu doream sa le gustam, asa ca dansa se rezuma la apa plata, eu la un cocktail non-alcoolic si cealalta prietena la o doza de cola.
Se termina piesa si vine nota de plata. Stupiza!!! Apa costa 7 lei si pe bon avea titulatura de Evian. Sa mori tu! Ne uitam la sticla, ne uitam la eticheta mototolita de pe masa si constatam ca Evianul era facut in Muntii Dognecei. Vine chelnerul zambaret si intrebam prostite care-i faza cu Evianul si cu apa de pe masa.

„Nu va certati cu mine, ca n-o sa castigati. Asa a ramas in computer de la concertul de ieri si nu s-a schimbat inca.”
„Da’ macar aveti Evian?”
„Nu”
„Si vi se pare normal sa platim ceva ce nici macar nu mai aveti, mai ales ca in meniu scrie clar 5 lei.”
„Aia e apa minerala”.

In fine, discutia a fost un pic mai lunga, cu vreo 3-4 liniute de dialog in plus, dar nici nu-mi mai amintesc, nici nu mai merita pomenit. Pozele vorbesc de la sine. Daca mergeti in The Note si nu aveti figuri in cap, inainte de a cumpara ceva, intrebati-l pe ala, ca din proprie initiativa nu-ti zice nici sa-l tai.

Tags: am vazut cu ochii mei by Tomata
11 Comments »

Pana in 20 aprilie, mansarda Facultatii de Arte este inchiriata unor personaje interesante. Am fost si eu sa le vizitez saptamana asta, m-au lasat sa le fac si poze, dar din pacate nu s-au aratat destul de ospitaliere sa ma invite la o cana din ceaiul lor renumit, nici macar nu m-au bucurat cu un dans cu evantaie. Acuma n-o sa ma supar pe ele ca stau mereu nemiscate si nici nu binevoiesc sa clipeasca in semn de bun venit. Asta e, trebuie sa cascam gura si ochii la frumusetea costumelor lor, la finetea si grija cu care sunt lucrate si sa aplecam urechea la povestea pe care au sa ne-o spuna. Ca de-asta au venit, sa ne bucure privirile si sa ne incante imaginatia.
De cand cu Memoriile unei gheise am ramas oarecum fascinata de Japonia si cand m-am spovedit Super Andreei, raspunsul ei insotit de o privire plictisita a fost: „Abia acum?”. Pai da, abia acum, ca pana acum nu prea m-a interesat nimic din cultura lor. What a big mistake, da stiu, nu dati nici cu paru’ nici cu pietre ca recuperez. Vedeti? Am si inceput.
Mai jos, am pus cateva poze de la expozitia de papusi japoneze. Restul sunt aici.

Tags: Timisoara, am vazut cu ochii mei by Tomata
13 Comments »

Lumina obscura din biserica racoroasa imi provoca somnolenta. Buzele strabunicii mele se misca fara sa scoata sunete, dar nasc rugaciuni catre sfintii de pe pereti. Ma plictiseste linistea asta si imi fac de lucru cu lumanarea de pe care se scurge ceara moale. O las sa imi picure pe degete si suport cu o satisfactie ciudata arsura ei. De strabunica mea se apropie o alta femeie cu fata botita si cu basma neagra cu flori. Ii ies cateva fire albe de sub ea si ii atarna peste nas. Nu o deranjeaza, nu le vede sau nu le simte. Eu insa le vad, pentru ca ma plictisesc. Incep sa vorbeasca in soapta si le vad infierbantandu-se in mirari si dumnezeiri ale fiecarei fraze. O aud pe batrana cu fata plisata ca zice ceva de groaza, de frica si de moarte. Imi atrage atentia, oricum e mai interesant decat cantarile de langa altar…

Strabunica mea se precipita, ma ia de mana ma trage afara din biserica, si ma indeamna sa nu plang. Nu stiu la ce se refera, dar nu ma intereseaza. Ma preocupa doar bucuria ca am plecat de acolo si nu mai trebuie sa stau cuminte. Acasa gasesc aceeasi panica, pe strada la fel. Multi oameni pe trotuar, parca si pe sosea. Seara mananca ziua parca mai repede ca niciodata, frigul e strapuns de urlete, de zgomote pe care eu nu le-am auzit niciodata in viata mea de 6 ani. Si femeile urla in strada, si barbatii huiduie. Mami si tati nu sunt in casa… acum mi-e frica. Sa fie oare sfarsitul lumii, ala de care mi-a spus fata aia pe care a certat-o strabunica? Oare asa se intampla cand lumea se termina? Intreb speriata de ce „tuna” afara? Mi se raspunde cu un glas soptit, in timp ce se sting luminile in camera ca se impusca anul ce tocmai trece, pentru ca cel care vine sa fie mai bogat. Si „tuna”, si „tuna” si oamenii mor. Mami plange si noi stam la parter cu saltelele in geam sa nu traga in noi. Eu inca nu inteleg ce se intampla, sunt ascultatoare cum n-am mai fost pana atunci si nici de atunci inainte. Abia cand am auzit soldatii vorbind sub geamul de la bucatarie si cand mami le-a dat paine pentru ca au rugat-o frumos, am inteles ca nu se impusca anul vechi. Am auzit cuvinte precum „gloante”, „revolutie”, „libertate”, „groapa comuna”, „eroi”, „FSN” si asa mica cum eram stiam ca traiesc istoria.

Asa mi-am petrecut eu Revolutia.

Tags: am vazut cu ochii mei by Tomata
21 Comments »

Oridecate ori merg pe strada, absenta sau ganditoare, si intalnesc un catel, ma opresc din mers, din meditat si din reverie ; il chem la mine si il mangai. Mi se incalzeste sufletul de bucurie si ochii mi se umezesc cand il vad cum isi flutura coada in toate directiile, cum se gudura pe langa blugii mei si cu cata fericire primeste acele mangaieri gratuite si afectiune de scurta durata.
Multi se iau dupa mine si imi devin companioni o parte din drum, altii insa se ataseaza brusc si s-ar sui cu mine in autobuz, incep sa scheaune cand masina pleaca si eu intorc capul pentru a nu-i vedea, imi pun castile pentru a nu-i auzi.
Atunci imi pare rau ca l-am mangaiat, ca l-am amagit cu o dragoste de care nu va beneficia. Mai tarziu, cand ma uita, ma uit si eu dupa el, intorcand capul, in speranta ca se va mai gasi un om cu suflet bun care sa il mangaie sau care sa ii arunce ceva de mancare. Si cand vad ca un altul ca mine ii dezmiarda crestetul in loc sa ii dea un picior in burta, pot sa plec impacata. Stiu ca acel catel si-a luat portia de caldura umana pe ziua respectiva.
Imi doresc sa il reintalnesc si sa il mangai din nou, sa ii inseninez ziua, purtandu-ma frumos cu el, pentru ca stiu ca alti omeni il trateaza cu rautate si poate unii il si bat. Imi dau seama dupa semnele pe care le are pe bot, pe urechi sau pe corp… Unii au coada rupta sau labutele schiopatande. Mi se stafideste sufletul cand filmul chinului prin care trebuie sa fi trecut mi se deruleaza prin minte…
As vrea sa ii iau pe toti acasa, sa doarma la caldura si sa manance in fiecare zi. Si imi promit ca intr-o zi le voi darui o astfel de casa. Nu acum si nu acestora pe care ii mangai acum, ci altora, mai norocosi ca ei.

Tags: am vazut cu ochii mei by Tomata
18 Comments »

Cum v-am anuntat aici, weekendul acesta se desfasoara festivalul Plai. Eu n-am fost decat aseara pentru ca punctul maxim de interes a fost Paco de Lucia. Si partea nasoala a acestui punct maxim a fost ca a inceput la ora 12. Adica 0, cand deja eram inghetata de frig, ma luase somnul (ca pe la 11 si ceva e ora mea de somn), ma si plicitisisem oleaca si unul imi varsase berea.

Si Paco e bun, foarte bun, ce face cu chitara aia nu iti vine sa crezi. Foarte serios, batranel si concentrat pe chitara lui scotea sunete armonioase, uneori triste, alteori mai vesele, dar majoritatea imi pareau ca plang pe cineva. A avut intreaga formatie cu el, vreo alti 3 chitaristi, 3 soliste (care traiau muzica asa cum n-am mai crezut ca se poate trai) si un tip care canta la ceva de genul banjo-ului. Sa nu ma bateti ca nu stiu cum ii zice. Semana cu o toba de-aia de o tii intre picioare si dai cu palmele in ea. Ati inteles voi, cei priceputi, despre ce e vorba. Mi-a placut, dar doar atat. Nu pot sa spun ca e o experienta de neuitat. Ma bucur ca am avut posibilitatea sa il ascult live si nu numai pe CD.

Plai insa n-a fost si nu este numai Paco de Lucia. Am vazut chiar inaintea lui o formatie super antrenanta si vesela, Al Jawala. N-o sa credeti, dar e o formatie din Germania, cu oameni imbracati normal. Numele m-a trimis la ceva cu rochii mai lungi, cu turbane in jurul frezei si cu mai multa “greutate” (fizica). Da’ de unde… niste tipi super cool, si o tipa mai ales care canta la saxofon de iti venea sa plangi. Site-ul lor e asta (si e foarte fain - uite si un sample). Si daca o sa fiti surprinsi de titlul noului lor album, “Lost in manele”, sa stiti ca DA, chiar la manelele romanesti se refera. Au povestit cum au sustinut un concert in Bucuresti si cautand ei noaptea un hotel, au dat de un afis care zicea asa: “Sex, drugs and manele”, si pentru ca erau “lost in Bucuresti”, erau de fapt “lost in manele”. Si au avut chiar o bucatica de melodie din “Ma iubeste femeile”, altele, daca au fost nu le-am recunoscut. ;)) Astia mi-au placut mult de tot, desi Andrea credea ca dorm deja. Hai, ma, ca m-am bâţâit si eu un pic.

Ma duc si la anu’.

P.S. Poze clare cu scena n-am pentru ca n-am stat prea aproape si zoomul meu e de tot ca***.
Daca fac rost, va pun si voua.

Later edit: poze noi de la Andrea si de la tatal ei, care au zoom mai bun.

Eldad Tarmu Chamber Jazz Ensemble

ETCJE feat Cristina Paduraru

Al Jawala

Paco de Lucia and the band

Tags: am vazut cu ochii mei, music by Tomata
4 Comments »

Aveam vreo 10-11 ani cand tatal meu m-a dus la un miting aviatic la aeroportul din Timisoara. Nu stiam la ce sa ma astept si nici ce e aia un miting aviatic. Nu stiu nici macar cat a durat, pentru ca n-aveam notiunea timpului prea bine definita. Stiu doar ca n-o sa uit niciodata ce am vazut acolo si cat de uimita am fost cand am plecat. Zgomote infernale, huruituri ce te asurzeau de la mare departare, metri intregi de tabla si elice cat doua-trei intaltimi de-ale mele puse cap la cap. Erau avioane de razboi, avioane greu de manevrat, avioane cum nu vezi oricand si oriunde. Adica Sukhoi, MiG-uri si altele pe care nu le retin. Imi amintesc dârele de fum pe care le lasau in urma lor si sperietura pe care am tras-o cand am vazut ca fumul nu era doar alb ci si colorat. Am crezut ca patise ceva pilotul si urmeaza sa se prabuseasca. Am auzit pentru prima data cuvinte precum “carlinga” si “catapultare”. Sper din tot sufletul sa mai vad un asemenea spectacol si pana atunci il pastrez in minte pe acela. Imi plac avioanele. Desi n-am zburat niciodata cu unul.

V-am vorbit despre acel miting ca introducere la un altul la care am fost azi. Nu se compara cu amploarea aceluia, cu uimirea si cu fastuozitatea, dar a fost placut sa vad si micile avionase “de scoala” facand acrobatii in aer. Din pacate, din cauza lipsei masinii proprii si a mijloacelor de transport in comun din Timisoara, am ratat prima parte, cea a prestatiei elicopterelor. Am mai prins foarte putin din exercitiul lor. Nu o sa scap ocazia sa ma plang aici de proasta organizare si de lipsa de interes a Primariei Timisoara, care desi a anuntat la gazeta ca a prelungit liniile de autobuze de pe ruta ce duce spre aeroportul utilitar, a uitat sa mentioneze ca acestea circula din ora in ora. Nu stiu insa de ce ma mir, ca nici macar nu i-au facut reclama acestui eveniment, nu ca ar fi fost el iesit din comun.
Au mai fost si ceva parasutisti care au reusit sa aterizeze unde trebuia si nu peste public.
In fine… vorbarie multa, saracia omului.
Uitati-va la poze.

Tags: am vazut cu ochii mei by Tomata
2 Comments »

Da, s-a intamplat in sfarsit si miracolul asta. Nu credeam ca voi ajunge si eu acolo, ca ma voi lasa convinsa, ca o sa-mi faca atata placere, dar pentru toate exista o prima data.

Adevarul e ca a durat cam mult, de la 7 seara pana la 11 si ceva, poate chiar 12, sambata seara. Obositor, dar satisfacator, desi finalul a fost cam trist. Inca ma mai dor picioarele si ma simt obosita.

Vorbesc desigur despre finala Cupei Romaniei, despre meciul Rapid – Poli.

Primul meu meci pe care l-am vazut live a fost foarte reusit, mai putin partea cu victoria Rapidului. Nu ma pricep eu prea bine la fotbal, nu cunosc jucatorii, nici regulile, nici cantecele (desi am stat la galerie ), dar a fost o experienta pe care vreau sa o repet. Motivele pentru care m-am lasat convinsa au fost : in primul rand ca era finala Cupei, in al doilea rand ca jucau cu Rapidul si nu avea sa se lase cu bataie (nu m-as duce niciodata la un meci cu UTA, sau Dinamo, sau Steaua – atata lucru mai stiu si eu), si in al treilea rand imi cumparasem un tricou violet care mergea cel mai bine la ocazia asta. Suna asa de girlish o treaba asa de masculina, dar fiecare priveste din perspectiva lui.

Chiar daca au pierdut, eu continuu sa tin cu Poli si promit solemn sa ii sustin si pe viitor si cand mai am ocazia o sa demonstrez ca sufletul mi-e alb si inima violeta (sau era invers ?).

Tags: Timisoara, am vazut cu ochii mei by Tomata
12 Comments »