• io, io şi iarăşi io

    De una singură chiar dacă ai cu cine

    Zilnic sar din link în link, din site în site și văd tot felul de știri, aflu tot felul de chestii. Așa se face că am dat peste linkul ăsta care zice că sunt cel puțin 7 lucruri pe care o femeie trebuie să le facă singură cel puțin o dată. N-am citit articolul înainte să mă pun să scriu despre el, pentru că știam sigur că o să am ceva de comentat. Am în minte un singur lucru pe care l-am făcut singură și-s curioasă ce altceva n-am făcut. Și chiar dacă articolul pare după titlu destinat femeilor singure, ia să vedem împreună despre ce-o fi vorba.

  • io, io şi iarăşi io

    Pregătiri de nuntă

    Am uitat eu că m-am măritat, darămite voi. 😛 Însă luni seara am primit pozele, mult așteptatele poze, și-acum le pot savura și alături de voi. Pentru că sunt foarte multe atât de frumoase, o să mă întind în mai multe posturi, să nu încurcăm borcanele. Așa că azi vă arăt  câteva de la pregătirile de nuntă. Însă, înainte de a începe, trebuie neapărat să fac recomandările necesare. Așa cum am mai spus, am avut doi fotografi la nuntă: Sebastian Guțu și Sebastian Moldovan. Am avut încredere în ei de când ne-am întâlnit la un ceai și-am bătut palma. Mi-au fost de ajuns fotografiile pe care le-am văzut pe pagina…

  • salată de roşii

    Am și eu un pictor preferat

    Chiar dacă nu am cunoștințe suficiente să mă lansez în discuții despre pictură, chiar dacă nu pot asocia numele unui pictor cu curentul din care face parte (cu mici excepții), chiar dacă o grămadă dintre pictorii celebri nu-mi spun prea multe și nu înțeleg statutul de artă al pânzelor lor, totuși am descoperit pictorul care-mi stârnește  admirația și uimirea.

  • tomata gândeşte

    Lege împotriva atingerilor

    Noroc cu postul lui Dojo că m-am mobilizat să scriu despre subiectul ăsta, despre care tot am vrut să scriu. Într-unul dintre talk-show-urile pe care le ascult în timp ce lucrez, o moderatoare amintea de noua lege dată pe undeva prin America (primul link e ăsta, dar mai sunt și altele) împotriva atingerilor pe motiv că violează spațiul personal și intimitatea. Totul a pornit de la frecarea burții gravidelor, însă moderatoarea despre care vă vorbesc mergea mai departe, blamând orice fel de atingere a cunoscuților. Singurele persoane care ar avea voie să pună mâna pe noi sunt soțul/soția, copiii sau părinții personali. Atât. Nu prietenii, nu cunoștințele și cu atât…

  • citate,  tomata cititoare

    Me Talk Pretty One Day

    Autor: David Sedaris Titlu original: Me Talk Pretty One Day Nationalitate: american Gen: eseuri, autobiografie Anul aparitiei: 2000 Nr. pagini: 288 (Little, Brown and Company) Premii: – Ecranizare: nu Nota mea: 3.5/5 Alte recenzii de acelasi autor: – Așa cum unii se relaxează citind chick lit sau cărți pe care le uiți imediat cum le închizi, așa m-am apucat eu de citit cărți scrise de unele celebrități sau cărți amuzante, cum le spun eu. După ce-am început cu Ellen, am continuat cu David Sedaris, din simplul motiv că mi-a plăcut titlul și am găsit cartea pe o grămadă de liste de „funniest books you’ll ever read”. Și după nouă regulă,…