Despre Librarie

Daca as fi scris articolul asta in momentul in care am luat decizia sa imi deschid acum, si nu la pensie, un anticariat, as fi debordat de entuziasm si de bucurie si de magia unui scop in viata.
Acum, la trei luni si jumatate dupa ce l-am deschis, sunt in pragul disperarii. M-am si lasat de job, iar noua aventura nu isi plateste singura nici macar chiria.

Sa va povestesc de la inceput. Nu stiu daca pot pe scurt, dar ma astern la scris.
Gandul de a renunta la jobul pe care il aveam de aproape 3 ani ma batea inca de iarna trecuta. Cu toate astea nu prea stiam in ce directie sa o iau pentru ca 1) nu vorbesc germana destul de bine ca sa ma pot angaja pe orice fel de job care nu necesita experienta sau macar experienta pe care o am pana acum, 2) nu sunt vorbitor nativ de engleza, deci eram usor demoralizata de ideea ca un nativ va fi intotdeauna ales in detrimentul meu. 3) nu mai voiam munca de birou, m-am dezobisnuit total de un job 9-17. 4) nu aveam nici o idee incotro s-o apuc. Plus ca stima mea de sine era la un nivel foarte scazut si traiam cu impresia ca nici o firma n-o sa ma vrea.

Asa ca, neavand ce face intr-o seara, l-am intrebat pe Sotz ce parere are daca deschid anticariatul ala planuit pentru varsta de 55+, acum cat sunt inca tanara si plina de energie. Nu mai stiu exact care a fost formularea lui („Da, de ce nu?” sau „Deschide-l” sau altfel), dar felul in care a spus-o, atat de… nepasator (dar nu in sensul ca nu dadea doi bani pe ideea mea, ci intr-un sens plin de sustinere, nici nu stiu cum sa explic) si de evident, ca brusc m-am luminat la fata si m-a luat asa un sentiment de bucurie. In sfarsit aveam un scop, o chestie pentru care se misca lucrurile, o dorinta de indeplinit.

Cum n-am fost in viata mea antreprenoare, nici n-am vrut vreodata sa fiu, cum am zero experienta in ceea ce priveste business-ul si finantele, habar n-aveam cum sa iau si cum sa apuc problema. Primul pas a fost sa intreb pe grupuri (pe multe grupuri) de pe Facebook. Ideile primite acolo m-au dus la un schimb de mailuri cu diverse persoane, la intalniri cu proprietari de librarii sau cafenele si la un curs de pornit o afacere oferit in engleza de Camera de Comert din Berlin. Am adunat idei, n-am vrut nici in ruptul capului sa-mi fac un plan de afacere (stiu, stiu, de asta o sa esuez, am auzit-o de prea multe ori, dar cumva nu-mi pasa), si-am inceput sa caut consultanti de taxe (ca nu-s chiar contabili), brokeri de asigurari, sa merg pe la toate institutiile: sa-mi fac firma, sa obtin aviz de igiena.

Am cautat spatii, dar alea bune, cu vad comercial si cu iesire la strada principala aveau o chirie de 1200 de euro pe luna, plus depozit de 3000 de euro, bani pe care nu ii aveam si nici nu voiam sa ii investesc. Si nici nu voiam sa ma imprumut. Am gasit un spatiu mic cat o sufragerie foarte aproape de casa, chiar dupa coltul blocului, cu o chirie acceptabila si cu depozit mic. Problema e ca e foarte ascuns. In afara de un restaurant, nu e absolut nimic in jurul meu, ceea ce inseamna ca vadul comercial e cam 0. Si asta e motivul pentru care probabil voi esua, dar chiar n-am vrut sa ajung la sapa de lemn sau sa ma bag in datorii cu moftul asta.

Dupa ce-am gasit spatiul, m-am apucat sa rascolesc ebay-ul ca sa-mi cumpar mobila second hand, carti si tot ce-mi mai trebuia ca sa-l deschid cat mai curand. Am semnat contractul de inchiriere in ianuarie cu incepere din februarie si am deschis abia in aprilie. Atata mi-a luat sa rezolv tot si absolut tot am facut singura: toate drumurile dupa mobila, dupa carti, pe la institutii, la intalniri.

Si in tot timpul asta mai avam si jobul si casa si copil si viata sociala. A fost un cosmar. Tot entuziasmul se risipise si l-am redobandit un pic abia cand am vazut Libraria scris pe geam.

Am deschis cu baloane si decoratiuni de petrecere (ca aparent asa le place nemtilor) si lumea a inceput sa vina.  Au baut cafea, am mai povestit, au mai intrat sa intrebe ce-i acolo ca Libraria nu le spunea absolut nimic. Si au fost zile cu cate 5 euro pe zi, altele cu 40, dar mai putine. Cele mai multe au fost zilele cu 0 euro. Oamenii sunt la serviciu, copiii la scoala, cand termina cu toate numai cafea de la mine n-au chef de baut.

Cartile pe care le am, mai ales alea in engleza, sunt una si una, desi sunt folosite, sunt in stare foarte buna, iar preturile incep de la 1,5 euro pana la 7-8, majoritatea cu 3-4 euro. Si credeti-ma ca la cat de scumpe sunt cartile noi (peste 10 euro), preturile mele sunt mici. Oricum nu preturile sunt de vina ci faptul ca nu vine lumea sa le vada. Am vandut insa cateva si ma bucur ca un copil cand cineva cumpara ceva la recomandarea mea. Am vorbit cu o gramada de oameni care au intrat si n-au cumparat nimic, ca la un moment dat turuiam in germana (stricat, evident).

Partea nasoala era ca totul mergea incet din cauza celuilalt job, nu aveam timp sa-mi fac catalogul de carti, sa organizez evenimente, sa fac tot ce-mi statea in putinta sa aduc oameni. Acum, de cand nu mai am jobul, imi petrec timpul facand ce n-am apucat pana acum: sa pun in ordine contabilitatea, sa inregistrez cartile pe site in ideea vanzarii online. Am inghetata si sucuri si cafea si n-am cui sa le vand. De mancare nu am voie sa vand pentru ca spatiul in care sunt nu respecta normele de igienta si cerintele primariei.

Pentru ca nu era clar ce se intampla inauntru, am folosit geamul asa cum s-a putut pentru ca nu e o vitrina normala de magazin. Acum nu mai vine nimeni sa intrebe ce e acolo, pur si simplu trec pe langa.

Am avut deja un eveniment: o piata handmade intr-o duminica si pentru mine a mers foarte bine, a fost ziua in care am castigat cei mai multi bani. Pentru ceilalti insa n-a fost la fel de fructuos, dar cel putin nu s-a plans nimeni si au zis ca mai vin daca mai fac. O sa mai fac. Saptamana viitoare am alt eveniment, de data asta cu carti, sunt curioasa cum o sa mearga.

Nu ma declar invinsa, e totusi la inceput, insa nu pot sa nu fiu putin deceptionata si dezamagita ca stau cu cartile alea bune pe rafturi si numai eu ma bucur de ele. Mai am doi ani de contract de inchiriere, deci ceva trebuie sa se intample ca altfel am imbulinat-o.

Am povestit cum mi-au venit toate in minte, buluc si dezorganizat. Dar daca aveti intrebari, va raspund in comentarii. :)

Libraria pe Facebook, Instagram, Google Maps