Trei ani de trai in Berlin

Se implinesc azi. Au trecut ca un vis, atat de repede si in fuga incat abia procesez si, in acelasi timp, parca locuim de o viata aici. De fapt, chiar locuim de o viata aici. O viata a Adei. Avea doar 5 luni si jumatate cand am mutat-o aici si-am facut o berlineza din ea. Pentru ca oricat imi displace mie sa recunosc, Ada e mai mult nemtoaica decat romanca. Insa sunt foarte determinata sa ii pastrez radacinile cat pot de intacte si insist cu limba romana pana in panzele albe. Deocamdata e prea mica sa inteleaga alte chestii, insa limba e singura care imi sta acum in putere sa i-o inoculez. Si e foarte comica cum vorbeste si cum, uneori, traduce din germana.

Dar stati ca nu asa trebuia sa incep.

Pentru ca n-am mai tinut evidenta stricta pe blog (aiurea! n-am mai tinut nici un fel de evidenta pe blog), imi e cam greu sa pun evenimentele in ordine, sa-mi amintesc ce s-a intamplat semnificativ in acesti 3 ani de viata intr-o lume civilizata. Asa ca o sa le scriu la intamplare, cum imi vin.

Siiii, curios ca primul lucru care imi vine in minte e o amenda de 650 de euro pentru torrentzi :)) Rad acuma, dar mor incet pe dinauntru cand imi aduc aminte. Pentru ca a fost o greseala din neatentie, nu din intentie. Nu avem nevoie sa piratam filme sau seriale sau alte chestii pentru ca avem tot ce ne trebuie pe Amazon Prime si pe Netflix. Doar ca plecata din Romania, am uitat un site pornit si nu s-a downloadat nimic, doar s-a uploadat. Si asta e buba, nu downloadul. Am platit, am invatat, nu mai facem. End of story.

Apoi, suntem la a treia locuinta (chirie) si din punctul meu de vedere, as vrea sa-mi duc toata viata in ea, sa fie a mea si sa i-o las mostenire Adei, atat de mult imi place. Stam la casa (desi Sotzu’ insista ca-i bloc :)) ), intr-un duplex pe verticala. Adica deasupra noastra mai sta o familie, intr-un apartament similar cu al nostru.  94mp, terasa, gratar vara, liniste, groapa de nisip cu tobogan, copii de varsta Adei, vecini super de treaba cu care sarbatorim zile de nastere, sarbatori, duminici etc, cartier frumos si bine localizat. Abia dupa ce ne-am mutat aici, am putut spune ca da, pentru asta am plecat si in sfarsit, ne-am gasit locul.


Joburile sunt aceleasi, la mine singurul pe care l-am avut, ala despre care am scris aici, al sotului, acelasi de un an si jumatate. Imi ador colegii si ne intelegem foarte bine, dar nu ma mira asta prea tare, pentru ca mereu am avut un colectiv frumos oriunde am lucrat (cu o singura exceptie minora). Eu ma pregatesc sa-mi deschis un anticariat intr-un spatiu la parterul blocului vecin, dar despre aventura asta mai incolo, dupa ce se chiar intampla. Asa ca pe partea asta, totul e in grafic.

Cu germana, ca tot am pomenit-o… eu zic ca stau prost si imi doresc foarte mult sa stau mai bine. Gramatica mea e varza, dar lumea ma intelege si pot rezolva chestii. Anunt pe toata lumea de la inceput ca vorbesc prost, ei sunt draguti si ma complimenteaza, apoi ma corecteaza, ne hahaim si ne continuam conversatia simtindu-ne bine. Vreau foarte mult sa invat sa vorbesc acceptabil, insa lucrurile se cam complica si deocamdata nu prea pot da nimic la o parte sa invat limba. Om vedea mai incolo ce pot face, dar clar e un lucru pe care TREBUIE sa-l fac. Daca nu pentru mine, pentru Ada, care o sa mearga la scoala, si as vrea sa o pot ajuta cand va fi cazul. Sotzu’ sta si mai prost ca mine, pentru ca la el la job totul e exclusiv in engleza, pleaca de acasa la 8 dimineata, vine la 19 seara, cand sa mai faca si germana, ca mori cu ea de gat daca te apuci la ora 21 sa mai fii atent la reguli gramaticale. Cu Ada e alta poveste, turuie in germana ca o nativa, pentru ca e nativa. A invatat limba in acelasi timp cu romana, iar acuma o da si pe engleza de la atatea desene la care o las sa se uite (da, o las la desene, ca mai trebuie sa si gatesc, sa si fac curat, sa mai si lucrez si sa ma relaxez si eu. Go on, judge!)

Odata cu mutarea in alta locuinta, am cautat si alta gradinita ca prima era la 25 de minute de mers cu masina. Am gasit una mult mai aproape, din acelasi lant de gradinite si Ada are acum doi educatori: Felix si David. E complet amorezata de David, secundul, si nu se dezlipeste de el, efectiv ii sclipesc ochii cand il vede :)) E o gradinita mai mica, mai intima, dar simpatica. Aici chiar ma conversez cu parintii, si pe germana si pe engleza si deja am si fost la o prima zi de nastere a unui baietel din grupa. Musai de mentionat: un baietel din grupa Adei are doua mame, casatorite una cu alta. De ce e asta musai de mentionat? Pentru ca nu va trebui sa-i explic prea multe Adei si pentru ca familiile cu parinti de acelasi sex sunt ceva normal si acceptat. Si tot bun de mentionat e si faptul ca are o fetita mulatra in grupa, care ma bucura din acelasi motiv: va fi ceva normal sa nu discrimineze si sa accepte oameni de toate culorile.


Ne-am obisnuit atat de mult cu orasul incat ma mai mir uneori ca nu mai am nevoie de GPS sa ma orientez, chiar si pentru a merge 25 de km, pana la vara-mea sau pana la o prietena care sta aproape de ea. Partea negativa a acestei obisnuite e ca nu-i mai vad frumusetile si nu ma mai mira atatea lucruri cum ma mirau la inceput. Trec nepasatoare pe langa ele, muzeele nu mai prezinta interes, spectacolele care imi luau mintile acum trei ani si am ajuns sa spun: eh, vine Ed Sheeran, lasa ca ma duc data viitoare ca mai vine el. Apropos de spectacole, anul trecut am bifat doua concerte mari: Beyonce & Jaz-Z si Justin Timberlake. Anul asta deja mi-am luat bilete sa-l vad pe Hugh Jackman in mai si vine Pink iarasi, dar nu stiu daca mai merg. Oricum urmaresc atent scena concertelor pentru ca mai sunt multi artisti pe care vreau sa-i vad.


Obiceiuri pe care le-am dobandit de cand sunt aici? As zice ca unul foarte frumos: sa trimit vederi din concedii si felicitari de sarbatori prietenilor din Romania. Cu o singura exceptie, eu n-am primit nimic inapoi, dar tot ma bucur sa le trimit. Apoi, condusul… conduceam cu bunavointa la mine dintotdeauna, dar aici, cand toti sunt binevoitori si te lasa sa iesi de pe o straduta, din parcare, din coloana, nici nu mi se mai pare ca le fac un serviciu, ci ca asa e normal si frumos si omeneste.

Din categoria „de ce iubesc Berlinul?” face parte posibilitatea de a face orice vrei, cand poti si in conditiile tale. N-am mai fost la cinema de cand eram gravida. Insa aici am fost deja de doua ori, o data cu o prietena, a doua singura. Miercurea, la ora 11, la filme in engleza. Asa am vazut A Star Is Born si Bohemian Rhapsody. Sotzu’ nu era curios de niciunul, eu abia asteptam sa le vad, deci m-am dus in ziua mea libera, am gasit un cinema unde rulau filmele in limba originala si m-am dus. Tot aici mentionez si un curs de business start-up pe care l-am facut la Camera e Comert din Berlin, in engleza. Incurajeaza foarte mult strainii sa-si deschida afaceri si ofera diferite cursuri pentru o taxa acceptabila (25 de euro a costat al meu), plus o gramada de tool-uri si consultanti.

Nu inchei pana nu va povestesc si despre noii prieteni dobanditi aici. Cei mai apropiati sunt Parvulestii si Ivanii :) romani, evident, ca intre noi legam alt fel de legaturi. Ne vedem destul de des, iesim destul de des, petrecem sarbatori, zile de nastere, numai concedii sau excursii inca n-am facut impreuna, insa e posibil sa se intample si asta. In afara de ei, doua familii de vecini, cum ziceam mai sus: sarbatori, zile de nastere, gratare. Cu familiile internationale cunoscute la inceputurile noastre aici, pastram legatura, dar ne vedem rar, doar la aniversarile micutilor. Au mai ramas doar 5 din 10, unii au facut si al doilea copil, altii s-au despartit, insa ne vedem cu drag de 5 ori pe an, uneori si la playdates. Musai sa o pomenesc pe prietena mea din copilarie, Iasmi, care s-a mutat si ea la Berlin in acelasi an ca noi, impreuna cu sotul ei si cu bebele din burta. Bebe care acuma are 2 ani si un pic si e partenera de joaca a Adei. Iesim des impreuna, cu ea am fost la film, insa mereu doar noi doua cu fetele. Cum ziceam, legatura e altfel, n-am nici o alta legatura cu non-romani asa de stransa ca si cu conationalii. Iar de Iasmi ma leaga si un trecut asa ca nu mai e nevoie de nici o explicatie.

Poza facuta de 1 decembrie. Ada poarta ia mea de cand eram mica <3

Si cu asta inchei: desi dragostea pentru Berlin s-a mai domolit un pic, tot nu l-as parasi pentru a ma intoarce in Romania sau pentru a ma muta de aici (bine, poate doar ca m-as muta in Franta). Imi e foarte, foarte ciuda si sufar chiar din cauza ca nu mai avem zboruri directe catre Timisoara, iar combinatii cu Budapesta, Belgrad sau Cluj, poate chiar si Bucuresti sunt cam peste mana. As veni destul de des in tara, ca imi e dor de prieteni si de casa de la sat, ma sting de dorul ei si ar fi super benefic pentru Ada sa mearga acolo mai frecvent. Vedem cum facem si poate vreo companie aeriana se indupleca si ofera zboruri directe. Pana atuni, venim doar cand ocazii speciale o cer.

Atat, raport incheiat :)

sursa featured image