Laur

laurEvgheni-Vodolazkin-1Autor: Evgheni Vodolazkin
Titlu original: Lavr
Traducere: Adriana Laciu (Humanitas), citită in romană
Naționalitate: rus
Gen: roman
Anul apariției: 2012
Nr. pagini: 328 (Humanitas)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 3/5


Laur
e una dintre cărțile care mi-au sărit în mână, din neant. După ce-am citit-o am aflat că a fost o întreagă modă în blogosfera literară în ultimii ani, dar eu am aflat de existența ei de la televizor. Un caz excepțional în care televizorul nu tâmpește. Mai exact, din emisiunea DigiCult de pe Digi24, dintr-un interviu cu scriitorul. Pe ecran s-au preumblat câteva citate care mi-au deschis apetitul, așa că a doua zi m-am înființat la Cărturești cu banii în mână, umblând după fetele de acolo să-mi dea cartea. Cu o seară înainte, mi-am exprimat pe Facebook dorința de a o citi, iar reacțiile au fost încurajatoare, mai puțin a Dianei care îmi recomanda altceva de la Evgheni Vodolazkin. N-am crezut-o și am mers cu turma, elogiind cartea înainte de a o fi citit.

Vazându-mă cu ea în mână, m-am și apucat de ea. Ce mi-a plăcut încă din start a fost stilul autorului, dar și traducerea. E unul din foarte puținele cazuri în care spun asta, dar chiar o felicit pe Adriana Liciu pentru adaptare. Am învățat multe cuvinte noi, deși scrierea amintește de stilul secolelor trecute. E și normal, pentru că și acțiunea cărții se întâmplă cu câteva secole în urmă.

Povestea începe cu nașterea lui Arseni, un băiat de a cărui educație se ocupă Hristofor, bunicul său, un vraci care cunoaște toate bolile și toate leacurile, dar și care crede cu putere în Dumnezeu. Tot ce știe el îi este transmis lui Arseni, astfel încât după moartea bunicului, el rămâne vraciul satului continuând vindecările. într-una din zile, în viața lui Arseni apare o tânără, Ustina, pe care băiatul o ia la el acasă. Nu-i mare filosofie să te gândești că între cei doi se va naște o poveste de dragoste, însă e destul de greu să-ți închipui ce va urma. Cei doi se îndrăgostesc unul de altul, Arsei o ține pe Ustina departe de ochii lumii și chiar dacă bănuiesc, nimeni nu știe cine se ascunde în casa lui. Dragostea lor rodește și Ustina e însărcinată, însă într-una din zile, aproape de termen, copilului i se oprește inima. Acesta fusese unul dintre citatele care mi-au atras atenția în emisiune. Pentru că Arseni se încăpătânează să o trateze și vindece el, Ustina moare, la fel și pruncul abia născut. Răpus de durere, tânărul vraci îi jură că îi va păstra amintirea vie și că prin faptele sale o va mântui și pe ea și e copilul lor. Prin urmare, își dedică viața vindecării și ajutorării oamenilor bolnavi.

și cam de când mi-am dat seama că Arseni nu va fi niciodată fericit, deși ocazii are cu duiumul, am înțeles că nu-mi plac cărțile în care personajele nu sunt deloc fericite. Am citit câteva cu personaje total nefericite, dar nu mi-am dat seama că asta e motivul pentru care nu-mi plăceau. Laur m-a ajutat să înțeleg asta.

Lucrurile iau o turnură fantastică atunci când Arseni străbate țări, secole și nume din dorința de a-i salva sufletul Ustinei, dar si pentru a se salva pe sine prin iubire. Prin iubirea pentru Ustina, dar si pentru Dumnezeu. După ce îndură friguri inumane în Rusia, după o călătorie în care e pe punctul de a-și pierde viața de vreo două ori, si dupa sute de ani dedicati binelui, Arseni se întoarce în satul natal și se aciuează la mănăstire, după care devine pustinc. E și locul în care Arseni, devenit Laur, îmbătrânește. Oamenii continuă să vină la el să se trateze, îi aduc de mâncare și îl respectă. într-o zi, apare o fată, pe care am uitat cum o cheamă, care e însărcinată în afara căsătoriei și sătenii o caută să o omoare. Laur are grijă de ea, așa cum a avut de Ustina, dar acum știe mai bine. Când sătenii o găsesc, Laur le spune că el e tatal, iar oamenii se întorc împotiva lui, îl desconsideră și-l batjocoresc. Când fata trebuie să nască, Laur coboară în sat pentru a le cere ajutorul, dar aceștia aruncă cu pietre. A fost momentul în care îmi venea să dau cu cartea de pereți. Nu pentru că nu era ea bună sau pentru că m-a dezamăgit cu ceva, pur și simplu pentru că așa sunt oamenii, atât de răi, de nesimțiți. Pentru că uită atât de repede. Vodolazkin n-a greșit cu nimic alegând varianta asta în locul celei în care oamenii il ajuta. Dar m-a enervat teribil.

în fine, am trecut peste când toți și-au dat seama cât au greșit.

Am citit multe recenzii, dintre care mi-au plăcut a lui Dragoș a lui Răzvan Firescu și a lui Jovi. Ei au analizat mai bine ca mine cartea și au trecut-o prin alte filtre, declarând-o o carte foarte bună. Pe mine însă m-a plictisit puțin la un moment dat și, cum spuneam, atâta dramă m-a deprimat. și mie îmi place drama și să plâng când citesc, dar, din păcate, Laur nu m-a făcut nici să plâng, nici nu m-a remunerat cu puțină fericire. Na, fiecare are alte așteptări de la cărțile pe care le citește. însă n-o să-i neg valoarea stilului, a construcției și a ideii. Faptul că eu n-am rezonat întru totul cu ea nu înseamnă că nu e o carte bună. însă am rămas cu o dezamăgire superficială pentru că m-am apucat de ea cu mult entuziasm.

sursa poza