Teatru: Daddy

După ce-am citit Cimitirul și după ce-am văzut Daddy luna trecută la Teatrul Național, pot spune liniștită că n-o să mă mai șocheze viitoare opere, ori de care ar fi ele, în sensul „ăla”. Dacă până de curând sufeream de pudoare când întâlneam în cărți sau auzeam rostindu-se pe scenă cuvinte vulgare, acuma sunt călită. Pot să ascult orice și să citesc orice și n-o să-mi rămână privirea sau auzul țintuite în momentul ăla. Și nici n-o să mai roșesc. O să trec mult mai ușor peste.

Dacă ați citit Cimitirul, poate știți despre ce limbaj vorbesc. Dacă ați văzut Daddy, la fel. Dacă n-ați citit nici una, n-ați văzut nici pe cealalată, pregătiți-vă ochii și urechile să audă și să vadă multe. Daddy e un spectacol „hardcore”, ca să citez pe cineva care ne-a vorbit despre el. Veți vedea sărutându-se bărbați cu bărbați, femei aflate la a doua tinerețe cu tineri, frate cu soră și puțin lipsește să se sărute și tatăl cu fiica. Daddy spune povestea unui bărbat care și-a abandonat cei doi copii, lăsându-i să crească singuri, având grijă unul de altul. Au crescut cum au putut și-au recurs la soluții care să-i scoată din mizerie și din sărăcie. Iar drumul către bani, lipsa părinților care să-i îndrume, absența unei educații școlare, toate duc în același loc: la golirea sufletului și uneori și-a minții. În timp ce băiatul e o curvă masculină, care le face pe plac domnilor pentru câteva sute de euro, fata, obișnuită cu îngrijitul celor de lângă ea, se angajează la un azil de bătrâni. Când apare tatăl lor, cu tot cu dorința de a avea grijă de ei, o face prea târziu. E bolnav și ajunge o legumă, întocmai ca pacienții de care are grijă fata. Cei doi se poartă cu el așa cum s-a purtat și el cu ei, adică îl ignoră cu bună știință, își bat joc de el când el nu se poate nici mișca, nici vorbi, și nu-i întind nici măcar un pahar cu apă.

Pe planul celălat avem un cuplu căsătorit. Ea profesoară, el homosexual. Ea vrea un copil, el vrea alt bărbat. Care se întâmplă să fie fratele de mai sus.

Acum poate e mai ușor să vă imaginați mângâieri între bărbați, săruturi și dansuri lascive, dar totul derapează fulgerător către final când toți cei 5 actori sunt pe scenă și aproape că nu mai înțelegi cine se sărută cu cine, dar mai ales de ce.

Nici nu știu dacă să vă recomand să mergeți să-l vedeți. Cert e că nu e un spectacol pentru oricine, așa că mai bine vă documentați din timp, pentru a nu avea surprize. În decembrie se joacă pe 18, de la ora 19, la Sala Uțu Strugari. Ține în jur de două ore, dar sunt două ore intense.