Archive for 2012

În mod normal nu aș spune asta, da’ io-s cinstită și-i dau Cezarului ce-i al Cezarului: comunitatea de bloggeri din Cluj e cea mai tare.

Motivul care mă face să admit asta și să o mai și scriu pe blog e următorul gest: mai mult…

Deși următoarele 24 de ore sunt critice, pot să vă anunț, cumva ușurată, că operația lui Ricky a reușit. Tumoarea a fost înlăturată cu tot cu splină (dacă sunteți curioși puteți vedea aici cum arată – n-am vrut să vă oripilez punând poza pe blog, așa că numai cine vrea poate să dea click). Spre mirarea mea, splina unui cățel de 7kg e destul de mare, mi-o imaginam mai mică. mai mult…

Până mâine, când o să vă pot da vești despre starea lui Ricky, vă rețin atenția cu ce-am mai făcut în ultimele două săptămâni. Și-anume, cu Zumba.

Am fost deja de 3 ori și dacă n-ar fi intervenit necazul ăsta cu cățelul, n-aș fi lipsit joia trecută și nici săptămâna viitoare. Însă nu-i după cum vreau eu, așa că prioritățile se stabilesc singure. mai mult…

După tot periplul meu pe la doctori, alergând dintr-o parte în alta, eram pe punctul de a merge direct acasă de la veterinar, fără să mai trec pe la Azilul de Noapte, că eram ruptă de oboseală. Cristina n-a mai putut să mă însoțească, așa că aș fi amânat drumul ăsta pe azi, că e zi mai liberă. Dar m-am nimerit în zonă și mi-am zis că dacă tot sunt acolo, nu mor dacă mai întârzii puțin.
mai mult…

Știam că zic „hop” înainte să sar gardul azi când am scris pe blog și pe facebook că am vești bune despre Ricky. Pentru că mai aveam un test de trecut, dar n-am putut să nu mă bucur de telefonul doctorului.

Să detaliez. mai mult…

Nu, n-are legătură cu Ricky; în privința asta mă usuc de îngrijorare pentru că acum, când citiți rândurile astea, el e la veterinar, așteaptă să fie operat sau e chiar pe masă. Ceea ce pe mine mă termină psihic și până vorbesc cu doctorul, până mă duc să-l văd, timpul va trece strop cu strop, chinuindu-mă la maxim. Vesti bune. Revin diseara :) mai mult…

Am început săptămâna într-o notă tristă, o continuăm la fel, că n-avem cum altfel. Lăsând puțin drama mea la o parte, care e strict problema mea și nimeni n-are ce face în legătură cu ea, România își trăiește propria dramă. Nu mă uit la televizor că numai despre zăpadă aud. Însă m-am nimerit vineri prin fața lui și am văzut satele acelea complet acoperite de „infernul alb” cum îi zic jurnaliștii. Instant au început să-mi curgă lacrimile pentru oamenii ăia bătuți de soartă și m-am întristat și mai mult. De parcă nu le am eu pe ale mele. mai mult…

Categorie: tomata umanitara  | 9 comentarii

După ce a murit tatăl meu, mi-am spus că al doilea lucru tragic care mi se poate întâmpla e să moară Ricky. Începe să-mi fie tot mai teamă de expresia  „de ce ți-e frică nu scapi”.

Sufletul îmi e din nou spart în bucățele. După o săptămână de investigații, drumuri și telefoane aproape zilnice la veterinar, am aflat că Ricky are o tumoare mai mare decât o minge de tenis la vezica urinară. mai mult…

Foarte controversata Zi a Îndrăgostiților se apropie fie că vrem, fie că nu. Orașele vor fi din nou invadate de inimioare, roșu și roz, televiziunile și radiourile vor difuza numai filme siropoase și melodii de tăiat venele, așa că ne vedem nevoiți să alegem de ce parte a baricadei ne situăm. Pentru sau împotriva zilei de 14 februarie. mai mult…

Categorie: moneda de schimb  | 7 comentarii

Chiar dacă am început seria scrisorilor către Tomată cu două prietene – și după a treia încă aștept – asta nu înseamnă că doar prietenele îmi pot scrie de pe meleaguri străine. Așa se face că, răsfoind readerul, mi-am spus că și alți bloggeri care trăiesc în țări greu accesibile pentru mine, ar putea avea povești interesante. Am trimis niște mesaje pe Facebook și am așteptat răspunsuri. Primul a venit din partea Nicoletei, pe care am întâlnit-o pe blogul Cristinei Bazavan. Lăsase un prim comentariu și fix atunci m-am găsit și eu să dau click pe linkul ei. Nu avea multe articole, așa ca i l-am citit pe tot. Era în mare parte despre Norvegia și m-a acaparat pentru că nu știu mai nimic despre țara asta, cu excepția faptului că acolo se întâmplă unul dintre cele mai frumoase fenomene ale naturii: aurora boreală (care se află pe lista lucrurilor pe care vreau să le văd în viața asta). Mi-a trimis textul mai demult, însă vreau să public scrisorile câte una pe lună, nu toate buluc. Așa că azi aflăm curiozități despre Norvegia. mai mult…