Înseamnă că am greșit cotețul

Nu știu dacă generația mai tânără de cititori recunoaște replica, da’ celor de-o vârstă apropiată de a mea bag sama că le e destul de familiară.

Pe vremea când singura modalitate de comunicare rapidă era telefonul fix, una dintre distracțiile noastre cele mai mari era să sunăm la diverse numere și să punem diverse întrebări. De la cele mai nevinovate, la cele mai amuzante, cum ar fi:

-    Alo, familia Găină?
-    Nu.
-    Înseamnă că am greșit cotețul.

Cu varianta:

-    Alo, familia Ursu?
-    Nu.
-    Înseamnă că am greșit bârlogul.

Vă închipuiți în ce încurcătura s-ar fi găsit bietul copil, dacă ar fi sunat la mine. ;)) Nu s-a întâmplat, că probabil tăică-miu sau maică-mea s-ar fi distrat copios.

Ei, mi-am adus aminte de telefoanele astea anonime pentru că ele au început să reapară. Numai că de data asta sunt pe mobil, nu pe fix. Mai exact pe mobilul lui Iubi. Încă de dinainte de  inceputul relației noastre, din timp în timp, îl suna câte unul cerând să vorbească cu diverse nume. Care evident nu erau ale lui. Și dacă era o greșeală, am fi înțeles, nu s-ar mai fi repetat. Chestia e că după ce închidea, apelul se repeta de vreo 3-4 ori. Iar cel care suna abia se abținea să nu râdă.

Sâmbăta s-a întâmplat din nou și cum Iubi era la duș, zic, ia să răspund eu să mă distrez oleacă cu anonimii*. O voce abia auzită cerea cu … Andreea. Io să mă astup. Era evident că numele fusese scos din puțul gândirii cu repeziciunea luării pe nepregătite. Îl tot întrebam care Andreea, ăla îi tot dădea înainte cu Andreea și gata. Încercam să văd dacă recunosc vocea și daca chiar pe mine mă căuta, da’ era imposibil că nu mă caută nimeni pe telefonul lui Iubi. Nu eram eu Andreea lui, mai ales că la final a început să râdă și a mai zis ceva, dar i-am închis spunându-i că nu-i nici o Andreea acolo. :))

Da’ nu știu de ce mă mir, că și la 112 sună tot felul de netoți care n-au altceva mai bun de făcut decât să pună ambulanțele pe drumuri a proasta.

__________________________________________
* nu răspund la telefonul lui Iubi decât când mi-o cere el, dar în cazul ăsta știam sigur că nu se supără. Și oricum era la duș, dacă era ceva important, preluam mesajul sau îi duceam telefonul în baie. Așa că, n-am nevoie de predici cum că „de ce am răspuns la un telefon care nu-i al meu.” Nu despre asta e vorba în propoziție.