O fată ca ea

De vineri mă tot abțin să scriu articolul ăsta. L-am lăsat la dospit și de fiecare dată când mă duc la lucru sau când mă întorc, mai adaug o propoziție în minte, mai scriu un rând imaginar până să-l aștern, la semafor, în agenda cu Garfield. Și, în sfârșit mi-am oferit plăcerea de a-l scrie.

Dintre toate formațiile românești, Direcția 5 e, cred, preferata mea. Nu dezbat însă subiectul ăsta, pentru că îi rezerv un articol separat. Săptămâna trecută am ascultat pentru prima oară O fată ca ea. Și mi-au năvălit în minte toate nopțile de după câte o despărțire, toate discuțiile cu prietenele mele post-eveniment, toate promisiunile și toate scenariile în care el avea să se întoarcă în genunchi la ușa mea să mă implore să ma întorc la el, spunându-mi că nu va mai găsi niciodată una ca mine. :)

Pentru că noi femeile, așa cum avem impresia că îi putem salva, așa nutrim, măcar până ne trece, că vom fi mereu ținute minte. Și spunem de fiecare dată: „Nu știe el ce-a pierdut. Alta ca mine nu mai găsește”. Si îmi permit să generalizez pentru că am auzit replica asta nu doar din gura mea ci și de pe buzele mușcate ale multor prietene care găseau în concluzia asta consolarea supremă. Să fim convinse că am fost unice în viețile bărbaților care ne-au părăsit e o dorință aproape mai mare decât aceea de a-i vedea venind înapoi cu privirea plecată și cu scuzele în buzunar. Ne dorim să știm că ne regretă, că am fost pentru ei ce nu va mai fi niciodată nici o femeie, nici măcar aia care îi va convinge să se căsătorească cu ea. Avem o plăcere deosebită când aflăm că, după ce nu mai suntem noi în peisaj, prieteni comuni au fost martori la jelanii și păreri de rău, un amărât de: „Ce prost am fost că am lăsat-o să plece.” Și, ah! ce sublim e sentimentul când o auzim…

Vorbeam sâmbătă seara cu o prietenă la o nuntă și îi spuneam că toți băieții de care am fost îndrăgostită, s-au întors la mine mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă cu unii am fost de-a dreptul insuportabilă, se pare că n-a contat și tot și-au făcut curaj să-mi spună: „Am fost un fraier”. :) Și chiar dacă declarația venea la 3 ani după despărțire, când chiar nu mai conta deloc, satisfacția și orgoliul meu erau la cote maxime.

De asta, când am auzit O fată ca ea… am simțit că Direcția 5 ne răzbună pe toate cele care ne-am dorit ca pentru niște ei să fim „ACEEA”.

Ah, dar între timp nu m-am mai despărțit de nimeni, trăiesc și eu din amintiri. :P
Din nu stiu ce motiv, nu merge sa embedui clipul. Aici aveti linkul melodiei.

PS. Cred că din aceeași categorie fac parte și Am fost un fraier de la Voltaj și One more try de la Timmy T.
PPS. Păcat că barbații nu ascultă muzica de-asta siropoasă. Sau ascultă? ;))