Câştigătoarele concursului Boromir

M-am bucurat tare mult când am citit poveştile voastre cu şi despre iepuraşi de Paşte şi dacă ar fi fost după mine, toţi aţi fi primit de la mine câte o Pască şi doi cozonaci Boromir. Ca de obicei, mi-a fost greu să aleg, dar cum cele 3 premii trebuiau date, a trebuit să mă decid.

Aşa că, cele 3 poveşti câştigătoare care primesc de la Boromir o Pască, un cozonac tradiţional şi un cozonac prestige sunt:

A Andreei Lăcătuş:

Eu am o amintire mai indirectă vis-a-vis de iepuri :)) Pe la 8 ani, după multe insistenţe, tata mi-a cumpărat o combină cu microfon. Eram în vacanţa de Paşti (care pe vremea aceea dura 2 saptamani), aşa că am zis că trebuie să pregătesc ceva special. Iar cum visam ca într-o zi să am o emisiune la TV sau la radio, mi-am scris propriul scenariu. Înregistram zilnic emisiunea, iar la secţiunea Interviu cu Iepuraşul aveam un dialog tare viu cu… mine însămi, pe voci. În ziua de Paşti, am dat şi-un spectacol şi-am ascultat cu ai mei înregistrările :)) Am pierdut aproape toate casetele (erau vreo 6-7) dar mi-aduc aminte că scrisesem pe fiecare: Iepuraşul la Şcoală, Iepuraşul la Piaţă şi tot aşa. Aşadar eu am fost un Iepuraş de Paste, dincolo de toate.

A Oanei S:

hehe..ce de amintiri mi-ai stârnit…normal, micuţă fiind, şi eu mi-am dorit iepuraş pufos şi blănos să am ce alinta. şi am primit unul alb alb, fără nici o pată pe care l-am botezat Luluş. era cel mai frumos şi mai moale lucru şi tot cartierul venea să-mi hranească iepuraşul cu trifoi cules din gradină (era mâncarea lui preferată). l-am crescut vreun an, se făcuse ditamai iepuroiul, avea vreo 8-9kg şi ai mei l-au dus la un prieten care avea crescatorie pentru a face alţi iepuraşi mai mici şi la fel de frumoşi. şi a făcut 2 ani la rând şi eram cea mai fericită că am propriul iepuraş de Paşte să îmi facă multe multe cadouri.

A Anei-Maria (4anotimpuri):

Copilă fiind şi iubitoare de animale, prin generală, în vacanţa de Paşte, bunicul mi-a facut o dublă surpriză. Nu am bănuit nimic pt că a plecat de acasă “cu treabă” şi s-a întors cu o plasă mişcătoare pe bicicletă. Din ea a scos doi iepuraşi, un el şi o ea care îmi încăpeau în palme, pe care i-am botezat Miki şi Violeta şi care săpau prin curte să îşi facă tuneluri. I-am zmotocit toată vacanţa, le-am cules salată, dar ce nu le-am dat. Iepuroii au crescut şi Violeta a murit cand a trebuit să dea naştere puişorilor, iar Miki şi-a făcut veacul o iarnă întreagă în apartamentul de la Craiova al buniciilor. Îl învăţase bunica să meargă la litieră în baie, de parcă era pisică, îl spăla pe labuţe şi mă amuza pt că ţopăia după noi prin casa.

Felicitări câştigătoarelor! >:D< În cazul în care vedeţi postul înainte să vă contactez eu pe mail, aştept adresele voastre pentru ca Boromir să vă trimită premiile pentru masa de Paşte. Ah, şi mi-ar plăcea să reveniţi cu impresii despre pască şi despre cozonaci, deşi nu mă îndoiesc că veţi fi mulţumite. :)