Dezbatere despre cancerul la san

Nu mă mir că stau prost cu memoria, it runs in the family. :(

Încă de luni trebuia să vă anunţ de evenimentul ăsta, da’ m-am luat cu expoziţia şi am uitat complet. Aşa că, sper să vedeţi la timp acest post. Mă refer în special la bucureştence.

Miercuri, 10 noiembrie, adică mâine, revista Tabu şi Samsung MoreThanTalk vă invită la o dezbatere pe tema cancerului de sân. Memento Coffee & Lounge (Str. J.S Bach, nr.3) va găzdui de la ora 18:30 discuţiile despre detectarea cancerului la sân, despre palparea corectă a sânilor, despre cum afectează această boală psihicul şi multe alte lucruri pe care e bine să le ştim. Mie îmi pare foarte, dar foarte rău că nu sunt din Bucureşti, să pot participa la astfel de evenimente, să aflu din gura oamenilor avizaţi răspunsurile la întrebările pe care le am despre această boală grea.

Dacă şi voi vă aflaţi în situaţia mea şi aveţi întrebări pentru Cătălin Jianu, medic oncolog, pentru Rodica Tănase, medic psiholog, sau pentru Dana Vasilescu, chirurg plastic, puteţi liniştite să le postaţi pe pagina de Facebook a proiectului Samsung MoreThanTalk, iar aceştia vor răspunde la eveniment. Chiar dacă nu sunteţi acolo, toate întrebările şi răspunsurile vor  fi postate ulterior pe Facebook, pe aceeaşi pagină. În plus, am aflat de aici că pe streamingul site-ului tabu, puteţi urmări dezbaterea live. Sper să mă nimeresc în faţa calculatorului.

Dragelor, mergeţi şi informaţi-vă. Puneţi întrebări şi aflaţi cât mai multe despre prevenirea, tratarea sau efectele cancerului la sân.