E timpul sa plec

Am cam păstrat tăcerea zilele astea mai mult nevoit decât voit, da’ chiar am ajuns la capătul puterilor. La momentul ăla în care îţi cam vine să-ţi bagi picioarele şi să te duci unde vezi cu ochii. N-am mai scris pe blog că deja sunt sătulă eu de cât mă plâng, darămite voi.

Dar s-a terminat (sau cel puţin aşa sper eu). Plec în vacanţă să-mi reîncarc sau să-mi schimb bateriile că astea îs goale de aşa multă vreme încât în ultima perioadă am funcţionat în gol… Am primit şi veşti bune, încă mai am o groază de lucruri de rezolvat, dar în momentul ăsta nu-mi mai pasă de nimic. Vreau să plec, să uit, să mă detaşez şi să mă întorc cu forţe proaspete să duc la bun sfârşit tot ce am de făcut.

Anul ăsta vizităm România. Multe locuri superbe pe care le-am văzut doar în poze, despre care am citit şi despre care mi-au vorbit alţii. Abia aştept să văd ţara asta atât de frumoasă, să fac mii de poze şi dup-aia să vin să vi le arăt. Abia aştept ca singura mea grijă să fie durerea de picioare.

Şi mă entuziasmez încă de pe acum la gândul că la întoarcere mă aşteaptă chestii drăguţe despre care o să vă povestesc la momentul potrivit. Şi poate cu puţin ajutor de la Doamne-Doamne şi de la tati mi se mai îndeplineşte o dorinţă. Sunt pregătită sufleteşte să fac din nou din blogul ăsta locul ăla unde adoram să intru şi fără de care nu puteam rezista. Să încep din nou să răspund la timp la comentarii, să scriu şi chestii interesante sau din suflet, nu numai despre tristeţuri şi viaţa mea plictisitoare.

Vă pup şi abia aştept să ma întorc la voi. Dar pentru asta trebuie să plec. :)