Cum ce ? Expoziţia de brelocuri. Da, da, voi aţi cerut-o, nu vă faceţi că nu mai ştiţi. Am dovada.

Aşadar, până Duminică, pe 18 iulie, aştept pozele cu brelocurile voastre pe adresa de la contact. Expoziţia va fi online, luni, 19 iulie.

Long, long time ago (I can still remember) scriam un post de care azi nu mai sunt mândră. Nu ştiu cât de mândră eram atunci când l-am scris, dar oricum în 2007 credeam cu tărie fiecare cuvinţel. Până nu demult, când cineva, fără să îşi propună şi fără să ştie ce părere aveam eu despre femeia puternică şi independentă, mi-a schimbat atât de radical viziunea, încât acum sunt dipusă să îmi fac mea culpa pe blog şi să accept în văzul lumii că am renunţat la ochelarii de cal care îmi îngrădeau concepţiile. Să accept că am greşit.

Spuneam pe atunci că femeie puternică tre’ să fie aşa şi pe dincolo, decretam lovindu-mă cu cărămida în piept că numai idealurile în care credeam eu şi modelul pe care îl acceptam eu încropesc cu adevărat o femeie puternică şi independentă. Vedeţi voi… acuma după 3 ani, după nişte experienţe acumulate şi după nişte schimbări dramatice în viaţa mea, cuvintele “puternic” şi “independent” au altă definiţie pentru mine. mai mult…

Autor: Daniel Defoe
Nationalitate: englez
Titlu original: A Journal of the Plague Year
Anul aparitiei: 1722
Nr.pagini: 276
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: Robinson Crusoe, Moll Flanders

Era demult pe listă, dar nu l-am băgat în seamă până când a trebuit să fac comandă la buybooks. Am citit atât de multă literatură contemporană în ultimul timp încât am pus mâna pe Jurnal din Anul Ciumei cam cu tragere de inimă. Dar cum mă entuziasmez de orice carte nou-venită în bibliotecă, răsfoind-o şi citind pe ici pe colo, am lăsat la o parte tragerile de inimă şi m-am avântat înspre cele 270 de pagini cu curiozitate.

N-a fost ce m-am aşteptat, dar de fapt nici nu ştiu la ce m-am aşteptat. Este exact ce spune că este: un jurnal al anului în care ciuma a secerat prin Londra, 1665-1666. Nu ştiu de ce am avut eu impresia că povestea o să fie deraiată în altă parte, ciuma fiind doar decorul în care se desfăşoară alte lucruri. Nu. Ciuma este personajul principal, personajul negativ, personajul care abia aştepţi să moara sau să i se întâmple ceva. mai mult…

Unul dintre subiectele mele preferate beneficiază de o leapşă. Îmi pare că e prima pe tema asta sau poate sufăr eu de amnezie.
Veveriţa mă întreabă: „ce iei cu tine în bagaje, când pleci pentru două zile?”

Numero uno: contează cu ce mă deplasez din punctul A până în punctul B. Că dacă e cu avionul, tre’ să reducem totul la minimum minimorum ca să nu plătim bagajul de cală. Şi oricum , pentru două zile nici n-ai nevoie de toată garderoba şi de tot dulăpiorul din baie. Dacă mergi cu maşina, cu trenul, cu autocarul, să zicem că poţi fi mai generos şi să iei şi lucruri de „în caz că”. mai mult…

Multă lume scrie despre bac zilele astea. Unii critică, alţii îşi aduc aminte. Dacă aş fi în cunoştinţă de cauză şi dacă aş ştii ce se mai întâmplă prin învăţământul românesc, poate aş critica şi eu.

Dar eu prefer să-mi aduc aminte. şi o să fie un exerciţiu de memorie, că totuşi au trecut 8 ani de atunci. OMG!!! mai mult…

Plănuiam să lipsesc doar sâmbătă şi duminică. Plănuiam să îmi termin cartea până duminică şi mai plănuiam să fac curăţenie luni. N-am făcut nimic din toate astea.

De lipsit am lipsit 4 zile, de terminat cartea am terminat-o azi, iar curăţenia mai aşteaptă probabil până sâmbătă. Ok, am făcut ordine în bibliotecă, pentru că prea multe cărţi erau alandala şi nu mai suportam să le văd împrăştiate peste tot.

în weekend am fost la sat, că demult tot o amăgeam pe maică-mea că o duc. în loc să mă relaxez şi să mă bucur de linişte, aşa cum mi-am propus… am tuns iarba din curte, cam vreo 3 ore, aşa… după care am intrat în casă şi am făcut curat în dulapuri. Am strâns 4 saci cu haine pe care le-am dat de pomană vecinilor. M-am întristat destul de mult, pentru că era prima oară cand mergeam acolo şi tatăl meu nu era plecat nicăieri. Adică mai fusesem la sat fără el, dar fie eram acolo cu prietenele mele, fie cu mama mea, dar el era mereu în Timişoara sau de vreo două ori în Germania… Acum era tot în Timişoara, în pământ. şi lumea mi-a pus o mulţime de întrebări, a plâns, alţii, mai răi, au spus “bine c-o murit”… Eu, doar am plâns şi m-am înfuriat…

Nu m-am simţit deloc bine la sat, deşi acum câţiva ani, acolo era raiul meu…
Am venit acasă şi am fost la Shrek 4. Vorbind cu Iubi, am ajuns la concluzia că era prima oara în 4 ani de zile când mergeam numai noi doi la film. Nu ne-a venit să credem.

şi apoi… m-a lovit răceala. Aşa, pe nepregătite, asta după ce o toamnă şi o iarnă întreagă m-am ferit de ea ca dracu’ de tămâie…

Nu m-am dus la lucru 2 zile pentru că deşi aveam impresia că e doar o durere de gât, ieri seara am avut febra. 38. Din nou mi-am adus aminte de tati cu febra lui zilnică…

şi a venit luna iulie… Să înceapă calvarul…

Îmi place să vorbesc cu străinii. Nu cu toţi, doar cu unii. Acuma nu prea poţi să fii picky cand vine vorba de străini că de-aia-s străini, că nu-i cunoşti. Mi se întâmplă de multe ori să intru cu cineva în vorbă, fie la cozi de diverse naturi, fie pur şi simplu pentru că ne uităm în supermarket la aceeaşi chestie, fie că  ne aşteptăm rândul în vreo sală. Nu-mi mai aduc aminte de toţi oamenii pe care i-am întâlnit, însă nu cred că o să-i uit vreodată pe trei dintre ei.

Cum ultimul pe care l-am întâlnit a fost chiar acum două zile, la coadă la RDS, o să vă povestesc despre el. Era un bătrânel trecut de vreo 60 de ani, poate chiar de 70, n-am de unde să ştiu pentru că eu sunt un estimator de vârstă execrabil – nu mă pricep deloc. Se băga efectiv în sufletul meu, nerăbdător pentru că tipa de la casă nu era la locul ei. Şi a început să-mi povestească despre ea, că e simpatică şi ca deja îl cunoaşte pentru că de fiecare dată când are vreo problemă cu telefonul sau cu televiziunea, tot la ea vine şi îşi varsă năduful. Mi-a spus că probabil i-au tăiat telefonul pentru că a fost în străinătate. La fiica lui. mai mult…