Expozitie de copii

Ideea acestei expoziţii e mai veche şi am tot vrut să o propun, dar de data asta n-am mai amânat şi chiar abia am aşteptat să vad pozele cu micuţii vostri. Toţi, absolut toţi sunt adorabili, si nu spun asta doar ca să fiu amabilă, dar copii aşa frumoşi eu parcă nu văd pe stradă. Sunt superbi. Iată ce mi-au povestit părinţii lor despre ei. Şi chiar mai aştept poze cu fetiţe şi băieţi ca mi-s dragi de mor. :) În ordinea în care au venit pe mail (click pe poze sa le vedeti mai mari):

David Virgil Iordache, fiul lui Jordas Îl cheamă David Virgil Iordache, are 2 ani şi nu-i mai tace gura… Încă nu vorbeşte, dar se străduieşte :) De curând a învăţat cum arunci diverse chestii la gunoi, şi de atunci, cum găseşte câte-un ambalaj prin casă repede îl ia, se duce fuga-fuga cu el la gunoi, deschide uşa, întinde mâna tacticos deasupra găleţii şi-i dă drumul..:) Şi dacă l-ai vedea.. cu degeţelele alea ale lui.. :D Îi plac telefoanele de zici că a fost conceput la telefon. Le strânge pe toate lângă el, apasă pe toate butoanele, vede că se aprinde ecranul, se schimbă chestii pe el şi activitatea asta îl fascinează, iar când ni le prinde cu tastatura neblocată e prăpăd, căci câteodată reuşeşte să sune ultimul număr apelat.. băgându-ne într-o uşoară încurcătură, mai ales dacă e ora nepotrivită.. Râsul lumii a fost când învăţase să tragă apa la WC… ştia că trebuie capacul lăsat :D, se cocoţa pe el, trăgea apa şi dă-i haz!! Da’ cât haz, de ne dureau pe noi fălcile de cât râdeam de el. După ce se încărca bazinul, bineînţeles iar o trăgea. Şi ghici ce? Iar haz! :)
Deja s-a lungit mailul, da’ tre’ să ţi-o povestesc şi p’ asta: era plecat cu maică-sa la ţară, iar eu rămăsesem în Bucureşti. Şi-ntr-o după-amiază, aud de-afară (stau la parter):
-Virgiil, Virgiiil
Când mă uit – nişte fetiţe la vreo 4-5 ani, pe role, îl strigau mă… să-l vadă şi să se joace puţtin cu el :)) Le-am zis că-i plecat la ţară, şi că se întoarce luni. Au plecat, ţipând în gura mare, către restul găştii: “E plecat la ţăărăăăăă, vine luuuuuunii”..
Atunci mi-am dat seama cât de mult a crescut chiar sub ochii mei, şi că treaba asta cu “being dad” e serioasă.. :D
Şi ăsta e ţâncul meu care abia aştept să crească mare şi să-l fac ce-o vrea el să se facă :)

Fetiţa nenăscută a Andreei. Mai un pic şi vine pe lume. Săptămâna asta, poate. :)

Nepoţeii Monicăi Olteanu – În primele 4 fotografii este David. Este băieţelul mic al surorii mele, stabilite de caţiva ani în Spania. Fotografiile sunt făcute anul trecut în august, când eu am fost la ei, atunci avea un an şi 6 luni. Am stat cu el o lună jumate şi m-am indragostit de el nebuneşte….:) Urmatoarele 4 sunt făcute în septembrie 2009. În aceste fotografii sunt Cosmin şi Iustina. Atunci când au fost făcute fotografiile aveau 3 ani şi 3 luni. Adică acum în iunie, pe 19 ei vor face 4 ani.:) Ţin să-ţi spun ca ei nu sunt gemeni. Nu sunt fraţi. Sunt verişori. Da, nascuţi în aceeaşi zi:P  Cosmin e primul şi singurul copil al unui frate mai mare! Un copil foarte dorit, aşteptat 7 ani din cauza unor probleme de sănătate ale mamei lui:) Iustina este copilul cel mic al altui frate al meu, celui mai mare frate. Este un copil dorit! A venit dupa fratele ei la o distanţă de 10 ani!!!

Robert – fiul Oanei Despre Robert nu pot spune decât că este mi-nu-nat, pur şi simplu minunat ; concret, are 1 an şi 7 luni, vorbeşte foarte mult şi foarte corect, e extrem de curios, drăgălaş ca toţi bebelusii….năzbâtii nu prea face, mai degrabă ”zice”, adică deja perlele sunt nenumărate ; mi le notez pe toate, le filmez când apuc, le pastrez în suflet şi le preţuiesc !
Uite câteva mai recente :
* aseară, stătea în pat lângă tati, s-a văzut în ochii lui verzi şi i-a zis : “acolo e bebe în ochişori”
* a stat la tzitzi de dimineaţă, mai mult ca de obicei (da, încă papa tzitzi, shuţţ) şi cred că nu mai aveam laptic, că Robert a zis : „asta nu mai merge” ;
* cum stăm cu alfabetul? foarte bine, am învăţat aproape toate literele şi le vede peste tot, pe ziduri, pe scările de la tobogan….el citeşte….aseară i-a zis tati : “hai să trecem toate literele în revistă”, si Robert a raspuns ‚în caieţel”….normal! W e M câteodată, H e N, V e A…dar confuzii justificate, adică chiar seamană între ele…

Max – dacă îi citiţi blogul mamei lui, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Şi totuşi, iata una dintre povestioarele care mie mi-au plăcut enorm.
În troleibuz, Max jucându-se cu un peștișor, jucărie-cadou de la o revistă, eu privind plictisită pe geam, prin ochelarii mei de soare.
– Peștișorule auriu, tu o să-mi îndeplinești trei dorințe…, îl aud deodată mormăind încet către jucărie. Mă fac că nu-l aud, dar ciulesc urechile.
– Peștișorule, aș vrea să fiu rapid ca Dash… și aș vrea să am pânză… dar nu cred că o să am pânză când mă fac mare…. nu cred că Doamne-Doamne o să-mi dea pânză… nu există așa ceva, să-ți crească pânză din mână… numai Spiderman are… eu n-o să am…
Of, Doamne, momentul adevărului. Cât de dureros trebuie să fie pentru un copil, să realizeze că nu poate fi niciodată ceea ce și-ai dorit toată viața lui de 5 ani? N-am zis nimic, l-am lăsat singur cu tristețea lui. Lașo!
Azi dimineață (făcuse febră azi noapte, deci am dormit cu el), când a deschis ochii, mi-a zis:
– Aș vrea să pot să zbor cu racheta.
M-am uitat la ceas, 6,05. Of, Max, de ce nu mai dormi? Am întins o mână spre fruntea lui, nu, nu frigea, e ok, n-are febră. M-am întors cu spatele la el și am închis ochii.
– Dar n-o să pot să zbor cu racheta decât dacă mă fac astronaut, nu-i așa, mama?
– Mhmm, am mormăit de sub plapumă.
– Poate n-o să mă fac Spiderman, poate o să mă fac astronaut. Nu trebuie să fiu neapărat Spiderman, mama, nu-i așa? Da, am să fac facultatea de astronauți.
Din culcușul meu de sub plapumă, am zâmbit. Momentul fusese depășit cu bine
.

Nati şi Sofi – gemenele minunate ale Carlei. Încă nu fac năzbâtii că au numai câteva luni, da’ pe blogul de joacă, au ce povesti. :)

Rayan şi Philip – eu m-am îndrăgostit iremediabil de Rayan. :D Dar când am văzut ochişorii superbi ai lui Philip în alte poze de pe blogul mamei lor… uf… dacă aş avea vreo 3 ani n-aş stii pe care să-l aleg. :P

David – fiul Adămutzei. Am preluat de pe blogul ei povestea naşterii lui David. M-a impresionat: Domnu’ a facut posibil (dupa aproape 3 ani de incercari nereusite) sa raman insarcinata! Sa te avem! Doamne-ti multumesc! Esti un bebe foarte special, creat in vitro si poate si mai special pentru ca ai avut varsta de 5 zile timp de aproape 8 luni: ai stat cuminte inghetat in timp, asteptand un moment propice sa te prinzi de pantecele meu si sa ne marchezi viata pe veci, sa marchezi destinele noastre(mami si tati) pentru totdeauna!
P.S. in ziua cand te-ai nascut aveai deja 8 luni si ceva de existenta(cat ai stat in pantecele meu) plus aproape alte 8 luni (cat ai stat inghetat in faza de embrion de 5 zile) , deci se poate spune ca la nastere aveai vreo 16 luni deja, un an si 4 luni
.

Basse – fiul Florinei, despre care am aflat ca are 5 ani si despre el aflam de pe blogul lui mami.

Haruto, fiul altei Florina :)Se numeste Tabata Haruto David Andrei [stiu ,e lung] .Este nascut pe 10 aprilie 2008,deci are 2 ani si aproape 2 luni.Ii plac florile si fluturii…si pisicile.Este fan infocat al filmului ,,CARS,,.Ii plac pastele si inghetata.Are o personalitate puternica,e foarte incapatanat si orice s-ar intampla nu-i poti schimba alegerea facuta.Stie sa obtina intotdeauna ceea ce vrea.Ii place shoppingul,asemenea mamicii lui ,luandu-si din raft jucaria dorita si infiintandu-se rabdator la casa,asteptandu-ma sa o platesc.Lipeste abtibilduri peste tot si din cand in cand ,in joaca,ii mai trage bunicii cate o palma in cap. Ii place sa se spele pe dinti si pe manute.Nu putine au fost serile in care a luat periuta de dinti sa doarma cu ea.Ii plac masinile de interventie si trenurile. Are 2 anisori ,este bilingv  si a zburat deja de 6 ori cu avionul. Si ceea ce este cel mai important ,are un zambet care ne topeste!

Alex – fiul lui Emil DragotaSe numeste Alex Gabriel. Este nascut pe 7 noiembrie 2009 si are sapte luni. Deocamdata este prea mic ca sa faca nazbatii. Descopera lumea treptat, treptat si ii place mult sa fie tinut in brate. Orice jucarie il atrage si, normal, o testeaza la gust si rezistenta.

Clara, nepotica lu’ BarbieO cheama Clara si este o adevarata diva, face 4 ani in septembrie si e fetita verisoarei mele.

Despina – copii de la gradinita: am 26 de copii cu care mă mândresc şi care la toamnă pleacă la şcoală în clasa I. Sunt aşa mândră de Gărgăriţele mele!