DISCLAIMER: Ştiu că postul ăsta poate părea puţin nesimţit şi trântit ca nuca-n perete, acum când Moldova e devastată de inundaţii. Îmi pare nespus de rău pentru tot ce îndură oamenii aceia şi nici nu-mi pot închipui tragedia pe care o încearcă. Dumnezu să-i ajute şi să le fie aproape. Vă rog priviţi acest post pur şi simplu din punct de vedere muzical.

Circulă prin blogosferă o leapşă a cărei idee mi-e plăcut mult de tot şi pare-mi-se a fost pornită pe vremea celor câteva zile de 40 de grade. N-am aşteptat să mi-o paseze nimeni, am preluat-o Cum nu mai reactionez la numele meu, n-am observat ca mi-a trimis leapsa Ovi Sirb. Mai jos aveţi un top 15 al melodiilor mele preferate despre ploaie.

15. Crying in the Rain – Culture Beat
14. Let it Rain – Nana
13. I Can’t Stand the Rain – Tina Turner
12. The Rain – Samira
11. Rain – Mika
10. Rain – Madonna
9. November Rain – Guns N’ Roses
8. Sunshine in the Rain – BWO
7. Ploaia – Spin
6. Why Does it Always Rain on me – Travis
5. Here Comes the Rain Again – Eurythmics
4. Purple Rain – Prince
3. Tears and Rain – James Blunt
2. Kiss the Rain – Billie Myers
1. Crying in the Rain – A-ha

Nu pun video şi nici playere de pe trilulilu ca dup-aia abia mi se încarcă blogul. Da’ am pus linkuri să puteţi să le ascultaţi.

Asa ca schitez aici niste idei, sa nu treaca excursia neconsemnata.
Imi doream demult sa vad Belgradul, mai exact de acum doi ani, cand venind de la Muntenegru, am trecut prin capitala sarba si am ramas impresionata de cladirile bombardate. Voiam sa le vad mai bine si mai ales sa le pozez pentru posteritate, ca cine stie ce le vine sarbilor si le darama de tot si eu nu le mai vad. Ei bine, nici acum n-am apucat sa le pozez eu, ca am ramas fara baterii. Noroc ca mai erau Iubi si Super Andrea cu mine si aveau ei aparate

mai mult…

27 iunie e o zi tristă. Nici măcar n-am ştiut cât de tristă până să mă duc la magazin.
Azi, tati ar fi împlinit 55 de ani. Doamne… ce vârstă rotundă… ar fi trebuit să se bucure de nepoţi acuma, nu sa fie la 2m în pământ.

În ultimul timp, datorită evenimentelor  din viaţa mea, nu m-am mai gândit atât de intens la el, deşi înainte să adorm în fiecare seară îmi aduc aminte tot de alt moment petrecut cu el. Dar nu cu tristeţe, nu cu durere, fără lacrimi. Însă ieri, după un vis pe care l-am avut vineri noaptea, în care îl vedeam pentru a 3-a oară, cred, că învie şi că deschide ochii, ieri am fost destul de tristă. Deşi am fost într-o excursie până în Serbia, la Belgrad (dacă tot e voie numai cu buletinul). Nici asta parcă nu m-a înveselit de tot. Iar azi… plănuisem cu mătuşa mea să mergem la cimitir să îi ducem crini. Mătuşa mea spune că crinii îi aduc aminte de el, pentru că atunci când s-a născut el, crinii erau înfloriţi în grădină.

A plouat. Nu ne-am mai dus pentru că e noroi şi nici lumânările nu ar fi stat aprinse. Aşa că am aprins o lumânare în amintirea lui, în loc de o lumânare pe o prăjitură sau pe un tort.

M-am dus la terasa unde obişnuia să bea o bere cu prietenii lui să le dau de băut în amintirea lui, de pomana lui, nu în cinstea lui, să trăiască la mulţi ani… Nu erau toţi acolo, dar unul dintre ei, când i-am spus că azi ar fi fost ziua lui, s-a uitat la mine cu atâta înţelegere şi cu atâta tristeţe, parcă şi cu mândrie. N-am putut să termin fraza pentru că m-a podidit plânsul. A înţeles şi mi-a zâmbit resemnat…

Atunci am înţeles şi eu. Doar în prezenţa prietenilor tatălui meu, a mătuşii mele şi a unchiului meu, doar între ei îmi regăsesc durerea, îmi simt înţeleasă tristeţea şi pierderea. Pentru că e şi pierderea lor…

Autor: Gilbert Adair
Nationalitate: scotian
Titlu original: The Act of Roger Murgatroyd
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 253
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 2/5
Alte romane de acelasi autor: nu

Dacă nu primeam cartea de la Editura Trei, probabil mai trecea multă vreme până să aud de Gilbert Adair sau să mă intereseze Înscenarea lui Roger Murgatroyd. Nu mă pasionează genul, nu mă incită suspansul.

Când am citit pe coperta a patra că e un mistery îmbinat cu umor, am zis ok datorită umorului. Tot pe copertă scrie că e un omagiu adus romanului poliţist englez şi maestrei Agatha Christie. Acuma, eu pe Agatha n-am citit-o, singura mea întâlnire cu romanul poliţist fiind prin facultate când l-am studiat pe Simenon şi pe-al lui Maigret la literatură belgiană. N-am rămas cu nimic, drept pentru care am încheiat-o cu acest tip de literatură. mai mult…

Dacă citiţi acest blog de cel puţin un an de zile, stiţi probabil că am mai fost implicată într-o campanie Dove, care promova două deodorante noi – Nature Fresh şi Wild Rose. V-am spus atunci şi vă reamintesc acum că am fost foarte mulţumită de ambele şi că preferatul meu era Nature Fresh.

Am fost şi atunci şi sunt şi acum (alături de alte bloggeriţe) o Ambasadoare Dove, pentru că  acum vă vorbesc despre noile geluri de duş, disponibile în trei variante: Dove Visible Care Renewing, Dove Visible Care Brightening şi Dove Visible Care Softening.

Înainte de aceste două campanii foloseam cu regularitate săpunul Dove, cu care înainte să mă învăţ şi eu să mă demachiez normal cu demachiant, mă spălam şi pe faţă să înlătur machiajul. Şi dacă nu mi s-ar fi repetat de nenumărate ori că nu te demachiezi cu săpunul, l-aş fi folosit şi în ziua de azi. Atât era de bun. mai mult…

Şi ne-am trezit în a treia zi (nu după Scripturi) cu 15 minute înainte să sune ceasul. Ne-am savurat micul dejun, că doar aveam timp până la 11, când urma să ne înfiinţăm în parcul Heleşteu, pardon Herăstrău. După mine, unul dintre cele mai frumoase parcuri pe care le-am văzut şi chiar daca te poţi sufoca de claustrofobie printre atâţia oameni, io m-aş declara mulţumită dacă l-aş avea la îndemână de fiecare dată când aş avea chef de o plimbare cu bicicleta, cu rolele, de o plimbare cu barca, cu hidrobicicleta sau cu vaporaşul, de o plimbare pe jos, de stat la o terasă, de citit o carte pe bancă, de făcut poze şi de admirat animale (cai, câini) şi păsări (lebede, raţe, păuni). Mda, Herăstrăul i-ar sta bine firii mele. Păcat că e la 600 şi ceva de kilometri distanţă. Sniff, sniff.

mai mult…

Atentie, post de 3 pagini de Word

Trezirea cu noaptea în cap, pe la ora 9 fără ceva. Parcă. Fuguţa la masă, cu Nebuloasa şi printre genele încă lipite am înfulecat un mic dejun delicios. După ce ne-am nutrit, a venit Corina după noi să ne ducă în Piaţa Victoriei, unde ne aştepta autocatul să începem lucrul pentru care am venit în Bucureşti. Adică pentru turul minunat despre care vă spuneam. Acolo, bucurie mare, lume cunoscută şi necunoscută venea rând pe rând.

mai mult…

Fără prea multă introducere, pe repede înainte, că urmează un text lung.

Vineri, dis-de-dimineaţă, cam aşa pe la ora 5 şi jumătate ieşeam pe uşă să plecăm la aeroport. Sărim repejor peste nişte mici nervişori şi ne trezim în faţa mititelului avion care avea să ne ducă în numai o oră în capitală. Zic mititel pentru că arata cam aşa. BlueAir are şi jucării de-astea, da’ şi de-alea mari cu care am mai zburat. Oricum, zborul a fost lin, fără probleme şi am aterizat în siguranţă pe aeroportul Băneasa. Pe la 8 jumate. Am întâlnit-o pe Corina şi mi-am înfrânat dorinţa de a o îmbrăţişa pentru ca, înconjurată fiind de ceilalţi, n-avea vreme de îmbrăţişari. Da’ să ştii, Corina, că asta am vrut să fac. Ah, Corina mirosea atat de bine ca am sniff-uit-o tot timpul.

mai mult…

Cred că sunt cam singura care n-a scris nimic despre cum a fost la Bucureşti, dar am două explicaţii: prima – nu sunt high-tech si când mă duc într-o excursie nu vreau să văd internet, nu vreau să vad laptop, nici telefoane cu twitter, deci n-am avut nimic la mine care să mă ţină conectata la online (doar 5 minute pe laptopul Nebuloasei sa-mi verific mailul); a doua – am fost atât de obosită aseară când am ajuns că n-am mai fost în stare nici să-i povestesc în mare lui Iubi cum a fost. Şi cum acum sunt la lucru şi am alte 10 articole de scris, povestea Bucureştiului meu o veţi afla diseară. Prima parte, cel puţin, că vor fi 3. N-ai cum să cuprinzi 3 zile PLINE ochi într-un singur post. Deci, pe diseară.

PS. A fost extraordinar de frumos!

Am tot zis în treacăt în posturile trecute că urmează să vin la Bucureşti şi a venit momentul să vă dau detalii.

O să încep prin a vă spune ce înseamnă asta pentru mine. Corina Georgescu, stăpâna minunatului Blog de turism, mi-a făcut o bucurie soră cu fericirea miercurea trecută când mi-a trimis un mail prin care îmi oferea un weekend superb şi un tur al Bucureştiului cu siguranţă impresionant. Ştiţi cam în ce fel de „mizerie” sufletească mă bălăcesc şi probabil ghiciţi cam care ar fi fost antidotul pentru înlăturarea ei. Exact! O călătorie. Şi dacă mai adaugi la asta atât de multe feţe cunoscute şi necunoscute pe care abia aştept să le văd, o să înţelegeţi ce va însemna pentru mine (re)întalnirea cu voi şi revederea Bucureştiului. Deci, Corina, nu cred că îţi dai seama ce mult înseamnă pentru mine şansa asta. >:D< mai mult…