Archive for April, 2010

De cテ「nd a murit tatトネ meu anumite gテ「nduri nu-mi dau pace. Cum e acolo unde s-a dus? Oare s-o fi テョntテ「lnit cu cei pe care i-a pierdut テョn timpul vieナ」ii? Oare stト la poveナ殳i cu strトッunica mea? Si-o fi revトホut pトビinナ」ii? Oare joacト table cu taナ」ii altor prieteni de-ai mei care s-au dus テョnaintea lui? Oare テョi e bine?

ナ枴 caut dovezi, semne, indicii, aナ殳ept vise テョn care sト-mi vorbeascト, sト-mi spunト cト pentru el e mai bine acolo, cト テョn lumea cealaltト s-a terminat cu pesimismul, cト nu-l mai doare nimic ナ殃 ca nimeni nu-l mai enerveazト. Cト rテ「de cu poftト aナ歛 cum rテ「dea cテ「nd ne povestea ceva sau cテ「nd テョi povesteau lui alナ」ii.

Astトホi, テョn timp ce mergeam la magazin, cu capul plecat ナ殃 cu sufletul plin de tristeナ」e am gトピit pe jos ce vedeナ」i テョn pozト. Nu ナ殳iu ce e, de unde provine, pe ce a fost lipit. Puteam sト calc pe el, sト trec mai departe ナ殃 sト nu ナ殳iu niciodatト. Dar nu. L-am vトホut, aナ歛 mic cum e. Acesta e semnul pe care mi l-a trimis tati de-acolo de sus, aceasta e dovada pe care am aナ殳eptat-o sト ナ殳iu cト e bine.

Numiナ」i-mト nebunト, compトフimiナ」i-mト cト mト agトη」 de orice lucru, dar cuvテ「ntul 窶枅ericit!窶 (putea fi orice cuvant, orice eticheta) aruncat pe jos テョn calea mea, pentru mine e cuvテ「ntul lui. E starea lui de acolo de sus. Acum ナ殳iu ナ殃 sunt ナ殃 eu fericitト. :)

In cトブtトビile mele,ツ aproape zilnice, de articole pentru site-ul la care lucrez am dat peste un link ナ殃 m-am gテ「ndit cト mai bine i-ar sta la mine pe blog, decテ「t pe alt site, cト e oarecum mai テョn temト cu ce vorbesc eu aici zilnic. Ei prezintト 101 mici plトツeri de care ne putem bucura in fiecare zi. Hm窶ヲ unele sunt aナ歛, puナ」in aberante, テョnsト altele meritト toatト atenナ」ia. Eu le-am ales pe urmトフoarele de care m-aナ bucura (unele sunt modificate, iar ordinea e intamplatoare):

1. reナ」ete vechi de familie
2. primele narcise de primトプarト
3. o ceaナ歡ト de cafea perfectト, servitト テョntr-o companie aleasト (aナ adトブga eu)
4. o scrisoare scrisト de mテ「nト
5. trezirea テョntr-o dispoziナ」ie bunト fトビト nici un motiv
6. un gest frumos pentru un vecin sau un prieten
7. sト rテ「d din toatト inima (doar cト acum テョncト sunt destul de tristト)
8. o baie cu spumト
9. ascultarea unor cテ「ntece preferate ナ殃 abandonul テョn voia muzicii ナ殃 a versurilor
10. un pahar de vin
11. o conversaナ」ie amuzantト cu niナ殳e copii care spun lucruri amuzante
12. un roman テョn care sト mト regトピesc
13. a bear hug 窶 asta sunト aナ歛 de bine テョn englezト, cト nici n-o traduc :)
14. o zi テョntreagト テョn pijama 窶 ador zilele alea
15. razele soarelui dimineaナ」a
16. culoarea verde la semafor pe tot drumul de テョntoarcere acasト
17. o zi テョn care pトビul sト-mi stea bine fトビト nici un efort
18. licurici
19. cトネdura aナ殳ernuturilor ナ殃 plトツerea de a lテ「ncezi テョntre ele テョntr-o sテ「mbトフト dimineaナ」ト
20. o scrisoare de dragoste
21. un loc liber テョn parcare 窶 nu テョn spatele blocului, cト acolo テョl am tot timpul
22. un cテ「ine prietenos 窶 altul テョn afarト de ai mei
23. ciocolata 窶 oricテ「nd, oriunde
24. fotografii vechi 窶 deナ殃 nu m-aナ hazarda テョncト テョnspre trecut, pentru cト nu sunt pregトフitト sト テョl vトヅ pe tati zテ「mbind
25. o revista bunト 窶 n-am mai citit demult una
26. o zi fトビト nici o veste proastト – asta e bonus de la mine

N-am stat sト mト gテ「ndesc eu la altele, cト mi-a fost lene ナ殃 somn asearト cテ「nd am pregトフit postul, da窶 tare mi-ar plトツea sト primesc idei noi de la voi, sト-mi spuneナ」i o micト bucurie gratuitト de-a voastrト. :)

Recomand ナ殃 melodia asta テョmpreunト cu postul.

Anuntasem expozitia de esarfe cu o zi inainte de moartea tatalui meu, am primit chiar si vreo doua mailuri cu poze, dar n-am mai zis nimic de ea. Zic acum. :) Astept pozele cu esarfele/fularele voastre pana duminica, pe 18, pe adresa de la contact. Luni, pe 19 o sa fie online. ;)

o treaba murdarachristopher mooreAutor: Christopher Moore
Nationalitate: american
Titlu original: A dirty job
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 399
Premii: Quill Award (2006)
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Cテ「nd am cトブtat pe net “funny books” ナ殃 cand am ales O treabト murdarト sト mト テョnveseleascト, nu mト gテ「ndeam cト o sト aibト legトフurト cu lucrurile ce aveau sト mi se テョntテ「mple.

Adevトビul e cト la moartea tatトネui meu, nu m-am putut abナ」ine sト nu mト gテ「ndesc cum ar fi sト existe un “Death Merchant” care sト vinト sト ia din casト un obiect テョn care s-a aciuit sufletul lui. Ca sト mト simt mai bine, pentru cテ「teva clipe, m-am lトピat テョn voia imaginaナ」iei ナ殃 sufletul lui s-a transferat テョn diverse obiecte din casト. mai mult…

Am gasit poza cu povestea asta inainte sa imi pierd tatal… si m-a impresionat la fel de mult ca si acum dupa pierderea lui.

Ma tot straduiesc sa gasesc subiecte care sa nu aiba legatura cu tristetea mea, sa scriu posturi despre altceva, dar fac cum fac si tot la asta ma intorc. Mi-am promis ca in fiecare post pe care il voi scrie de acum doua saptamani inainte sa il pomenesc pe tati. E felul meu de a-i pastra amintirea vie, chiar cu riscul de a va plictisi pe voi.

Acum insa, vreau sa va vorbesc de o durere mai mare decat a mea, aceea de a-ti pierde copilul. Mie, asta mi se pare cea mai mare tragedie: sa iti moara copilul. Mama lui Lucian Reja nu are pace de doi ani de zile, de cand fiul ei a murit pe nedrept, omorat de Cocoana, pe trotuar. De doi ani de zile femeia e tarata prin tribunal, si nici macar nu e asta de aici, ci cel de la Craiova. Luni insa va avea loc singura infatisare de la Timisoara si mama lui Lucian m-a rugat sa anunt asta pe blog, in cazul in care va dori cineva sa ia parte la nedreptatea care se face窶ヲ Eu n-am sa pot merge pentru ca luni o sa fiu in alta parte, depunand dosare si rezolvand treburi de om mare. Dar cei care cunoasteti dramatica poveste, poate veti dori sa luati parte la proces.

Ma doare sufletul pentru nedreptatile care se intampla in tara asta din punct de vedere medical si judiciar窶ヲ ne ducem de tot de rapa窶ヲ

- Despre Paste, pe scurt, a fost asa cum ma asteptam 窶 trist si prea lung, bine ca a trecut. Mi-a fost tare dor de tati, dar vorbind cu prietenul lui cel mai bun despre el, m-am mai linistit putin. -

Intr-un elan de gospodina, m-am apucat eu joia trecuta sa spal hainele de iarna pe care nu le mai port pana vine din nou gerul. Evident, geaca mea cu pene de nu stiu ce pasare, a fost inghesuita in masina cu alte haine negre. Cand am scos-o, sa ma apuce plansul nu alta. Arata de parca era o pasare jumulita. :( De obicei, imi pare rau dupa haine doar putin窶ヲ cateva minute, si spun 窶杪sta e窶, pentru ca nu cheltuiesc milioane* pe garderoba mea, astfel incat sa imi smulg parul din cap daca distrug sau rup ceva.

Dar, de data asta n-a fost asa usor sa trec peste eveniment, ca totusi am dat cam vreo 2,5 milioane de lei vechi pe ea, si, in plus, era geaca perfecta. Ma apara de frig, de vant, de ploaie窶ヲ si n-as fi vrut sa ma despart de ea asa curand.
Fiind plecata, ma tot gandeam la ea cum sta acolo atarnata de umeras si speram sa o gasesc infoiata la loc cand ma intorc. Da窶 de unde窶ヲ

Asa ca, intr-una din nopti mi-a venit idea sa o usuc cu uscatorul de par, adica sa pun uscatorul pe ea, astfel incat penele alea facute cocolos sa se desprinda una de alta si geaca mea sa redevina pufoasa si infoiata. Si a functionat.ツ :D M-am bucurat sa o pun in dulap curata si infoiata.
Ceea ce va sfatuiesc sa faceti si voi, daca sunteti la fel de 窶枷ospodini窶 ca si mine.
______________________________________________
* decat cu foarte mici exceptii 窶 geaca era una dintre ele.

Se pare ca acum, de fiecare data cand scriu, o fac pentru a vorbi despre ce nu-mi place sau ce ma enerveaza. Sper totusi sa-mi revin si sa nu devin o revoltata impotriva a tot si a toate.

Nu v-am spus niciodata, poate pentru ca nu aveam motiv, poate pentru ca nu m-am gandit prea mult la asta, dar mie nu-mi plac Pastele. Niciodata nu mi-au placut, poate doar cand eram mica si abia asteptam sa vina Iepurasul… Pastele e o sarbatoare trista, inainte de toate. Reprezinta moartea, tradarea, brutalitatea oamenilor si tot ce e mai rau in ei. Chiar daca Invierea e triumful binelui asupra raului, chiar daca lumina invinge intunericul, pentru a ne bucura de ea, cineva a trebuit sa moara. Si din pacate, printre noi, oamenii nu invie窶ヲ Craciunul imi place mai mult, atunci chiar exista un motiv de bucurie si totul e mai vesel窶ヲ Desi stiu ca nici Craciunul care o sa vina n-o sa fie mai vesel decat Pastele asta窶ヲ

In ultimii 3 ani am facut sarbatorile la Baia Mare, si anul asta ar fi trebuit sa mergem la sat la mine, daca lucrurile n-ar fi luat intorsatura trista pe care au luat-o. Asa ca anul asta merg totusi la sat, dar la altul, nu acolo unde ar fi trebuit sa fiu cu toata familia mea.
Abia astept sa vina ziua de marti sa ma intorc la lucru, sa treaca momentele in care toata lumea zambeste si pare ca e buna, cu sufletul curat si cu inima impacata. Abia astept sa ma cufund in munca, pentru ca doar atunci nu ma mai gandesc decat la ce am de facut窶ヲ

Si ma asteapta 3 zile de ganduri, de vorbit despre ce s-a intamplat, 3 zile de tristete窶ヲ
Dar voua va doresc sa va bucurati de Paste asa cum trebuie. Sa mancati bine, sa stati cu familiile voastre, sa va bucurati de ei si sa luati lumina.
Mie, nu-mi urati Paste fericit, pentru ca n-o sa fie nici macar placut.

Desi in sufletul meu nu mai prea e nimic in afara de tristete si dor si nepasare窶ヲ totusi ma trezesc razand, zambind si plangand mai putin. Desi nu ma preocupa decat viitorul ce va sa vie si ma simt coplesita de necunoscut, am timp sa ma si enervez. Ma enerveaza o anumita persoana. Zilnic窶ヲ si nu pot face nimic, dar sunt obedienta si fac tot ce vrea. Ce rost are sa ma enervez, cand oricum nu pot schimba nimic si nici n-am energia necesara ca sa ma cert?窶ヲ

Desi nu mai am timp sa ma uit la seriale 窶 nu ca as avea rabdare sau ca m-as putea concentra, desi nu mai am timp sa citesc 窶 si in fiecare zi la lucru ma gandesc ca asa m-as duce intr-un parc sa imi termin cartea aia care ia moartea in deradere 窶 seara, inainte sa ma culc, ma uit la TV. Numai prostii, dar oricum nu le bag in seama. Aseara am dat peste serialul The Mentalist, despre care nu mai stiu cine mi-a povestit si la vremea aia eram interesata. Dupa ce am vazut vreo 5-10 minute din el窶ヲ am programat televizorul si m-am intors pe partea cealalata. Serialele, de cand cu House, par sa se invarta in jurul aceluiasi soi de personaj: atoatestiutor, perspicace, inteligent, din cale-afara de pe faza si atoateobservator. Nu zic ca nu-mi place, dar imi ajung House, Lie to me si In treatment窶ヲ Antieroii sunt simpatici, pana cand devin omniprezenti. Dar mi-e dor si de House si de Cal Lightman.

Reincepusem sa ma uit la Nip/Tuck, dupa ce-l lasasem la sezonul 5 si am redescoperit de ce mi-a placut asa de mult la inceput. Abia asteptam sa vad si sezoanele care mi-au ramas窶ヲ acum insa nu mai simt nevoia sa stiu ce se intampla.
Acum as vrea sa ma uit la filme cu personaje si situatii in care sa ma regasesc, cu care sa ma identific窶ヲ nu va sfiiti sa-mi faceti recomandari, daca va vine ceva in minte. Nu vreau comedii窶ヲ vreau filme triste, drame, dureri窶ヲ

Iar celor doua persoane care sunt mereu cu mine, as vrea sa le multumesc din tot sufletul si sa le spun ca le iubesc mult si ca sprijinul lor conteaza enorm pentru mine.