Update
Am spus la un moment dat caa nu voi avea nici un post in care nu il voi aminti pe tatal meu. Am vazut insa ca asta nu e posibil mereu, asa ca probabil voi avea posturi de-astea o data sau de cateva ori pe saptamana. Daca nu scriu despre el sau daca par mai vesela in ultimul timp, nu inseamna ca nu mi-e dor de el de mor, nu inseamna ca nu ma gandesc non-stop la el, nu inseamna ca nu ii simt lipsa. Insa, asa cum mi-ati povestit toti care mi-ati scris… am inceput sa ma resemnez, sa accept, sa nu mai plang asa mult (cred ca n-am mai plans de joia trecuta, iar intalnirile cu bloggerii mi-au facut un bine enorm). Si am inceput sa rad mai des, uneori ma surprind chiar cantand sau fluierand, obiceiuri pe care le aveam si inainte si care enervau mai pe toata lumea.
Ma asteapta o curatenie printre lucrurile lui pentru ca urmeaza pomana de 40 de zile, care o sa fie sambata, de 1 Mai. Ce chestie… 1 Mai era una dintre zilele care ii placeau cel mai mult si mereu ar fi vrut sa o petreaca cu prietenii la iarba verde. Acum or sa se stranga cei mai apropiati la un restaurant, in jurul unei mese la care vom vorbi despre el… si iarasi o sa fiu trista…
Dar cunoscandu-ma… o sa-mi revin.
Be strong, Tommy!
Dar sugestie 🙂
Dacă îi plăcea atât de mult la grătar, de ce nu faceţi pomana undeva la iarbă verde, într-un cadru relaxant, în memoria lui?
(sper să nu fiu deplasat, dacă sunt, scuze anticipat)
Imi pare rau pentru pierderea ta! Be strong!
Ciprian
Stii…totul trece.
Ideea este ca ramane mereu in minte si la orice contact cu o situatie asemanatoare iti vei aminti.
Incearca sa ti-l amintesti intr-un mod bun, mai ales atunci cand treci printr-o situatie critica, gandeste-te ca el ar fi alaturi de tine si te-ar ajuta sa treci peste ea.
Crede-ma, in timp totul se uita, dar ramane acea “cicatrice” care va durea din cand in cand.
Spun asta pentru ca sunt in aceeasi situatie ca tine, de 4 ani.
Gotta be strong!
e normal sa fii tristaaaa Toamta mica….dar e si adevarat ca esti puternica si o sa ti reviiiii>:D<
Este greu, chiar foate greu, doar timpul va inchide rana >:D<
🙁 imi pare rau ca de 1 mai (care se intampla sa fie si ziua mea) trebuie sa treci prin asa ceva
Nu pot să spun decât că mă bucur că ai început să zâmbești, mă bucur enorm…
Va trece și 1 Mai de anul acesta, iar în anii următori vei ieși și tu la iarbă verde cu el în gând :*
Tomatina, VA FI BINE. Scrie despre el de cate ori doresti, descarca-te asa cum simti. Te ajuta. Vei trece si de pasul asta, noi in 7 mai “aniversam” 7 ani de cand a “plecat” omul nostru din casa, timpul vindeca multe rani.
Sunt bucuroasa sa stiu ca incepi sa fii ceva mai optimista, atat cat se poate intr-o asemenea situatie tragica si ca ai aflat cum sa te “vindeci” de tristete. Sa nu te rusinezi ca razi sau ca te simti bine. Nu poti sa plangi non-stop si nici nu este normal. Plus ca niciunul dintre cei care ne-au iubit si nu mai sunt intre noi nu si-ar dori sa stie ca plecarea lor ne-a distrus.
Te pup si abia astept sa revin, sa ne vedem 😉