Probabil aţi aflat deja, probabil încă nu ştiţi, dar DeMaio.info se relansează. pe 23 noiembrie. Pentru că Bogdan este un om pe care eu il apreciez că are puterea de a zice lucrurile verde în faţă, pentru că are tăria de a se lua de gât cu toţi şi pentru că de fapt, sub această platoşă, se află un suflet de aur (poate nu ştiţi nici asta: Bogdan are un caţel şi iubeşte animalele la fel de mult ca mine), pentru toate astea îi urez mult noroc cu noul proiect şi sper ca noul DeMaio.info să fie un loc unde toţi să se simtă în largul lor.

Despre proiect, cu cuvintele lui Bogdan:

Un proiect care se adresează unei categorii sociale suficient de aparte pentru ca lucrurile să fie complicate, şi o echipă de profesionişti ai cuvintelor care îşi doreşte să facă diferenţa în piaţă. [...] Pentru că echipa redacţională de aici va respecta şi întreţine în continuare lucrurile care au făcut din DeMaio.info unul dintre cele mai cunoscute nume ale blogosferei: verticalitatea, limba română şi libertatea de expresie. [...] DeMaio.info pleacă la drum cu o echipă mică, dar trebuie spus că este vorba de un proiect deschis, la care oricine este invitat să participe.

Succes!

Azi sunt iar curioasă. În multe locuri, când ne facem un profil pe undeva, pe vreun site, suntem întrebaţi de hobby-urile noastre. Şi ca variante, majoritatea scriu: muzica, cinematografia, călătoritul, cititul, fotografia, sportul şi cam atât. Sunt sigură că nu doar hobby-urile astea le aveţi şi m-aş minuna tare să aflu de la voi de hobby-uri de care n-am mai auzit sau mai rare. Da’ chiar dacă mi le ziceţi tot pe astea, n-o să mă supăr, evident.

Mie îmi place literatura, drept pentru care mi-aş umple casa de cărţi şi ecranizări, de obiecte legate de literatură, mi-aş face un colţisor de citit, m-aş duce la întâlniri beletristice.
Îmi place să călătoresc şi dacă din 12 luni, cel puţin 2 le-aş petrece călătorind… m-aş considera un om fericit.
Îmi place să fac curăţenie şi mi-aş cumpăra tot felul de obiecte care să mă ajute să fac o casă să lucească.
Alte hobby-uri nu cred că mai am, adică nu mi le amintesc acuma rapid…

Voi? Ce hobby-uri aveţi şi cum vi le cultivaţi?

Unora le vin idei creţe şi rezultatul e cel de mai jos. Vă amintiţi când părinţii ne spuneau să nu ne jucăm cu mâncarea? Se pare că aceşti oameni care au creat aceste tablouri culinare nu au fost prea ascultători. Se prea poate să mai fi văzut pozele pe net pe undeva, eu le-am primit pe mail şi erau acolo din 22 ianuarie 2008. Ce să fac cu ele, dacă nu să vi le arăt şi vouă?

…am fost ieri in vizita, si am uitat sa va spun aseara.  Deci, va invit sa cititi o insemnare despre mirosuri, lesinuri si sprituitoare.

Cred că Sirg m-a înjurat puţin şi a fost aproape convins că n-o să mai fac leapşa asta, dar, uite că nici n-am uitat, nici n-am refuzat să îi dau curs. Pur şi simplu mi-am luat mai mult timp, pentru că unele posturi trebuie bibilite şi gândite mai mult, unde mai pui că tre’ sa ai starea de spirit necesară? Aşa că, după vreo două luni şi vreo două săptămâni vorbesc despre personajele mele preferate. mai mult…

Autor: Mitch Albom
Nationalitate: american
Titlu original: The five people you meet in heaven
Anul aparitiei: 2004
Premii: nu
Ecranizare: The Five People You Meet in Heaven (2004)
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: Marti cu Morrie

Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în Rai e o carte recomandată de cineva de pe net pe undeva pe net. Nu reuşesc să îl găsesc sau să îmi amintesc de cel care mi-a recomandat-o, dar bănuiesc că a fost o fată şi nu un băiat. Dacă persoana în cauză recunoaşte acest lucru, să ridice mânuţa sus, că vreau să îi mulţumesc.

Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în Rai este o carte ca un film bun într-o duminică dup-amiază. Şi că tot veni vorba de film, există şi o ecranizare de-a dreptul extraordinară, atât pentru faptul că urmăreşte romanul în cele mai mici detalii, cât şi pentru că Jon Voight este foarte bun în rolul lui Eddie. mai mult…

16. Adonis - “E frumos ca un Adonis”
Dintre toti muritorii din mitologia greacă, Adonis este considerat a fi cel mai frumos. Chiar mai frumos decat cel mai frumos zeu. Termenul a ajuns să fie folosit ca superltiv de comparaţie şi de apreciere pentru înfăţişarea fizică a unui bărbat.

17. A fi (sau a ajunge) la aman - “A se afla la mare nevoie, a fi strâmtorat”
Aman este un cuvânt de origine turcească şi echivalează cu “îndurare”, cerere de cruţare a vieţii.

18. A horse, a horse, my kingdom for a horse - “Regatul meu pentru un cal” (Richard al III-lea, de W. Shakespeare).
Se foloseşte când cineva este în stare sa dea orice pentru a obţine ceva de care are foarte mare nevoie.

19. A înălbi un arab - “A încerca un lucru cu neputinţă de realizat”.
Expresie moştenită de la Zenon.

20. A la guerre comme a la guerre – “La război, ca la război”
Dacă am acceptat o anumită situaţie dificilă, trebuie să îi acceptăm toate neajunsurile care vin odată cu ea, la fel ca la război. Zicală franceză, universal folosită chiar şi în vreme de pace.

M-am simţit tare bine aseară când am văzut că lumea nu încetează să apară, să aducă jocuri, şi singurul lucru de care mi-a părut rău a fost că nu erau destule locuri pentru toţi jucătorii. Eu am rezervat în Funky doar 20 de locuri că nu m-am gândit că o să aibă aşa succes noul înfiinţat club de joc. Dar, spre marea mea încântare (şi nu numai a mea) a avut.

A fost aşa multă lume şi s-au jucat atât de multe jocuri, încât o să fie distractiv să urmărim reacţiile tuturor celor care au participat. Pentru că fiecare s-a concentrat la ce a avut de jucat, fără să poată fi peste tot sau să interactioneze cu toţi. Aşa că, despre ce am făcut eu, pot să vă povestesc doar eu şi cei care s-au jucat cu mine. Cum nu m-am jucat cu toată lumea, şi nu m-am prea mişcat dintr-un loc sunt tare curioasă ce au jucat ceilalţi.

Aşadar, seara a început cu un Yahtzee în 7 persoane, unele mai norocoase, altele mai puţin. În clubul ăsta am fost: Alex, Rob, Dede, Cristina, Deme, Marius şi eu. Câştigătoarea, care a reuşit să completeze toate rubricile, inclusiv Yahtzee a fost Cristina. Au urmat-o Deme şi Dede. Parcă. Ştiu că eu am fost pe locul 4 şi pe ultimul loc, pare-mi-se că Alex. DAR, ce contează e că ne-am distrat, am râs şi scorul a fost cel care a contat cel mai puţin.

După tura de Yahtzee, la masa noastră s-a jucat Scrabble. Dar nu oricum, ci în engleză. Ce-a ieşit acolo… you had to be there. Prescurtări de genul VDO (de la Siemens), CTA (de la Call to Action), JVC – că doar toţi îl ştim, mai un kilometru (KM), mai un KL (Kuala Lumpur ), dar şi cuvinte precum PRAWN, CRIB, WORK, PEZ, CHINA şi multe altele au umplut tabla de joc. De ce ne-am jucat în engleză? Nu să facem pe deştepţii, ci pentru că Scrabble-ul meu e în engleză şi are plin de W, Y, multe consoane şi foarte puţine vocale. Aşa că am făcut ce am putut. Şi a ieşit distractiv. Nu mai ştiu cine a câştigat (dintre Cristina, Marius, Paul şi eu + Iubi - ajutor pentru toată lumea si Todo - ajutor pentru Marius), dar Rob o să susţină oricum că eu am trişat. Ceea ce, evident, nu e adevărat.

Am poposit puţin pentru o victorie la masa lui Sîrg, unde am jucat Sus-Jos cu Ily, Horia şi George. Sus-Jos e un joc asemănător cu Piticot, un joc pe care eu l-am iubit mult de tot când eram copil. Din păcate n-am simţit adrenalina prea mult, că n-am suit decât o dată şi n-am coborât deloc. Şi am şi terminat partida mai repede decât ne aşteptam.

Toată lumea era cufundată, ba în Monopolio (adica Monopoly în spaniolă, adus de Raka), ba în Sudoku (io nu ştiu cum se joacă, da’ tabla aia de sticlă a lui Rob era mişto de tot). S-a mai jucat Cruce şi alte jocuri probabil, da’ io nu ştiu că, după cum v-am spus, m-am aciuit la o masă, departe de mulţimea concentrată.

Şi după ce mesele s-au mai eliberat, probabil ceilalţi clienţi fiind agasaţi de manifestările noastre gălagioase, ne-am mutat la două măsuţe, să ne jucăm UNO. Oh, the joy!!  Şi abia acum a început distracţia. Am râs cu lacrimi şi ne-am jeluit câd rămâneam cu zecile de puncte în mână. Camytzi ştie. În jurul meselor rotunde pentru UNO ne-am strâns: Clawd, Camytzi, Rob, Deme, Cristi, Andrea, Horia (după vreo câteva ture) şi eu. Regulile de la UNO sunt aproape ca la şeptică americană, numai că poţi umfla mult mai multe cărţi şi regula lui 0 îi îndurerează pe unii şi îi bucură pe alţii. Partea cea mai amuzantă e la final, după ce termină cineva şi tu rămâi cu puncte de să nu le poţi duce.

Şi cam aşa s-a încheiat seara pentru mine şi Iubi, deşi cu părere de rău am plecat pentru că Dani tocmai mă întreba dacă nu mă bag la o Mimă. Şi eu sunt înnebunită după mimă, dar cum Iubi nu mai putea de oboseală (şi nici eu nu eram mai brează) am zis să call it the night şi să ne ducem la somnic. Probabil distracţia a continuat până la ore mai târzii, dar aflu eu azi.

Pozele urmează şi le aştept cu nerăbdare pentru că au fost feţe şi feţe.

Printre cei prezenţi se mai numără şi Dora, Andra, Luci, Richie, Daciana, Nuzzu (ştiu că i-am uitat pe mulţi, aşa că vă rog să îmi semnalaţi absenţele)

Ca o concluzie, eu mă declar total satisfăcută şi mulţumită de cum s-a desfăşurat prima ediţie a Clubului de joc, care după cum am decretat aseară, se va întâmpla în fiecare lună. Chestia e că tre’ să mă interesez de alt local, ca Funky e un pic cam incomod, mai ales că tre’ să ne mutăm de la o masă la alta şi să nu stăm unul în braţele celuilalt, cum aproape că s-a întâmplat.

PS. cred ca o sa ma pun sa scriu niste reguli pentru cateva jocuri, ca sa stie toata lumea cum se joaca cate ceva.

Recunosc în gura mare, ca să nu avem surprize de vorbituri pe la colţuri: eu nu prea ştiu să îmi accesorizez hăinuţele şi nici să mă îmbrac mai fancy. Că n-am darul ăsta de-a le combina, şi deja unde-s mai mult de 3 culori, io intru în panică. De-aia încerc să mă îmbrac mono, bi sau tricolor, că n-am talentul de-a armoniza verdele cu altceva decât cu galbenul şi cu maronul. Am o kilă de haine roşii, că doar de-asta îl cheamă pe blog cum îl cheamă, mai am vreo juma’ de kil de haine maro – asta nu ştiu cum s-a întâmplat, pur şi simplu m-am trezit cu multe bluze de aceeaşi culoare în dulap (dau vina pe compulsive shoppaholism).

La capitolul accesorii stau bine de tot, şi pentru că sunt obsedată de cercei, şi pentru că am o prietenă care face nişte bijuterii superbe, şi pentru că cel mai la îndemână cadou pe care îl faci unei fete cu orice ocazie e fie un cercel, fie o margea, fie o braţară sau un inel. şi am de toate culorile, marimile si formele, da’ stau în cutii de tablă în sertarul noptierei mele, că io, chic-less domnişoară, nu ştiu cu ce să le port, că mi se pare că nu se potrivesc cu nimic. Şi se mai zice de Balanţe că îs cele mai elegante, cele mai la modă sau cele mai cu gust. Bullshit, io n-am stat la coada aia când s-or împărţit darurile astea. Aşa că… no glam for me.

Dar şi când mi se întâmplă să mai îmi vină câte o idee sclipitoare, când vine vorba de o hăinuţă, să mă vedeţi cum mă lipesc de oglindă şi îmi trag singură ocheade şi aproape că îmi vine să mă îmbrac zilnic aşa, mesmerizată de cât de bine îmi stă. Eh, la narcisism… se pare că nu stau aşa prost ca la celelalte capitole. Când îmi place de mine, îmi place, ce contează dacă numai mie?

De ziua mea, aş vrea un stilist personal care să se ocupe de garderoba mea 24/24h şi să îmi şi cumpere el hainele. Ah, şi să fie şi ieftine, că eu nu investesc în garderobă.

Şiiiii, on top of all: mă îmbrac şi io mai secsi azi, în rochie. Şi ghici ce??? Mi-am rupt ciorapii!!! Să nu-mi vină să crăp de ciudă. Ok, e vineri 13, să zicem că există o scuză.

N-am mai făcut o expoziţie de prea mult timp. Şi pentru că n-am avut idei şi pentru că… de fapt doar pentru că n-am avut idei.
Azi vă propun una nouă. Una de portofele. Toţi aveţi, tuturor vă plac. Mie în special. Ador portofelele cu multe compartimente, în care să transport toate actele de care probabil odată o să am nevoie. Cu cât sunt mai multe compartimente, cu atât sunt mai fericită. Şi pentru că sunt o curioasă, mi-am zis eu în sine-mi…ce-ar fi dacă aş putea să îmi bag nasul în portofelele oamenilor cu ajutorul pozelor?

Aşa că până pe 26 noiembrie, vă aştept pozele cu portofele (închise şi deschise dacă vreţi). Expozitia va fi online pe 27 noiembrie.