Când s-o împărţit chic-ul… io nu ştiu unde eram

Recunosc în gura mare, ca să nu avem surprize de vorbituri pe la colţuri: eu nu prea ştiu să îmi accesorizez hăinuţele şi nici să mă îmbrac mai fancy. Că n-am darul ăsta de-a le combina, şi deja unde-s mai mult de 3 culori, io intru în panică. De-aia încerc să mă îmbrac mono, bi sau tricolor, că n-am talentul de-a armoniza verdele cu altceva decât cu galbenul şi cu maronul. Am o kilă de haine roşii, că doar de-asta îl cheamă pe blog cum îl cheamă, mai am vreo juma’ de kil de haine maro – asta nu ştiu cum s-a întâmplat, pur şi simplu m-am trezit cu multe bluze de aceeaşi culoare în dulap (dau vina pe compulsive shoppaholism).

La capitolul accesorii stau bine de tot, şi pentru că sunt obsedată de cercei, şi pentru că am o prietenă care face nişte bijuterii superbe, şi pentru că cel mai la îndemână cadou pe care îl faci unei fete cu orice ocazie e fie un cercel, fie o margea, fie o braţară sau un inel. şi am de toate culorile, marimile si formele, da’ stau în cutii de tablă în sertarul noptierei mele, că io, chic-less domnişoară, nu ştiu cu ce să le port, că mi se pare că nu se potrivesc cu nimic. :( Şi se mai zice de Balanţe că îs cele mai elegante, cele mai la modă sau cele mai cu gust. Bullshit, io n-am stat la coada aia când s-or împărţit darurile astea. Aşa că… no glam for me.

Dar şi când mi se întâmplă să mai îmi vină câte o idee sclipitoare, când vine vorba de o hăinuţă, să mă vedeţi cum mă lipesc de oglindă şi îmi trag singură ocheade şi aproape că îmi vine să mă îmbrac zilnic aşa, mesmerizată de cât de bine îmi stă. Eh, la narcisism… se pare că nu stau aşa prost ca la celelalte capitole. Când îmi place de mine, îmi place, ce contează dacă numai mie?

De ziua mea, aş vrea un stilist personal care să se ocupe de garderoba mea 24/24h şi să îmi şi cumpere el hainele. Ah, şi să fie şi ieftine, că eu nu investesc în garderobă.

Şiiiii, on top of all: mă îmbrac şi io mai secsi azi, în rochie. Şi ghici ce??? Mi-am rupt ciorapii!!! Să nu-mi vină să crăp de ciudă. Ok, e vineri 13, să zicem că există o scuză.