Archive for October, 2009
Căutam într-o zi niste scufiţe să îi arat cuiva cum arata una, şi am dat peste specimenele de mai jos. Cu ce o fi greşit biata Scufiţa Roşie de e cel mai porno personaj de poveste? :-s Am cautat-o şi pe Albă ca Zapada şi pe Frumoasa Adormită şi nimic. Ele-s tot cuminţi. Ciudat.
Pe Bear Grylls îl urmăream de obicei pe Discovery în emisiunea Tehnici esenţiale de supravieţuire sau Ultimate survival sau alte chestii cu „survive” în titlul. Mi-a atras însă cu adevărat atenţia într-o altă emisiune de pe Explorer, numită Mission Everest.
Aflându-mă întâmplător în faţa televizorului, că eu aproape numai aşa mă trezesc acolo, am refuzat să mă uit la una dintre foarte tâmpitele emisiuni de pe canalele româneşti şi am ajuns până pe Explorer, pe care nici nu ştiam că îl mai aveam printre programe.
Adevărul e, de fapt, că Bear Grylls mi-a atras atenţia datorită aspectului său în primul rând şi abia dup-aia cu faptul că mânca gongi, termite şi alte cărnuri crude de animale proaspăt omorâte. Când l-am văzut şi pe Explorer, m-am oprit să văd de data asta ce îi mai trecea prin cap, că nu era singur, ci cu Gilo Cardozo şi vorbeau despre Everest. Aflasem deja din prezentarea pe care şi-o făcea la început de emisiune, în care înşira toată experienţa pe care o are şi care îi dă dreptul să ne înveţe cum să supravieţuim în sălbăticie, că deja escaladase Everestul. Şi mă gândeam, ce noroc pe mine, că are filmare din timpul urcuşului şi mai pot oleacă să îmi spăl ochii. Ei nu. Nu era escaladarea Everestului. Cel puţin nu agăţat de stânci.
Lui Bear Grylls i-a venit ideea năstruşnică de a privi Everestul „în ochi”, de a fi mai sus decât cel mai înalt punct de pe Terra. Cum se poate asta? Simplu, cu un paramotor. 
Simplu pe naiba, că e uşor de zis, dar aproape imposibil de făcut. Şi cu toate astea a reuşit. A survolat Everestul cu un motor creat de prietenul său Gilo. V-am povestit deja tot documentarul, dar stiţi că orice v-aş povesti eu aici păleşte în comparaţie cu the real thing.
Ei, ce-am mai aflat eu despre Bear Grylls din acest documentar?? Că e însurat. Şi că are şi nişte copii, vreo 3 aşa. Ei na, oricum e cam ca şi Luceafărul. 
Câteva chestii biografice si altele chestii pe care alţii nici în 10 vieţi nu le-ar putea adăuga la portofoliu:
Astea sunt doar câteva chestii pe care le-am tradus brutal şi repede de pe Wikipedia, că ştiam că dacă vă trimit acolo, sunt şanse să nu vă duceţi. Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre el, e plin internetul.
Pe omul ăsta, lăsând la o parte aspectul, eu îl admir cu toate puterile mele. Iacă şi câteva poze ca să vă scârbiţi, în cazul în care nu l-aţi văzut în nici o emisiune. Mă tot întreb… cum poate oare nevastă-sa să îl pupe după ce pune gura pe atâtea scârboşenii? :-s
Şi să salivăm umpic. 
Iiiii, şi are blog. Ghici cine s-o abonat la feed.
Mie îmi plac mult expresiile şi aş vrea să le folosesc mai des. Sau cel puţin să ştiu la ce se referă lumea când le articulează. Nu că nu pricep, dar nici dicţionar ambulant nu sunt, drept pentru care mi-am cumpărat unul. Am tot căutat pe net „dicţionar de expresii online” si canci, nici un dicţionar de unde să îmi extrag expresii sau să mai învăţ ceva nou. Aşa că, o să îl ofer eu, tuturor celor care, ca şi mine, sunt curioşi.
Posturile cu expresii o să aibă categoria lor specială şi, ca să nu vă plictisesc, o să mă rezum la 5 expresii/post si sper să le scriu săptămânal. Sursa de inspiraţie va fi Dicţionarul de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Vestala, Bucureşti 2008. Să purcedem.
1. Ab Iove principium – „Să începem cu Iupiter” (Vergiliu – Egloge)
Se foloseşte atunci când începem o dezbatere, o lecţie, o expunere cu ceea ce este principal.
Originea: in egloga, ciobanul Dameta vesteşte că îşi începe cântecul cu Iupiter, zeul zeilor – se începe cu personajul cel mai de seamă sau cu lucrul cel mai important.
2. A bon entendeur, salut! – „Bunului ascultător, salut!”
Mai pe româneşte: cine are urechi de auzit, să audă. Se foloseşte pentru a atrage atenţia asupra subînţelesului, a ceea ce nu se poate spune direct şi în totalitate.
3. Ab ovo – „De la ou” (Horaţiu – Arta poetică)
Horaţiu a întâlnit expresia în graiul poporului, care atunci când voia să spună „să începem cu începutul” – sau cum zicem noi în zilele noastre „s-o luăm de la A”, foloseau expresia „ab ovo”.
4. Abracadabra – termen cabalistic
„Abracadabra” este alcătuit din prescurtările cuvintelor: „Ab” (tată), „Ben” (fiu), „Ruah a Cadish (Sfântul Duh) şi se folosea ca formulă magică împotriva durerilor de cap, de dinţi, etc.
Azi se foloseşte în domeniul magiei şi de la el s-a format si cuvântul „abracadabrant” care înseamnă ciudat, extraordinar.
5. Ab uno disce omnes – „După unul, îi poţi judeca pe toţi” (Vergiliu – Eneida)
Referindu-se la Sinon, cel care i-a convins pe troieni să accepte în cetate Calul Troian, Vergiliu spunea ca la fel de prefăcuţi ca şi Sinon erau toţi grecii.
Astăzi, se poate folosi expresia când se face referinţă la un grup de oameni, toţi la fel de neserioşi şi de vicleni.
Autor: Ray Bradbury
Nationalitate: american
Titlu original: Fahrenheit 451
Anul aparitiei: 1953
Premii: nu
Ecranizare: Fahreheit 451 (1966)
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
În septembrie, Fahrenheit 451 a fost singura carte de la sdc care mi-a atras atenţia. Din nou am lăsat cartea să mă aleagă pe mine, pentru că plănuiam să o citesc mult mai târziu. Deja 3 distopii în decurs de 2 luni e cam mult şi cred că până la Portocala mecanică şi Minunata lume nouă va mai trece ceva timp.
M-am declarat deja fană a genului şi n-o să dezmint pentru că Fahrenheit 451 mi-a plăcut la fel de mult ca şi celelalte, poate puţin mai mult datorită legăturii strânse pe care o are cu literatura.
Distopia s-ar putea defini simplu prin interzicerea gândirii proprii, pentru că în orice roman distopic veţi găsi nişte personaje-maşini, programate să execute, nu să gândească. Cum altfel dacă nu prin lectură, se dezvoltă imaginaţia, analiza, gândirea, judecata, raţiunea şi sufletul?
În Fahrenheit 451 se pune accentul pe distrugerea cărţilor în cel mai dureros mod cu putinţă: prin ardere. Cititul dăunează grav minţii şi cum sistemul doreşte să împiedice răzvrătirea populaţiei guvernată de idealuri descoperite în cărţi, problema e distrusă de la rădăcină. Mai mult decât minţii, cărţile dăunează fericirii. În trecut au existat tot felul de discriminări, iar cărţile alimentau spiritele oamenilor cu păreri şi prejudecăţi şi îi influenţau fie pentru, fie împotrivă, pentru eliminarea merelor discordiei, lumea trebuie să fie egală.
Desigur că denunţul este prezent ca în orice sistem totalitar, iar arestările sunt imediate. Cu toate astea, atmosfera şi societatea sunt mult mai relaxate decât în alte distopii. Adică totul e să nu citeşti, alte interdicţii nu prea există. Creierele sunt şi aici spălate cu ajutorul ecranelor şi al căştilor.
Montag este cel care se înverşunează împotriva sistemului din momentul în care o vecină de 17 ani îi pune tot felul de întrebări şi are nişte apucături anormale, cum ar fi să culeagă flori, să se uite la lună sau să se gândească la iubire. Aproape îndrăgostit de munca lui de pompier incendiator de cărţi (!!!), Montag rămâne tulburat în urma discuţiei sale cu Clarissa şi a întrebării ei: „Citeşti vreo carte înainte să o arzi?” Ispita îi e strecurată în suflet şi evident că la următoarea razie, fură un roman şi-l citeşte. Şi-i place. Şi în el începe lupta. Apoi lupta începe cu sistemul, fuga, frica şi finalul. Care, spre deliciul meu, nu e ca şi la celelalte distopii.
Mi-a plăcut Fahrenheit 451 şi o recomand tuturor neiubitorilor de literatură. Aşa vor înţelege.
Ah, şi filmul e foarte reuşit.
Reclamă gratuită, dar cu tot dragul. O prietenă bună de-a mea, în sfârşit s-a hotarât şi şi-a pus talentul la bătaie. De atâta vreme am tot bătut-o la cap să îşi facă un blog unde să îşi prezinte creaţiile şi uite că într-un final mi-a dat ascultare. Pentru că nu pot să n-o laud. Mie îmi plac bijuteriile făcute de ea la nebunie. Şi cum tocmai a fost ziua mea, am primit de la ea un set de margele si cercei de ţi-e mai mare dragul. (le-aş fi făcut şi poze dacă aş fi avut baterie în aparat).
Aşa că, dragii mei, dragele mele, mai bine zis, vă prezint Handmade fantasia. Intraţi şi vă minunaţi şi mai ales cumpăraţi.
Aţi aflat deja sau nu, dar Vama vin din nou în Timişoara. Pe 23 octombrie (vineri), tot în The Note, unde au fost şi data trecută, de la ora 23.
Şi eu am două invitaţii duble de dat. Pentru asta trebuie să organizez un concurs şi sincer n-am idei noi sau originale. 
Dacă în primăvară ideea era să exemplificaţi cu versuri din Vama sau Vama Veche cele mai dragi amintiri, anul ăsta am mintea goală şi chiar nu-mi vine nimic care să vă solicite imaginaţia sau amintirile.
Pentru că vreau ca aceste invitaţii să fie câstigate de oameni care îşi doresc cu orice preţ să fie acolo, de oameni pentru care Vama înseamnă mai mult decât o altă formaţie românească, vreau să mă convingeţi că este vital să îi vedeţi pe Vama în concert la Timişoara. Aştept comentariile voastre la acest post până pe 21 octombrie când voi desemna câştigătorul.
De data asta o să fiu şi eu prezentă, deci, care vine cu mine?
Ieri, în drum spre lucru, am auzit la radio o ştire despre elevii unui liceu care se pregăteau să joace 3 piese de teatru pentru nu ştiu ce festival (da, mai dau şi ştiri de-astea nu numai de-alea cu morţi şi accidente). Şi în timpul difuzării ştirii mă gândeam că mi-ar fi plăcut să am curajul să joc in piese de teatru în liceu, şi mi-ar fi plăcut să am profesori care să se ocupe de asta şi care să ne incurajeze să o facem. Poate mi-aş fi descoperit veleităţi ascunse.
Cu toate astea, în şcoala primară am jucat câteva roluri de care îmi aduc aminte cu drag. Făceam serbări aproape în fiecare trimestru cu diferite ocazii, fie de 8 Martie, fie cu ocazia primavarii, fie de Moş Craciun.
Am fost un fel de master of ceremonies, sub numele de Primăvara la o serbare prin nu mai ştiu ce clasă. Adică ăsta era rolul principal carevasazică. Nu vreţi să ştiţi câte poezii am avut de învăţat pentru acest rol şi cum a trebuit să ma plimb printre parinţi. Mama mea mi-a cusut cu mâna toate floricelele, frunzuliţele şi gâzuliţele pe rochia mea albă.
Plănuiesc să scriu postul ăsta de mult, dar tot l-am amânat. De parcă n-aş face aşa cu multe alte posturi care sunt tot in drafturi in stadiu de titlu.
Ei, azi i-a venit vremea.
Tot vorbind eu cu fetele de prin jurul meu, subiectul părinţi e inevitabil. Mai ales când stăm cu ei şi întâmplările se adună. Una peste alta, printre bârfe şi lamentări, am aflat chestii interesante şi hazlii despre mamele unora. Cu permisiunea lor, două din categoria: “parinţii fac lucruri traznite”.
Eu am doar astea două exemple că doar de ele am făcut rost. Dacă voi mai ştiţi şi alte chestii de-astea cool pe care le fac mamele sau taţii voştri sau ai altor prieteni, nu vă zgârciţi şi împărtăşiţi şi cu noi.
Azi, fraţiorul mai mic al tomateicuscufita împlineşte 2 anişori. Anul trecut am uitat să îl sărbătoresc, poate şi pentru că nu m-am ocupat de el prea îndeaproape, dar în ultima vreme îi acord mai multă atenţie.
Cuvintele din carţi a fost creat pentru că am zeci de coli ministeriale cu citate scoase din romanele citite. Când am văzut eu cum stă treaba cu blogurile şi cât de uşor e să le gestionezi aşa, pac, am mai trântit unul. Numai că, pe cât de entuziasmată am fost la început, pe atât m-am dezumflat cu timpul, pentru că nu e tocmai uşor să copiezi citatele din cărţi, nu aveam întotdeauna timp. La început eram 3 fete care ne ocupam de el, dar lucrurile s-au schimbat şi am rămas numai eu. Aşa cum am scris în pagina despre a blogului, oricine poate să îmi trimită citate dintr-o carte citită, cu condiţia să fie minim 3 din aceeaşi carte. Asa că, datorita contribuţilor pe care le-am primit, bloguşorul a crescut, că eu, cu tot entuziasmul meu l-am lăsat în paragină. Puneam doar citatele din cărţile citite recent, că îmi erau mai la îndemana, iar cele de pe foi sunt tot acolo. Poate ma mobilizez o dată şi le transcriu şi pe alea.
Lansez încă o dată anunţul: dacă aveţi aceeaşi manie, ca şi mine, de a extrage citate, şi n-aveţi ce face cu ele, puteţi să mi le trimiteţi.
Am vrut să îi schimb şi lui hainuţa că asta e deja veche, dar adevărul e că e cea mai potrivită pentru tipul de blog care e dumnealui. Aşa că, până nu găsesc una la fel de potrivită, rămâne îmbrăcat tot aşa.
Autor: Mario Vargas Llosa
Nationalitate: peruan
Titlu original: Los cuadernos de don Rigoberto
Anul aparitiei: 1997
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 7.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
Urmând o ordine nici măcar de mine prea bine ştiută sau definită, am ales Caietele lui don Rigoberto pentru că nu mai voiam ruşi, francezi, americani sau englezi. (Se pare că în ultimul timp aleg cărţile în funcţie de ce NU vreau să citesc). Llosa era o variantă bună pentru că nu mai citisem nimic de el înainte, dar renumele i-a ajuns de multe ori şi la urechile mele. Însă, potriveala din faţa bibliotecii nu se mulează pe cea din pat când stai cu cartea în mână. Pentru faptul că această carte nu mi-a plăcut prea mult o să dau vina pe momentul prost ales pentru a o citi. Am oftat de multe ori şi chiar m-am încăpăţânat să o duc până la capăt. Bine că am dus-o, că finalul a fost exact vesta salvatoare a romanului. mai mult…
Cele mai comentate