Leapsa vie
Prima leapşă vie din blogosferă (cel puţin prima de care ştiu eu) a fost iniţiata de Alex Moldovan, Ora25 si Holicica, iar eu am primit-o prin bunăvoinţa vulpii LiaLia. M-a bucurat peste măsură din mai multe motive: odată că LiaLia m-a ales pe mine să primesc cartea ei (Povestea târfelor mele triste), a doua oară ca romanul mi-a ajuns chiar de ziua mea şi l-am considerat cadoul ei pentru mine, a treia oară că leapşa asta îi cea mai tare ever.
Eu regret doar că am ţinut-o în loc atâta, dar am făcut-o dintr-un motiv întemeiat: am ales să îi trimit cartea şi leapşa Lollittei, care fix acum 2 săptămâni când am primit eu leapşa, atunci a venit ea în România. Aşadar, am aştept să treacă aceste două săptămâni, ca ea să îşi primească pachetul acolo în Italia la ea. Azi am expediat-o. Oricum a fost o bună tragere de timp pentru că nu ştiam ce carte să îi trimit; ştiind-o cititoare nu voiam să risc să îi trimit ceva ce a citit deja aşa că suplimentul de la Săptămâna financiară m-a salvat. Un fel de enciclopedie despre alt soi de criminali, Doctori ucigaşi pare o carte pe gustul meu. N-am citit-o, însă urmează. Pasiunea mea pentru serialele şi emisiunile cu doctori sper să înflorească prin lectura acestei cărţi. Si mai presus de asta, sper ca Lollittei să îi placa.
Uf, rău tare îmi pare că nu am destui bani să trimit o carte tuturor din blogroll-ul meu şi multor altora din reader, dar asta e, sper ca leapşa asta frumoasă să ajungă la toţi iubitorii de cărţi.
Tags: doctori ucigasi, leapsa





30 10 2009 la ora 11:12
Ce copertă mișto are cartea asta…
30 10 2009 la ora 11:30
Mie mi-a placut cartea, Colin Evans are talent de povestitor si cazurile sunt reale, ceea ce te face sa te infiori un pic.
30 10 2009 la ora 15:38
e tare cartea, mie mi-a placut
30 10 2009 la ora 16:26
ce fain ca leapsa merge mai departe!
30 10 2009 la ora 18:34
S-a documentat la Ministerul Sanatatii din Romania??
30 10 2009 la ora 19:00
Sa stii ca e faina leapsa!
30 10 2009 la ora 19:01
Ah, o carte misto pe care as vrea sa o am este “Foamea” de Knut Hamsun, parca. Am imprumutat-o mai de mult timp de la o prietena. Ai citit-o?
30 10 2009 la ora 22:46
Hihihi, ce mă bucur că merge mai departe și că ți-a plăcut cartea!!! Chiar e trimisă cu mare drag și din suflet, e deja uzată
Te pup!
31 10 2009 la ora 20:45
Daca comentariul tau de pe blogul meu, care trebuia sa fie lung, este interesant, te rog sa-l rescrii
01 11 2009 la ora 01:27
ieeeee, lepşu-mâţa circulă, ce mă bucur! e aşa frumos să vezi că oamenii iubesc animalepşele
03 11 2009 la ora 15:12
E cel mai frumos.
04 11 2009 la ora 00:12
am preluat-o si eu! mi se pare cea mai tare leapsa!
04 11 2009 la ora 11:38
tre’ sa astept sa ajunga cartea sau pot deja sa trimit mai departe?
oricum, e super ideea ta! e frumos sa te gandesti ca in definitiv in spatele blogurilr sunt oameni adevarati, cu care e interesant sa stabilesti contacte adevarate
04 11 2009 la ora 23:13
10 11 2009 la ora 15:11
gataaaa! a ajuns! multam din suflet!