… ca azi a fost joi si trebuia sa va redirectionez spre posturile de la altii de-acasa.

De citi aici, o sa aflati ca eu nu vreau sa fiu sef, da’ is altii care aproape ca pentru asta traiesc.

De cititi dincolo, o sa cunosteti niste oameni de treaba asa cum mi-as dori sa mai intalnesc.

Unul dintre subiectele la modă e să scrii despre Twitter. N-am io treabă cu asta că unele chestii îs chiar informative. M-am apucat să scriu şi eu unul, nu pentru a fi la modă, deşi ştiu că aşa pare, ci pentru că am văzut că urmăresc mulţi oameni, oameni pe care nu îi cunosc şi nu am intrat în nici un fel în contact.

Mulţi se chinuie să definească twitterul, să îl compare ba cu mircul, ba cu mess-ul, ba cu sms-ul… De ce nu poate fi luat ca atare nu ştiu. Mie mi se pare că e un loc în care mai mult gândeşti cu voce tare şi împărtăşeşti cu lumea ce ai găsit fain pe net. Unii îţi răspund, alţii nu. Mie îmi place să mi se răspundă. Alţii dau RT (ReTweet) să vadă şi lista lor de followeri ce ai avut de spus. Mă rog, nu vă ţin eu teoria Twitter că vă prindeţi şi singuri dacă vă faceţi un cont. Învăţaţi din mers.

Ce am vrut eu de fapt să spun e legat de followeri. Nu ştiu de unde şi cum am ajuns să am followeri americani. Evident că nu dau follow back, da’ aş fi curioasă de unde au apărut şi de ce? Că şi-aşa nu pricep o iotă din ce zic, asta când nu scriu în engleză.

Dup-aia mai sunt mulţi de-ai noştri care îmi dau follow dar niciodată n-am interacţionat cu ei. Nici măcar nu sunt aşa activi (nu că eu aş fi extrem de), nu le ştiu blogurile, nu comentează la mine, nu comentez la ei… deci care-i rostul să ne urmarim dacă şi aşa nu interacţionăm. Că nu zic eu lucruri atât de impresionante încât să mă urmăreşti neapărat.Şi nici eu nu prea se omoară cu vorbele de duh sau de înţelepciune. Drept pentru care m-am pus să fac curăţenie printre followeri. Acolo o să fie doar cei cu care interacţionez (pe blog, pe twitter, pe mess) sau cei care mă interesează, altfel… nu pun mare preţ să fie numărul ăla de followeri aşa mare.

M-am tot gândit la lucrul ăsta de ceva vreme. La cât de diferite sunt motivele şi manierele de a călători ale oamenilor. Citeam pe net tot felul de posturi despre Barcelona, ca na… sa vad ce impresii a mai lăsat şi altora. şi am dat de unele din aceste motive, numai bine să îmi încropesc postul ăsta.

Pentru obiective – am pus categoria asta în frunte pentru că în ea mă încadrez eu de cele mai multe ori când părăsesc oraşul. Când am o destinaţie îmi place să  văd tot ce ţine de ea, îmi fixez itinerarii, fac planuri şi pun picioarele la bătaie pentru că doar aşa mi se pare că poţi cunoaşte un loc. Legat de chestia asta, la mine o excursie sau o vacanţă poate părea că e făcută pe fugă şi văzută doar prin obiectivul aparatului. Că nu are nimic de-a face cu odihna şi cu relaxarea. Mi s-a reproşat la un moment dat chestia asta pentru că nu toţi sunt dispuşi să alerge de la un obiectiv la altul şi că au venit să se relaxeze nu să se obosească mai tare. Aşa o fi, nu contest, dar motto-ul călătoriilor mele este: “Vezi cât mai multe”. Nu sunt adepta întoarcerii în acelaşi loc, pentru că sunt atât de multe locuri pe care vreau să le văd încât nu vreau să pierd vremea văzând aceleaşi destinaţii. şi dacă nu văd tot ce îmi propun mă întorc din vacanţă cu o frustrare, nu cu o amintire plăcută.

Pentru concerte – aş putea practica felul asta de turism cel puţin o dată pe an. L-aş fi practicat şi acum, pentru Sziget, cel puţin pentru ziua de sâmbătă când au cântat Snow Patrol, dar dacă a trebuit să fiu la nuntă…. altădată. Totuşi sunt .

Pentru cumparaturi - nu pot să îi înţeleg pe oamenii care merg la Milano sau Viena doar să shoppinguiscă şi să se întoarcă acasă fără să îi intereseze altceva. Alţii în schimb, deşi merg în concediu combină cumpărăturile cu vizitarea oraşului, ceea ce e ok, zic eu, pentru că … vezi explicaţiile de la primul punct.

Pentru evenimente – am întâlnit persoane care mi-au spus că nu le place să meargă într-un oraş străin fără un motiv anume. Adică doar la căscat gura pe la clădiri, vizitat muzee sau alte obiective. Merg pentru că fie se petrece un spectacol, fie se întamplă o conferinţă, fie pentru un concert. Nu ştiu dacă aş suporta să fiu într-un oraş la un eveniment şi să nu văd cel puţin cele mai importante chestii.

Pentru cluburi si distracţie – asta mi se pare, în opinia mea îngustă o mare prostie şi dovada supremă de fiţă de Bamboo. Mai bine zis care s-a săturat de Bamboo. Să mergi la Viena doar să îi baţi cluburile, să mergi in San Marco din Veneţia doar să bei o cafea sau la cină în Budapesta, mi se pare… câh. But that it’s just me.

Pentru afaceri – nu mă exprim că nu ştiu cum e. Voiam doar să îl adaug la listă.

Dacă mai ştiţi voi alte motive sau alte feluri de a călători… sunt curioasă. şi sunt curioasă şi de felul pe care îl practicaţi voi.

Ideile vin mai greu de când m-am întors, dar oricum am vrut să vă las să vă bucuraţi de poze. Trebuie să raspund la zecile de comentarii şi mai ales să văd cum fac să mai golesc din reader. Cred că îs peste 2000 de posturi acolo, dacă nu sunt chiar 3000. Pâna una alta, până ma mai dezmeticesc, vă propun o nouă expoziţie. Aşa cum anunţam în comentariile de la postul ăsta, va fi o expoziţie dedicată în special cititorilor, dar chiar şi cei care nu citesc de rup pot participa.

Expoziţia asta se va ocupa de semnele de carte. Unii ziceau că cel mai bun semn e hartia igienică, alţii ziceau ca au câte un semn preferat, alţii ca nu lasă cărţile din mână până nu le termină, deci n-au nevoie de semn de carte. Dar ştiu eu că aproape orice cititor are măcar un semn pe care îl invit să îl pozeze/scaneze ssi să mi-l trimită să îl lipesc la expoziţie. Eu, dessi aveam unul singur care îmi plăcea mult de tot, cred că o să mă apuc de colecţionat pentru că excursia de la Barcelona mi-a adus deja două semne de carte. Vi le arăt când le primesc şi pe ale voastre.

Aştept pozele voastre până pe 30 august, în 31 urmând să public ce mi-aţi trimis. Mă aştept să fie o expoziţie bogată.

Uf, pe repede înainte să vă povestesc cum fu. (Două zile am lucrat la poze şi într-un final m-am rezumat la 853, dar în total cred că sunt mult peste 2000).

Nu v-am povestit cum am ales Barcelona. Iniţial voiam să ajungem tot în Spania, dar urmând un traseu mult mai lung cu mult mai multe opriri şi cu mult mai mulţi bani cheltuiţi. Barcelona a fost exclusă din start pentru că „e un oraş în care trebuie să te opreşti mai mult de două zile”. Apoi, vorbind cu Ama şi cu Dan (prietenul ei) am plănuit o excursie cu maşina prin Germania şi prin ţările învecinate. Planul era cam şubred şi nu eram niciunul foarte siguri că o să funcţioneze, dar când visatul e pe gratis, nu există graniţe şi distanţe prea lungi. Într-o zi, mă sună Ama să mă întrebe daca nu vrem să mergem o săptămână la Barcelona, dar să ne decidem repede că trebuie acţionat în consecinţa. Okeeeey, ne gândim… Voiam sa vad Barcelona, doar că nu ştiam când. Aşa fac eu întotdeauna, amân chestiile care mă interesează fără nici un motiv anume. Dar ne-am lăsat convinşi şi în două zile aveam plătite şi avionul şi avansul la cazare. Împreună cu Ama, Dan, fratele lui Dan, Sorin, şi soţia lui, Moni ne-am dus în Spania.

Şi de-acolo vă povestesc pozele, pentru că oricum poveşti puteţi auzi cu miile şi tot nu puteţi să gustaţi savoarea Barcelonei decât când îi călcaţi pragul.

Experienţa cu avionul a fost interesantă şi evident am vânat un loc la geam. O mică parte din dansul norilor si ţărmurile sudului Franţei (cred. ).

mai mult…

Dragilor, am venit.
Nu mă bucur deloc de acest lucru, dar n-am ce face, viaţa nu e o vacanţă continuă. Îmi reiau rutina zilnică şi mă întorc la blog, deşi va spun sincer ca Barcelona mi-a tăiat orice elan de a scrie, de a citi, de a comenta. Tot ce vreau e să mă doară din nou picioarele, aşa cum m-au durut 7 zile. Pot spune că am văzut Barcelona până la chiloţi şi tot mi-au mai rămas câteva clădiri nepozate. Pe foarte scurt: e cel mai frumos oraş pe care l-am vizitat până acuma. Am avut senzaţia că în fiecare zi sunt în altă lume, în alt oraş, pe alte străzi. Acum sunt încă destul de obosită, n-am avut net până acum jumătate de oră, încă n-am terminat prelucrarea şi sortarea pozelor aşa că oricum n-am cu ce să vă întâmpin. Doar cu un „Bine v-am regăsit” şi vă arat pozele pe duminică. (mâine mă duc la nuntă) Sincer, nu ştiu ce să spun despre Barcelona pentru ca oricum cuvintele sunt sărace şi nu pot descrie tot ce am simţit pe străzile ei. Şi pe de altă parte, eu când mă pun să povestesc, păi dacă nu o fac cu lux de amănunte, nu mă simt bine. Aşa că ori va fi un post kilometric, ori va tratez doar cu poze, dar ştiu că n-are rost să mă mint singură, n-o să rezist tentaţiei cuvintelor.

Asa cum va ziceam zilele astea, azi plec in vacanta. La Barcelona. O saptamana. Ma intorc pe 13 seara, ne citim pe 14 nu stiu in ce moment al zilei. O sa fie primul meu zbor si sper sa fie senin sa pot face poze de la inaltime si sa vad cum arata lumea de sus.
Pana una alta, azi apare postul in 24fun si cel de pe inpanamea. Enjoy.

Sa ne revedem cu bine. V-am pupat.

Una rece şi alta caldă. Supărarea din postul de dimineaţă a mai trecut, poate şi din cauză că m-am descărcat aici. Azi a fost totuşi o zi ok în care nu mi-a venit să mă dau cu capul de pereţi.
Am aflat de articolul din FHM acum vreo două săptămâni, m-am dus la mall, am rugat o tanti de la ziare să mă lase să sfârtec punga revistei să caut „un articol” ca să nu dau banii pe revistă degeaba (nu de alta, dar m-au mai fraierit că s-a scris despre blogul meu tot prin FHM acum un an), aşa că mi-am luat măsuri de precauţie. Chioară cum sunt, nu l-am văzut. Normal că am crezut că am pus botul din nou şi am uitat povestea. Până când Super Andrea mi-a zis că l-a văzut şi ea. Naaaa, ok, îl sun pe iubi să mi-l ia că doar nu puteam rata asemenea eveniment. Da! Sunt narcisistă pentru cei care întreabă. Aşa că, iată-mă-s într-un mic articol în FHM laolaltă cu suta de femei sexy a anului 2009. Trecuse ceva timp de la ultima apariţie în presa scrisă.

Nu pentru destinaţie, nu pentru relaxare, ci ca să fiu cât mai departe de tot ce se intâmplă zilele astea. Sa fiu sinceră nici nu mai am chef de concediu. Sunt atât de obosită încât mă clatin pe picioare, mereu sunt între două destinaţii, nimeni nu mă ascultă, parcă toţi acţionează  împotriva mea. Sunt la un pas de a face o criză de nervi, de plâns sau de io mai ştiu ce altceva. Am crezut că odată rezolvată problema totul va fi ok, odată ce se va convinge că lucrurile nu sunt aşa cum îşi imagineaza el, totul va prinde o nuanţă de roz. M-am inşelat. Aş vrea doar puţină recunoştinţă sau dacă nu, mai puţine mofturi, mai multă întelegere. Atât.
Am terminat o carte şi am vrut să scriu despre ea. Un alt post despre citit aşteaptă de o săptămână  în drafturi… vă plictiseşte atâta lectura în paginile blogului meu?

Unul dintre regretele pe care le voi căra după mine prin viaţă e acela că în copilărie nu am avut o cameră aşa cum au majoritatea copiilor. În clasa a III-a sau a IV-a, ai mei mi-au dat pe mână sufrageria să fie camera mea. Însă pentru acest regret am alt post cu alte poze.

Acesta de faţă îi este dedicat viitoarei mele căsuţe pe care o voi aranja aşa cum îmi pofteşte sufleţelul. Nu mă mut încă pentru că n-am unde, dar e bine să fii pregătit cu planuri din timp.

Fiecare cititor are tabieturile lui când ia o carte în mână. Din păcate eu am prea puţin timp liber pentru a-l dedica cititului şi am şi mai puţin pentru tabieturi. Citesc de cele mai multe ori seara înainte să mă culc sau duminica după-amiaza când toată lumea se odihneşte. În viitor îmi doresc un loc unde să mă pot retrage în linişte şi nimic să nu mă deranjeze până nu decid eu să ies de-acolo.

Fie că e undeva pe prispă, pe terasă sau pe verandă:

mai mult…