Nici nu ştiţi cât de mult mi-a plăcut expoziţia asta şi cât m-am bucurat când am primit mailurile voastre. Atât de diferite, atât de colorate şi mai ales atât de aproape de cărţi. Multe dintre semne au o poveste proprie şi o valoare sentimentală deosebită. De-aceea am cerut permisiunea posesorilor de a o posta alături de semne. Ca de obicei, în ordinea în care au fost trimise…

Dar mai intai cele mai apropiate, ale mele: cel cu Vodafone este preferatul meu.

mai mult…

Ziua de ieri a fost una super tare cu singurul minus că a fost insuportabil de cald pentru paintball. De fapt pentru orice altă activitate, în afară de scăldat.
La invitaţia băieţilor de care vă ziceam în postul de dimineaţă, adica Mihai, Cosmin şi Cristi, ne-am dus la paintball la Jimbolia o ceată de 11 soldaţi, dintre care 9 bloggeri şi doi aparţinători.
Locul în care urma să ne ascundem unii de alţii pentru a ne împuşca arăta cam aşa. Destul de sălbatic şi aventuros.

Echipe am fost 3 de câte 4. Fiind 3 fete (Nebuloasa, Anda şi eu), băieţii au fost aşa de drăguţi că ne-au lăsat pe noi să îi alegem pe ei. Mie mi-a fost destul de greu şi nu-mi place să aleg pentru că toţi îmi erau în aceeaşi măsura de dragi. Până la urmă în echipa mea au fost Iubi, Richie şi Dan. Celelalte echipe rivale: 1. Anda, Dani, Rob şi Mihai. 2. Nebuloasa, Raul, Ovi şi Raka. Până la urmă, epuizaţi, cu chef mai mult sau mai puţin, echipele au suferit modificări, da’ nu s-a supărat nimeni că oricum fiecare cam era de capul lui.

De câştigat, primele doua ture le-am câştigat noi, adică echipa mea. Dup-aia… nu mai ştiu, da’ cum ziceam, nu prea ne păsa cine câştigă, că scopul era să împuşti cât mai mulţi şi mai ales să nu mori tu.

Faze comice:
•    apariţia subită a lui Raka în faţa mea şi reacţia mea: Aaaaaaa!!! După care hohote de râs că nu mai vedeam nimic şi ai mei trăgeau toţi în el înainte să apuc eu să ies.
•    Ovi la pândă, cu puşca blocată. El zice că am ezitat, eu zic că n-am vrut să trag că eram prea aproape de el, aşa că i-am zis să facă pe mortul
•    pe câmpul de luptă eu socializam cu Richie, lucru ce mi-a adus o bilă în cască şi una în umăr. Aia din umăr a durut tare. Singura de altfel.
•    a trebuit să mă predau că nu mai aveam gloanţe, altfel făceam schimb de bile cu Mihai până la asfinţit.

Faze mai puţin comice:
•    Iubi a picat primul în luptă şi deşi n-a fost deloc împuşcat a fost cel mai rănit. A picat într-un tranşeu şi şi-a zdrelit mânuţa stângă.
•    Mihai, la ultima tură, a picat şi el într-o groapă rupându-şi uniforma, pantalonii şi mai un pic şi piciorul
•    Richie şi Raka au avut răni aproape în acelaşi loc, numai că a lui Richie a început să sângereze
•    Dan, dintr-o ţintire necorespunzătoare a gustat o bilă pornită din puşca lui Raka.

După ce ne-am săturat de alergat şi ascuns unul de altul, am poftit la masa. Mici şi cârnăciori, umeziţi cu bere sau suc sau apă. Buuun. Cu burta plină am mai tras câteva bile roşii, după care ne-am cărat acasă.
În imagini cam aşa arată:

Restul pozelor (care merita vazute) sunt aicişea.

Ieri am fost la paintball. Faină experienţă, ne-am distrat, ne-am împuşcat, a fost mişto. Dar despre asta, mai târziu, mai spre seară. Şi tot atunci vin şi pozele. În articolul ăsta voiam să vă povestesc despre băieţii care ne-au  invitat şi despre site-ul pe care vor ei să îl promovăm. Iniţial am crezut că va fi vorba despre clubul de paintball, dar la faţa locului am aflat că de fapt era vorba de un site de muzică. Ne-am mirat când am aflat şi după ce ni s-a vorbit despre el, abia aşteptam să ajungem acasă să vedem despre ce e vorba, cu atât mai mult cu cât designul se va schimba destul de curând.  Pentru că pozele de la paintball v-ar fi atras atenţia de la faptul ăsta, m-am asigurat că ideea nu scapă neînregistrată.

Site-ul se numeşte YouClubVideo şi:

•    este ceva asemănător youtube-ului şi trilulilu-lui, doar că e nişat. Pe muzică. Adică tot ce ţine de un concert, un videoclip, un club sau interviuri, puteţi găsi acolo. Mai puţin manele şi muzică populară. În privinţa asta, băieţi sunt hotărâţi şi supraveghează neîncetat să nu se strecoare nici o „eroare” de gen printre clipurile din cluburi si muzică bună. În afară de restricţia asta, YouClubVideo acceptă orice gen de muzică, de la clasică la drum & base.
•    se prezintă în 3 limbi, ceea ce e un plus mare peste trilulilu, de exemplu, pentru că deşi „muzica e limbă universală”, nu poţi socializa cu comunitatea de acolo prin note muzicale.
•    în prezent are în jur de 40 000 de clipuri disponibile şi cu ajutorul userilor, speră să crească. Aşadar, dacă aţi fost pe la ceva concerte, în cluburi sau la alte manifestări muzicale, ăsta e locul să le arătaţi lumii întregi.
•    s-ar putea ca ce nu găseşti pe youtube, că e banat pentru România, să găseşti la ei. Faceţi voi un test, că io nu mi-am amintit decât despre Wrong de la Depeche Mode ca fiind banat pe youtube şi când să îl dau ca exemplu… era available.
•    secţiunea de poze, la fel, e doar despre muzică, răsfoiţi-o şi pe ea.
•    site-ul va conţine şi o listă cu toţi DJ-ii din lume şi mai ales cu toate cluburile ce fiinţează peste tot.

Pentru a-l ajuta să crească, v-aş îndemna să folosiţi scriptul de embed, că e la fel de uşor de luat şi trântit pe blog ca şi alealalte.
Dacă site-ul ar avea şi player de-ala micuţ ca la trilulilu, aş fi fan devotat, pentru ca trilulilu mi-a trimis mail să mă anunţe că îmi şterge contul şi melodiile dacă nu mă mai loghez şi nu mai urc nimic acolo, ceea ce mi se pare o mare prostie.
Mai spre seara despre paintball.

Cu ocazia descălecării la noi în cetate a oştenilor Sebi şi nea Ovi, o ceata de băştinaşi ne-am strâns aseară cu mic cu mare la o bere ş’un mic pe malul proaspăt curăţatei Bega. Şi-am fost în numar de doisprezece, mai precis: Ovi şi domniţa din dotare, Corina, coniţa Nebuloasă şi don’şoara Dojo, vitejii Horia, Dan şi Raka, plus încă trei meseni de seamă: Mircea Popescu, Ana şi un domn căruia nu i-am reţinut identitatea. La urmă, dar nu cei de la coadă, oşteanul meu şi cu mine. ş-am băut şi ne-am veselit şi ne-am pozat cu Mufica, doamna Mufica, şi ne-am promis că mai facem şi cu alte ocazii. Daca cei doi oaspeţi ne-ar fi vizitat duminică le-am fi aratat cum se face un blogmeet adevarat la noi în cetate, aşa cum îl facem în fiecare lună. Da’ nu-i bai, ca le arătăm poze.

Se prea poate ca acesta să fie unul dintre cele mai personale posturi pe care le public, dacă nu cel mai. Nu este o explicaţie, nici măcar o justificare, este mai mult o confesiune pe care v-o fac vouă şi pe care mi-o povestesc mie să nu care cumva să cred peste ani şi ani că memoria mă înşală şi realitatea îmi apare distorsionată (ca în cazul ăla în care le-am spus părinţilor că am luat 9 la restanţă şi eu de fapt luasem 7 – până la sfârşitul facultăţii am continuat să cred că 9 a fost nota pe care am primit-o la fonetică engleză).

Pentru că pentru a doua oară am fost caracterizată ca fiind mereu veselă şi plină de viaţa (lucru care de fapt mă bucură tare de tot) simt nevoia să vă spun că nu e chiar aşa. Nu, blogul nu minte, eu nu mint când vă vorbesc despre banalităţile pe care le înşir zilnic aici. Pur şi simplu o fac într-un mod amuzant uneori pentru că toţi suntem scârbiţi până peste măsură de toată mizeria din societatea în care trăim. Ce rost mai are să deschizi calculatorul, apoi browserul, apoi un blog pentru a da de aceeaşi înverşunare, de aceeaşi mizerie de pe străzi şi acolo? Nu suntem oare sătui să ne lamentăm, să ne plângem de traiul nostru mizer, de comportamentul celor din jurul nostru? Nu obosim oare să tot înjurăm şi să tot blestemăm autorităţile pentru mersul prost al lucrurilor? Eu una am obosit, m-am resemnat, dar asta nu înseamnă că tac sau că las o nedreptate să treacă agale pe lângă mine. Fac scandal şi comentez cu orice ocazie când cineva mă nedreptăţeşte pentru că, să nu uităm, pe de o parte debordez de sinceritate, pe de alta, am gura mare. Singurele dăţi când vorbesc despre nesimţire, despre aroganţă sau prostie e când pot să fac mişto, când la sfârşitul zilei pot râde de ce s-a întâmplat.

Tomata cu scufiţă este un fel de alter ego mereu vesel, mereu optimist, întotdeauna îngăduitor, bun şi cinstit. Pentru că aşa sunt eu în lumea mea ideală, în universul meu în care lucrurile se întâmplă fără să se supere nimeni. Încerc să nu vă spun prea mult despre cât de bolnavi sunt părinţi mei, despre căţelul meu bătrân care acuş acuş se duce, despre faptul că muncesc 8h ca să ajung acasă lată de oboseală, despre toate gândurile negre care îmi cutremură nopţile şi uneori şi zilele, despre moartea pe care o văd peste tot şi despre optimismul care totuşi se strecoară printre ele.

Nu sunt fericită, în caz că aşa vi s-a părut, nu sunt privilegiată în nici un fel, nu sunt bogată (dimpotrivă încă mai am datorii şi mă aşteaptă altele), nu sunt altfel decât voi. Tomata cu scufiţă încearcă uneori să vă ia gândul de la zilele xeroxate, încearcă să vă facă să râdeţi, să citiţi o carte sau să vă ia de martori la desfăşurarea vieţii mele.

Asta e şi asta face Tomata cu scufiţă. De-asta mi-e aşa drag de ea pentru că e oaza mea de linişte, unul dintre puţinele lucruri care mă mai bucură şi îmi fac ziua mai frumoasă.

Azi ar fi trebuit să fiu în Parcul Izovor, alături de mulţi alţi care o îndrăgesc pe Madonna. Acuma, nu pot să zic că chiar o îndrăgesc, că nu-s like a fan. Îmi place însă în proporţie de 80% şi am tot respectul pentru cei peste 25 de ani de carieră ai ei şi pentru faptul că tot timpul a ştiut cum să se menţină în top, să se reinventeze şi să atragă fani de toate vârstele. Ce a făcut în viaţa particulară, motivele pe care le-a avut, sunt pur şi simplu problema ei. Pe mine nu mă interesează atâta timp cât muzica ei îmi place şi ce face face bine. Azi, pentru că nu sunt acolo în mulţime, m-am gândit la un top al melodiilor mele preferate din discografia ei. Mi-am cam prins urechile pentru că mi-a fost greu de tot să aleg doar 10 din foarte multele ei hituri, aşa că am ales 20. În ordine alfabetică (pentru că în ordinea preferinţelor mi-ar fi fost şi mai greu):

Bad Girl – o Madonna în outfit office contrasta destul de mult cu bad girl-ul care era de fapt. Nici măcar nu-mi mai aduc aminte ce cântam in loc de “Bad girl drunk by six”.

Deeper & Deeper – din nou nişte versuri care nu puşcă cu videoclipul… Madonna’s style anyway. mai mult…

Ce frumoasă întâmpinare din partea blogului am avut când m-am întors din Barcelona. O leapşă literară venită pe doua trei căi. Şi de la fleurdulys şi de la cinabru si de la Bianca (scuze ca n-am vazut). M-am luat cu altele şi am amânat-o. Dar am citit aproape la toţi care au făcut-o şi m-am minunat cât de diferită e. Nu ştiu dacă am văzut aceeaşi carte în două lepşe diferite. Cred că o să mi le bookmarkuiesc să le am pe când vreau nişte recomandări.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – pentru că uneori există necazuri mai mari decât o depresie din cauza unei relaţii eşuate.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?
Ooof, i-am recomandat foarte multe şi niciuna nu i se lipeşte de mâini. Poate Luni de fiere, dar doar pentru că l-ar captiva, fără nici un mesaj anume.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
I-am recomandat Răul şi spre bucuria mea a fost o recomandare pe gustul ei. Acum i-aş recomanda Zorba Grecul, Să ucizi o pasăre cântătoare şi ce-am citit eu de Saramago. Deşi cu greu m-aş opri la astea trei. De-aia, că vreau să am cu cine să vorbesc.

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
Oscar şi tanti Roz şi Poveste fără sfârşit. Pentru că la vârsta aia le înţelege altfel decât mine. Evident şi toate celelalte cărţi ale copilăriei pe care eu nu le-am citit şi pe care dacă nu le citesc până o să am copii, cu siguranţă atunci le voi citi.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător?
Uf… asta-i grea. Că mie mi se pare că orice carte e bună când călătoreşti. Dar că să se distreze oleacă, de ce nu Ghidul nesimţitului? Şi dacă aş fi citit În ce merde te bagă dragostea, poate că i-aş fi recomandat-o pe aia.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
)) Cred ca Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei. E o carte pe care eu n-aş citi-o poate niciodată de scârboasă ce e.

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura?
Probabil ceva de Coelho sau de Dan Brown ca să fie măcar la modă. Nu, glumesc, n-aş recomanda o carte din motivele astea. Probabil l-aş îndruma spre cărticele scurte, amuzante, care să îi deschidă apetitul. Cărţile lui Amelie Nothomb, poate şi M-am hotărât să devin prost, Domnilor copii, de ce nu şi Ferma animalelor că poate a văzut desenele şi cartea o să i se pare amuzantă. De-astea.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia “cu nasul pe sus”?
Căderea de Camus. Nu doar pentru că titlul i s-ar potrivi ci şi pentru că la un moment dat în viaţă poate o să aibă un regret la fel de mare ca şi cel al lui Jean-Baptiste Clamence. Să deschidă ochii.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
Prima e şi cea de la numarul 3, aşa că Amei i-aş recomanda Călătorie la capătul nopţi, asta dacă n-a citit-o deja. Deşi e foarte greu să îi recomanzi cărţi Amei. Pentru că deşi e despre război în mare parte, oralitatea o face aproape amuzantă.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
Eseu despre orbire ca să vadă şi cum e când nu mai vede nimic.

Pasez întrebările: Andei, lui DeMaio (sper să o faci că sunt foarte curioasă), lui RamoSan, că parcă era cititoare, Evergreenei, Marei (nu-mi mai amintesc dacă îi plac lepşele sau cărţile), Dduniei, lui Mihnea, Roxanei şi lui Bogdan.

A început vineri, imediat cum am ajuns acasă. Primisem cartea de la hotcity (m-am bucurat mult că Johnny Depp mi l-a adus pe Michael în bibliotecă) şi până la 19 când m-am întâlnit cu carlitos am tot răsfoit-o. Dup-aia m-am întâlnit cu carlitos cu care am stat la un suc naturel, m-am bucurat că i-am văzut pe ea şi pe Dragoş înainte de marele eveniment din viaţa lor şi mai apoi ne-am dus către case.

Sâmbătă ştiam că aveam să mă trezesc devreme să merg la gară dupa Barbie. În sfârşit şi-a făcut vreme să vină la Tiramisu. Aşa că ziua de sâmbătă am petrecut-o fiind ghid şi durerea de picioare din Barcelona a revenit, însă nu la fel de ucigătoare. Ucigătoare a fost setea pe care trebuia să o car după mine. Împreună cu Dojo, i-am plimbat pe Barbie, Nico şi Mihai prin Unirii, Centru şi malul Begăi. Oricât aş încerca nu pot să vad Timişoara cu ochi de turist, am mai zis asta pe undeva. însă pot să spun că datorită lor am observat nişte detalii care nu ştiam că există pe unele cladiri, şi deşi eram înarmată cu aparatul foto, n-am făcut nici o poză. Nici măcar cu ei. în schimb au ei şi dacă se îndura vreunul, o să le am şi eu. Surpriza acestei zile s-a petrecut pe la 9 seara când stând noi frumuşel pe bancuţe în Unirii, Mihai mă întreabă despre un detaliu care nu apăruse pe blog, ci într-un schimb de mailuri între mine şi Mihai. Când mi-a picat fisa cine e, figura şi reacţiile mele au distrat pe toată lumea, mai ales pe el şi pe Barbie, care aşteptau momentul. Cât de ameţită pot să fiu să nu-l recunosc, mai ales că îmi trimisese poză cu el pentru expoziţia de ochelari. Doamne, Doamne… A fost distractiv.

Barbie a rămas la fel cum o ştiam, deşi parcă parcă a vorbit mai mult. şi Andreea îi zicea că e aşa diferită faţă de cum e pe blog. Dulcică oricum şi în realitate şi pe blog.
De Nico mi-a placut tare mult. Un mic japonez, la fel ca mine, orice clădire, orice moment imortalizat. Plină de viaţa şi oricând cu zâmbetul pe buze.
Seara am făcut un blogmeet restrâns la Stradivarius în jurul unor salate. Ni (Barbie, Nico, Mihai, eu şi Iubi) s-au alăturat Andrea, Richie, Dora, Andreea geamăna + geamăna adevarată (Silvia). După care la culcare.

Duminică în sfârşit am apucat să dorm şi eu cât am vrut, dar oricum oboseala n-a plecat aşa cu una cu două. încă e călare pe mine. Duminică l-am cunoscut pe Argo. Voi habar n-aveţi cât e de frumos, de mare şi de jucăuş. Şi e Rotweiller de talie medie, ai zice că abia se urneşte la joacă. Da’ de unde. Minge să îi dai şi aleargă sprinţar prin toată curtea. şi ce m-a distrat şi mi-a plăcut la nebunie e că cerşea afecţiune. ) Aşa draguţ să vezi ditamai dulăul că se bagă sub palma ta să îl mai mângâi oleacă. O dulceaţă de căţel. I-am făcut poză cu telefonul, dar n-am apucat să le scot. Da’ ar fi putut şi stăpânu să vă arate. Cred că tre’ să fac o expoziţie de animale că tare mi-s curioasă ce mângâiaţi voi pe acasă.

Spre seară din nou în Unirii la un suc şi dup-aia condus la gară. A fost un weekend reuşit, mai ales că am fost şi singură acasă şi am putut să îmi organizez timpul cum mi-a plăcut.

Autor: Ryunosuke Akutagawa
Nationalitate: japonez
Titlu original: Rashōmon
Anul aparitiei: 1914
Premii: nu
Ecranizare: Rashômon (1950)
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Rashomon este singura carte pe care am comandat-o datorită coperţii. Nu fac lucrul ăsta niciodată, dar capul japonezei m-a dus cu gândul la tradiţia gheişelor şi dorindu-mi să aprofundez subiectul m-am lăsat amăgită că micuţa carte îmi va povesti despre frumoasele Gionului.

Rashomon este o culegere de povestiri şi în acelaşi timp numele uneia dintre ele. Trebuie să vă spun de la început că eu nu ştiu să apreciez genul ăsta de scrieri scurte, nu-mi rămân în minte aproape niciodată şi cu greu pot să-mi reamintesc o idee despre ele. mai mult…

Iarăşi am furat ideea. Da’ şi ce, că şi Bloo a furat-o de la Zappy. Aşa că se mai diminuează din gravitate.
Pe engleză îi zice split personality, pe română cred că e vorba de dedublare. Cum ar fi, io’s balanţă pursânge şi balanţele sunt schimbătoare de te doare capul. Cum îi ziceam lui Bloo, sincer, nu ştiu dacă postul ăsta o să aibă ceva surpriză pentru careva dintre voi, adică pentru cei care citiţi blogul de multă vreme, că ştiu io sigur că m-aţi recunoscut în cele mai multe ipostaze:

Tomata isterică şi nervoasă – nu e tocmai pozititv să începi cu negativ, da’ io ce să fac dacă aşa îs mai în majoritatea timpului? Tot mă enervează, tot mă supără, împotriva a tot mă revolt şi fac scandal. Asta e drept, că nu cred că s-a văzut pe blog, da’ aşa-s în viaţa reală. Mă jur. Cei care mă cunosc mai bine… pot confirma. Zi-le Iubi. Super Andrea preferă “scârbă”.

Tomata liniştită – da, pot fi şi aşa şi nu numai când dorm. Când n-am chef de nimic, nici măcar să vorbesc. Incredibil, dar mi se întâmplă şi asta. De obicei în weekend când pot să mă relaxez.

Tomata bebeluş – când pe cerul meu nu apare nici un norişor mă apucă metamorfozarea. În ţânc de 3 ani că aşa mă simt eu bine. Mă prostesc, îmi pun degetul mare de la picior să vorbească cu Iubi (bad Iubi, nu prea mai vrea să vorbească cu el), cânt triluri creaţie proprie, fluier, chit că-s pe stradă sau în locuri publice. Nu-mi pasă.

Tomata agitată – asta îi, cum ar veni, o altă trăsătură dominantă, care iese la suprafaţă din cauze de deadline şi mai ales înainte de plecări în călătorii. Tre’ să fiu în gară sau staţie sau aeroport cu minim juma’ de oră înainte că altfel am senzaţia că o să râman pe-acolo.

Tomata la ora 23 – pică de somn şi începe să se joace cu cercelul. Tic rămas din copilărie şi cam de fiecare dată când mă joc cu cercelul, poţi fi sigur că în 10 minute aş putea adormi.

Tomata exuberantă – când sunt în compania unui grup de oameni dragi, care mă bagă în seamă şi care participă toţi la discutii.

Tomata după o bere – beată cu gura până la urechi, saaaau, (dar nu s-a mai întâmplat demult) plângând.

Tomata ironică – de obicei asta merge mână în mână cu Tomata isterică şi nervoasă. Că atunci mă caracterizează toate adjectivele negative.

Tomata indecisă – de la zodie mi se trage, şi uneori e chinuitor rău. Să nu ştii aproape niciodată ce vrei, să nu ştii dacă e hăis sau cea.

Tomata critică – nu-mi pasă că îmi eşti prieten, de fapt numai atunci, eu critic. Spun ce nu-mi place, ce nu-mi convine, ba uneori mă căznesc să te şi schimb. Nu-i bine, ştiu, dar nu mă pot abţine. şi critic cam tot ce nu-mi place.

Tomata încăpăţânată – asta zic mulţi, io nu prea îmi dau seama, dar na… dacă asta e impresia generală pe care o las.

După această introspecţie si autoanaliză, nu intenţionez să mă schimb deloc.

*** PS total offtopic: m-a rugat Radu sa va spun ca miercuri, 2 septembrie, in BUCURESTI, va avea loc concertul de vioara al Cristinei Beteringhe. Io m-as fi dus daca era in Timisoara.