Stiu ca am fixat data expozitiei pe azi, stiu ca v-am stresat cu emailurile, da’ cine sta pe net in weekend?
Si nu vreau ca expozitia sa treaca neobservata si nebagata in seama. Asadar, pe luni.

În viaţa mea nu se preumblă prea mulţi bărbaţi cu care să beau cafeaua. Taică-miu nu pune strop de cafea în gură şi când eram mică mi se părea că e cool, că e mai deosebit, mai unic. Nici o altă fetiţă nu avea un tată care să nu bea cafea. Am fost atentă la aspectul ăsta. Iubi n-are nici el nici o treabă cu cafeaua. Deci cu cine să-mi pierd eu vremea dimineaţa (presupunând că aş avea vreme dimineaţa), pe o terasă a casei mele imaginare, discutând despre noaptea trecută, despre ziua ce urmează să se întâmple, despre lucrurile pe care urmează să le fac?

E aşa fain să pierzi vremea savurând o cafea, bucurându-te de aroma şi gustul ei… acum nu că ar fi aiurea sau neplăcut să bei cafeaua cu fetele. (Io din păcate n-am nici de-alea). E ok, da’ parcă un tip care bea cafea că să funcţioneze mai bine e mai mişto. Nu mă întrebaţi de ce pentru că nu ştiu. E ca şi când admiri pe cineva pentru că ştie să fluiere cu degetele în gură.
Neavând prea mulţi bărbaţi prin preajmă care beau cafea, cum ziceam, de fiecare dată când sunt la o masă cu unul care îşi comandă una, mă mir în mine de parcă am nevoie de o reconfirmare: „da’ mă! Şi bărbaţii beau cafea!”

Sunt una dintre fetele care o prefera mica.

Am terminat deja şi seria a 4-a şi până acum n-am avut nimic de zis, în afară de faptul că încă mă uit şi când mă pun să mă uit, nu mă mai opresc. De parcă aş manca seminţe.
Şi n-as fi scris probabil încă un post despre serialul ăsta dacă nu intervenea ceva care să mă facă să scriu. Că aşa, din când în când mai lansam pe twitter nişte exclamaţii extaziate despre ce leşinată sunt înainte să mă pun să mă uit. Ei bine, seria a 4-a m-a supărat. Da’ nu aşa oricum, ci tare de tot. Cum, mă, să îi scoţi pe cei 3 din peisaj şi să aduci nişte nătăfleţi. Şi încă 40! Şi să faci din House un The Apprentice mai mic?!! Să mai iei nişte asemănări din Grey’s că doar nimic nu poate fi 100% original şi să dai peste cap rutina cu care am fost obişnuită?! Pentru că da, mie îmi place rutina când savurez ceva. Nu-mi place schimbarea decât când o fac eu. La fel cum Queen nu mai e Queen fără Freddie Mercury, la fel cum nici Hi-Q nu mai e Hi-Q fără Nico, aşa nici House nu mai e House fără echipa aia de 3 doctori. Şi te pomeneşti că pleacă şi Wilson de tot că atunci chiar că o să mă supăr şi mai tare pe producători…
Şi din Grey’s o să plece Izy şi/sau George, deci oricum o să mă supăr tare la toamnă…
Am văzut un singur episod din seria 5, deci nu vorbim despre ea, da??

Prima dată când am dat peste thechronicle.ro a fost când căutam ceva recenzie la o carte. Nu îmi mai amintesc ce carte era, da’ ştiu că m-am întristat pentru că recenzia respectivă n-avea nici un comentariu. Şi era frumos scrisă şi site-ul arăta bine. N-am înţeles de ce nu comentase nimeni. Apoi m-am dus pe homepage şi m-am pierdut printre căsuţele numeroaselor articole. Mie îmi plac căsuţele de articole. Mi se pare că le ţin aşa ordonate şi cuminţi, să nu care cumva să scape niciunul. Şi m-am uitat mai bine şi căsuţele articolelor de pe thechronicle.ro seamănă cu căsuţele articolelor mele. Motiv pentru care îmi plac şi mai mult. Revenind la comentarii, aproape toate articolele alea aşezate frumos în căsuţele lor nu aveau comentatori. Mă gândeam că bietele articole se simt tare singure când nimeni nu vorbeşte cu ele, când nimeni nu le dă dreptate sau nu le contrazice, când nimeni nu îşi spune părerea vis-a-vis de ce povestesc ele. Am plecat şi eu şi n-am zis nimic, de multe ori mai fac aşa. Site-ul arăta aşa de profi făcut încât mi s-a părut inaccesibil. Am eu nişte piedici când vine vorba de site-uri sau bloguri mult prea cunoscute. Îmi e greu să le trec pragul şi şi mai greu să le salut. Mi-e teamă că nu sunt luată în seamă.

Am ieşit şi am uitat. Până acum câteva zile când am primit pe mail o invitaţie la lansarea oficială a site-ului. Şi era o invitaţie frumoasă, că mi-a părut rău tare că n-am putut s-o onorez. Da’ nu numai pentru aspect mi-a părut rău, ci şi pentru faptul că descoperind cine e iniţiatorul acestui proiect, urma să n-am posibilitatea să îl felicit personal pe Rareş Petrişor. Dar îl felicit cu ocazia asta, atât pe el cât şi pe minunata lui echipă. Sunt sigură că o să facă o treabă bună.

Oricât am încercat, nu pot să fiu turist în Timişoara. Nu o pot vedea cu alţi ochi, poţi să mă şi pici cu ceară. Chiar dacă nu îi cunosc toate străduţele, chiar dacă m-am rătăcit de curând printr-o zonă în care n-am mai fost (da’ bine că m-am rătăcit că am descoperit un parc frumos – ar trebui să îi fac poze), tot mi se pare familiar şi n-aş putea să mă simt pierdută în oraşul meu.
Am văzut că au apărut prin urbe nişte info-chioşcuri de-alea moderne în care ţi se prezintă oraşul sau poţi citi chestii de la primărie. Eu habar n-am ce-i cu ele exact, că nu m-am obosit să mă apropii de vreunul. Mi s-a povestit. Ştiu că sunt info-chioşcuri de-astea în mall şi parcă era unul şi la Universitate. Care ştiţi mai multe despre ele? La ce ne folosesc nouă timişorenilor sau la ce le folosesc turiştilor? Ce altceva se mai poate face cu ele, adică ce informaţii în afară de chestiile despre oraş s-ar mai putea pune pe ele? Întreb şi eu, că m-a lovit curiozitatea si mă preocupă soarta oraşului.

Una dintre părerile de rău care mă frustrează cel mai tare e că atunci când am o idee de post, nu pot întotdeauna să o pun pe hârtie sau în draftul blogului. Pentru că fie sunt la lucru, fie sunt pe stradă, în maşină, la semafor, în pat înainte să adorm (şi când moş Ene mă abureşte să adorm, atunci hop şi muza cu ideile). Si deci, până să ajung într-un loc unde să mă pot opri şi să schiţez măcar ideea articolului, toată frumoasa formulare pe care aş fi dat-o ideilor mele… se duce la dracu’.

Drept pentru care mi-a venit totuşi o idee salvatoare.

Nu prea-mi place să scriu la comandă, nici măcar pe o temă dată, că mă stresează faptul că poate ăla care comandă nu e mulţumit de mine. Aşadar, nu vă cer teme, dar vă cer întrebări.

Întrebaţi-mă orice şi în măsura în care pot şi ştiu să răspund o voi face. Needless to say ca orice întrebare deplasată, nesimţită sau jignitoare va fi total ignorată. Nu sunt tocmai cea mai mare pudibondă, dar contează ambalajul în care împachetaţi întrebarea.

Pe locuri, fiţi gata, întrebaţi.

Anul asta până să ne hotărâm pe nepusă masă şi în 2 zile unde mergem, aveam deja stabilite vreo 4 trasee cu muuulte destinaţii şi obiective turistice. N-are rost să le înşir aici, că numai rău îmi fac când le citesc gri pe alb şi mă gândesc că n-ajung să le vad. Da’ lasă că şi unde mă duc e bine, deci nu mă plâng.

Idee e că visatul e pe gratis şi eu profit din plin de asta. Însă profit de vise uşor realizabile, nu de cele ale căror şanse de îndeplinire ştiu că sunt aproape infime. Adică, pentru mine, un traseu din Timişoara până la Cadiz în Spania e mult mai fezabil decât o vacanţă în Venezuela, de exemplu.

Daaar acest post este despre vise scumpe. Despre destinaţii la care chiar doar visez, călătorii de-alea pe care i le-aş cere peştişorului de aur dacă mi-ar sări în undiţă.

Dintre toate destinaţiile lumii, prima pe care i-aş cere-o ar fi Arhipelagul Maldive. Nisipul alb, apa turqoise, şi o căsuţă de-aia plutitoare ar fi ideale pentru o vacanţă în care să nu sune telefonul, să nu existe internetul. O vacanţă în care să nu fug din stânga în dreapta să văd cât mai mult obiective turistice, să nu mă deplasez cu metroul, autobuzul sau tramvaiul pentru a ajunge din punctul A în punctul B, ci pur şi simplu o vacanţă în care aş sta la soare cu o pălărie mare de paie şi un cocktail cu gheaţă, cu o carte amuzantă în mână şi cu 0 griji. Ar fi o vacanţă în care nu m-aş grăbi niciunde, în care timpul ar sta în loc şi liniştea mi-ar încărca bateriile.

Apoi peştişorul m-ar duce pentru câteva săptămâni în India şi mi-ar face cunoştinţă cu toata cultura aia despre care eu nu ştiu aproape nimic. M-ar lua cu aripioara lui şi m-ar duce la Taj Mahal să mă închin în faţa iubirii lui Shah Jahan pentru soţia lui. Mi-ar arata New Delhi-ul cu mormântul lui Ghandi şi m-ar duce şi până la poalele dealurilor Aravalli să văd elefanţi adevăraţi.

Şi în ultimul rând m-ar instrui în egiptologie prezentându-mi piramidele, Cairo, Nilul, Marea Roşie, templele, Moscheea de alabastru, Luxorul, Biblioteca din Alexandria şi biserica suspendată, m-ar plimba cu cămilele prin deşert şi mi-ar vorbi despre mitologia egipteană, despre faraoni, despre Cleopatra şi despre zeităţi.

Şi Doamne cum m-aş întoarce de-acolo, cât de bogată sufleteşte, cât de neînchipuit de fermecată, cât de nespus de hipnotizată de amintirea lucrurilor pe care le-am văzut. Si cu cat drag aş preţui fiecare sclipire a apei, fiecare rafală de nisip sau fiecare pietricică din clădiri. Pentru că şi dacă ar exista posibilitatea să le revăd… nimic nu s-ar compara cu impresia de prima dată.

E joi, nu sunt acasa.

Va povestesc in alta parte de ce diminetile mele sunt morocanoase. Ale voastre cum sunt si cine e de vina?

Întotdeauna mi-au plăcut puii de animale, nu a prea contat specia, rasa, mărimea, culoarea sau mai ştiu eu ce. Visez la clipa în care mă voi juca cu un pui de tigru sau cu un leuţ mic şi drăguţ. Am o pasiune pentru iezi şi mor de dragul viţeilor. De puii de câini are rost să vă mai povestesc? De pisici? Nu, ştiu ca n-are că deja v-am bătut destul la cap cu dragostea de animale. Ce vă arat azi* nu ştiu dacă aţi mai văzut, da’ mie sigur nu-mi e dat sa vad arici în fiecare zi. Si sunt aşa de drăgălaşi, aşa mici şi aproape transparenţi că te miri că dacă se chinuie un pic devin un ghem de ţepi.

O singură dată m-am întâlnit face to face cu un arici şi asta s-a întâmplat la sat, la mine în curte. Am o curte plină de iarbă şi probabil se plimbă destul de des pe-acolo seara. Într-o seară de vara, acum câţiva ani, stând pe trepte şi sorbind o bere cu o prietenă am auzit sunete bizare înălţându-se din iarbă. Curiozitatea mă împinge să fac multe lucruri, aşa că nu mi-a trebuit prea mult stat pe gânduri ca să las sticla din mână şi să mă îndrept spre sursa de zgomot. Si când colo…

________________________________________________________

*link + bonus: alte animalute ciudatele si uratele.