Fete deosebite

Tot din categoria spam-email-urilor (multumesc, Diana) aduc în atenţia dvs neşte fete. Nu orice fel de fete, ci participante la Miss. Repet, nu orice fel de fete, deci vă rog, ca până ajungeţi la sfârşitul acestui post, să vă luaţi timp, să le analizaţi, să vă uitaţi la chipurile lor, la sânii lor, la braţele lor, la fineţea şi la gingăşia lor, la machiajul deosebit de frumos, la părul incredibil de aranjat, dar mai ales la cât bun gust au în înfăţişare şi la câtă feminitate emană.

Şi acum, după ce v-aţi zgâit bine la ele, după ce le-aţi admirat în toată splendoarea lor, aflaţi că sunt… bărbaţi.  Da. Aşa cum citiţi. Aceste fete sunt de fapt transsexuali thailandezi şi s-au strâns toate laolaltă pentru concursul Miss Tiffany. Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar eu am rămas tablou şi nu mai îndrăznesc să zic nimic.

Ştiam deja că în Thailanda se găsesc astfel de vieţuitoare pentru că şi ilustrul meu tată s-a pozat cu una în spate.  Păcat că n-are mai multe poze cu ele, da’ cică nu se lăsau fotografiate decât pe bani. ;) ) Luaţi de vedeţi. Si asta era prin 1996.





   

23 Raspunsuri la “Fete deosebite”

  1. LZ spune:

    Chiar m-ai incitat sa ma uit cu atentie; ce transformare.. uluitor, intr-adevar! Am vazut si aici in Franta niste creaturi transexuale, dar nu erau nici pe departe atat de expresive. Te uiti si te minunezi!


  2. Laura spune:

    Incredibil!!! Abia acum se vede clar ca mai avem de invatat in ceea ce priveste moda si frumosul happy, pentru ca da, chiar daca sunt barbati (jur ca nu as fi ghicit nici intr-o mie de ani!) exprima FEMINITATE, de care femeile au mai auzit dar prea putine stiu ce inseamna si prea putine il iau in considerare!


  3. ambasadoarea spune:

    Oh, my God!!! Chiar ma intrebam care-i faza si de ce ne prezinti niste participante (ordinare) la Miss…


  4. did spune:

    eu inca le aud pe prietenele mele cum se plang toata ziua ca, vezi doamne, nu mai sunt barbati frumosi pe lume!
    in conditiile astea, uite ca n-au deloc dreptate, hihi big grin


  5. Răzvan spune:

    ştiam eu că e ceva fishy!
    Eu am ghicit după senzaţia pe care mi-a lăsat-o primul paragraf, dar recunosc, că dacă mi-ai trânti unul dinăsta în faţă n-aş ghici vreodată că nu e femeie.


  6. Rox spune:

    Ma pregateam sa zic ca unele nu sunt chiar asa de frumoase, dar mi-a pierit glasul la final. Nu mi-as fi imaginat ca pot sa arate asa, si cred ca unele dintre ele ar putea fara probleme sa castige un concurs de miss ‘obisnuit’.


  7. Ema spune:

    arata mai bine decat femeile pe care le vezi pe strada …pfff…


  8. INTJ spune:

    “In Life Where There Are Only Differences,
    `good’/`bad’ Are Merely Interesting Ideas”

    http://www.amazon.com/Zuni-Man-Woman-Will-Roscoe/dp/0826313701


  9. Ela spune:

    Tatal tau e foarte cool big grin

    Ceea ce-mi aminteste de cineva care a gasit in cutia cu amintiri a bunicului poze cu bunicul si cu un prieten din tinerete, pe plaja, cu cate doua negrese fiecare big grin

    BTW mi-am schimbat adresa blogului in ela.dizabillove.ro, alternativa fiind http://www.21ani.blogspot.com


  10. dAImon spune:

    Nu mi-au placut din prima, au ceva sintetic in ele (sau ei). Nu emana feminitate. Sunt frumos lucrati, e drept, dar .. lipseste ceva.

    Just my two cents happy


  11. Rae spune:

    wtf?!
    asa transsexuali, nu ca ai nostri
    la cei din Romania te uiti ciudat, mai ales la mult orea feminina naomi


  12. crinutza spune:

    “astfel de vietuitoare” ? hmmm…


  13. fleurdulys spune:

    Haha de la prima mi-am dat seama ca sunt transsexuali. Pentru ca feminitatea exacerbata e falsa. O femeie e femeie si fara a emana curcubee. Sincer, prima zici ca e din plastic si are zambetul aplicat cu superglue. Ma rog, parerea mea. Si nu, nu-s chiar atat de homofoba incat sa nu pot admira ceea ce e frumos, dar frumusetea la mine are alte standarde. Feminitatea nu inseamna doar delicatete si fluturasi si zambete si machiaje. Feminitate maxima mi-o exprima o femeie gravida sau o femeie care duce de mana un copilas…as putea sa continui, dar sper ca ati prins ideea. Repet totusi: de la prima poza mi-am dat seama ca nu-s femei. Si n-am ochiul format ca n=am hoinarit prin Amsterdam. big grin


  14. Radu S spune:

    pfuai, ce m-am pacalit, acuma mi-e rusine de mine happy


  15. Dianora spune:

    Am primit si eu un mail de genul asta.. Era ceva de genul: 2 poze alaturate pe vreo 5 randuri.. si scria “incercati sa descoperiti care e barbatul si care e femeia” si jos la final.. erau mai multe emoticoane sadice care iti spuneau ca ai facut munca de detectiv absolut degeaba, pentru ca acele “fete” faine.. sunt defapt toate de gen masculin. Am ramas tablou vreo 5 minute dupa faza asta laughing


  16. xayide spune:

    are u fucking kidding me?
    poi daca le vede Naomi crapa de ciudarolling on the floor)
    auzi, da daca vreun specimen mai slab la mate vrea sa te comenteze cum trece de antispamu’ ala?


  17. Cârtiţoiu' spune:

    Ce tare! Taică-tău o fost în Thailanda…în ‘96…Ce-o făcut acolo?

    În rest, m-am prins de la început că vorbeşti de tipi. big grin


  18. TiBi spune:

    m-ai pacalit, recunosc!


  19. Sirg spune:

    Intotdeauna mainile de barbat vor fi mai butucanoase decat cele ale unei femei, mai ales tinere. Cred ca asta e singurul detaliu care poate diferentia, dincolo de trasaturile fetei, pe care doar un antropolog le poate deosebi.


  20. jane spune:

    mie mi se par frumoase. si vorbesc la feminin pentru ca asta si-au dorit sa fie: femei. si chiar din categoria femeilor frumoase. happy


  21. Blog Vedete spune:

    dar ce bine mai arata transexuali lor in comparatie cu Noami a noastra


  22. Tomata spune:

    @ LZ –> Cred ca transsexualii thailandezi sunt mai expresivi si pentru ca i ajuta structura osoasa, ei fiind foarte firavi si ca barbati. tongue

    @ Laura –> Mie imi plac tocmai pentru ca nu se impopotoneaza ca niste paiate sau ca niste traseiste cum fac astia de la noi. Daca vrei sa fii femeie, fii feminina, nu vulgara. Ca daca iti pui sclipici si dantele si pene si alte tampenii pe tine cand apari la TV sau cand iesi pe strada… nu faci decat sa fii ridicola. (asta era o morala pentru transsexualii nostri)

    @ ambasadoarea –> Ordinare? Hm… n-as alege cuvantul asta. happy

    @ did –> rolling on the floor Da, mai chiar ca la asta nu m-am gandit.

    @ Razvan –> Nu stiu cine ar ghici. Mai ales ca nu suntem din aceeasi rasa sa putem sa ii diferentiem cumva. tongue

    @ Rox –> Unele nu-s superbe ca altele, da’ oricum… ca barbati, sunt niste femei frumoase. laughing)

    @ Ema –> happy Chiar asa.

    @ INTJ –> Ar fi ceva sa gandeasca lumea asa. happy

    @ Ela –> Eh, acum a mai imbatranit. hee hee Nu mai e chiar asa cool. Am schimbat si eu in blogroll. winking

    @ dAImon –> I take your 2 cents. happy

    @ Rae –> Naomi se vrea mult prea feminina, nu prea ii iese.

    @ crinutza –> Nu am folosit cuvantul intr-un sens peiorativ. „Fiinte” mi s-ar fi parut mai nasol.

    @ fleurdulys –> Asta e clar, un barbat nu va putea fi niciodata o femeie adevarata, dar eu raman la parerea mea ca de aratat arata mult mai bine si mai elegant decat mii de pitipoance de pe la noi.

    @ Radu S –> laughing) Lasa ca nu zicem la nime’.

    @ Dianora –> Multora le vine greu sa creada. happy

    @ xayide –> laughing)) Tre’ sa schimb antispamul asta, da’ nu mai apuc. Da batai de cap multora, dar nu renunt la el ca altfel as avea blogul plin de spamuri.

    @ Cartitoiu’ –> O fost in vacanta si s-o intors cu multe chestii de vanzare, dintre care multe n-o vandut nici in ziua de azi. laughing)

    @ TiBi –> tongue Nu esti singurul.

    @ Sirg –> Stai linistit ca exista si fete cu maini butucanoase sau de-a dreptul urate, asa ca nu cred ca e un criteriu bun de luat in seama.

    @ jane –> Si mie mi se par.

    @ Blog Vedete –> Poate ar arata si ea, daca nu ar face atata exces de zel si n-ar mai fi asa vulgara.


  23. Radu spune:

    Misto big grin


  Comenteaza

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Click to hear an audio file of the anti-spam word







site stats