Tacerea nu e de aur
Au intrebat-o pe Ddunia ce are de ascuns. Mai bine zis cat are de ascuns. Ei nu-i plac peretii de sticla si nici cu Big Brother nu s-ar intelege prea bine. Ii place Blaga si asemenea lui isi cultiva misterul. Ce frumos o spune, ce bine si-a ales comparatiile !
Si apoi, ea m-a intrebat pe mine : Tomato, cat si ce trebuie sa stie lumea despre tine ? Pe loc i-am scris ca raspunsul e evident, dar o sa il evidentiez si mai tare. Apoi, gandindu-ma la sarcina pe care mi-a dat-o… nu, nu e chiar asa evident. Sunt intr-adevar adepta exhibitionismului sentimental. Nu pot trai ceva doar in mine, nu pot pastra bucuria, tristetea, ura sau pasiunea numai pentru constiinta mea si interiorul meu. De la prietena cea mai buna, pana la omul pe care il intalnesc la coada la ziare, n-am nici un pardon, vorbesc cu oricine despre orice. Despre problemele mele, despre satisfactii, despre vreme, despre altii, despre etc. Pentru ca imi plac oamenii care vorbesc si care nu tainuiesc lucrurile care ii macina. Imi lasa impresia ca exprimarea sentimentelor ii umanizeaza. Imi plac oamenii care isi deschid sufletul in fata mea, care imi raspund la intrebari indiscrete, care imi fac confidente. Pentru ca imi place sa stiu lucruri, nu pentru ca port vorba mai departe, pentru ca ma simt mai speciala cand cineva impartaseste din el cate un pic.
Mama mea plange. De multe ori. Si aproape de fiecare data nu spune din ce cauza. Si asta ma supara si ma enerveaza pentru ca nu poti sa ai pretentia ca oamenii sa iti citeasca mintile si sa stie din ce cauza plangi tu. Si cand esti suparat spune ce ai, spune ce te deranjeaza, spune ce simti, spune ce vrei, spune ce-ti doresti, ca doar asa se pot rezolva anumite probleme. Nu lasa sa se adune in tine, in speranta ca or sa treaca toate gandurile. Trec, dar pe moment. Candva se vor intoarce cu puteri inzecite si n-o sa le poti face fata tuturor.
Sa ma intorc insa la ce si cat trebuie sa stie lumea despre mine : tot ce vreau eu sa se stie si in general vreau sa se stie mult. Ca de-asta mi-am facut blog personal, de-asta imi pun gandurile si trairile in scris. Si cu toate astea, nu ma cunoasteti deloc. Nici parintii mei nu ma cunosc deloc, nici prietenul, nici prietena, nici macar eu. Sunt cazuri in care nu stiu cum as putea sa reactionez si multe atitudini ma iau si pe mine prin surprindere.
Sunt insa si lucruri despre care nu vreau sa se stie, putine e drept. Nu sunt secrete pentru ca asta ar insemna sa le stiu numai eu. Eu nu am secrete, le pastrez pe ale altora. Pe blog insa nu pot sa scriu orice, nu pentru ca am eu ceva de ascuns, ci pentru ca sinceritatea mea ar putea rani, pentru ca sunt lucruri care trebuie sa ramana in offline, intre mine si anumite persoane, dar niciodata numai intre mine si mine.
O fi bine, o fi rau, habar n-am… asa sunt eu si probabil nu ma voi schimba niciodata. Voi cum sunteti ?
E leapsa. Merge mai departe: Suflet pierdut, Ionesta, Arana si Danut.
30 04 2009 la ora 11:43
si eu spun ce am pe suflet… nu ma pot rabda sa nu impartasesc bucuriile ori dezamagirile… asta tine de firea noastra deschisa
30 04 2009 la ora 12:26
My rain in november are dreptate. Asa suntem noi…oamenii sociabili!urasc intalnirile unde trebuie sa scoti cu clestele vorbele din gura omului!
E tare faza cu “unele lucruri trebuie sa raman offline”! …generatia twitter?
30 04 2009 la ora 13:48
30 04 2009 la ora 14:44
wow! cred ca suntem gemene. si eu gandesc exact la fel!
din pacate, acu’s prinsa cu treaba si nu pot dezvolta ideea, insa sunt uneori surprinsa de cat de retinute sunt unele persoane. hmm, probabil si pt ca s-au ars de cateva ori. si mie mi s-a intamplat, asa ca nu imi deschid sufletul in fata oricui. insa atunci cand gasesc o asemenea persoana, ma simt extraordinar
30 04 2009 la ora 18:29
Sa fii mereu asa cum vrei
, si sa fii tu doar in fata acelor persoane care merita sa te cunoasca cu adevarat!
30 04 2009 la ora 18:30
Si eu ca tine
30 04 2009 la ora 19:57
Eu nu cred ca aia au întrebat-o chiar asa, ca-i stiu baieti destepti. Adica “spune-ne ce nu vrei sa spui”. Dar tu ai înteles despre ce era vorba pentru ca ai raspuns exact asa cum se asteptau ei. Nu-i de aur tacerea, ai dreptate, niciodata.
30 04 2009 la ora 22:10
cred că sunt cam ca tine…
30 04 2009 la ora 22:24
Adevarul e ca si pe mine ma considera unii exhibitionista (cum ai spus tu), se mira ca sunt “deschisa” la orice subiect (acum nu-mi vine niciunul despre care n-as discuta, eventual evit subiectele despre care n-as stii sa vorbesc). Daca sunt intrebata si ma priveste exclusiv, fara sa implice aspecte personale ale altora, nu ma deranjeaza sa raspund la intrebari. Nu e greu deloc
Dar am observat ca rar initiez o conversatie. Nu e ca as fi timida, dar poate pe unii chiar nu-i intereseaza. In plus, sunt eu mai pasiva, mai observatoare uneori, imi place sa-i vad pe altii, eventual sa-i analizez asa cum probabil fac unii si cu mine.
Cat despre blog, chiar ma gandeam cat de putine pot sa scriu pe el… si eu as rani probabil pe cativa daca as fi sincera pana la capat. Pana la urma, si exhibitionismul asta (fie ca se refera la scris, conversatii, mimica) e doar pentru unii, nu pentru toata lumea. Unii nu se pot abtine sa nu arate tot, asa cum exista si curiozitatea morbida a altora.
01 05 2009 la ora 00:43
Io-s cam opusu` tau.
In ciuda faptului ca apreciez dialogul si, de obicei, raspund cand sunt intrebat la modul concret (chiar daca e vorba de o chestie personala sau sensibila), nu ma confesez.
Poate-s niste sechele pricinuite de ceva dezamagiri din trecut. Poate si pentru ca, pana acuma, nu m-a ajutat niciodata faptul ca m-am confesat. Adica degeaba expuneam problema, pentru ca nu primeam mai mult decat intelegere, si asta nu ma ajuta (aproape) deloc. Asa ca mi se pare oarecum inutil sa descriu problema, daca nu mi se pot oferi solutii. However, recunosc ca exista o usurare cand te confesezi. Doar ca altora li se aplica mai mult decat mie.
Pe de alta parte, am impresia ca sunt un bun ascultator. In parte din pricina motivelor expuse de tine (e un sentiment placut sa vezi ca cineva iti acorda incredere). Si mie imi place sa stiu, dar nu pentru a spune mai departe (vezi paragraful anterior, cele prezentate mai sus se aplica si problemelor altora
).
01 05 2009 la ora 02:03
As spune despre mine, dar celorlalti le va placea mereu mai mult sa vorbeasca despre ei insisi decat sa asculte despre altul.
Cel mai usor e sa mergi pe principiul ‘Cere si ti se va da.’
01 05 2009 la ora 13:41
ai dreptate, lucrurile ascunse se pot intoarce impotriva noastra cu forte inzecite… mie imi place cum esti tu
01 05 2009 la ora 17:45
Sarumana! Ma ocup de leapsa cel mai probabil deseara cand ma intorc din oras.
01 05 2009 la ora 18:02
02 05 2009 la ora 00:14
eu nu inteleg uneori usurinta celor deschisi cu care isi confeseaza tainele netinand cont ca e cel mai bun prieten sau un oarecare..adica unde e diferenta de incredere acordata?? dar eu sunt capricorn cam cum as putea intelege eu?
)
02 05 2009 la ora 18:37
03 05 2009 la ora 00:35
eh eu nu intru la cei secretosi eu pur si simplu nu spun..foarte greu ma deschid ..nu prea vad rostul de a-mi pune pe tava sentimentle, ca alea sunt de dezvaluit si care sa conteze..
Acuma asta nu inseamna ca nu sunt comunicativa, mie cu greu imi pui stop
05 05 2009 la ora 17:11
Mi-a placut ideea ta: “Eu nu am secrete, le pastrez pe ale altora”.
05 05 2009 la ora 22:20
06 05 2009 la ora 11:13
“Nu lasa sa se adune in tine, in speranta ca or sa treaca toate gandurile. Trec, dar pe moment. Candva se vor intoarce cu puteri inzecite si n-o sa le poti face fata tuturor.”
Si daca le-as zice s-ar rezolva pur si simplu problema de fiecare data? Si nu s-ar mai intoarce? Crezi tu ca nu m-ar mai macina acea problema daca o stie si altcineva? As vrea sa fie asa simplu…
06 05 2009 la ora 22:27
07 05 2009 la ora 12:17
da, si eu am un exemplu acasa in care tacerea, tinutul frustrarilor in sine, nu a dus la rezultate prea bune. de asta incerc, pe cat posibil, sa nu fac la fel.
08 05 2009 la ora 19:41
08 05 2009 la ora 22:06
nu, lucrurile se rezolva rarisim de la sine (si spun asta pt ca nu cred in cuvantul niciodata). inteleg sa astepti sa se calmeze spiritele, sa analizezi lucrurile, sa redevii rational, insa asta doar pt a rezolva mai bine si mai usor problema. iar tacerea prelungita nu face decat rau. tie si celor din jurul tau.
09 05 2009 la ora 10:38
Multi avem astfel de lucruri care nu le vrem pe blog. E normal. La fel sunt si eu.. in general nu pot tine in mine tot. Mai ales cand sunt suparata.. si persoana care m-a adus in stadiul ala ma tot freaca, atunci chiar ca izbucnesc destul de urat. Nu e sanatos sa tin in mine.. asa ca zic cuiva macar sa ma calmez. Pe blog ajung foarte putine din aceste lucruri.
11 05 2009 la ora 23:23