Piticii din lift

Postul meu de azi il cititi pe 24funblog. :)

Uite ca am reusit sa scriu si eu un post de 2 randuri. :P

De puţine ori îmi e dat să mă simt ciudat în compania unor oameni. Unul din momentele astea se petrece când mă aflu în lift cu o persoană necunoscută şi când drumul de la parter la etajul 3 mi se pare că durează o veşnicie.

Nu sunt genul de persoană care să nu aibă ce să discute cu cineva, da’ când mă înghesui cu un om intr-un spaţiu de 1m/1m devin aproape claustrofobică.

Ii aud respiraţia, îi simt mirosurile şi mă controlez să nu respir. In afară de vreme (care mi se pare cel mai stupid subiect şi totuşi cel mai la îndemână) nu prea ai ce sa discuţi cu ei. Asta în cazul în care liftul sălăşluieşte în clădirea de birouri în care lucrezi. Când prezenţa ta pe-acolo nu e sesizată decât de 2 ori pe zi, când vii şi când pleci. Că nu toţi hălăduiesc pe la diverse etaje pentru a duce sau a aduce hârtii dintr-o parte în alta.

Singurii care te cunosc cât de cât sunt portarii şi tanti de la bufet. Şi ei oricum nu călătoresc cu liftul. Măcar cu ei ai mai putea schimba şi alte impresii decât alea despre vreme şi n-ai fi nevoit să îţi ţii respiraţia până ajungi la destinaţie. Unde mai pui că în lift cu tine poate urca o pipiţă sau un tip cu un parfum ameţitor şi atunci parcă parca îţi vine să zici ceva şi nu poţi? Că n-ai subiecte. Şi o dai pe-aia cu vremea, ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba „a dracu’ de ploaie, nu se mai opreşte.” Si ţiiiing… ai ajuns sau a ajuns, pentru că niciodată nu cobori la acelaşi etaj cu partenerul de lift.

Buuun, am lămurit că să te afli cu cineva in lift te poate consuma destul de mult, da’ ce părere aveţi despre următorul lucru: când mergi singur cu liftul şi ai impresia că eşti urmărit. Mda, eu am obsesia asta: deşi îmi vine sa fac multe lucruri când sunt singură in lift, nu fac nimic pentru că trăiesc cu senzaţia că în spatele oglinzii se poate afla o cameră video.

Am văzut prea multe filme, da. Mi-aş controla dantura, mi-aş aranja ciorapii, m-aş prosti, m-aş scobi în nas daca ar fi nevoie, sau in urechi, aş vorbi singură sau cu vreun prieten imaginar etc… aţi prins ideea.

Da’ nu pun nimic în practică pentru că nu se ştie niciodată ce se ascunde în spatele oglinzii. Mă încurajez singură că oricum n-are statul bani să monteze camere video în liftul de la CEC, da’ degeaba că tot cuminte stau.
Na, să mai mergeţi cu liftul fără să vă gândiţi la asta. ;))