A fost pe 31. Dar n-are nici un bai, daca eu si alti intarziati o sarbatorim azi. Imi place aniversarea asta, oricat de ne-romanesca e ea, dar nici ideea de blog nu e tocmai autohtona, asa ca nu facem scandal ca de Valentine’s day. Si oricum, eu merg pe principiul „sarbatoreste fiecare zi”, problema e sa gasesc un motiv. Il am. Putini stiu ce vrea ziua asta de la bloggeri, insa daca nu v-au luminat altii pana acum, fac io pe explicatoarea si dau cu traducerea adaptarea de la ei de pe site:

„in aceasta zi, bloggerii le vor recomanda vizitatorilor lor alte bloguri noi, astfel incat cititorii vor sari din site in site pentru a descoperi chestii noi. Se mai cere ca acele bloguri sa fie, de preferinta, diferite de cel al bloggerului prezentator, atat ca si cultura, cat si ca atitudine, punct de vedere, etc.”

Ne oprim aici, ca oricum n-o sa respect toate regulile astea. Anul trecut am gasit niste bloguri pe care azi nu le mai citesc, in afara de al lui Cinabru, deci se pare ca alegerile nu mi-au fost prea inspirate. Sa vedem ce gasim azi:

1. Treispe – am citit un post, l-am citit si pe al doilea, ala scris cu negru pe negru, am vrut sa il citesc si pe al treilea, dar deja m-am convins. Am trecut peste titluri, am citit pe diagonala, superficial, dar era de-ajuns. Mai trec pe-acolo.

2. Dan Messer – ii place fotbalul, de asta pot sa fiu sigura, ca 2 posturi la rand erau pe subiectul asta. Am vazut linkuri de la Nemira, de la Dilema veche, Schimb de carti (!!!) => conexiunea s-a creat. In plus, scrie misto.

3. Ana Pauper – pacat ca n-am deschis blogul ei mai devreme. E fresh, e altfel, e abstract, e amuzant, e colorat, e cult, e simbolistic, e ascuns, e beletristic. Intrati si va minunati.

4. Miss Fake – desi nu e foarte updatat, mi se pare un blog bun. Adica destul de laconic pentru a lasa tacerea sa vorbeasca. Si mie imi place cand tacerea vorbeste. Inteleg mai multe.

5. Ana Tati – postul cu care m-a cucerit. Era si visul meu, numai ca eu nu l-am indeplinit nici macar pentru 4 ani. N-o sa-l indeplinesc niciodata probabil. Avem multe in comun la „likes si la dislikes”, as putea zice cam tot in afara de Mihaela Radulescu.

Si astea sunt, dragii babei, blogurile pe care eu le propun pentru 2008. Astea si evident cele din blogroll. Enjoy!

Zgarciti. Asta-i adjectivul care poate sa ii descrie pe colocatarii blogosferei timisorene. Zgarciti la vorbe, nu la portofel, ca gulerele aluia erau larg deschise duminica dupa-amiaza pana spre seara. Acuma, nu ca imi bag io nasul in buzunarele si in portofelele lor, da’ la capitolul asta au fost darnici. Dar nu, ramanem la zgarcenie pentru ca au scris fiecare cate 2-3 propozitii, maxim 7 randuri despre marele eveniment. Zic marele, pentru ca a fost mare. Si la numar si la atmosfera. A trecut vara (Doamne ajuta!), au trecut concediile, au trecut 2 luni de cand nu ne-am vazut si dorul ne-a strans la pieptul lui pana ne-am adunat: 1, 2, 3, 4, 5,…8,…12,…15, 16,…18, 19 + 2 fete blogless.
Sa va povestesc deci cum au decurs lucrurile, ca pe astia nu ma pot baza sa va povesteasca intamplarile in ordine cronologica si cu lux de amanunte. Eu am ajuns prima, am patruns pâş-pâş in Irish Pub si dau nas in nas cu chelnerii si cu scaunele goale. Ies repede afara cu mana pe telefon ca sigur am inteles eu gresit si nu acolo era intalnirea. Dar nu trec 10 secunde ca il vad la orizont pe Ionut, pardon, Dani. Debusolati amandoi, ne gasim salvarea in Richie si ochelarii lui de Top Gun. N-aveam cum sa fi inteles toti gresit, deci ne bagam in carciuma. Io crăp de somn, imi iau apa plata si la ideea lui Dani, imi cumpar si o cafea in speranta ca ma scapa de Mos Ene. Apare Adi, „ce mai faceti?”, etc (nu-mi mai amintesc dialogul, eram absorbita de cafea), vine si Adelina si discutia incepe in triunghiul ne-amoros Dani, Adelina, eu. Subiectul: Muntenegru si Croatia. Toti trei ne-am facut vacantele acolo, deci impresiile si concluziile s-au intins cam un sfert de ora. Cred, nu mai stiu. Urmatorul pare-mi-se ca vine Seicean, dupa el Cami, Mihai J cu un prieten, mai un pic si apare si Dan, ca deja incepeam sa ne intrebam pe unde e. De Nuzzu nici nu mai vorbesc, avea telefonul inchis ca altfel si-o auzea el. In monologul barbos al lui Dan, apare pe nesimtite si Ovi, pe care il aclamam toti cand se opreste deceblog din vorbit. Ovi ne povesteste despre Sziget, e bestial, by the way (nu Ovi, ca el ne-a dezamagit la jocul cu ciocanul, ci Szigetul). Inainte venise si Dora, care s-a asezat langa mine si bine a facut ca altfel iarasi trecea intalnirea si nu apucam sa mai schimbam cateva vorbe si noi. Adi ne sfatuieste sa nu mergem la Balaton ca e doar o balta, Dani interzice Muntenegru, a mai zis cineva sa nu mergem nu stiu unde, dar din nou, short term memory loss. Intr-un final, apare si Andrea, apoi Cristi, mai vine si Radu, Razvan, Bloodie, si Bloo, pe care am ratat-o.
Cu Andrea aveam de recuperat niste povesti, ca numai ce s-a intors din Cehia, poze urma sa vad la lucru, dar din pacate galagia nu ne-a permis sa ne impartasim una alteia. Baietii s-au pus sa joace jocul ala cu ciocanul, nu stiu numele atestat stiintific, dar vi-l explica ei daca ii rugati. La a doua tura ne-am strans sa ii facem galerie lui Ovi, „toate gagicile” tineau cu el, dar ne-a dezamagit, n-a bagat cuiul. Lasa, Ovi, next time stim ca poti. Seicean, sustinut din umbra de Richie s-a umplut de norocul incepatorului si a castigat runda, dupa care (sau inainte de asta, iarasi nu mai stiu) ne-a povestit despre virgine si pitzi de 14 ani. La un moment dat ma suspecta ca nici eu n-as fi majora, desi sunt, bai, cu cativa ani mai baba ca tine. Dan e la fel de misogin ca si data trecuta, nu s-a schimbat deloc, poate doar un pic mai grasut (si mai indraznea sa se ia de mine). Radu zicea ca mama lui l-a invatat ca daca la ora 10 nu e in pat, sa se duca acasa. Nu stiu la cat a ajuns, dar cred ca n-a avut probleme cu parintii. Despre Bloodie nu prea stiu ce sa spun ca nu prea am vorbit de data asta. Cami e la fel de finuta, Dora mi-a atribuit niste prieteni pe care nu ii am. Am uitat sa zic de Tudor, Sirb al mic, nu de alta, dar eu nu l-am remarcat. Din cauza lu’ frate-su ca atragea toata atentia cand s-a pus sa ne pozeze. A mai fost si Marius, care, fi-mi-ar rusine mare, nu stiu unde era sau care era.
Mna… am jucat si darts cu Dani, Adelina si Cristi. Dani ne-a batut de ne-a sunat apa in cap si ne-a scos din cap aerele si aspiratiile de mari dartisti.

Deci n-o mai lungesc. V-ati prins cam cum a fost. Despre bautura ati citit la ceilalti. Cine se baga in septembrie?
PS: Ovi, Cami si Adelina sa ma scuzati, voi nu sunteti zgarciti.

Ei, dragii mei, surpriza mare. Nu stiu daca si pentru voi, dar pentru mine categoric. Dar faptul ca eu fac baie in naivitate e deja cunoscut printre bloggeri si comentatori. Sa ma justific: am avut niscai vreme libera si am hoinarit pe coclaurii blogaresti in cautare de chestii interesante. Si cum Internetul nu e cel mai iscusit in camuflare, ascundere, secretosenie & co, mi-a fost dat sa intalnesc pe www-uri romanesti delicatese intalnite numai pe plaiurile unde s-a nascut sarutul frantuzesc si ditamai Marchizul de Sade. Din start sa ne intelegem ca nu am cautat asta in mod deliberat, dar si cand am gasit, recunosc imbujorata ca am petrecut cateva minute cufundata in lectura erotica.
Stiti deja ca eu, pe vremuri, ma ocupam cu un site erotic. Pentru a scurta povestea lunga, va reamintesc ca unul din taskurile jobului meu era citirea unor bloguri erotice frantuzesti unde trebuia sa las un comentariu pentru promova site-ul impricinat. Si asa, din soc in soc, am ajuns sa nu mai fiu impresionata de nimic. Asta pana cand am dat peste ceea ce se numeste shemale (am vrut sa pun poza, dar nu va mai intorceati pe aici ) Brrrrr!!!
Buuuun, perioada fanteziilor sexuale exprimate in scris a trecut, din cand in cand mi se mai face dor, dar asta e… sa nu ne inecam in monotonie.
Si revenind la descoperirile mele, sa vedeti ce chestie: si la noi exista bloguri erotice unde se povestesc partide de amor, unde organele genitale tin loc de metafora si unde scandalurile blogosferice nu au loc. Unii o sa imi spuneti: buna dimineata, adormito! Dar ma scuzati: io abia apuc sa citesc blogurile din blogroll si ale comentatorilor, ce sa ma mai plimb si aiurea?
In urma research-ului meu „aprofundat”, iata ce am gasit: Curvette (am citit multe posturi, mi-au placut, o sa revin, dar am dubii: disimularea oferita de Sfantul Net dezlantuie orice imaginatie si fata scrie bine, foarte bine). Jos chilotii – un cuplu pus pe nebunii, direct, incredibil de explicit, unii il acuza de vulgaritate, altii ii admira franchetea. Va las pe voi sa judecati. Tigara de dupa e primul blog de gen pe care l-am intalnit acum ceva vreme, si tre’ sa recunosc ca singurul post pe care l-am citit imi e si acum destul de proaspat in minte.
Or mai fi ca ei, n-or mai fi, pe mine nu ma deranjeaza, ba chiar ma bucur de existenta lor. Printre stirile cotidiene comentate pe jdemii de bloguri, printre intamplarile personale povestite cu talent sau fara, printre lamentari, depresii, injurii, bucurii, aceste fantezii sunt ok. Vatamatoare pentru ochii pudibonzilor, scarboase pentru gusturile fine ale neinitiatilor, insa amuzante si binevenite pentru cei care inteleg ca sexul e ceva normal, bun, magnific, demn de repetat. Si cand o mai si povestesti cu o bruma de literatura in degete, pe mine m-ai castigat de cititor (cel putin din cand in cand).
Daca va mira ce v-am povestit, aflati ca poza aia din stanga sus nu e pusa acolo doar de dragul artei, e menita sa exprime, cat de laconic poate ea, latura mea sexuala. Mai multe nu zic, dar citesc.

E stabilit. Vara nu e, n-a fost si cred ca nu va fi anotimpul meu preferat. Iarna parea cea mai vesela cand eram copil, acum doar o ignor si ma sufoca. La propriu: ma infofolesc precum ciobanii de la munte. Primavara e simpatica. Da, cred ca asta e cuvantul care descrie cel mai bine lumina in care vad eu primavara. E vremea cand pot sa ma imbrac in blugi si tricou si sa ma incalt in balerini, cand nu e prea cald, nu e prea frig iar ploaia e binevenita.

Toamna in schimb, e parte din mine. E anotimpul pe care il inteleg cel mai bine, e vremea care imi transmite cele mai multe sentimente. Toamna, imi deschid ochii si observ. Asist la funeraliile miilor de frunze, ma uimeste in fiecare an tristetea pasarelelor, ascult cum nu mai ciripesc. Cantecul le este inlocuit de pleoscaitul picaturilor de ploaie, de vantul ce mi-a lipsit in lunile estivale.

Toamna ia forma trupului meu, iar eu ii imprumut nostalgia pana cand pleaca. Ma satur si i-o dau inapoi, dar stiu ca peste cateva luni mi-o va trebui iarasi. Stiu ca nici primavara, nici iarna, nici vara nu imi va topi dorul de octombrie.

Nu mi s-a intamplat prea des sa fac dus dimineata cand ma trezesc. Cu exceptia zilelor mult prea caniculare din verile trecute (cand ma trezeam cu 3 straturi de transpiratie pe mine de la noaptea in care nu-mi suportam nici pielea si era musai obligatoriu sa ma imbaiez), duşul cu ochii impaienjeniti sare din discutie. Nu se pupa sub nici o forma in care ai putea aseza contextul. Cam de o saptamana si jumatate m-am apucat de un tratament pentru par ce presupune ungerea acestuia de cu seara cu o substanta uleioasa. Iar a doua zi dimineata alta tura de tratament cu sampon cu nu stiu ce vitamine, chimicale si alte prostii care ma scapa de probleme. Ma supun, ce dracu’ sa fac? Daca vreau sa am scalp sanatos si par matasos il ung cu toate alifiile si dorm legata la cap de zici ca-s de la casa de nebuni. Dar chiar sa fac duş si sa ma spal pe cap la 7 dimineata, NU!!!! „Nu” doar in teorie, ca in practica e DA. Din nou: ce dracu’ sa fac? Daca asa trebuie, trebuie. Asta nu inseamna ca nu pot sa urlu aici prin toate majusculele pe care le gasesc la indemana. Nu pot sa ii inteleg pe cei care gasesc o placere in baia de dimineata. Cum naiba va impacati cu apa aia pe corpul inca adormit nu pot sa inteleg. E oribil, ingrozitor, infiorator (la propriu). Si luati aminte ca nu sunt mofturoasa la trezit. Adica daca ceasul suna la 6 jumate, nu stau in pat decat pana la 8 fara 10. Ma trezesc treptat ca altfel mi-e rau. Dar asta e din alt film. Revenind la apa de dimineata: numai obligata o sa mai fac treaba asta dimineata. Nu se face, dom’le, nu se face. Dusul il faci seara inainte sa te culci, dimineata numai te speli pe dinti, pe mecla, te cureti in urechi, mananci eventul si o tai la lucru. Nu iti faci tratamente de par, fir-ar sa fie.
Hai ca mai vorbim, sunt sub influenta duşului de acum  o ora.

Autor: Muriel Spark
Nationalitate: scotiana
Titlu original: The Prime of Miss Jean Brodie
Anul aparitiei: 1981
Premii: nu
Ecranizare: The Prime of Miss Jean Brodie (1969)
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Avem impresia ca Domnisoara Brodie in floarea varstei e de fapt o babeta cocheta, tiitoarea unui amant tinerel, toata machiata si imbracata strident. In afara de partea cu amantul m-am inselat teribil.

Domnisoara Jean Brodie e o femeie in toata splendoarea, independenta si feminitatea de care poate da dovada, o feminista ce isi educa elevele in spiritul liberului arbitru si mai ales in folosul artei. Invatatoare la o scoala de fete, domnisoara Brodie in floarea varstei recruteaza 6 copile de 10 ani pentru a le forma dupa bunul ei plac. „Trupa lui Brodie” cum ajunge sa fie cunoscuta de toti profesorii si de toate elevele, e compusa din Sandy, Jenny, Monica, Eunice, Mary si Rose. Fiecare are o particularitate care o deosebeste de celelalte si mai ales un viitor care le stigmatizeaza pentru ca Muriel Spark se foloseste de cateva laitmotivuri pentru a vorbi despre ele. Astfel Sandy e cea care va scrie o carte de psihologie si apoi se va calugari, Monica are accese de furie si e buna la matematica, ea se va casatori cu un om de stiinta, Rose va deveni cunoscuta datorita relatiilor ei sexuale, Eunice e o sportiva buna, Mary e proasta si va muri intr-un incendiu, Jenny e prietena nedespartita a lui Sandy care insa la un moment dat pleaca in lume sa devina actrita.

Educatia pe care domnisoara Brodie in floarea varstei le-o ofera se bazeaza pe povesti si intamplari personale pe care profesoara le serveste elevelor ei sub ulmul din curtea scolii. Oricat de deplasata li se pare celorlalti profesori aceasta metoda, trupa ei se dovedeste a fi cea mai desteapta si cea mai bine pregatita din scoala.
Ce mi-a placut in mod deosebit la micutul roman e felul in care e povestit. Muriel Spark nu se jeneaza sa anunte anticipat ce se va intampla in viitor, ba chiar se serveste de digresiuni temporale pentru a ne povesti cum s-a desfasurat toata viata celor 7 personaje principale.

La fel ca si autoarea, la fel ca si domnisoara ei, am folosit si eu obsedant calificativul „in floarea varstei” pentru ca asta se pare ca o descrie cel mai bine pe Jean Brodie. Pentru ea, floarea varstei e esenta vietii, cea mai buna varsta, deplinatatea maturitatii ei pe care incearca sa le-o inoculeze celor 6 fete. Folosindu-se de propriile-i trairi vrea sa le pregateasca pentru incercarile vietii, dar mai ales sa devina „creme de la creme”.
La varsta liceului, din dorinta de a le desparti, directoarea le cazeaza pe fete in case diferite insa incercarea de dobandire a spiritului de echipa esueaza, lovindu-se de lectiile de individualitate tinute de domnisoara Brodie inainte ca liceul sa apara la orizont.
Un aspect foarte important al cartii e dragostea inabusita a domnisoarei Brodie si a profesorului de desen, subiect foarte discutat de profesoara si de fetele ei. Profesorul este casatorit, deci nu incape discutia compromiterii lui Jean Brodie, asa ca dansa il ia drept amant convenabil (ca doar are nevoi sexuale) pe profesorul de muzica. Pentru ca pe ea n-o lasa constiinta sa fie amanta unui om cu familie, incearca sa o investeasca in acest rol pe Rose, care ii poza profesorului pentru tablourile pe care le picta. Planul esueaza si cea care ii devine pentru scurt timp amanta e Sandy.

Uf, vad ca nu ma mai opresc. Cartea e foarte frumoasa, vioaie si merita citita. Eu cu greu am lasat-o din mana. Ah, si la un moment dat aducea cu Mona Lisa smile...

Va cer din nou ajutorul ca vad ca pe Tata Google nu ma pot baza in cautarile mele. Nu e el de vina, ci patronul roman care nu stie sa isi promoveze afacerea pe internet. Stie cineva vreo forma de cazare, preferabil hotel cu sala de mese, la Valea lui Liman? Daca da, il rog frumos, din sufletelul meu mare sa ma ajute cu un numar de telefon sau o adresa de mail (yeah right) unde sa pot cere informatiile de care am nevoie.
Multumescu-va din inimioara.
Ah, si daca vreti, mai puteti vota articolul meu.

Nu-i asa ca de multe ori ati oftat si vi s-a intamplat sa spuneti: „Ah, de-as putea sa dau timpul inapoi…”? Mie nu mi se intampla prea des, pentru ca am prostul obicei sa ma resemnez rapid si sa accept cu uimire, nepasare sau putina revolta ce imi ofera viata. Insa, aseara am avut o experienta de intoarcere in timp pentru care nu m-am pregatit. Nu acea intoarcere pe care o dobandesti sub hipnoza sau prin alte mijloace halucinante. Ci acea intoarcere pe care ti-o prilejuieste intalnirea cu oameni pe care nu i-ai vazut demult, intr-un loc pe care nu l-ai mai vazut demult. Un loc in care mergi numai cu ei, sau un loc unde cu ei ai petrecut cel mai mult timp. Pentru cateva ore ai impresia ca nimic nu s-a schimbat, desi discutia se invarte doar si numai in jurul expresiei „ce-a mai trecut timpul, mai”.
Mai pe indelete, am fost la aniversarea varului meu, cu prieteni si fosti colegi comuni, intr-un local pe care eu de altfel, il cam… detest. Prea mult fum, prea mare inghesuiala, scaune incomode, mese subrede, nici muzica nu mi se pare prea stralucita… in fine… bottom line e ca impreuna cu trupa de aseara, localul mi-a lasat senzatia pe care am avut-o prima data cand am pasit acolo.
Cand spun ca m-am intors in timp, nu ma refer doar la senzatia asta, ma gandesc mai mult la sentimentul de apartenenta la un grup bine inchegat, la relatii pe care timpul nu le-a sters si sper sa nici nu le stearga. Ma gandesc la cateva clipe ce semanau izbitor de mult cu acelea din clasa a 12-a cand ieseam din club sa mergem in Unirii pentru a ne putea auzi. Atunci mai ieseam si pentru a flirta mai bine, pentru a ne vedea mai bine, acum am iesit sa filosofam pe marginea crizei de la 25 de ani, a nefericirii, a singuratatii si a individualizarii extreme care ne mana spre patul psihologului. Si am vorbit despre multe lucruri, despre ipoteze, despre trecut, despre posteritate, despre sentimente si despre timp.
Si am plecat acasa cu un gust amar… si de la prea multe tigari si de la fumul pe care il lasa tineretea in goana ei pe langa mine.
Azi sunt trista… ma mai intalesc inca o data cu trecutul: am intalnirea „mica” de 10 ani de la terminarea scolii generale. Ma intorc si mai mult in trecut.

Acum câţiva ani, nu-mi aduc aminte câţi, la fel ca mulţi ignoranţi ca mine, am participat cu fervoare la poveştile care prevesteau sfârşitul lumii. Când s-au aliniat cele 7 planete, istorioarele hazlii ce preziceau cutremure neiertătoare, ape ce aveau să înghită cai si bebeluşi, vânturi ce urmau să smulgă pomii din rădăcina, n-au făcut decât să îmi îmbogăţească serile petrecute cu copiii in spatele blocului. Ne speriam unii pe alţii imaginânduera-ne cum vom sfârşi absorbiţi de valuri uriaşe sau măturaţi de vânturi ce ne vor târî genunchii deasupra paharelor de plastic aruncate pe plajele scoicilor naufragiate. Unul s-a gândit chiar că ar putea să moară de sete intr-o Românie deşertificată. Ce gând îndrăzneţ! Au început şi glumele: cum ar fi dacă ne-am duce cu cămila la scoală, sau dacă viitura ar putea servi la deplasarea mai rapidă până în satul bunicilor? Am merge cu barca, nu cu maşina, măcar n-am mai polua atmosfera. Ce mişto ar fi să avem şi noi tornade, de-alea mari ca la televizor, sau, şi mai şi, cicloane ca in vrăjitorul din Oz. Oare casele noastre chiar ar putea să zboare? Şi dacă da… ce frumos ar putea fi acolo unde ar ateriza!
Erau cuvinte a căror rezonanţă ne făcea să pierdem din vedere sensurile si adevărurile dureroase pe care le ascundeau. Imaginaţia copilăriei scăpată de sub control, hrănită prea mult cu basme si născociri de Jules Verne ne făcea să vedem dezastrele naturale prin lentilele ochelarilor pozitivi. Momentul când ochelarii s-au spart, când imaginaţia a depăşit limitele ficţiunii, ei bine, acel moment a fost sfârşitul lumii. Pentru cei care au murit in urma unui val uriaş, al cărui nume abia am învăţat să îl pronunţ, „tsunami”, pentru cei care s-au stins sub clădirile şubrede din China, pentru africanii ce mor de foame şi de sete, pentru aceia care şi-au văzut patul plutind la vale împreuna cu pereţii caselor lor, pentru sătenii de la poalele vulcanilor cu care s-a săturat lava, pentru toţi aceştia sfârşitul lumii s-a întâmplat deja. Nu mai aşteaptă alta aliniere a planetelor, nici măcar Apocalipsa.
Natura se răzbună si când o face nu ţine cont de faptele bune pe care le-ai făcut in viată. Plăteşti tu pentru păcatele altuia, la fel cum altul va plăti pentru păcatele tale. Comuniunea cu ea, legătura simbiotica despre care am auzit in Mioriţa se va destrăma intr-o clipită pentru că ne-am învăţat să ne purtam urât cu ea, pentru că nu o mai respectăm şi pentru că o tratam ca pe un bun propriu. Ea ni s-a dăruit singura, ne-a învăţat să-i semănam, şi drept răsplata am vrut sa o asuprim cu totul. Încătuşată, nedreptăţită, înfuriată erupe şi se dezlănţuie, iar dacă ne vom purta in continuare la fel, ne va face actori fără voie in filmul ei de groază şi teroare.
Depinde de noi să o îmblânzim.

* * *

Acest articol participa la concursul “Educ si informez in mediul meu inconjurator”. Il votati?

Pe bune ca imi schingiuiesc mintea sa fete ceva impresionant, ceva demn de atentie, insa nu vrea. E sterila, e uscata, e paralizata. Ma tot intreb de cateva zile daca nu cumva am ramas fara lucruri de spus. Alung repede repejor gandul asta de pe santurile creierului meu ca nu imi place de el. E inspaimantator si dezamagitor. Asa ca ma agat cu plictiseala de o idee nu tocmai originala (am mai folosit-o si cu alta ocazie) si trec in registru orasele care apar prin melodiile de pe calculatorul meu. Daca tot e vara, lumea e plecata, mie imi tot sta gandul la alte destinatii si la leneveala, de ce sa nu calatorim impreuna pe ritmuri cunoscute, pe versuri scrise de amintirile altora?
Lista mea nu e exhaustiva, sunt convinsa ca o sa imi imbogatesc cultura muzicala cu sugestiile voastre:
Beautiful South – Rotterdam
Touch and Go – Tango in Harlem
DJ Tomekk – From New York to Germany
Sting – Englishman in New York
Frank Sinatra – New York, New York
Bran van 3000 – Drinking in LA
Michael Jackson – Stranger in Moscow
Yael Naim – Paris
Boney M – By the rivers of Babylon
Scott McKenzie – San Francisco
ATB – Marrakech
Freddie Mercury and Monserat Caballe – Barcelona
Will Smith – Miami
Bruce Springsteen – Streets of Philadelphia
ABBA – Waterloo
Elvis Presley – Viva Las Vegas
Jon Bon Jovi – Queen of New Orleans
Jon Bon Jovi – Midnight in Chelsea
Cher – Walking in Memphis
U2 – Miss Sarajevo
Fergie – London bridge
Muray Head – One night in Bangkok
Phoenix – Timisoara
Ricci e poveri – Acapulco
Bob Marley – Buffalo sodier
Dr. Bombay – Calcutta
Morcheeba - Rome wasn’t built in a day
Katie Melua - 9 million bycicles in Beijing
Belini - Samba de Janeiro
Jessica Jay - Casablanca

Mai departe, va las pe voi.