Si acum despre intalnirea bloggerilor, cronicuta mea:

1.    am intarziat, nefiind sigura ca ajung (bine ca am ajuns)
2.    am baut mai mult ca de toate datile la un loc (un gin, o bere cu nectar din partea casei, sorbituri de Becks, 2 shoturi de tequila)
3.    am castigat la darts o data
4.    am pierdut la batut cuie ceea ce m-a costat un rand de bere pentru contracandidatii mei
5.    am vorbit mult aproape cu toata lumea
6.    am fost felicitata pentru pozitia din top 50 bloggerite :oops:
7.    am purtat ţidulă in piept cu identitatea blogosferica
8.    am mancat tort adus de Ionesta
9.    am comentat pe zelist cu Andrea si cu Oana pe Barfa page
10.    am vorbit cu Razvan si cu Cami despre carti, cu Dojo despre catei (ca de obicei)
11.    am fost cu Iubi, Ovi si Oana sa mancam in Java
12.    am pozat pentru Cristi, Tudor si NEOX (thanks guys)
13.    m-am „duelat” cu Bloodie la cuie
14.    m-am bucurat ca am revazut-o pe Flavia si ca am cunoscut-o pe adevarata geamana, Silvia
15.    am mai povestit cu Andreea istorii ce datau de seara precedenta
16.    ne-am amintit cum Richie m-a inrudit cu sora Andreei
17.    l-am cunoscut pe pesimistul cu care am lamurit (sper) problema unor comentarii mai vechi
18.    am intrebat-o pe Bloo de cercei si de ce n-a venit Roxid
19.    am aflat ca lui Radu ii place berea nefiltrata
20.    am fost la locul faptei si l-am cunoscut pe Druje cu care am vorbit despre Carlitos
21.    am avut scufita in sfarsit
22.    am aflat ca NEOX se ocupa de partea tehnica a lui Khris
23.    am tras cu urechea extrem de putin la discutiile despre marketing dintre Nuzzu si Nebuloasa
24.    am ras cu Dan despre o intamplare amuzanta
25.    am aflat ca Adelina mai traieste, dar nu online
26.    i-am ratat pe Lucian, pe Florin
27.    Ovi a fost superb, Andrea a subscris la superbitatea lui, Cami era contrariata
28.    a fost una dintre cele mai reusite intalniri.
29.    :)
30.    pozele lui Dan, ale lui Neox, ale lui Tudor si ale lui Cristi is tot la el pe laptop.

Am pregatit postul despre intalnirea aniversara a bloggerilor, insa un lucru ce ma macina peste masura e prioritar si o sa il public chiar acum. Dragi mei bloggeri, stiu sigur ca nu va veti supara si va rog din suflet sa fiti alaturi de mine in incercarea de a ajuta o mama careia justitia ii este potrivnica. Acum 2 minute am vazut la Acces Direct pe Antena 1, trista poveste a mamei lui Lucian, baiatul ucis pe trotuar de catre Majestatea sa, Regele Cocoana. Au avut nerusinarea sa il scoata nevinovat, au avut nesimtirea sa il invinuiasca pe bietul taximetrist si sa ii calce tanarului amintirea in picioare. Aceasta mama, pe langa faptul ca traieste un chin inimaginabil provocat de moartea fiului ei, se lupta cu o justitie nu oarba, ci orbita si asurzita de contul bancar si de influenta acestui „domn” care a omorat  „doar un singur om”. Nimeni nu indrazneste sa depuna marturie impotriva lui pentru ca ii e teama de ce i s-ar putea intampla. Un bodyguard refuza sa declare ca l-a vazut iesind dintr-un club dupa ce a consumat bauturi alcoolice, martori oculari se sperie sa deschida gura pentru ca probabil au fost amenintati.

Nu cred ca noi putem face ceva din punct de vedere juridic in acest caz, insa o putem ajuta pe mama lui Lucian sa plateasca o suma destul de mare pentru apartamentul pe care trebuia sa il plateasca fiul ei daca n-ar fi murit. Nu stiu daca exista conturi deschise unde se pot face donatii, insa va rog, daca exista, spuneti-mi si mie. Spuneti intregii tari pentru a o ajuta pe aceasta mama sa nu isi faca sarbatorile de Craciun in strada.

Mi-e foarte greu sa fiu spectatoare la asemenea nedreptate si in momentul asta ii urasc pe romani cu toata fiinta mea. Pe acei romani care nu vad dincolo de interesele lor, pe acei romani care sper sa arda in iad pentru ca permit sa se intample injustitii de genul asta.

Si nu vreau ca din cauza lor sa ajung si eu ca multi altii sa imi urasc tara, nu vreau sa imi fie rusine ca sunt compatrioata cu acesti mizerabili. De aceea, va cer voua, bloggeri, autoritati, oameni cu influenta sa schimbati raul in bine, sa aratati ca va pasa, si sa obligam impreuna legea sa se aplice la fel pentru toata lumea.

Domnule Emil Cristescu, domnule primar nu intoarceti spatele acestei femei indurerate, nu lasati ca Timisoara sa fie subjugata de Craiova si nu ii dezamagiti pe timisoreni.

Dragii mei prieteni bloggeri, haideti sa ajutam si noi cum putem, cu un articol despre caz, cu o suma de bani.

Iar daca printr-o minune vreun martor al acelui accident imi citeste blogul, te rog, fa dreptate, pentru ca e in puterea ta.

Lansez aceasta rugaminte intregii blogosfere, insa cu precadere timisorenilor care sunt sigura ca nu pot accepta una ca asta. Anca, Oaanaa, Cami, Adeline, Flavia & Andreea, Lucian, Radu, Dojo, Ionesta, Nuzzu, Florin, Tudor, Richie, Alice, Ovi, Khris, Dan, Cristi , Adi, nebuloasa, Razvan, Druje, Ama, Rebecca, Alex, Bloo,  Carmen Holotescu, Simona, Cartitzoiu’, Crinutza, NEOX, White Noise, toti care vreti sa scrieti despre asta si sa faceti donatii cand aflam conturile, sunt sigura ca n-o sa va para rau.

Pentru ca noi, spre deosebire de altii, tinem la dreptate.

Later edit:

Cine are vreo sursa de contact a mamei lui Lucian, il rog sa lase un comentariu sau sa imi trimita un email. Multumesc.
Iti multumesc Ovidiu pentru informatie.
Sursa: articol de pe Jurnalul National, de unde am preluat si fotografia.

Va rog dati stirea mai departe, donati atat cat puteti si din miile de lacrimi ce curg pe obrajii acestei mame, stergeti macar cele care curg din cauza grijilor. Vine Craciunul,gasiti in sufletele voastre putina marinimie si bunatate.

Pentru persoanele interesate să ajute în acest caz disperat există şi două conturi bancare pe numele GRĂMESCU AURELIA la:

Banca Comercială Română, filiala Timişoara Piaţa Dacia, conturi :

EUR – RO42 RNCB 0552 1046 8424 0002

RON – RO69 RNCB 0552 1046 8424 0001 (COD SWIFT – RNCBROBUXXX).

Urat, mai, sa il vorbesti de rau pe Mosu’. Sa nu te miri daca te lingi pe bot de cadouri anul asta. Si mai rau e ca acum ma pui si pe mine sa fac la fel. Oricum in ultimul timp, doar Iubi mai tine loc de Mos, Iepuras si alte fantasme care ma cadorisesc. Asa ca, Mosule, ia de-aici toate ce am sa ti le reprosez:

1. De ce nu mai vii pe la mine? Asta ma supara cel mai tare. Ce, crezi ca daca am 25 de ani nu imi doresc si eu nimicuri care sa ma bucure vreo 3 zile si pe care apoi sa le ignor? Crezi ca daca am crescut nu mai stiu sa spun poezii? Nu mai stiu, na. Adica poate stiu, da’ de-alea triste, bacoviene, eminesciene, baudelairiene. Nu vrei tu sa te intristezi, asa ca mai bine nu iti spun nimic.

2. Zapada pe unde o ascunzi? Bine ca le dai nordicilor cu nemiluita, am auzit ca ai cernut si prin locuri mai exotice, da’ la noi astia de la campie nu te mai gandesti. Suzy zace in boxa de nu stiu cati ani. Nici nu stiu daca mai e pe acolo, poate mi-a aruncat-o tati, sau poate a dat-o cuiva care mai pune botul ca aduci niscai zapada si in Timisoara. As putea chiar sa o inlocuiesc cu alta sanie, nici macar nu plang dupa ea, dar ada-ne si noua zapada.

3. De ce de niciodata cand tre’ sa fac cadouri din partea ta, ca tu esti prea mos si oricum nu te duci decat la copii, nu ma aprovizionezi si cu bani destui si cu idei marete sa ii satisfac pe toti? E frustrant, sa stii, cand tre’ sa imi fac creierii chiselita pentru ca nu stiu ce sa le cumpar oamenilor dragi, astfel incat astia sa se si bucure. Si mai ales ca tre’ sa ma si incadrez intr-un buget.

4. Ziua ta era una dintre cele mai fericite zile pentru mine cand ma duceam la colindat si cand ma intorceam acasa cu buzunarele doldora de bani. Acuma nu ca m-as mai duce, da’ de ce macar nu vin altii sa ne mai colinde. Unde au disparut copiii vecinilor, aia rumeni si infofoliti care greseau versurile si care pana la sfarsit uitau melodia?

Mosule, din tot ce a fost n-a mai ramas mare lucru. Nu stiu daca esti direct responsabil pentru toate astea, da’ tu ai picat de fraier acuma. Anul asta o sa imi respect obiceiul, si cu 3 seri inainte de Ajun o sa iti vorbesc de la geam, sperand ca de obicei, ca ma auzi si pe mine. Si n-o sa am pretentii, stii ca niciodata n-am, insa te rog mult de tot, asculta-ma, auzi-ma. Am mare nevoie de tine.
Hai ca n-am fost asa rea.
Bloodie, Ciupercutza, Dojo, Wwraith si Stefan blame it on Santa.

Livia a fost o draguta si mi-a trimis un mail cu urmatorul anunt:

Asadar, cine vrea sa vina cu mine maine la piesa lui Sartre? Aia din care am luat citatul asta?
Pretty please with sugar on it.

LATER EDIT:

Am fost la piesa lui Sartre pana la urma, pentru ca asa cum ma asteptam, ma puteam baza pe bloggeri. Mie (si lor cred) mi s-a parut o interpretare foarte buna. Si in plus mi-a venit pofta de a reciti piesele lui Sartre. Sunt atat de pline de intelesuri incat cred ca nu va fi singura data cand le voi reciti. Asa deci, cu ei am fost la teatru aseara: Razvan, Andreea, Nuzzu, Richie, Oana (sora lui Richie), Silviu si un prieten de-al lui pe care il rog sa ma ierte, dar nu i-am retinut numele. Seara s-a prelungit in Spirit, la un pahar de vin fiert si mult ras (ceea ce mie mi-a prins destul de bine).

In nici un an n-am mai vazut Timisoara atat de luminata de sarbatori ca anul asta. Si pentru ca eu ma bucur ca au imbracat-o asa frumos, am pornit acum vreo doua seri la imortalizat privelistea. La brat cu Iubi, de gat cu aparatul de fotografiat, pe un frig ce aproape mi-a lipit aratatorul de butonul aparatului de fotografiat am facut traseul urmator:

Punctele cardinale
La un moment dat, fantana asta era unul dintre locurile mele preferate. Insa a avut o perioada de degradare ce s-a intins pe cativa ani, cand nici n-am vrut sa o vad la fata. Aspectul comunist, aerul de delasare pe care il lasa in jurul ei, ma facea sa trec nepasatoare pe langa ea. Acum, de cand au albastrit-o, de cand i-au reinnoit rochita, iarasi mi-e drag de ea (am uitat sa pun poza aseara ) I -au pus si perdelute si au facut din ea o frumusete.

Piata Victoriei (sau centru) e o explozie de luminite, care n-au nici o logica si parerea mea subiectiva e ca puteau sa isi dea mai mult silinta pentru a iesi ceva mai frumos. Totusi, cu toate neajunsurile, ma bucur ca au facut si atat. Amestecul de culori si lipsa de simetrie deranjeaza putin ochiul. Au pus si niste casute de unde se pot cumpara diverse chestii de sezon si bineinteles mancare.

Fantana pestilor au incununat-o cu ceva ce seamana cu chestia aia pe care o poarta Papa pe cap.

Opera este flancata de insusi Mos Craciun si Omul de Zapada, amandoi cu cate un brad rosu langa ei. Daca ar fi fost vreo armonizare de culori care sa fie in ton cu restul Pietei, n-ar parea kitch-osi.

Ieslea si oile (vii) sunt tot acolo unde au fost si anul trecut. Multi zic ca sunt chinuite. Acuma, eu nu sunt de aceeasi parere, ca ce fac acolo, ar face si in ieslea unui taran de la sat. Adica stau.

Pozele din Piata Libertatii nu mi-au iesit bine, asa ca n-am niciuna reprezentativa. Insa sunt si acolo pomi impodobiti, trunchiuri pe care se incolacesc spirale de luminite, etc. Intr-o singura culoare: auriu.

Piata Unirii pare trista. Sobra si trista, nu pare sa fie inveselita de nimic. Ii lipsesc terasele si agitatia de asta-vara, acum locul lor e in Piata Victoriei.

Cladirea Prefecturii are si ea o hainuta mai bogata anul asta. In toti ceilalti ani, singurii care erau luminati, erau brazii din fata ei.

Pentru a pastra acelasi ton, podul Decebal e si el albastru cu auriu, mie parca imi place cel mai mult.

Daca n-ar fi stramb scheletul pe care au fost puse luminitele, fantana asta ar avea sanse sa fie atragatoare si nu hazlie.

Sensul giratoriu din Complexul Studentesc e imprejmuit cu aceleasi culori intalnite deja si in alte parti ale orasului.

Iar bulevardul Vasile Parvan, la fel ca multe altel bulevarde si cai principale, e protejat de perdelute de luminite aurii.

Astea sunt doar partile centrale pe care le-am vizitat eu, insa imi aduc aminte ca si zona Garii e cat de cat amenajata, si Piata Iosefin, poate si Piata Traian. Badea Cartan o avea si el ceva cu ce sa se laude, insa pe-acolo poate o sa ajung in alte zile.

Mi-e dor de atat de multe lucruri zilele astea incat nici nu mi le amintesc bine pe toate. Tanjesc dupa niste vremuri duse demult, dupa niste oameni care nu mai sunt cum ii stiam, dupa locuri pe care nu le-am vazut de cativa ani, chiar si dupa acelea pe care nu le-am vazut niciodata.

Cu bullets, intr-o ordine dictata de mos Ene, cu lipsa chefului de a-mi fi dor, urmatoarele lucruri imi lipsesc:

* Germania, pentru ca e singurul loc in care am simtit ca traiesc viata altcuiva si nu a mea, ca m-am intors de acolo ca si cand m-as fi trezit dupa un lung somn, vindecata, calma si cu pofta de viata
* eleganta mamei mele, pentru ca din femeia cocheta care a fost odinioara n-a mai ramas aproape nimic
* gogosile strabunicii mele, pe care nu le mai gust decat o data la cativa ani, cand o vecina de la sat binevoieste sa imi faca
* iesirile cu fetele, cand tot ce conta e sa ajung acasa cu durere de picioare, dupa o seara de dans, afumata ametita
* silueta de acum vreo 3 ani, cand puteam sa port orice bluza mulata; mi-e dor sa ma simt sexy
* taberele din gimnaziu
* apartenenta la o gasca mare si mixta
* zapada
* linistea si lipsa grijilor

De toate astea si de inca multe altele mi-e dor. Acum mi-am amintit doar de ele, insa pentru mine, cand imi voi aminti voi adauga cu Later edit bullets-urile care lipsesc.
Leapsa intra intr-un joc urban, apoi in obiectiv, trece prin diafragma, ajunge in Franta la Esk si se opreste la Cartitzoi. Oare ce doruri mai descopera.

Din punctul meu de vedere, cand un om poate face ceva ce nu multi pot imita sau cand unuia ii vine o idee atat de originala incat iti vine sa spui: „Wow, ce tare, eu cum de nu m-am gandit la asta?” atunci vorbim despre arta. Poate e o conceptie gresita, poate ma veti considera o neinstruita, insa nu pot sa consider arta un bolovan intre 12 schele.
Am gasit pe un site niste creatii care mi-au placut si m-au surprins indeajuns de mult incat sa le impart cu voi.
Material: cauciucuri
Artist: Chakaia Booker

Doamna aceasta creeaza niste sculpturi impresionante din cauciucuri si cica unele dintre ele pot fi chiar purtate. Adica dansa se duce cu ele la diverse evenimente artistice. mai mult…

In Funky, azi, de la ora 15. Deja se stie pentru ce e rezervata prima duminica din luna. A inceput sa vina multa lume noua, multi afla de pe net, altii afla de la prieteni si parca nu mai exista teama aia de „secta”cititorilor. Ma bucur sa vad ca ne inmultim si ma bucur si mai mult cand vad oamenii care au ramas fideli acestor intalniri. Pot sa zic ca am ajuns sa anulez multe chestii pentru evenimentul asta lunar, atat de dragul cartilor cat si de dragul lor. (Danutz, asta nu inseamna ca te-am iertat pentru sadismul pe care ti l-am descoperit azi. ) Cei din Funky sunt foarte primitori si patronul deja ne cunoaste si se bucura ca ne vede.

Editia de azi a fost la fel de placuta ca si celelalte, s-au adus si mai multe carti, se citesc la fel de multe, se mai stramba si din nas, unii inca nu s-au obisnuit cu vorbitul in public, altii care se cunosc mai bine isi permit si mici tachinari, ce mai? Ne simtim bine unii cu altii.

Fericita pana peste poate ca am ajuns cu tema facuta, am cam batut campii cand a trebuit sa imi prezint cartile. Asa mi se intampla de obicei: desi am recenziile pe blog, cand ajung sa vorbesc in fata oamenilor parca sufar de amnezie si imi inchei frazele cu: „Ce sa mai zic? Cititi-o si va convingeti singuri”, sau „Eu o recomand. (cartea)”

Am luat 3 carti, ca nu m-am putut abtine: Jose Saramago – Eseu despre orbire, Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop si Pascal Bruckner – Copilul divin. Nu stiu daca o sa le citesc pe toate pana anul viitor, insa o sa imi dau silinta. Am mai ochit cateva carti, dar mi-am dat peste mana si am plans in mine, insa biblioteca mea de acasa geme de cartile care o locuiesc si trei sferturi din ele sunt necitite.

Pe baza pozelor pe care le-am facut, incerc sa alcatuiesc o lista pana o termina Ama pe cea oficiala. Eu bineinteles ca nu apar, pentru ca singurele 2 poze pe care mi le-a facut Richie sunt: una in care sunt intoarsa intr-o parte si alta in care… sa zicem ca nu vreau sa postez pe net o poza cu mine aratand asa. ) Richie, renunt la serviciile tale de fotograf.

Ovidiu, Razvan, Ioana, Livia, Alex F, Radu S, Richie, Ddunia, Danutz, Andra, Ovidiu C, Florentina, Cristina, Ama, Maria, Patricia, Cami, Daciana, Alin si mai vreo 3 fete al caror nume nu il stiu. Scuuuuze, dar il aflu cand pune Ama lista si completez si adresele de blog Florina, Clara, Lavinia, Lorena, Oana, Alexandra si Cristi. Sper ca data viitoare sa cunosc si lumea noua mai bine si sper sa devina participanti frecventi.

Autor: Umberto Eco
Nationalitate: italian
Titlu original: Il nome della Rosa
Anul aparitiei: 1980
Premii: nu
Ecranizare: The name of the rose (1986)
Nota mea: 9/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Timpul acestei carti nu trebuia sa fie acum, lucru confirmat de intamplarile care mi s-au petrecut mie in vreme ce cartea statea pe noptiera mea. Insa, pentru ca am vrut sa o salvez de la iesirea din circuitul schimbului de carti am luat-o cu mine acasa, fiind convinsa ca n-am sa ajung sa o citesc. Insa, timpul a fost generos cu mine, cheful si el, asa ca deadline-ul a fost indeplinit. Nefericitele evenimente pe care le-am trait luna trecuta mi-au facut imposibil gestul de a deschide romanul pentru cateva zile. Si sufeream, pentru ca ii patrunsesem intelesul, abia asteptam sa vad ce urma, dar starea emotionala in care ma transpunea Numele randafirului amplifica trairile din interiorul meu.

Da, Numele trandafirului este o carte grea. Si la propriu si la figurat. Nu mi s-a intamplat pana acum sa aleg carti greu de citit, greu de urmarit, asta daca nu punem la socoteala Ulise-le lui James Joyce. Aia mi s-a parut imposibil de citit, poate si datorita subiectului. Dar daca as avea ambitia sa ma apuc acum de ea, poate as gasi-o la fel de captivanta ca si cartea lui Umberto Eco.

Revenind la subiect, povestea din paginile cartii e urmatoarea: la o abatie benedictina din nordul Italiei, la sfarsitul anului 1327, se comite o crima. Cel putin asa considera Abatele care il cheama pe Wlliam din Bakersville (zis Guglielmo), calugar franciscan, pentru a descoperi criminalul. Acesta, inzestrat cu o nemaipomenita putere de deductie si o stralucita capacitate de analiza se ocupa de caz, impreuna cu tanarul novice, Adso, din perspectiva caruia este intreg romanul povestit. Prima crima este urmata de alta, apoi de alta, apoi de a treia, in curand si a patra, si asta in doar 5 zile. Calugarul urmareste toate pistele care i se ofera, insa toti cei pe care ii banuieste a fi vinovati de omor, sunt ucisi si ei. Elucidarea crimei trebuie sa se petreaca pana la sosirea unei delegatii pontificale avignoneze pentru a nu pata prestigiul faimoasei abatii.

Acest sumar microscopic e suficient pentru a va introduce cat de cat in intriga romanului. Insa lucrurile se complica cand Eco ne prezinta abatia, traditiile si obiceiurile ei, cand un set de reguli stabilite pentru calugarii de acolo, noua ni se dezvaluie ca fiind abusurde, duse la extrem, si neinchipuit de parsive. Daca la inceput se creeaza impresia ca aceasta carte este una despre descoperirea unei crime, ne-am putea insela pana ajungem la sfarsit. La fel cum am putea sa ne inselam si daca am crede ca este despre religie, calugari franciscani, benedictini sau despre eretici. Am putea cadea in plasa si daca pe alocuri depistam teorii lingvistice si ii simtim pe ceafa respiratia calda a lui Saussure. Sau daca am cataloga Numele trandafirului ca o carte despre carti, despre stiinta ce ne-o furnizeaza ele, si atunci am intelege gresit. Pentru ca Numele trandafirului este despre toate aceste subiecte inseparabile. Autorul le incheaga cu o asemenea maiestrie incat nu se poate extrage o tema singulara sau principala. Cel putin eu nu pot, pentru mine, e vorba despre toate cele de mai sus si inca despre si mai multe.

Pe coperta IV, cineva se intreba daca e un roman politist. Hm… n-as merge atat de departe pentru ca, desi se investigheaza crime, desi sunt urmarite piste asemenea unui caz din CSI, nu pot cataloga acest roman ca fiind asa ceva.  Insa misterul pluteste atat in abatie cat si in paginile cartii. Ceea ce il confera este biblioteca asezamantului, un loc in care nu are voie sa intre nimeni, cu exceptia abatelui, a bibliotecarului si a ajutorului de bibliotecar, care sunt singurii ce ii stiu randuiala. Motivele pentru care este atat de pazita si de interzisa il reprezinta chiar cartile, adevarul din ele, minciunile pe care le pot ascunde, dar mai ales efectul pe care l-ar putea afla asupra calugarilor daca acestia ar avea acces la ele. „Biblioteca se apara singura, e de nepatruns precum adevarul pe care il gazduieste, amagitoare precum minciunile pe care le pastreaza. Labirint al mintii, ea este deopotriva un labirint pamantesc. Poti sa intri, dar nu poti sa mai iesi.” Bineinteles ca ancheta condusa de Guglielmo si Adso nu tine seama de acest impediment si lucrurile se clarifica pentru ca inteleptul calugar ii desluseste legendele pe care altii le-au brodat pentru a tine orice nepoftit in incinta ei.

Intre peretii manastirii se intampla mai multe pacate decat in lumea obisnuita, crime, minciuni, furt, inselaciune, pofta de putere, manipulare, aproape toate pacatele capitale.

Interesant de amintit este punctul de vedere al lui Jorge, personaj inspirat, din cate am inteles, de Jorge Luis Borges. Acesta se declara inca de la inceputul cartii impotriva rasului, pentru ca prin ras omul se depraveaza cel mai mult, rasul este pacat de moarte si il indeparteaza pe om de la meditatie si de la curatenia sufleteasca. Teorii intregi si exemple ce nu se mai termina sunt aduse pentru si impotriva sustinerii acestui punct de vedere. Nu lipseste nici preacurvia exercitata de calugari, atat intre ei, cat si cu femei, Adso insusi fiind fermecat de o tanara taranca cu care intretine actul sexual. Insa, acest pasaj este atat de fermecator, incat nimic din ce povesteste in memoriile lui nu este intinat de vulgaritate sau pacat.

Umberto Eco se vadeste a fi expert in pietre pretioase, plante, religie, arhitectura, limbi straine si atatea altele incat nici nu mi le mai amintesc. Si totusi ar fi atatea de spus despre cartea asta, mai am multe notite despre ea. Insa deja am scris prea mult si mi-e sa nu va povestesc totul. Fiti fara grija, mai e mult prea mult pe langa tot ce am scris eu aici.

Nu stiu pe cati va intereseaza problemele de ordin tehnic legate de blogul meu, insa scriu acest post pentru ca trebuie sa fac niste precizari, sa imi cer niste scuze si sa dau niste explicatii. As fi putut foarte bine sa modific ce am modificat si sa tac chitic, facandu-ma ca ploua. Insa nu prea ploua si fiind blog personal, imi asum tot ce fac cu el si pe el.

Problema blogroll-ului e destul de intepatoare pentru ca e un loc destul de vanat pe orice blog. In primul rand, el inseamna recomandare, inseamna preferinta si inseamna afinitate. Dar aceste criterii schimba de-a lungul timpului locuitorii acelei pagini.

In blogroll-ul meu n-au intrat toti din aceleasi motive. Unii au intrat pentru ca imi sunt prieteni, altii pentru ca erau comentatori frecventi ai posturilor si ma simteam un pic datoare sa ii rasplatesc si altii au intrat pentru ca mi-a placut cum scriu si oricand ma intorc la ei cu zambetul pe buze si cu o doza de curiozitate. Insa, nu toti dintre ei au pastrat acel ceva ce m-a atras la blogul lor si e timpul ca alte noi preferinte sa le ia locul. Sunt bloguri pe care le citesc foarte rar, si oricum le am in reader, sunt bloggeri care s-au lasat de meserie, deci un link spre un loc inexistent sau abandonat, nu isi mai are rostul, sunt bloggeri care nu mai acorda timp nici macar paginii lor, daramite mie.

Asadar, le cer scuze tuturor celor pe care i-am scos din blogroll, dar acestea sunt motivele mele. Le sunt recunoscatoare tuturor celor care ma au printre referintele lor si le multumesc.
Ca tot veni vorba de asta, am vazut ca blogul meu apare prin multe blogroll-uri ale caror stapani nu comenteaza aici niciodata. Lucru care ma intristeaza, pentru ca mi-ar placea mult sa intram in dialog. De multe ori n-am timp sa intru pe site-urile din statistici, nici pe cele din blogroll, insa fac un efort ca macar pe cele ale comentatorilor de la ultimul post sa le vizitez si sa las un comentariu.

Am renuntat si la descrieri, si mi-ar placea sa am un plugin special pentru o pagina care sa imi arate ultimul post al fiecarui link din blogroll. Cam la fel cum are blogspot-ul in sidebar. Daca are cineva vreo idee, astept propuneri.
Acestea fiind zise, le urez bun venit in blogroll noilor prezenti.