Ai drepate, într-un fel. Am cam dat-o în bară cu pseudo-teoria mea, ca să zic aşa. Dar nu asta este problema, căci din astfel de tensiuni se nasc idei noi, concluzii noi. Se prea poate să fi fost simplist şi îmi asum asta integral.

Ceea ce doream eu să zic – şi aici mă voi adresa şi Tomatei – este următorul lucru: felul în care întrebuinţăm această nouă jucărie va modela decisiv tiparul relaţiei sociale viitoare. Oricât am da-o de gard că ne apropie, că se transmit mai repede sentimentele şi tot felul de lucruri de genul ăsta, abuzul unei asemenea căi de a comunica are rezultate tragice. Problema unei asemenea tipar de relaţionare este tocmai acela că poate – repet, poate – duce omul la alienare, pentru că este tehnologie fără dimensiune umană, uniformizează şi poate foarte uşor subjuga minţile slabe. Aici e pericolul: oamenii fără o pregătire prealabilă se iluzionează că nu devin dependenţi de maşinărie, când, de fapt, e tocmai invers…

Am încercat să arăt cum aşa-zise matrimoniale anulează ideea de “taină” a întâlnirii cu celălalt. Nu mi-a ieşit cred. Nu reiau, sunt lucruri pe care trebuie să le simţim fiecare pe cont propriu. Pătrăţel, ceea ce îmi spui tu acolo…cum să zic, e ca şi cum aş căuta pe cineva de dragul de a nu fi singur sau din frica de a nu rămâne singur, ceva de genul “Hai să am şi eu pe cineva, să nu rămân singur”. Asta este ceea ce eu numesc contractualism. Am ceva să-ţi dau, tu ai să-mi dai mie şi gata, iată fericirea. Deci dacă vrei aşa ceva, da, site-urile matrimoniale sunt bune. Dar când cauţi o prezenţă care să completeze, oameni de nădejde, cineva cu care să trăieşti în bună înţelegere, să fiu eu la dracului dacă pe site-urile de matrimoniale ai vreo şansă…Asta pentru că “prezenţa” cuiva este vie, concretă, imediată şi nemediată de nimic. Sunt eu faţă în faţă cu tine şi atât, fără nici un fel de barieră falsă sau auto-impusă. De aici pornesc lucrurile mari, după mintea mea.

Apariţia acestor medii de comunicare a distrus, în mare parte, dialogul. Ceea ce se întâmplă aici, chiar în comentariile de faţă, este o excepţie. Acum fiecare are gazeta lui şi poate să scrie ce vrea, uitând însă că libertatea devine robie dacă nu devii responsabil faţă de fiecare cuvinţel aruncat în eter. Cum zicea cineva, liberatatea se câştigă în fiecare zi…

Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Nu îmi doresc asta. Dar o să-mi expun argumentele atât cât pot – ÅŸi cum pot – pentru a arăta că există ÅŸi alte maniere de abordare.

P.S. Măi oameni buni, fără a vrea să o fac pe cunoscătorul, dar mai priviÅ£i odată Matrix. Chiar nu a fost făcut degeaba filmul ăla. Åži aici nu e vorba de gloanÅ£ele alea….

@ NEOX –> Poti sa iti faci timp sa iesi in oras cat vrei daca nu stii sa „te bagi in seama”. Cunosc cazuri de oameni care socializeaza pana la refuz si tot nu iese nimic, din diverse motive.

@ Alex –> Hi5 se pune, myspace, nu stiu cum functioneaza.

@ thian1899 –> Tot e bine ca ti-a atras ceva atentia.

@ Jul –> O fi si asa, dar exemple ca nu se intampla tot timpul ai si mai jos si chiar eu sunt dovada ca se poate si altfel.

@ Stefan Musat –> In primul rand, e prima oara cand pun un poll pe blog, deci amestecarea raspunsurilor cred ca tine de ceva bifat sau ne- pe care nu l-am luat in seama. Pe viitor promit sa fiu mai atenta la detalii. Raspunsurile erau in ordinea urmatoare: 1. Sunt o prostie, n-as apela la asa ceva nici mort/moarta; 2. Imi sunt indiferente, dar n-as apela la ele; 3. Sunt ok, as face o incercare; 4. Am apelat deja, dar m-am lecuit; 5. Am cont pe cel putin un site de gen.
Cat despre ilogicul afirmatiei cu numarul 2 (in cazul ordinii corecte) hm… ar putea exista ceva exprimare gresita in el; ma gandeam la indiferenta pe care o au unii fata de existenta acestor site-uri, adica nu ii deranjeaza ca exista, nu ii condamna pe cei care apeleaza la ele, insa ei n-ar face asta. Cred ca la indiferenta asta ma refeream, nu mi se pare prea ilogica.

@ Ela –> N-are rost sa mai argumentez aici cat de acord sunt cu tine, dar vezi tu singura din postul urmator.

@ Alex –> Si eu sunt de acord cu ea.

@ mara –> Si eu stiu oameni de-astia, si ma stiu si pe mine.

@ Tudor –> Aici sunt de acord cu tine. Cred ca la rubrica de matrimoniale din ziar apeleaza chiar prapaditii societatii. Nu sunt pro matrimoniale din ziar, insa pe net mi se pare mult mai ok.

@ Radu S –> ) Pai clar nu despre aia generosi vorbim.

@ Zoli ZzZ –> N-am mai auzit de cautat fete pe net pentru party sau Revel, insa uite ca le-ai dat unora niste idei noi. Ma bucur ca totusi nu te-ai dat batut si ca ai gasit si o fata de care sa te indragostesti. Imi pare rau daca n-a iesit nimic, insa bravo pentru perseverenta si pentru capacitatea de a distinge intre real si virtual. Multi nu mai sunt in stare de la un moment dat.

@ Stefan Musat –> Inainte de toate, imi plac argumentarile tale, si chiar daca nu vedem cu aceeasi ochi problema, apreciez ca nu vorbesti aiurea ci iti sustii cauza. Bineinteles, ca pe langa postul-argumentare ce urmeaza dupa asta, mai am ceva de zis si ca replica la acest comentariu al tau.
De cord cu tine ca aceasta masinarie de care ne folosim cu nesat pentru orice am avea nevoie e impersonala si ca vrem sa ne transmitem sentimentele prin cai nevazute, insa trebuie sa ii recunoastem si avantajele, ca daca n-ar exista ea, sentimentele n-ar ajunge atat de repede unde trebuie, poate in multe cazuri n-ar ajunge deloc, pentru ca unii n-ar indrazni sa spuna ce au de spus fata in fata. Ceea ce ma duce la urmatoarea ta observatie, cum ca ne-am crea o identitate falsa, folosindu-ne de poze si avatare care nu ne reprezinta, de personalitati pe care de fapt nu le avem si de vieti pe care nu le traim noi, da, si asta e adevarat. Insa iti scapa un lucru din vedere: nu toti facem asta si sansele sa dam peste unul ca noi, care nu face nici el asta, sunt destul de ridicate, zic eu.
Cam atat am mai avut de adaugat, oricum dezbaterea se poate intinde pe multe file de blog, insa stim amandoi ca nici eu nu te voi convinge pe tine, nici tu pe mine, cel putin nu in totalitate.

@ patratel –> Chiar daca i te-ai adresat lui Stefan, o sa zic si eu ca sunt de acord cu ce spui tu. Mai multe despre toata opinia mea, citesti in urmatorul post.

@ andrey91 –> Pai normal. Cred ca orice tool de comunicare de pe net poate servi la asa ceva.

PS Si nu, nu sint urita, grasa, nesociabila sau mai stiu eu cum. Si da, am folosit site-uri de matrimoniale si am cunoscut oameni deosebiti, minunati, femei si barbati deopotriva, din cele mai diverse colturi ale lumii. Cu cei mai multi m-am vazut, iar cu unii am ramas in relatii excelente.

Deci problema e mult mai adâncă, ca întotdeauna. Iată-ne puşi în situaţia, insolită prin felul ei, de a media legăturile sociale – în speţă cele amoroase – cu ajutorul calculatorului, adică a maşinii, adică a lui 0 şi 1. Ei bine, acest lucru duce la sărăcirea conţinutului oricărui tip de relaţionare, fie ea că este prietenie, amor, sau mai ştiu eu ce. Să luam câteva argumente:

1) Dimensiunea psihologică: persoanele timide sau mai retrase vor găsi în posibilitatea creeării unui avatar virtual un alt tip de interacţionare, mult mai facil, cu ajutorul căruia să-şi compenseze neajunsurile din viaţa reală. Asta poate conduce, pe termen lung, la neasumarea responsabilităţilor şi a defectelor pe care cu toţii le avem, fie pe cale naturală, fie dobândite (sunt pline forumurile de false personalităţi, oameni care refulează). Un alt aspect este acela că cei care folosec imagini virtuale, ţin să se ascundă în spatele lor, de parcă nu ar fi tot ei cei care le gestionează, în numele unui aşa zis “mister” care, de fapt, nu are nici o valoare; dedublarea (sunt mai multe, chiar!) aceasta conduce la altă chestie, şi anume personalitatea virtuală ajunge să o subjuge pe cea reală, sau viaţa virtuală din spatele fiecărui avatar să fie cu mult mai importantă decât viaţa trăită, concretă. Un argument de netăgăduit este acela al numărului de jucători WOW. Care, ca fapt divers, este trecut pe serverul oficial Blizzard, vezi Doamne, să arate cât de jucat este jocul. De fapt, arată câţi oameni nu au coloană vertebrală. Celelalte reţele de socializare, printre care şi cele matrimoniale, nu ajută cu nimic, pentru că ne ţin ocupaţi într-un mod fals. Şi ne orientează viaţa reală către ele, în loc să fie invers. De câte ori nu ne-am auzit spunând: moah, ce faină e chestia asta, dacă o pozez, sigur ar merge pe flikr sau pe facebook. Gândim în categoriile impuse de virtual, nicidecum nu căpătăm libertate…

2) Dimensiunea socială: cum se împuţinează, astfel, relaţia tradiţională atunci când aceasta se mută în spaţiul virtual? Prin simplul fapt că emoţiile dispar. Ori o comunicare eficientă (ah, mizerabil stereotip!) este cea care include şi non-verbalul – atât de la modă în zilele noastre. Nu mai vorbesc despre transformarea dialogului în obsesia comunicării, asta nu mai intră în discuţia de faţă. Revenind la subiect: o relaţie faţă în faţă este net superioară uneia mediate de 0 şi 1, pentru că cea din urmă nu poate transmite inefabilul dintre două sau mai multe persoane – aici inefabil poate căpăta şi conotaţie negativă, nu neapărat înţelegere şi armonie. Nu sunt cel care să condamne în totalitate relaţia virtuală, atât măcar că ne ajută, în măsura în care există măsură. Dar nu poţi căpăta măsură în momentul unei alienări tehnologice, pentru că eşti dependent de reţea la fel cum poţi deveni depedent de orice altceva, fără să-ţi dai seama. Nu doresc să pozez în vreun inchizitor, dar dacă tot am văzut cu toţii Matrix, hai măcar să înţelegem ceva din el.

Acum, în privinÅ£a matrimonialelor, lucrurile nu stau diferit. Având în cap pseudo-teoria de mai sus (că altceva nu cred că poate fi!), dorinÅ£a de a cunoaÅŸte pe cineva prin intermediul internetului ÅŸi numai în acest fel, renunţând la celelalte metode, este pură tâmpenie. Pentru că poÅ£i avea surprize neplăcute, cum s-a scris mai sus, sau pur ÅŸi simplu că omoară ÅŸi ceea ce a mai rămas necuantificabil în supriza întâlnirii cu celălalt. Putem fi copiii epocii noastre, nimic de zis în această privinţă, dar singura tensiune căpătată în acest fel va fi cea obÅ£inută din întrebarea: “Dar oare cum arată? E brunetă, e înaltă, vorbeÅŸte mult?” Ori dacă nici asta nu ne poate sărăci fiinţă, atunci…Unde mai intră aici romantismul, plăcerea descoperirii celuilalt în mod direct, chiar ÅŸi privitul unui film la cinematecă? Sună desuet? Pe dracu’, sună normal.