Mi se pare mie sau activitatea blogosferica incepe sa se diminueze. Zic asta, pentru ca pe blogurile pe care ma invart eu, posturile sunt din ce in ce mai rare, scuzele din ce in ce mai dese, subiectele par a nu mai exista si toata lumea pare ca are altceva mai bun de facut. A nu se intelege cumva ca ii condamn pe respectabilii, avand in vedere ca nici eu nu ma mandresc cu prea multe posturi, idei si replici mai interesante. Unii lucreaza de zor la licenta, altii nu prea mai au chef de blog, altii n-au timp si unii sunt fortati de imprejurari sa o ia mai incet. Printre acestia de la urma sunt si eu. Nu ca nu as vrea, nu ca nu as avea ce, nu ca nu mi-ar fi dor, pur si simplu factori externi, enervanti, ironici, nedrepti imi impiedica blogul sa se desfasoare ca pana acum. Si, mie cel putin,  asta nu imi face bine. Pentru ca blogul asta a fost singurul lucru pe care l-am facut cu placere, singurul care mi-a adus satisfactie si singurul care poarta o bucata din sufletul meu. Si din pacate, de fiecare data cand intru aici mai mult ma intristez, pentru ca eu simt ca nu mai e ce a fost odata, nu stiu cum il vedeti voi, eu insa ma simt incredibil de straina de el. Nu vreau sa il inchid, nu vreau sa il pun pe pauza, vreau doar sa ma intorc la el asa cum era acum cateva saptamani. Realizez ca articolele mele sunt seci, le lipseste o vlaga care izvora din mine, si pe care acum nu o mai am, pentru ca nu mai am nici veselia necesara care sa o produca. Am incredere ca lucrurile vor reveni la normal, si sper ca perioada asta nefasta pentru psihicul meu sa treaca in galop pe caii ei negrii. Pana atunci, rezist.

Am zis ca mă duc, m-am dus. Si sâmbăta si duminica am fost la Street Delivery, dar n-am participat la toate momentele pe care Cărtureştii le-au pus in scena. Sâmbăta m-am plimbat puţin pe strada Mercy (care by the way, se citeşte Merţi sau Mersi?), m-am zgâit la exponatele din cărţi, la scaunele al căror mesaj nu l-am înţeles prea bine, si seara am asistat la un foarte frumos spectacol de foc. Pozele pe care le-am făcut, va rog sa le scuzaţi pentru ca INCA nu ştiu cum sa setez aparatul sa iasă imaginile cat mai artistice. Duminică, speriată de o ploaie torenţială, n-am fost sigură că mai ajung să o vad pe Ada Milea. Dar am ajuns si tare mult m-am bucurat pentru ca Don Quijote, concert la care mai fusesem acum cativa ani, a fost extraordinar. M-a impresionat foarte mult felul in care s-a desfăşurat: strada Mercy este una destul de scurta si de îngustă, mă aşteptam să o vad pe Ada pe scena din fata Domului din Unirii, insa acolo microbiştii nu mai ştiau la care plasmă să se uite si n-ar fi sunat bine nici concertul. Aşa ca in fata librăriei organizatoare, înconjuraţi de oameni, cei 3 (Ada, Dorina Chiriac si Bobo) si-au făcut treaba aşa cum ştiu ei mai bine. O sa las pozele sa va arate ce eu am uitat sa va povestesc si închei prin a mai spune ca am împărtăşit catarsisul cu Andrea, Bloodie, Ovi si Seicean, cu care am prelungit seara in Irish Pub la un ceai.

In afara de melodiile care au beneficiat de un videoclip si care au fost promovate odata cu filmul, nu prea as putea sa incropesc o lista prea mare de soundtrackuri. Prima data cand am fost atenta la muzica din filme a fost cand ma uitam la Nip Tuck. Mi se pareau foarte sugestive fragmentele de cantece. Apoi mai erau acelea din momentele cheie ale vreunei pelicule cand, pe langa imagini mai acordam atentie si sunetelor. Unele melodii pe care le-am ales nici nu sunt create special pentru filmele mele, dar eu acolo le-am auzit. Asa ca:

• Nip Tuck : The Engine Room – A perfect lie (OST)
  Polaroid – So Damn Beautiful (OST)
  Billy Ocean – Loverboy
  Chris Coco – Falling
  Erin McKeown – Cosmopolitans
  Bebel Gilberto – Lonely
  Saint Privat – Poisson rouge
  Syntax – Pride
• My Blueberry Nights: (primul film la care am fost atenta la muzica)
  Cat Power – The Greatest
  Cat Power – Living Proof
  Gustavo Santaolalla – Pajaros (instrumentala superba)
  Hello Stranger – Devil’s Highway
• Shawshank Redemption – fragment din Nunta lui Figaro: Duettino – Sull’aria
• Ghost Ship: mi se pare ca e Superhoney de la Edwin, asa am gasit pe un site, la scena flashbackului aproape de sfarsitul filmului.
• City of angels: Sarah McLachlan – Angel
  Goo Goo Dolls – Iris
• Zorba – Zorba
• 10 Things I hate about you – Letters to Cleo – I want you to want me
• Sliding Doors: Aqua – Turn back time
• Don Juan de Marco: Brian Adams – Have you ever really loved a woman
• Kill Bill vol I: Nancy Sinatra – Bang Bang (My Baby Shot me Down)
• Love Story : Andy Williams – Love Story

Dupa cum observati, leapsa a ajuns si la mine, prin bunavointa lui Mac Mac. Eu nu stiu pe la cine a fost, la cine n-a fost, dar incercam la Richie, Clover, Iulia, Danut si Blind Girl.

Cami a ridicat pe blogul ei o problema destul de spinoasa: superioritatea femeilor. Cei care îmi citesc poveştile de ceva vreme ştiu deja ca eu nu cred in nici un fel de superioritate. Ba chiar mă oftica. Cred ca de-asta m-a si provocat fătuţa asta.

Dar daca ea vrea sa ştie un motiv, doua, pentru care eu as spune ca femeile le-ar fi in vre-un fel superioare bărbaţilor, eu mă aştern pe scris.

In primul rând, o sa amintesc cel mai des vehiculat argument al speciei feminine: maternitatea. Cred ca este motivul suprem pentru care o femeie trebuie respectata, iubita si mai ales ne-batjocorita. Am citit mai demult in headerul unui blogger: „am sa te fac sa regreţi ca te-ai născut femeie” – ceea ce mi se pare atât de deplasat, incat o sa mă opresc aici cu ura, acest post nu ii e dedicat lui.

O femeie poate fi proasta, încăpăţânată, nesimţită, neghioabă, neîndemânatică, nepricepută, neştiutoare, sau orice alte „ne-” uri vreţi voi, insă asta nu da dreptul nimănui sa o considere inferioara unui bărbat. Nu de alta, dar e plina lumea si de bărbaţi tot felul de „ne-” si nimeni nu afirma ca le sunt inferiori femeilor.

Na bine! Un al doilea motiv? Pai faza cu orgasmul deja o ştiţi, pe aia cu sensibilitatea n-as mai miza pentru ca si bărbaţii plâng, deci cred ca mă opresc aici.

Mai ziceţi voi motive pentru care credeţi ca femeile le sunt cumva superioare bărbaţilor. Si pentru ca pe postul asta leapşă scrie, următorii boieri sunt invitaţi a dezbate subiectul: Alex (căruia ii mulţumesc pentru leapşa cu soundtrackurile), Cropcircles, De ce? (cred ca i-ar plăcea) si Doru.

As vrea sa scriu un post care sa păstreze tonul lui Alex, as vrea sa pot sa fiu puţin mai comica, mai asemenea ţie, adică „nu pe treaba mea”, insa azi nu pot. Azi vreau sa ştii ce nu ti-am spus niciodată, ce poate bănuieşti, intuieşti, iţi doreşti sau pur si simplu nu e nevoie sa spun pentru ca vine de la sine. Azi iţi mulţumesc pentru toate momentele in care m-ai ascultat, pentru toate mângâierile pe mana pe care mi le-ai dat si mai ales pentru pupicii neaşteptaţi care au aterizat pe obrazul meu stâng. Azi vreau sa iţi arat recunoştinţa mea pentru toate partidele de râs, fie ca s-au petrecut la facultate, in oraş, in vacanta, la lucru sau pe mess. Tot azi iţi cer iertare pentru toate observaţiile/reproşurile/chestiile tâmpite pe care ti le-am spus (si promit sa mă abţin cât pot de la altele).

Si sa nu închei fără nişte urări, ca e urat din partea mea. Dacă iţi spun ca iţi doresc tot ce îmi doresc mie, suna clişeic si poate neadevărat, ar putea aduce chiar a blestem, ca totuşi nu ne plac aceleaşi lucruri si Doamne fereşte sa ti se întâmple ţie lucruri pe care mi le doresc sau le visez eu. Cu accentul pe „visez”. Aşa că lăsând dorinţele mele la o parte, ţie as vrea ca viată să iţi ofere o cale întinsă pe care să nu întâlneşti prea multe obstacole, iar acelea pe care le întâlneşti sa te ajute sa devii un om mai bun, mai puternic, mai curajos. As mai vrea ca viata sa iţi scoată in aceasta cale un om care sa te iubească atât cat poate un om iubi si pe care si tu sa îl iubeşti la fel. Si pentru ca zilele astea mă conving tot mai mult cat de importanta e sănătatea, iţi doresc sa nu cunoşti durerea nici fizica, nici psihica, sa trăieşti 100 de ani ca sa putem vorbi si-atunci, la bătrâneţe, pe messenger.

Iţi mai doresc sa scapi de „griji”, sa poţi manca atâta ciocolata câtă vrei tu, fără sa ti se facă rău, sa iţi iei cate haine vrei tu de la Kenvelo si Terra Nova si mai ales sa ramai prietena mea pentru toata viata.

La mulţi ani, Inteligenţă Superioară!

O stradă din centrul Timişoarei îşi schimbă pentru două zile numele. Până aici ar fi ceva banal. Dar nu-şi schimbă numai numele, ci şi năravul: scapă de maşini. În locul lor, îşi aduce pe cimentul denivelat artişti, scriitori, bloggeri, jongleri, biciclişti, ecologişti, stilişti, arhitecţi, oratori şi alţi timişoreni de soi, ce îndrăznesc să se simtă bine în oraşul lor. În 7-8 iunie, Mercy coboară de pe tabla ce-i poartă numele şi-i face loc lui Quijote, într-un festival ajuns la a doua ediţie (STREET DELIVERY). Dacă anul trecut pe Mercy s-a întins o sufragerie în stradă goală, anul acesta organizatorii îl descălecă pe Don Quijote în zona zero, şi îi folosesc „nebunia” pentru a atrage fantezie, bucurie şi descătuşare într-un oraş agresat de maşini.

Rezum programul în câteva cuvinte: pregătim două zile de muzică, arte, literatură, bloggerie, jonglerie şi multă fantezie. Vrem să creăm o blogosferă pe Mercy şi de aceea răspândim un apel: bloggeri din toate colţurile Timişoarei, uniţi-vă şi cunoaşteţi-vă la Street Delivery! Vom aduce 40 de arbuşti pe stradă, cu sprijin de la Primăria Timişoara, pe care îi vom da spre adopţie timişorenilor, la final de festival. Două zile oferim acces liber la expoziţiile Muzeului de Artă. Strada o decorăm cu magnificele scaune imaginate de scenograful Adriana Grand pentru spectacolul „Scaunele” (în regia lui Victor Ioan Frunză). În rest – aleg, pe sărite, din program: concert Ada Milea, Dorina Chiriac, Bobo, un alt concert Melting Carousel, cinematecă în ceainărie, expoziţii de fotografii şi picturi pe ferestre, vitrine şi şevalete, o întâlnire cu gruparea de gherilă literară „Celebrul animal” din Arad, un portret in memoriam de personaj don quijotean – Ioan Timiş Palatinus – cu vizionarea unui film realizat de Robert Şerban, ateliere de proză, arhitectură şi multe alte momente, ce pot fi aflate din foile program răspândite prin Cărtureşti.

Textul ii apartine lui Cosmin Lungu, care m-a rugat intr-un email sa il ajut sa dea sfoara in tara despre Street Delivery. Eu am fost si anul trecut si desi a fost restrans evenimentul, mi-a placut. Cu siguranta o sa ma duc si anul asta. Sper sa ne vedem pe-acolo.

 Am ajuns la concluzia ca le e urat. Le e urat sa vina singure, aşa ca vin întotdeauna mai multe. Sa se simtă ele mai bine. Nu contează ca viata mea e vecina cu nebunia, ele tre sa apară de mânuta la uşa mea. Problemele, carevasăzică. Mai intai nu am aşa mult timp sa mă ocup de blog sau sa citesc pentru ca apar chestii personale de care tre sa am grija. Apoi se înghesuie proiectele, lipsa cursurilor si examenele la poarta lunii iunie. Daca mai pui câteva simptome ale calculatorului care il zăpăcesc atât de tare incat nici Windows-ul sa nu mai stã drept pe el, va cam puteţi da singuri seama ca luna asta nu a fost tocmai pe gustul meu.

Lăsând toate astea la o parte, azi am fost la schimb de carti. Mulţi si-au anunţat absenta, printre ei eram si eu, insa nu ştiam sigur daca apar pentru ca tocmai azi se întâmpla sa fie si ziua mamei mele. Ea a fost plecata la sat, aşa ca am putut sa mă bucur de carti, daca de prezenta ei nu. Pe scurt, la schimb am fost destui cat sa ne simţim bine, cat sa radem si sa putem sa depanam amintiri comune din facultate sau sa  glumim pe seama poşetelor fetelor si a celor ce se ascund neruşinat in ele. Eu m-am dus cu lecţiile nefăcute, din aceleaşi motive enumerate mai sus, era cat pe ce sa raman fara carte luata pentru ca cea cu curtezana pe care am luat-o data trecuta i-am pasat-o Oanei pana prin septembrie. Am facut o carte cadou din simplul motiv ca poate cineva ar putea-o aprecia mai mult decât mine: Noile suferinţe ale tanarului W. Pfui din partea mea.

Prezenţii de luna asta au fost: Alin Ciobanu, Marius Ursache, Cristi Popa, Timea, Gloria, Mihai Tunas, Snej, Oana C., Alex Ponoran, Criss, Mihaela G., Lavinia Jurca, Iulia B., Danut, Daciana Cuc, Iulia, Andra, Carina, Emilian B, Dana, Daniel si Ama.

Iaca si câteva poze: