S-a decolorat dracul

Cand dracul nu mai e asa negru cum pare e mult mai usor sa vorbesti despre el. Stiam ca o sa scriu postul asta, inca de saptamana trecuta, insa am asteptat momentul in care dracul se va decolora, sa il vad mai spalacit. Nu stiu altii cum sunt (probabil nu ca mine), insa eu cand aflu o veste trista, instant, subit si inopinat o bila mare de tot, neagra, se apropie val vartej de mine si ma inghite. Nu mai vad nimic. Nu stiu daca stiti, dar mie mi-e frica de intuneric. Ei si-atunci ma panichez, poate plang, dar ce e cel mai trist e ca ma las prada acestei frici si nu ma desprind de ea pana cand cineva nu imi intinde o vergea de care sa ma agat. Vergeaua aia, fie ea cat de firava, e luminita de la capatul tunelului. Cand mi se mai intinde inca una, luminita creste. E destul sa am 2 motive de speranta, un fir de certitudine pentru a invinge bila neagra.
Am vorbit putin metaforic pentru ca exact cu ce am spus mai sus pot compara pesimismul care ma cuprinde cand ma lovesc de nestiinta. Pana nu mi se spune exact ce si cum, pana nu aflu ca da, se poate sau nu, nu se poate, nu am astampar. Ziceau versurile unei melodii foarte dragi mie: „Je préfère l’ignorance/ Aux mauvaises nouvelles”. Nu se aplica, oricat de indragostita as fi de melodie sau de cel care o canta. Intotdeauna am preferat sa mi se spuna ceva negativ, nu conteaza cat de dureros ar fi, decat sa fiu tinuta in suspans, in asteptare sau sa nu se stie ceva sigur. Pentru ca daca nu stiu, nu pot sa ma resemnez (resemnarea e atotputernica), nu pot sa repar, nu pot sa merg mai departe. Si asta ma intristeaza al naibii de tare.
Optimista din fire, imi revin destul de repede, asta daca am vergeaua cum am zis. In cazul despre care va vorbeam am primit vergeaua si astept zi de zi sa mi se intinda cat mai multe, pana ies de tot din bila. Ma bucur ca bila e deschisa si pot sa vad in afara ei. Cu toate astea, posturile mele or sa fie totusi mai rarefiate. Voiam sa stiti ca mi-e mai bine. :)