@ Dia –> Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si de incurajare. Parca incet incet vad luminita de la capat, si parca ma mai destind si eu.

@ irina –> Cand o sa fie bine o sa va povestesc ce s-a intamplat. Multumesc de incurajari.

@ RCN –> Pai noua situatie poate sa ma educe asa cum celelalte activitati ale mele nu pot. Adica facand ce trebuie sa fac acum invat sa fiu mai toleranta, mai atenta la ce se intampla in jurul meu, mai responsabila, mai putin egoista si ce conteaza cel mai mult trebuie sa invat sa imi arat sentimentele, sa fiu mai iubitoare si mai dragastoasa. Nu e vorba de compromis, ci de… cum sa spun?… de renuntarea la egoismul activitatilor mele care nu implicau pe nimeni (blogging + lectura) in favoarea petrecerii timpului cu cineva care se simte singur. Iti multumesc pentru cuvintele pe care le-ai spus si promit ca atunci cand situatia se va remedia o sa va spun ce s-a intamplat de fapt. Conteaza insa rezultatul.

@ camelia –> Cam asa ceva, desi nu chiar.

@ white noise –> Multumesc. Asta sper si eu, sa existe o cale sa treaca.

@ Laura –> Pai o sa poti sa ma citesti si de-acum inainte. Nu o sa renunt la scris, insa nu va mai fi chiar zilnic. Sa vad, cum prind timp liber.

@ Mihai –> Merci pentru detensionare. Insa as vrea sa fie un pic mai amuzanta situatia, sau cel putin sa am niste certitudini.

@ Blind Girl –> Satisfactia sufleteasca ar fi daca as fi convinsa ca ceea ce fac eu vindeca sau ajuta. Inca nu am certitudinea asta, si de aia sunt intr-o stare asa de blegeala si de pesimism incurabil. As vrea sa depinda de mine, insa nu depinde. Sa speram in bine.

@ Ana –> Nu de mine trebuie sa am grija, din pacate. Asta ar fi fost usor. Multumesc pentru gandul frumos.