Tomata cu Scufiţă

Stiu ca in ultimul timp n-am mai scris chestii asa interesante, stiu ca mai mult am povestit ce am facut sau pe unde am fost, ce am citit sau ce filme am vazut. Insa toate astea s-au intamplat din cauza lipsei timpului. Seara, cand ajungeam acasa, imi parea rau ca n-apucam sa va vizitez blogurile, nici macar celor care ati comentat in ziua respectiva, pentru ca imi picau ochii in gura de somn si abia puteam sa incropesc un post pentru a doua zi. Sper sa se schimbe situatia, insa nu in saptamana ce vine.
Pentru ca plec. Daaa, am o saptamana concediu si zburd catre Baia Mare. Nu stiu inca pe cand ma intorc, insa numai gandul ca pana in 5 mai nu mai vad rapoarte si linkuri ma umple de fericire. O sa ma relaxez big time, sper sa apuc sa si citesc, sa fac poze multe cu noua jucarie, sa mai vizitez niscaiva locuri noi (poate ajung si pe la Sapanta) si cel mai important, sa ma intorc linistita si calma. Ca in ultimul timp sunt stresata pana la ceruri si inapoi. Am inceput sa plang pe la lucru ca nu imi ies rapoartele sau ca nu stiu sa le fac. Da, da, nu radeti. It’s scary.
Asa ca, imi iau catrafusele si ma car in Nord. Pana atunci va doresc sa aveti cel mai insorit Paste, cel mai plin de bunatati, sa nu mancati prea multa carne de miel (daca ar fi dupa mine n-ati manca deloc), si sa aveti grija de voi. Nu stiu cand ma intorc, dar pe 5 mai e party la mine pe blog. Everyone is invited.

Paşte fericit, frumoşilor!

Tags: jurnal de calatorie by Tomata
16 Comments »

Povestile acestei carti sunt povestile a doua femei: Brigitte si Paula. Amandoua sunt de la tara. Una este insa cusatoreasa la oras, cealalta isi doreste sa devina una, sa mearga la cinematograf si in vacante in Italia. Aceasta din urma e Paula. Brigitte isi doreste un sot care sa o scoata din mizerie. Amandoua stiu ca visele lor se pot implini doar datorita unor barbati. Paula este o visatoare si isi doreste mai mult de la viata, Brigitte pune ochii pe un electrician de la fabrica si isi canalizeaza atentia, gesturile si intreaga existenta asupra planului de a-i deveni sotie.
Atat Paula, care are 15 ani, cat si Brigitte, putin mai coapta se folosesc de trucul sarcinii pentru a forta destinul sa se plieze dupa naruintele lor.
Cartea este de o duritate iesita din comun, atat de directa, de ironica, de acida si de cruda incat daca cineva ar recita-o nici n-ai putea sa deschizi gura pentru a interveni sau a protesta. Inaintezi cu lectura cu gura cascata, fara drept de apel. Mie mi s-a parut ca Elfriede Jelinek si-a scris cartea pe muzica celui de-al Doilea Sex al Simonei de Beauvoir. Multe fraze m-au dus cu gandul la teoriile, exemplele si folosofia pe care o dezvolta Marea Doamna a feminismului. Implinirea femeii prin barbat, mamele care isi urasc fiicele in cazul in care viata se arata mai generoasa cu ele, sau cele care incearca sa traiasca de pe urma copilelor lor, limitarea femeilor la meserii mizere, femeia ca obiect al placerii sexuale, neimportanta sentimentelor si trairilor ei interioare, toate acestea beneficieaza de argumentari mult mai ample in cartea lui Beauvoir si de demonstratii excate prin personajele lui Jelinek.
Inca nu stiu daca aceasta carte mi-a placut, inca sunt putin sub influenta rapiditatii cu care s-au succedat intamplarile. Insa pot spune ca ma bucur ca am citit-o. Pacat ca n-am facut-o cand mi-am conceput lucrarea de licenta. M-ar fi ajutat enorm.
Ah, cat despre titlu, nu mi se pare potrivit, e prea sexy pentru o carte care n-are nimic senzual in ea.

Tags: dintre pagini prafuite by Tomata
9 Comments »

Ar fi trebuit sa cititi postul asta sambata trecuta, dar pentru ca nu am primit materialul am amanat. Nu stiu cand il voi primi, dar nu mai aman istorisirea pentru ca trece prea mult timp si amintirea se estompeaza. Cu ce va sunt datoare sa va povestesc? Cu Mexican Party-ul dat in scop caritabil de catre Fundatia (organizatia?) Rotaract. Aia din Komodo, da.
Deci sa va zic: am intrebat in stanga si in dreapta cine vine, am scris pe blog in speranta de a aduna cat mai multa lume si la distractie si la binefacere si pana la urma ne-am strans o mana de oameni cu chef de dans si pofta de tequila. L-am luat pe Iubi de o manuta, pe Super Andrea de cealalta – ei nu aveau drept de apel – pe provizoriul coleg de lucru, Florin, pe seful Cristi si ne-am infiintat in fata la Komodo. Acolo i-am intalnit pe Richie, pe Bloodie si mai tarziu putin pe cel care imi facuse invitatia, Gabi. Am mai zabovit putin prin fata clubului cu aspect de acvariu si pana la urma am coborat la subsol unde era de fapt petrecerea. Suparata, aflu ca nu mai aveam masa retinuta, deci trebuia sa ne aciuim pe la poalele stalpilor, oleaca mai inalti, pe langa o masa fara scaune, dar tot era bine.
La cateva minute isi face aparitia si Dan, care il suna pe Nuzzu si astfel bloggerimea timisoreana acapareaza grupul.
Toti au asistat la dezvirginarea mea: am baut pentru prima data in viata tequila. Băăăă, ce buna e. Am baut vreo 4, ca pana sa ma trezesc eu din letargie se terminase. Letargie figurata ca nu pot sa zic ca am stat pe loc. Desi m-am cocotat pe tocuri, ca deh, daca e club de fite, macar sa intru in rand cu lumea, nu? am dansat destul de mult. M-am suit si pe sus pe undeva, ca asa mi-e prostul obicei, da’ n-am rezistat prea mult pe acolo ca era tare ingusta platforma de desfasurare.
Na, to make the long story short, a fost foarte fain. Ne-am distrat, am ras, am dansat si mai ales am mai iesit si eu din barlog, ca incaruntesc degeaba. Cand e vorba de party, pot conta fara doar si poate pe bloggerii mei ca stiu ca n-o sa-mi para rau. Cei pe care ii incearca parerile de rau sau invidia ca n-au venit, sa stiti ca aveti motive.

Tags: la gramada by Tomata
20 Comments »

Azi am post de laudat. In sfarsit, unul dintre planurile mele a fost dus la indeplinire. Un Canon S5 e in posesia mea. Ceea ce aseara, dupa bucuria achizitionarii… m-a intristat putin. Ignorand dualitatea zodiei si ţopairea dintr-o extrema intr-alta, sper sa imi revin din starea de depresie post-natala care m-a cuprins. Cand am vazut ca habar n-am ce fac jumatate din butoanele de pe el, aproape ca mi-a parut rau ca mi l-am luat. Am idei, am dorinta, dar fara un aparat setat cum trebuie e ca si cand ai incerca sa cantirau ca mi l-am luat.atii electrice epn o serenada la o vioara neacordata. Nu inteleg prea multe din carticica lui, sper sa aiba cineva timp sa ma invete, daca nu… oi avea eu. Stiu ca incetul cu incetul o sa ii patrund tainele, insa nu-mi place ca acum ma port cu el ca o pisica ce-si simte puii atinsi de om. Sunt nervoasa.

Tags: me myself and I by Tomata
28 Comments »

Curcubitator, Richie, Bloodie, Adelina, Dan, Radu, Cami, Nuzzu, Ionesta, Dora, Dojo, Adi, Ovidiu, Clover, un baiat cu blog caruia nu i-am retinut numele, eu si Super Andrea (non-bloggerita) am semnat luna asta condica la Intalnirea bloggerilor in Irish Pub. Si a fost fain, ca de fiecare data. Am ras, am glumit, am baut, am mancat, si ne-am simtit bine unii cu altii. Din ce in ce mai bine pentru ca relatiile se sudeaza, suntem mai dezmortiti si ne permitem sa glumim ca niste prieteni, desi ne stim de cateva luni.
Daca ai sta la alta masa si ne-ai asculta vorbind nici nu ti-ai da seama ca nu suntem cei mai vechi prieteni, ci suntem doar niste oameni care au ceva in comun si se intalnesc pentru a discuta despre pasiunile ce ne leaga. Nu se vorbeste prea mult despre blogging, nu emitem peroratii si discursuri plictisitoare despre ce trebuie sa faci ca sa ai cel mai tare blog. Eu cu Dojo am vorbit mai mult de o jumatate de ora despre animale, despre caini cu precadere, apoi am vorbit cu Richie si Bloodie despre calatoriile cu trenul si peripetiile aferente; cu Cami si Clover am vorbit despre liceele la care am fost, cu Dan si Nuzzu despre promovarea ONG-ului care acus acus se naste, cu Radu despre aparate foto, cu baiatul cu blog, al carui nume nu-l stiu, cu Dora si Adi am vorbit putin despre Schimb de carti, cu Adelina despre Olimpiadele Comunicarii si despre echipa ei care s-a calificat in finala, cu Ionesta despre parinti medici sau profesori. Deci obervati cat de variate sunt subiectele, nu e musai sa vii cu tema facuta de acasa si sa faci research pe net despre intretinerea blogului.
Sper ca lumea sa inteleaga ca nici in cazul asta, nici in cel al Schimbului de carti nu e vorba despre o secta. Incearca macar o data si poate o sa iti placa.

Tags: metablogging by Tomata
17 Comments »

Mă, deja ma mâncă degetele prea tare si nu pot sa nu scriu nimic. Azi trebuia sa va povestesc despre cum a fost in Komodo. Inca nu va zic nimic pana n-am dovezi vizuale.
Dar ce sa vezi? Unii, nu dam nume ca nu e frumos, sunt de o indiscretie rara. Isi baga dom’le nasul pana in poznarul meu, sau in poseta dupa caz. Cauta si intreaba ce descuie cheile mele. Asa ceva…
Sa-i satisfac omului curiozitatea, si sa evit buzunareala, mai bine ii zic:
Cheia imbracata in roz e cheia de la yala de sus
Cheia imbracata in verde e de la cea de jos (care se incuie de 8 ori)
Cheia de la yala de la mijloc
Cheia de la garaj
Cheia de la lacatul bicicletei (daaaa, mi-am luat bicicleta, v-am mai spus?)
Cheia de la usa de la lucru
Cheia de la Iubi
Si cateodata mai am si cheia de la masina. N-o mai car dupa mine tot timpul pentru ca sunt prea grele toate astea sa o mai iau si pe aia.
Cartela de la bloc
Breloc cu Turnul Eiffel (mi l-am cumparat din Timisoara, da?)
Io nu prea vrea sa imi bag nasul in treburile oamenilor, ca nu-s asa indiscreta, dar daca e leapsa, leapsa se duce la: Baghy, Clover, Puisorul cufurit, Morticia si Despina.

Tags: tagged by Tomata
4 Comments »

Va promiteam mai demult ca va prezint o serie de poze cu statui din perindarile mele, asa ca nu ma mai intind la vorba si va invit in Bratislava. Ce sa faci, iara sunt pe graba.

Tags: colectii by Tomata
11 Comments »

Sa vedeti ce chestie tare se intampla la noi in urbe. Fac pariu ca nu multi stiati si daca stiati sa va fie rusine ca n-ati promovat evenimentul. Vorbeam eu ieri cu un bun prieten vechi, cu care nu mai vorbisem demult si ma invita dansul in Komodo. Toata suflarea din oras stie ca asta e un club de fite. Sau nu stiu ce mai e, ca n-am mai fost de cam mult timp pe acolo. Incearca sa ma ademeneasca cu un Mexican Party, cu intrarea care e numai 15 lei, apoi cu shoturi de tequila la 3 lei bucata. Io n-am baut in viata mea tequila, deci iata o ocazie de care as putea sa profit. Ii zic ca ma mai gandesc, ma cam ascund dupa coada si pana la urma, imi spune ca evenimentul e de fapt unul de CARITATE. Toti banii stransi din invitatii se duc la un centru pentru copii cu sindrom Down.

„Construim 2 sali de art therapy la spitalul de copii pentru ei.”

Ziceti si voi acuma: how cool is that??? Vedeti, mai, ca se poate? Unora chiar le pasa si se implica, se zbat si schimba putin cate putin lumea. Cati dintre noi fac asta? Probabil nu prea multi, insa multi dintre noi adora sa se distreze, sa danseze sau sa bea. Asa ca, acest Mexican party e o ocazie excelenta de a te distra si de a face un bine unor copii ce nu vor simti niciodata ce simti tu, nu vor simti si nu vor intelege niciodata ce placere e asta sa bei si sa dansezi. Deci, cu cine ma vad vineri acolo?
PS. Gabi, nu trebuie sa imi dai o invitatie gratis, vreau sa imi aduc si eu contributia la piatra de temelie a centrului pentru acesti copii.

Tags: Timisoara, lucruri serioase by Tomata
17 Comments »

Acum mult timp i-am promis fetei insangerate ca o sa scriu despre filmele care m-au impresionat si care m-au invatat ceva. De fapt, leapsa cerea filmele care mi-au schimbat viata, insa nu exista asa ceva. N-a reusit inca nici un regizor sa faca asta, insa au reusit mai multi scenaristi sa imi dea de gandit. Cum vorba lunga e saracia omului, sa purcedem la insirat intr-o ordine pur intamplatoare:
1. The Man from Earth – sa mor io, filmul asta m-a dat pe spate. Un om care zice ca traieste de cand lumea si care a trecut prin toate erele evolutiei pamantului, ba chiar pretinde ca a fost/este Iisus insusi. Merita.
2. The Bucket list – stii ca esti aproape sa dai ortul popii si ce iti trece prin cap? Sa traiesti in cateva luni tot ce n-ai trait o viata intreaga. Asta da filosofie si provocare.
3. City of Angels – varianta americana a Luceafarului. Din sfera mea venii cu greu/ Ca sa-ti urmez chemarea… superba poveste de dragoste.
4. The Crow – sa pastram registrul: un tip se intoarce din moarte si calauzit de un corb isi razbuna iubita ucisa sub ochii lui. Ii iubesc pe rebelii astia.
5. Eternal sunshine of a spotless mind – pe langa faptul ca imi place sa pronunt numele asta lung, mi-a placut ideea. Sa iti stergi pe cineva din minte pentru ca asa ti se nazare, sau ca sa te razbuni pe el ca te-a sters pe tine. Am avut vremuri in care imi doream un deletion de genul asta.
6. Crash – pentru problema rasismului care pare rezolvabila in film, cu conditita sa lasi omenia sa primeze.
7. The Blood Diamond – pentru ca n-o sa port niciodata diamante, blanuri sau alte chestii obtinute cu pretul vietii unor oameni sau animale.
8. Sliding Doors – la momentul la care l-am vazut am inteles perfect durerea personajului feminin si la fel, imi doream o viata paralela in care sa se depene lucrurile asa cum mi-ar placea mie.
9. La marche de l’empereur – viata pinguinilor e foarte organizata si regulile sunt bine puse la punct, desi e atat de cruda…
10. Finding Nemo + Ice Age – cele mai bune comedii de animatie pe care le-am vazut vreodata. Stiu replici intregi din amandoua si nu v-ar mira sa aflati ca le-am vazut de 8 respectiv 6 ori.
11. Jeux d’enfants – ideea de pariu dusa la extrem, nu stiu cine s-ar incumeta sa faca asa ceva vreodata. Eu sigur nu.
12. Legends of the Fall – Alta poveste de dragoste demna de transpus in film/carte/muzica etc. Am ajuns chiar sa il inteleg si sa il iert pe Tristan.
13. Don Juan de Marco – daca l-as fi vazut pe tot fara intreruperi. Dar nu e timpul pierdut ca il am pe CD.

Si ma jur ca sunt mai multe, dar nici batuta nu-mi trec acum prin cap. Stiu eu ca o sa imi aduceti voi aminte si cu permisiunea voastra o sa le adaug pe lista, care ramane deschisa.
DeMaio, stiu ca nu accepti lepse, da’ pe asta te rog io din sufletelul meu rosiatic sa o iei, ca mi-s curioasa tare. Ana, te incumeti si tu? Ah, si Cinabru, ca il stiu cinefil, Flavia, sa o initiem in lepse… Nuuuzzuuuu, cum sa uit de tine? Hai si Cami, sa echilibram.

Tags: de pe pelicula, tagged by Tomata
20 Comments »

Pe masura ce descopar fascinanta lume a japonezilor, raman tot mai uimita si mai furioasa ca nu le-am acordat atentie pana acum.
Din bogata colectie a Cotidianului, am ales sa citesc Jurnalul unui batran nebun din doua motive: era relativ scurt si era scris de un japonez, Junichiro Tanizaki, de care nu mai auzisem pana cu ocazia asta.
Jurnalul e istorisirea batranetii lui Utsugi presarata cu dorintele lui sexuale. Aceste dorinte si ganduri ascunse par sa ii amelioreze durerile cauzate de un brat bolnav si de o prostata deranjata. Indragostit de nora sa, batranul ii cauta prezenta, ii dezvaluie atractia sexuala care il incearca in prezenta ei si Satsuko, nora, pare sa ii hraneasca fanteziile lasandu-l sa se bucure de cateva momente de erotism (ba il lasa sa ii sarute genunchii, ba sa ii linga degetele de la picioare in timp ce face dus). Dupa ce mosneagul ii cumpara un inel foarte scump din banii cu care trebuia sa construiasca o noua aripa pentru casa familiei lui, tanara femeie il lasa sa o mangaie cateodata. Tot pentru distractia lui perversa, Utsugi o impinge spre adulter, fara sa ii pese ca cel inselat e tocmai fiul sau. In timp, ajunge sa dezvolte o obsesie pentru ea, ba o vrea in preajma lui, ba se fereste sa o lase sa il vada pentru ca ii e rusine de boala care il transforma. La un moment dat nu mai face nici un efort pentru a-si ascunde sentimentele de sotia lui si pana spre sfarsit afla toti din casa, inclusiv doctorii care il trateaza.
Desi el insusi spune despre el ca e nebun, desi Tanizaki il catalogheaza ca fiind nebun, luciditatea de care da dovada si coerenta in scrierea jurnalului pot infirma acest lucru. Desigur ca lucrurile despre care scrie si gandurile ce ii trec prin cap nu sunt tocmai ceva obisnuit, insa ar putea fara nici o greutate sa il incadreze in categoria nebunilor. Oamenilor din jurul lui si cititorilor nu li se par normale, asa ca el isi asuma adjectivul, fara sa ii pese prea mult daca noi il credem pe cuvant sau nu.
Am mai aflat cate ceva despre teatrul Kabuki, despre cum se machiau japonezele in epoca Edo si despre multe alte obiceiuri ale celor cu ochii oblici.
Nota mea pentru carte: 8 – o recomand.

Tags: dintre pagini prafuite by Tomata
11 Comments »