@ madlenec –> N-am citit mai nimic din lecturile copilariei. Doar Vrajitorul din Oz si ceva basme de Ispirescu. Odata, cand o sa am copii sau nepoti o sa le citesc lor, sau o sa ii pun sa citeasca si apoi sa mi le povesteasca. Cand ai mai multa rabdare, sper sa revii cu explicatii mai pe indelete.

@ bloodie –> Noroc ca e scurta si poate fi recitita rapid. Eu nu prea ma impac cu recitirile, dar daca ti-a placut, nu vad de ce nu.

@ Onyx –> Da, bineinteles ca era decizia lui. Putea sa nici nu iasa atat de mult in larg, insa atunci nu mai aveam parte de o asemenea lectura.

@ Teo –> Ce doruri?

@ madlenec –> Lacrimi? Asa mult te-a impresionat povestea? De fapt, nu stiu de ce ma mir ca si pe mine m-a impresionat mult. Nu pana la lacrimi, dar destul cat sa raman cu o tristete dupa ce am inchis cartea.

@ Scaevola –> Pentru mine cel mai emotionant final e cel din Amantul (M.Duras). N-am intalnit inca unul care sa ma miste atat. Desigur ca au mai fost multe si triste si emotionante si imprevizibile, dar nu ca ala.

@ Andrei Monciu –> Sunt impresionata de acest comentariu al tau, nu pentru ca ma complimentezi pe mine (bine, si de-aia ) dar pentru ca ai surprins foarte bine subintelesul sau metafora cartii. Sau cel putin unul din felurile in care poate fi ea interpretata. Cred ca scopul lui Hemingway a fost sa dea si sensul acesta ultimei sale scrieri.
Pentru mai multe carti povestite de mine, iti recomand categoria: dintre pagini prafuite. Nu sunt toate cartile pe care le-am citit eu, ci cele citite de cand am blogul.
Jules Verne n-am citit, insa am vazut cateva filme dupa cartile lui si sunt sigura ca mi-ar placea macar una dintre ele. Am de gand sa citesc, insa nu stiu cand.

@ Doru Oprisan –> O gasesti la librarie, mai mult ca sigur. Sau la o biblioteca, sau poate la vreun prieten de-al tau. Merita.