Datorita micutei stive de reviste pe care am instalat-o in baie, ma simt mult mai informata. Pe langa toate sfaturile de infrumusetare, pe care nu le iau in seama, pe langa toate reclamele la hainele si parfumurile scumpe, pe care nu mi le voi cumpara niciodata, am gasit o chestie la care e bine de aplecat urechiusa. O tanti explica intr-un articol secretul succesului ei. Nu ca m-ar interesa pe ce cai femeia asta se transforma in robot, pentru ca nimic pe lumea asta nu m-ar face sa fiu ca una ca ea, DAR sfaturile ei chiar merita sa le iau in considerare pentru orice job sau pentru orice alta activitate as intreprinde.

• Nu intarzia niciodata mai mult de 15 minute
• Nu fa nimic cu caracter personal cand esti la lucru
• Fa un plan al zilei de lucru si urmeaza-l; a doua zi, imbunatateste-l
• Citeste o carte sau un articol de specialitate pe saptamana
• Nu fa pauze mai lungi de 5 minute (+ nu fa prea multe pauze)
• Fa o lista cu obiectivele pe care vrei sa le atingi si ai grija ca pana la sfarsitul saptamanii sa le atingi.

Nu stiu cate din acestea le voi pune in aplicatie, sau mai bine formulat, cat de des, dar e clar ca voi tine cont de ele cat de cat. Daca mai incearca cineva, sa imi dati de stire ce iese.

Schimbarile de care va vorbeam acum cateva zile constau in mutarea blogroll-ului intr-o pagina speciala. Am avut un picut de timp si am facut-o. Insa schimbarile s-au produs si in interiorul lui. Mi-am asumat riscul scoaterii unor bloguri din el pentru simplul fapt ca nu mai citesc ce scriu acei oameni. Imi pare rau daca am suparat pe cineva, dar consider ca lista aia de linkuri inseamna recomandarea unui continut care imi place. Erau cateva linkuri acolo pe care eu nu le accesam niciodata, dar le-am pus din respect pentru prezenta blogului meu in blogrollul lor. De acum, acolo vor aparea doar linkurile blogurilor pe care incerc sa le citesc zilnic.
Am mai adaugat si cateva nume noi, cred ca vreo 2 sau 3, si sunt convinsa ca vor mai aparea pe parcurs, pentru ca am incredere in tinerele talente care urmeaza sa isi faca bloguri.
Am incropit o mica descriere pentru fiecare dintre recomandati, care se poate dezvolta pe masura ce aflu mai multe despre ei.
Cu AdSensul inca ma mai gandesc, n-am prea mult timp sa ma documentez. Multi ati ridicat spranceana cand am adus vorba de el. Am luat aceasta optiune in considerare pentru ca mi se pare mie, poti selecta domeniul caruia vrei sa ii faci publicitate, si daca e asa, atunci poate vi se vor parea interesante linkurile promovate.

Acestea fiind zise, va doresc o Duminca placuta.

Dupa cum e obiceiul, sambata ne distram un pic. M-am abonat la un site care imi ofera daily writing tips in Engleza. Nu-l citesc eu cu rigurozitate, ca mai am si altele de facut. Am gasit insa acolo ceva foarte amuzant: o scrisorica editata in Word, care e un foarte bun studiu de caz pentru gramatica PC-ului. Luati de va amuzati. Cuvintele ingrosate, folosite gresit, sunt de fapt omofonele celor care se voiau folosite.

Dear Sandeep

One of my colleagues suggested I look at your pages on the problems with Microsoft Word Spell checkers .I thought you might be interested in looking at the letter I send my (ESL) students.

==========================================

Deer stew dents

To questions four you. Do you know how too use the spell checker on the computer? Can you sea sum spelling mistakes inn this?
The spellchecker on my computer could knot fine any problems – awl my words were correct.
The grammar checker all so said my grandma was perfect.

Cheese

Karen

…s-au intamplat cateva chestii pe care as putea sa le imortalizez pe blog.

In ordinea intrarii in scena:

Luni – stupoare ca n-am posturile din ultima saptamana. Mi se explica, ma calmez, imi iau pauza.

Marti – vizita la tomograf sa ma scanez la cap. De multa vreme ma chinuie niste dureri de tartacuta cam enervante asa ca mi-am luat inima-n dinti si m-am infatisat la nenea neurologu’. Intalnirea cu tomograful e una deosebita. Nu prea sunt eu fricoasa de injectii si alte chestii, atata timp cat pot sa vad ce mi se face, si mai ales cum mi se face. Deci, a fost cam nasol cand m-am intins pe un pat sa mi se aplice un „fluturas” fara posibilitatea de a vedea operatiunea. O chestie de care mi-am dat seama cat timp asteptam, nestiind cum va decurge „filmarea”, e ca as putea fi claustrofobica. Nu genul ala de claustrofobie incat sa nu urci cu liftul sau sa simti ca te sufoci intr-o camera, dar sa ma bage intr-un tub cu diametrul un pic mai mare de juma’ de metru…. e cam infricosator. Partea care mi-a placut a fost masa aia pe care m-am intins si care ba ma ridica, ba ma cobora, ba ma impingea in tub (numa’ cu capu’). Aia-i fain, m-as mai fi distrat un pic.

Miercuri – intalnire cu bloggerii timisoreni pentru ONG-ul pe care il vom infiinta. Mai multe detalii la timpul potrivit, acum oricum nu sunt prea multe de zis.

Joi – facand abstractie de Sf.Valentin, pe care l-am sarbatorit doar prin gestul primirii unui buchet dragalas de lalele de la Iubi, am facut prima prezentare in Power Point din viata mea. Atat m-am entuziasmat cand am vazut-o gata, incat nici un alt cadou nu ii putea egala maretia. LATER EDIT: Impreuna cu Super Andrea, ne-am cumparat bilet la Lenny Kravitz, ocazie cu care o sa vizitez si eu capitala si poate ma si intalnesc cu cativa dintre voi.

Vineri – sfarsit de sesiune incununat cu un 10 pe prezentarea mai sus mentionata.

Acum, sunt un pic suparata ca blogul n-a revenit la forma lui dintotdeauna si o sa mai astept cateva zile importarea posturilor care lipsesc. Daca asta nu se intampla, ma vad obligata sa le postez din nou. Imi pare insa rau ca nu as mai avea comentariile voastre.

Bine v-am regasit!

Nu va speriati, nu va impacientati, nu imi sterg blogul, nu m-am saturat de el, nu il boicoteaza nimeni, nu il hackuieste nimeni.

Se fac niste lucrari de maintenance la serverele unde este gazduit si de aceea lipsesc niste posturi, care vor reaparea azi sau in cursul saptamanii.

Din cauza asta, pana sunt anuntata ca totul e in regula, imi iau o mica pauza. O sa revin cu niste schimbari, explicatii si un pic de ad sense probabil.

V-am pupat.

Demult, a circulat o leapsa draguta prin blogosfera care era menita sa raspunda la intrebarea „ce vrei tu sa te faci cand esti mare?”, adresata evident noua celor de acum mai bine de 10-15 ani. Multi au raspuns ca nu prea activeaza in domeniul pe care il visau cand erau de-o schioapa, altii, mai fericiti ca si-au pastrat visele pana la maturitate, le-au dus la indeplinire.

Ce nu s-a adus in discutie atunci a fost contextul in care ne faceam acele alegeri. Saptamana trecuta, la cursul de franceza pe care il facem la lucru, acest subiect si-a facut intrarea, insa pe alta usa si cu niste acuzatii in carca-i. O sa pastrez din acea discutie doar intrebarea: „In ce masura ne influenteaza familia alegerea meseriei?”
Stim cu totii ca dintr-o familie de medici, sansele ca si plodul sa calce pe urmele parintilor sunt cam de 70-80 %. Dintr-o familie de avocati, cam la fel. N-o sa inventariez toate domeniile ca sunt sigura ca ati prins ideea.

As fi curioasa cati dintre voi ati continuat pasiunile parintilor si cati vi-ati deschis aripile sa zburati spre alte zari neexplorate de ei. Eu ma incadrez in a doua categorie. Parintii mei sunt oameni simpli, fara studii superioare, chiar si fara liceu, doar o biata scoala profesionala in urma careia au devenit meseriasi. Mama mea e croitoreasa de vreo 30 de ani, niciodata n-a facut altceva in afara de asta, iar tatal meu este instalator autorizat pentru gaz si instalatii sanitare (reclama! ). Sunt foarte buni in ceea ce fac, si nici nu ma mir din moment ce sunt singurele meserii pe care le-au avut vreodata.

Din combinatia asta, eu sunt filoloaga. E drept ca am avut alte conditii, alte sanse si mai multa libertate de alegere. Cu toate astea nu m-am orientat spre nimic palpabil. Din mana mea nu iese nimic, din capul meu insa poate… Si daca e sa dau „vina” pe cineva pentru asta, atunci mama mea e cea care merita „pedeapsa”. Cand eram mica si dormeam cu ea, nu aveam TV in dormitor, asa ca ea citea. Sandra Brown si alte prostii, dar era distractia ei. Vazand-o ca seara de seara pune mana pe carte si cu veioza aprinsa, citea pe banda rulanta, am cerut si eu. Si mi s-a dat. Si pasiunea mi-a fost injectata.

Deocamdata as vrea sa ne oprim la libertatea de alegere a meseriei cu sau fara influenta. Situatiile in care meseria ne este impusa de familie, probabil le voi ridica in alt post, deoarece am cateva exemple.

Autor: Amelie Nothomb
Nationalitate: belgiana
Titlu original: Antéchrista
Anul aparitiei: 2003
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 7/10
Alte recenzii de acelasi autor: Dictionar Robert de nume proprii

Am luat cartea de la Schimb de carti, de la Adelina, din dorinta de a citi in sfarsit ceva de mult laudata Amelie Nothomb. Prima data cand am auzit de ea, a fost odata cu Dictionar Robert de nume proprii, pe care il rasfoiam intr-o librarie si ma miram de titlul neobisnuit. De atunci, (aproximativ de 3 ani) am ramas cu dorinta de a-i citi o carte. Nu stiu daca Antichrista este printre cele mai bune opere ale ei, nu stiu de fapt nici care este cea mai reusita carte pe care a scris-o. Datorita asteptarii timp de 2 ore in fata cabinetului de neurologie, am terminat-o mai repede decat ma asteptam (record).

Pe scurt, cartea seamana cu un teen movie american, in care protagonistele sunt 2 fete: Blanche, fata stearsa, insignifianta, care asa cum zice si ea, este invizibila si de fapt nu exista, si Christa, fata populara, cunoscuta de toata lumea, care exceleaza in toate si care este idolatrizata de cealalta. Cand Christa ii face onoarea sa se uite la ea, si mai mult, sa ii vorbeasca, Blanche ajunge sa ii ofere o masa in sanul familiei ei, si pana la urma sa o gazduiasca in propria camera. Toate astea se intampla pentru ca populara aduce in vorba conditia ei defavorizata, traiul la sat si sacrificiile pe care trebuie sa le faca pentru a putea ramane la Universitate. Cand o aduce sub acoperisul ei, familia lui Blanche pur si simplu se indragosteste de ea, iar Christa asediaza cu totul viata fetei. Nu mai poate sa practice nici una dintre activitatile ei favorite, nu mai poate avea nici un strop de intimitate si mai presus de toate, asista cu tristete la spalarea creierilor parintilor ei. Situatia incepe sa o deranjeze si sa o supere in asa masura incat intr-o zi, se pune pe investigat, ducandu-se in satul de unde pretindea Christa ca vine. Ce afla acolo, aflati si voi daca cititi cartea.

Trecand la impresiile personale, la invataminte si la concluzii va spun asa: cred ca e prima carte ale carei personaje le urasc pe toate. Poate „urasc” e cam dur, dar „ma enerveaza” se potriveste de minune. In primul rand, ma enerveaza Blanche pentru lipsa ei de coloana vertebrala si pentru timiditatea ei maladiva. Am mai vorbit despre subiectul asta aici, si pot sa zic ca Blanche e stereotipul pe care nu l-am avut cand am scris despre timiditate. Desi isi da seama de rautatea colegei ei, de contradictia sentimentelor pe care i le inspira, desi luciditatea si constientizarea ei sunt in alerta, ea tace. Accepta totul asa cum ii vine si se multumeste sa vorbeasca cu constiinta ei si sa-si asculte gandurile de parca ar asista la propria ei cearta cu Christa. In opozitie cu ea, Christa, e lesene de inteles de ce e enervanta: datorita spiritului ei manipulativ, pretentiilor ei si mai ales al nesimtirii de care da dovada. Cei pe care i-as condamna la chinuri severe ar fi parintii lui Blanche, care ajung la un moment dat sa o prefere pe nou-venita in casa in locul fiicei lor. Parinti de asa natura nu merita sa traiasca. Mai ales in cazul in care fata lor nu era nici un criminal, nici vreo paria societatii sau mai rau, o Christa.

Am mai descoperit in carte o idee pe care am dezvoltat-o si eu mai demult, si recunosc ca mi-a placut sa o vad tratata si de altcineva. Ideea se refera la frumusetea cazuta pe fata cuiva care ascunde un suflet rau, si din cauza asta chipul, odata ce cunosti si sufletul, se schimonoseste.

E o carte usoara care merge citita rapid, intr-o dup-amiaza de duminica o dati gata.

N-am fost niciodata fanul infocat al unei formatii romanesti, insa exista sau au existat anumite voci care mi-au gadilat auzul si melodii pe care le-am ascultat pe repeat. Cum asta este o leapsa de la Maria, azi va vorbesc despre muzica autohtona. Nu stiu cati dintre voi va mai amintiti de postul cu care am concurat la prima editie de la bloggeri.ro, acela despre muzica noastra, insa n-am uitat ca si Alexandrog ar fi vrut o lista cu preferatii mei. Ia sa-mi iau dosarelul galben la puricat si sa vad ce va pot povesti, dar mai ales ce gasesc acolo.
Inainte sa trec la treaba insa, o sa va spun ca am avut perioada mea mafioata, prin clasele a 8-a – a 9-a cand am mers inclusiv la concerte si stiam aproape pe de rost Limbaj de cartier.
Mai, am aruncat o privire prin ce melodii romanesti am si daca va zic, va cruciti. Acuma nici chiar manele sau te miri ce grozavii, dar ce am eu pe aici, nu prea merita mentionat. Insa o sa insirui cateva nume pentru care am cel putin respect si pentru ca mi-au placut mai mult de 3 melodii de-ale lor: Andra, Banica (Stefan), Loredana, Directia 5, Paula Seling, Hi-Q, Praf in ochi, Omul cu sobolani, Suie Paparude, Luminita Anghel, Alexandru Andries, Morandi, Taxi (unele doar), Trupa, Vama Veche, Vank, Zdob si Zdub, Spin… Si poate ar mai fi unii cu cate o melodie mai „cool”. Dar asa cum am zis si in acel post…. imi plac gandurile insirate pe muzica, nu rimele aruncate doar sa iasa o melodie comerciala. Si chiar daca e comerciala, n-are nimic, atata timp cat imi transmite ceva….

Conform obiceiului trebuie sa trimit leaspa altora. De data asta, alesii sunt: Ama (uitasem ca i-am promis-o pe cea cu Don Juan, dar daca vrea poate sa o faca pe oricare), Yogi, Irina, Andu si Mihai.

Ca barbatul perfect nu exista, asta o stie orice femeie care a terminat 12 clase. Pentru celelalte nu bag mana in foc. La fel cum si barbatii stiu ca nu exista femeia perfecta. Asta insa, nu ne impiedica pe nicicare, fie ca suntem ♀ sau ♂, sa ne formam un ideal de pereche, pe care sa il cautam toata viata. Unii si-o gasesc cand trebuie, altii intalnesc multe cópii nereusite si nu mai disting originalul, daca dau peste el. Ma opresc aici cu filosofatul, ca postul asta merge in alta directie. Si anume a felului in care il vad eu pe barbatul ideal sau perfect. Acum ca tot sunt in impas, oare chestia asta e valabila? barbatul ideal = genul „meu”? Ma rog, moving on, sa va vorbesc nitelus despre EL.

El-ul meu, d.p.d.v. fizic, ar trebui sa arate asa: oblogatoriu (!!!) inalt, mai inalt ca mine cand sunt pe tocuri, intotdeauna barbierit, mainile ingrijite, dantura curata, imbracat decent (nu oldies, nu prea trendy), slabut sau atletic, nu imi plac burtosii (n-am nimic cu ei, dar cand vine vorba de barbatul meu ideal… ) si… nu mai stiu. Ma rog, „genul meu” s-a dat peste cap cand l-am cunoscut pe Iubi (desi e foarte aratos, nu mi-ar fi atras atentia, pentru ca nu corespundea tiparului pe care il vanam eu pana la el).

D.p.d.v. sufletesc... ioi, voi stiti cat m-as intinde cu postul asta daca mi-as insira toate pretentiile, toate cerintele si toate mofturile? O sa zic insa numai de lucrurile cu adevarat importante:
1. Pentru el, intotdeauna, EU trebuie sa fiu pe primul loc (inteleg ca familia e importanta, inteleg ca nu numai eu exist in viata lui, dar in momentul in care sunt data la o parte pentru te miri ce, ori avem scandal, ori ne despartim, in functie de gravitatea problemei)
2. In momentul in care descopar ca are secrete fata de mine, ca nu sunt la curent cu stiu eu ce activitati de-ale lui, ca imi ascunde ceva sau ca ma minte, discutam si apoi pun capat – din nou, depide de gravitate.
3. Indiferenta si raceala sunt pacate de neiertat.
Consider ca e inutil sa spun ca inselatul si violenta ar fi aspru pedepsite.

Nu mai aduc aminte de multe altele, insa o sa conchid asigurandu-va ca la cele 3 puncte de mai sus, Iubi e asa cum trebuie sa fie. Nici nu e de mirare ca e recordman-ul relatiilor mele.
Asteptam demult sa ma intrebe cineva despre barbatul meu ideal. Uite ca lui Teo i s-a facut mila de mine si din curiozitate mi-a trimis leapsa asta. Eu, pentru ca o stiu indragostita, ii dau leapsa lui Bibishor.

Autor: Nikolai V. Gogol
Nationalitate: rus
Titlu original: Мёртвые души
Anul aparitiei: 1842
Premii: nu
Nota mea: -/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Incep postul cu o precizare: unora nu o sa va placa ce o sa cititi. Dat fiind ca aceasta carte este una clasica si apartine unui autor remarcabil, o sa ii acord respectul pe care il merita, dar o sa imi exprim parerea.

Am stat o luna de zile, daca nu mai mult, sa citesc o carte, pe care n-am terminat-o (mi-au mai ramas vreo 10 pagini) si careia i-am citit sfarsitul pe net. Recunosc ca sunt o inculta cand vine vorba despre marii rusi, avand la activ pana acum doar Anna Karenina, deci e posibil ca si acesta sa fie unul dintre motivele pentru care cartea m-a plictisit. Ma apropiam de ea fara nici o tragere de inima si fara nici o dorinta de a afla ce urma sa se intample. Totusi am apreciat anumite aspecte ale ei si le amintesc un pic mai incolo, dupa ce spun cate ceva despre subiect.

Suflete moarte nu se refera nicidecum la ideea pe care o aveam eu cand m-am hotarat sa ii patrund misterele. Credeam ca e vorba de suferinta multa, de dragoste chinuitoare, ba chiar si de ceva fantome. Cu ultima banuiala m-am apropiat un pic de adevar pentru ca sufletele moarte din roman sunt chiar mortii ingropati. Aceste suflete figurau insa ca active pe listele taranilor pe care boierii/nobilii ii aveau in subordine si pentru care plateau taxe. La un moment dat, apare din neant un boier, Cicikov, despre care nu se stie nimic, dar care in scurt timp devine atractia atat a femeilor cat si a barbatilor. Isi face prieteni printre oamenii cei mai de vaza ai unui oras rusesc, le suceste mintile astfel incat devine o senzatie la simpla aparitie intamplatoare pe strada. Rand pe rand, ii viziteaza pe mai marii orasului si din vorba in vorba le strecoara ideea ca ar vrea sa cumpere de la ei taranii care au murit, ca si asa lor nu mai le e de folos si macar ii scuteste de o taxa. Pe cativa ii abureste dupa ce poarta discutii interminabile si usor enervante, dar si amuzante pe ici pe colo si isi aduna un numar destul de maricel de tarani nefolositori. Cand unul dintre boieri cu gura mai mare da şfară in tara ca Cicikov cumpara sufletele moarte, necazurile se abat asupra lui. Lumea incepe sa freamete si se vede nevoit sa plece. De aici incepe nebunia si nu va mai povestesc ca sunt aproape de final.

Dupa putina informare despre carte, mi-am dat seama ca am intuit bine. Suflete moarte este o satira la adresa rusilor, la adresa Rusiei. Exista numeroase pasaje unde Gogol se opreste si face o paranteza despre obiceiurile rusilor de a face diverse lucruri. La nivelul personajelor, daca stau sa ma gandesc la Tolstoi, Gogol e chiar la capatul opus. Tolstoi scotea partea buna din toate aparitiile in Anna Karenina; oricat de pacatoase ar fi fost, nu le urai, in timp ce Gogol, desi are personaje care poate ar merita un dram de respect, le desfiinteaza. Scoate in evidenta latura maligna a tuturor, si nici sa vrei nu poti favoriza pe cineva. Un alt talent deosebit al lui Gogol e maiestria cu care isi zugraveste toate personajele. Isi ia timp sa ii descrie pe toti si fizic si moral, ba mai vorbeste si despre trecutul lor, despre planurile de viitor si despre situatia familiala a fiecaruia.

Oricum m-am lungit prea mult asa ca o sa mai fac o singura completare: ce mi-a placut in mod deosebit in cartea asta a fost respectul cu care autorul isi trateaza cititorul. I se adreseaza direct, ii explica pe indelete, ii da exemple si il face sa inteleaga exact la ce se refera. In anumite momente pare ca isi scapa personajele de sub control si ca fiecare actioneaza dupa capul lui, ca si cand destinele lor n-ar fi stat in penita lui Gogol. Mi-a amintit de Lawrence Sterne la intreruperile actiunii pentru a povesti te miri ce. Isi lasa personajele in niste situatii, la care ne intorcea dupa ce ne-a povestit pe 2 pagini despre altceva.
Am zis numai lucruri bune despre carte, desi nu mi-a placut in mod deosebit, ba chiar pot sa spun ca m-a plictisit. Cine are mai multa rabdare, il rog sa-mi impartaseasca parerea.