Oricat as incerca sa incep altfel, sau sa prelungesc intrarea in subiect, n-am cum. Nu pot decat sa intru in el si sa va spun pe sleau: nu sunt si n-am fost niciodata partizana relatiilor intre oameni ce se desfasoara zilnic in acelasi spatiu. Nu stiu daca intelegeti ce vreau sa spun cu propozitia asta, ca mie nu-mi suna tocmai concret, dar explicatia suna asa: nu e bine si nici sanatos (din punctul meu de vedere) sa ai relatii, altele decat de prietenie, cu colegi de lucru, de scoala sau cu vecini de bloc. Pentru ca:

1. in timpul relatiei: poate deveni plictisitor sa va vedeti zilnic, in toate momentele, sa nu mai ai nici o clipa de intimitate, sa fii doar tu cu tine, sa nu poti glumi, sa nu poti povesti despre ce se intampla cu el/ea cu altii pentru ca subiectul iti da tarcoale din 5 in 5 minute, chipurile, sa iti dea un pusi nevinovat. Pe mine, sincer, m-ar obosi si m-as simti prea ingradita, sufocata si controlata. Nu stiu altii cum sunt, dar cei care au avut o experienta de genul pot confirma.
2. dupa relatie: risti sa dai nas in nas cu el/ea cand ti-e lumea mai draga, cand simti ca in sfarsit esti liber sa te bucuri de orele de libertate cand celalalt nu iti rasufla in ceafa. Sau daca suferi in urma despartirii, sa nici nu iti imaginezi ca intalnirea intamplatoare pe scari cu respectivul nu iti va chinui neuronii o zi intreaga: unde se ducea, de unde venea, cu cine a fost, ce bine era cand venea la mine, etc…
3. tot dupa relatie: unde mai pui ca vederea impricinatului la brat cu noua achizitie e devastatoare pentru cel ce sufera in taina si isi culege lacrimile in fiecare dimineata de pe perina uda.

Daca mai sunt dezavantaje care mie mi-au scapat din vedere, va rog sa mi le aduceti la cunostinta. Daca nu, puteti sa imi prezentati si avantajele, ca nu ma supar. Oricum nu renunt la principiul asta, dar ca peste tot si aici avem exceptii. Sunt curioasa insa cat de mult dureaza ele.

Cladirea, mai demult impunatoare a garii, e acum la fel de infecta si scarboasa ca si cei care isi fac veacul prin subsolurile, pe peroanele sau pe bancile ei de plastic. Trenurile in care s-au nascut sute de povesti de dragoste sunt la fel de batrane ca si numarul cuplurilor ce s-au format pe banchetele lor. In sala de asteptare un coker cafeniu isi ia ramas bun de la stapana lui care, pe un glas miorlait, ii promite ca o sa se intoarca repede. Se uita la ea cu capul inclinat si flendurandu-si coada in semn ca n-a inteles nimic. O fata cu sprancene frumoase nu indrazneste sa il priveasca pe iubitul ei care o adusese la gara. Printre genele ochilor lasati i se intelege durerea, ii razbate dorul de cel pe care il lasa in urma ei cand trenul zgarie orizontul.

Promisiunile, juramintele si dorurile sunt amutite de vocea ce le vesteste agonia indepartarii. Bagaje indurerate se tarasc pe rotiţe ce se impiedica de dorinta de a nu pleca. Buze ce se cuprind lacome se chinuie sa intarzie clipele de privit in gol pe fereastra prafuita a suieratorului.

Putin mai incolo, o ceata de zambete si rasete ignora lacrimile ce nu indraznesc sa curga.

Unui parinte ii suspina inima cand pleaca de langa fiul lui. Ar vrea sa-l ia acasa cu el, dar nu cuteaza sa ii amarasca sufletul cand il stie atat de inradacinat intr-un oras care l-a infiat cu acte in regula.

Trenul ii fura pe toti. In urma lui, pasii se intorc, se resemneaza si asteapta cuminti sa revina pe acelasi peron.

Post protejat de AVERTISMENT

Unul dintre gusturile mele vestimentare, neinteresante si mediocre in general, se reflecta in mesajele imprimate pe tricouri. Din pacate la noi, sau cel putin in Timisoara, n-am prea gasit. Eu sunt posesoarea a 2 tricouri pe care incerc sa le port cat mai rar ca nu cumva sa se duca scrisul la spalat. Le am demult, cam de vreo 3 ani si arata la fel ca in ziua cand le-am achizitionat, mai putin al treilea care a intrat la apa si acum il port prin casa. Ideea sa mi le expun aici mi-a venit dupa ce acum o saptamana am vazut intr-un bar un tricou ce mi-a atras atentia atat de mult, incat i-am facut poza. Si cum madlenec mi-a mai cerut “colectii”, m-am executat. Daca aveti si voi asa tricouri, ar fi foarte fain sa le puneti pe blogul vostru sau macar sa imi lasati mesajul lor la mine (sa le cenzurati daca e nevoie )

In traducere: “I-as trage-o Frantei, pana m-ar iubi”

Tin mult la tricoul asta.

A nu se interpreta gresit.

Alte mesaje inscriptionate pe tricouri pe care le-am vazut sunau cam asa:

“If you can read this, you’re staying too close (si bineinteles scrisul era foarte mic).”
“Look me in the (other) eyes. ”
“Orgasm donor.” (la un baiat pe bust, sub o cruce mare rosie. )
Le astept pe ale voastre.

Later edit: Am primit deja doua poze de la voi, cu tricouri cu mesaj. Imi mai trimite cineva sa fac un post special cu ele???

Super Andrea strikes again!!! (Ti-am promis ca fac un post cu titlul asta, dar n-am vrut sa te magulesc prea tare).

Trecand de intro, don’soara mai sus mentionata, furnizoare de linkuri interesante, poze haioase, si conversatii live sau online cat mai pestrite, mi-a dat un link destul de amuzat, pe care m-am gandit eu sa il traduc pentru a-l intelege tot omul, si cel fara capacitati extra-lingvistice.

Asa ca, ia priviti curiozitati. V-ati intrebat vreodata….

… de ce soarele ne coloreaza pielea si ne decoloreaza parul?

… de ce femeile nu se pot da cu rimel cu gura inchisa?

… de ce nu vezi titlu in ziare: “Clarvazatorul castiga la loto”?

… de ce trebuie sa apesi pe START pentru a opri Windows-ul?

… de ce nu exista mancare de pisici cu aroma de soricei?

… de ce se sterilizeaza acul pentru injectia letala?

… de ce oile nu intra la apa cand ploua?

… cine gusta mancarea de caine cand aceasta are un gust “nou si imbunatatit”?

Mai sunt acolo si alte chestii, cum ar fi “sfaturi” de pe diverse produse, care mai de care mai traznit. Musai sa le vedeti pe toate, unele n-au savoare traduse. Favoritele mele:

Pe un uscator de par: “A nu se folosi in timpul somnului”.

Pe un sapun Palmolive: “A se folosi ca pe sapunul normal.”

Pe amabalajul unui fier de calcat: “Nu calcati hainele pe voiâ”.

1) De ce ai acceptat leapşa aceasta?
Ca n-aveam inspiratie azi.

2) De când eşti in blogosferă?
Din mai 2007.

3) Cum ai ajuns să îi faci blogul?
La un moment dat era in job description-ul meu sa citesc si sa comentez la bloguri. Mi-a dat de gandit si mi-am zis ca mi s-ar potrivi (mai ales ca mai avusem o tentativa mai demult).

4) Care este primul blog pe care ai intrat vreodată?
Pfuu, nu mai stiu. Cred ca prima data am ajuns pe la Vivi.

5) Enumeră 3 lucruri pe care le crezi importante ca să reuşeşti în blogging:
Oh, nu stiu daca sunt cea mai potrivita sa dau sfaturi de-astea. Cred ca e foarte important sa scrii intr-un fel care sa atraga, e important sa iti respecti cititorii si sa ai o doza de autoironie si umor.

6) Cel mai citit blog de către tine:
Cele din blogroll si mai cateva pe langa, pe care nu le citesc chiar zilnic.

7) Alte bloguri pe care le mai citeşti:
Sunt în reader.

8 ) Care platformă de bloguri o consideri cea mai bună? (ex. Haipa, Blogger etc.)
Inca ma obisnuiesc cu wordpressul si cateodata dau fuguta in blogspot sa pun poze si apoi copy/paste aici. Asa mi-e mai usor.

9) Este important traficul pentru tine?
Da, este. Insa e mai important ca cei care vin sa revina. Si ma bucura mai mult 150 de cititori care se intorc decat 300 unici.

10) Sunt importanţi banii pe care i-ai putea obţine din reclame?
N-am de unde sa stiu ca n-am AdSense. Inca nu ma gandesc sa-mi pun.

11) Cel mai urât blog pe care l-ai văzut?
) Nu imi amintesc, dar pe bloguri urate nu zabovesc si nici nu le tin minte.

12) Consideri că e un lucru vital să ai un domeniu .ro/.net/.com etc. ?
Nu stiu. Eu daca nu il castigam, poate nu ma mutam. Deci nu cred ca e vital.

13) Parola cu care te loghezi la blog:
Lasand la o parte ca e o intrebare stupida, oricum nu mi-o stiu pentru ca trebuit sa o schimb. O uitasem si mi-au dat wordpressul parola noua.

De la: Vania

La: Bibishor, Aadryanaa, Grupa 3B, Zmeura, Alexandra.

Imi place mult sa-mi amintesc de copilarie si sa vorbesc despre ea. Pot sa povestesc multe multe nazbatii si ganduri ce-mi treceau prin capsorul cu caciulita pentru ca anii aceia imi sunt cei mai dragi. Cred ca mi-as da un an din viata sa pot retrai acele vremuri. Sa ma joc de-a magazinul (avem o vanzatoare, multi clienti, un posesor de bicicleta care va fi cel cu aprovizionarea, si pe post de bani, frunze de salcie), de-a dentistul (unde mergeam sa ni se puna plombe de pasta de dinti – needless to say cat de murdare ne erau mainile cand ni le bagam in gura), de-a detectivii (ne urmaream unii pe altii prin jurul blocului, cu pistoale cu capse sau din alea de apa, o insigna de hartie pe care lipeam o poza trasa la xerox si o prindeam in piept cu ac de siguranta), de-a RoBingo (unde aproape tot timpul eu eram Horia Brenciu), de-a scoala (unul dintre jocurile mele favorite – eu eram invatatoarea sau profesoara, nu de alta, dar nimeni nu voia postul) si cate si mai cate. Nici nu mi le mai amintesc aici, dar odata o sa revin asupra subiectului.

Nu mi-a placut niciodata sa fiu doctorita, preferam sa fiu pacientul obedient care suferea de diverse boli. In schimb, cand mergeam la sat, aveam o matusa doctorita si imi dadea tot timpul seringi. Atunci imi placea sa imi injectez papusile cu apa putin colorata cu noroi, nu de alta, dar serul incolor mi se parea neinteresant. Mai faceam si pe gimnasta din cand in cand, am copiat si prezentarile de moda cand defilam din scara blocului pana in fata garajelor (o distanta de cam 5-6 m), vesnic cu un umar gol si parul dat pe-o parte (aici eram privilegiata, intotdeauna am avut parul lung), nu numai eu, toate „modelele” care participam la colectia de tricouri innodate deasupra buricului.

De-a lungul timpului am cochetat cu ideea invatamantului, credeam ca e ceea ce mi se potriveste cel mai bine, ca avand atatea vacante imi voi permite sa calatoresc si sa ma odihnesc cat mai mult. Am renuntat.

Printr-a zecea, aveam chiar impresia ca n-as putea face nici o alta meserie daca nu e din domeniul jurnalismul, dar hotararea am abandonat-o in semestrul 2 din clasa a 12-a, cand am optat pentru literatura si limbi straine.

Asa ca, Maria, sa iti raspund la leapsa, nu am devenit nici vanzatoare (decat 4 luni la Amely), nici stomatolog, nici detectiv (dar ador emisiunile si serialele in care e vorba de ei), nici model, nici gimnasta, nici prezentatoare, nici invatatoare, nici macar profesoara, ci hostess la un restaurant, agent imobiliar si actualmente link builder. Incurcate sunt caile profesionale.

Tu ce ai visat sa devii cand te faci mare, Miclowan? Corina? Nuzzu? Alex? Despina?

Am ajuns la concluzia ca intalnirile de gen SDC sau cea a bloggerilor timisoreni imi servesc foarte bine de feedback de la cei care imi citesc blogul. Astfel, duminica am aflat (nu ca nu mi s-a mai spus sau ca n-as mai fi fost banuita de asta si inainte) ca am tendinta sa ma exprim ca si cand as vorbi in general sau ca si cand as impune ca adevar general valabil ceea ce imi scorneste mie mintea. Ei bine, desi nu precizez nicaieri, desi nu apare nici o marca a subiectivismului meu, vreau sa clarific alta o chestiune. Toate posturile mele vorbesc despre mine, din punctul meu de vedere, din experienta mea, nicidecum nu voi generaliza, nu voi putea vorbi in numele altcuiva si asa cum eu am o mie de pareri, asa aveti si voi si nu am pretentia sa fiti de acord cu mine. Ma puteti combate, ma puteti contrazice, dar va rog faceti-o cu respect si mai ales argumentat.

Si am mai descoperit (din comentariile voastre) ca uneori nu reusesc sa ma fac inteleasa, nu sunt capabila sa exprim din prima situatiile la care ma refer. Asta e un punct in minus pentru mine si un semn de exclamare ca trebuie sa starui mai mult asupra randurilor mele si sa le prelucrez mai mult. Dar bineinteles ca asta nu se poate de fiecare data, cand sunt presata de timp si imi rasfir ideile in 10 minute.

Acestea fiind spuse, sper sa nu se mai repete.

In primul rand, pe cei care vor sa ma certe ca am chiulit in weekend vreau sa ii anunt ca experienta se va repeta. Nu mai ajung de multe ori sa imi scriu posturile in timp util si asa ca mai fac din cand in cand cate o pauza.

In al doilea rand, ieri am fost la a cincea intalnire a Schimbului de carti, intalnire destul de asteptata, dar din nefericire, un pic dezamagitoare. Au avut loc cateva schimbari, cateva discutii, cu care nu toti au fost de acord. Cea mai interesanta schimbare, si cea mai neasteptata a fost ca nu s-a vorbit mai deloc despre carti. Aceasta s-a datorat faptului ca asezarea in spatiu a fost diferita de cea de la editiile trecute. Daca pana acum eram asezati oarecum in cerc, sau fata in fata, astfel incat sa ne vedem toti, de data aceasta am stat cate 4-5 la o masa, socializand intre noi, cunoscandu-ne mai bine, migrand de pe un scaun pe altul si discutand de toate. Asta este partea buna, insa. Pentru prima data am reusit sa schimb mai mult de 2-3 cuvinte cu toti cei prezenti.
Cartile, motivul pentru care ne-am intalnit, au fost neglijate pentru ca numarul lor era prea mare si pentru ca si numarul nostru ii facea concurenta. Pe cap de cititor erau cam 2-3 carti si sa ii asculti pe toti vorbind despre ce a adus sau ce a citit ar fi fost cam… plictisitor. Daca mai incepea si o polemica pe marginea unei carti, soarta intalnirii ar fi fost pecetluita.
Mai trist a fost cand cineva a plecat pe motiv ca nu se discuta despre carti si pe undeva avea dreptate, pentru ca in fond si la urma urmei este o intalnire despre, cu si pentru carti. Apoi altii i-au urmat exemplul si din 17-18 am ramas vreo 9-10 in mai putin de o ora.
Ideea cu asezarea la mese am inteles ca a fost propusa de Bucuresti, pentru ca asa se intampla acolo, dar din pacate pentru Timisoara nu prea functioneaza. Trebuie sa ne gandim la o solutie pentru a pastra atmosfera livresca, pentru a socializa si pentru a ne alege cartile pe care sa le luam acasa.
Ca veni vorba de asta, sunt mandra de ce am luat pentru luna asta: Amelie Nothomb – Antichrista (voiam demult sa citesc ceva de ea, si ma bucur ca SDC mi-a dat ocazia) si Harper Lee – Sa ucizi o pasare cantatoare (cu asta mi-au facut pofta mai multi, in special Cami, si in afara de asta, am citit ca e destul de apreciata). Eu am dus Vonnegut Abatorul cinci, care nu stiu pe unde a ajuns ca si Ama a adus aceeasi carte. A ei a luat-o cineva, a mea … O sa fac tot posibilul sa le termin la termen. Cei prezenti ieri au fost: Ada, Adelina, Alina, Ama, Cami, Carina, Dan, Vania, Iulia, Richie, Marius, Sneji, Lucian, Emilian, Mihaela, Radu et moi. Absentii au fost trecuti in rosu: Dan, Rebecca, Marius si Nuzzu. Speram sa ii vedem data viitoare.

Acum cateva zile imi spune Dan pe mess ca intalnirea bloggerilor de Timisoara a aparut in Banateanul. Eu, foarte glumeata si pusa pe misto, dar fara sa cred cu adevarat ce zic, il intreb: “Scrie de mine?” El imi raspunde ca nu stie pentru ca nu cumparase inca ziarul si nu vazuse articolul. Merg mai departe cu gluma si zic: “Da’ macar poza cu mine e? Cum sa fie cu tine cand mie mi s-a luat interviul?” Corect. Radem, glumim, si imi povesteste ca bloggerii de Timisoara vor avea site nou, ca va fi fain, ca urmeaza a doua intalnire pe la sfarsitul lunii, il felicit pentru interviu si uit discutia cum se termina. A doua zi mi-o amintesc, vreau sa cumpar ziarul, da’ de unde, ca nu-l mai are nimeni. Asta e, imi zic, lasa ca vad eu pe blog la el si imi satisfac curiozitatea. Ieri il gasesc la un chiosc si ma astept sa vad o coloana pe ultimele pagini, una in care nu se zice nimic concret, in care lucrurile sunt intelese gresit, la fel ca si in cazul articolului despre Schimb de carti. Si ma uit prin el, deloc nerabdatoare si cand ajung intr-adevar pe la sfarsit, vad titlul cu litere cat casa si o pagina intreaga dedicata articolului. Poza lui Dan, mare si ea. Nu mai stiam la ce sa ma astept sa citesc, fugeam cu ochii peste tot si asa nevoie aveam de-un Ctrl+F, ca linkuri nu erau. Mergeam pe strada, asta am zis? Si imi spun eu lasa ca il bag in geanta si citesc la scoala, cand colo vad subtitlul de deasupra titlului mare (cat de corecta a fost formularea?) GHEORGHE CIUHANDU SI MARIA GRAPINI AR PUTEA DEVENI IN SCURT TIMP COLEGII TOMATEI CU SCUFITA. Sa pic pe spate, nu alta. Zambetul imi inconjura capul, ma desfacusem deja la geaca si imi dadusem jos fularul si of, ce incomod era sa citesc din mers. Am ajuns la scoala si am citit. Primul gand pe care l-am avut a fost indreptat catre tatal meu: “Acum am dovada, acum pot sa il reduc la tacere.” [Tatal meu are o problema cu statul meu "prea mult" (= 2-3 ore) la calculator].

Si luati si voi de cititi. Scrie la gazeta de mine. Cum sa nu fiu mandra?

Asa zapacita am fost saptamana asta si asa mi-am programat posturile, incat am uitat sa scriu despre eveniment. Luna asta e Schimb de carti 5 in Timisoara, desi pe noul site de care beneficiaza miscarea, s-a generalizat, astfel incat acolo apare cu numarul 9. Era cat pe ce sa ratez editia asta, dar excursia pe care voiam sa o fac in weekendul asta s-a amanat pana la sfarsitul lui februarie. Foarte bine. Anuntul e scurt si cuprinzator:

Duminica, 13 ianuarie ne intalnim tot la Old Boy’s Pub, ca luna trecuta, tot la ora 15.

Nu mi-am facut lectiile, ma duc cu cartile necitite, sper sa nu ma certe nimeni si sper sa pun mana pe niste carti valoroase de data asta, ca n-as vrea sa ma duc si luna viitoare cu coada intre picioare.