Blogul meu s-a cocotat pe tocuri, si nu tocuri obisnuite ci tocmai de astea. Azi mi s-a facut onoarea de a aparea in categoria Blog la inaltime alaturi de alte bloggerite pe care echipa de pe tocuri le apreciaza. Sincer, pana acum n-am stiut de acest site, dar ma bucur ca am dat peste el, si felul in care am dat, ma bucura si mai mult. Mai invat si eu un pic cate ceva, ca prea am impresia ca le stiu pe toate.

Cuvintele frumoase care s-au scris despre mine m-au atins adanc de tot si e chiar un sentiment fain sa vezi ca ceea ce scrii e apreciat de oameni cu o competenta poate mai mare ca a ta (ca a mea, carevasazica).
Si ca tot sunt la capitolul multumiri si flatari o sa le multumesc celor 4 cititori ai mei, nedetinatori de bloguri care mi-au trimis fie commenturi, fie mailuri si mi-au spus ca citesc zilnic ce debiteaza tomata: criss, madlenec, Vlad, si mai nou RCN. Va multumesc de altfel tuturor si va astept cu commenturi pe toti cei care nu indrazniti sa ziceti nimic. …Doamne, zici ca am castigat nu stiu ce premiu si ma cred cu el in mana pe o scena in fata microfonului. Ignorati-ma!

Etapa a doua a concursului bloggeri.ro se desfasoara saptamana asta. A doua tema impusa (“peisajul muzical romanesc”) mi-a smuls un articol de care nu sunt 100 % multumita. Nu prea mi-a placut subiectul, asa ca nu am dat tot ce am avut, pentru ca poate nu am avut destul. Ramane la latitudinea voastra daca il considerati demn de voturi de 5 stele (sau mai putine). Trebuie sa va anunt ca s-au mai schimbat cateva chestiute in desfasurarea concursului si anume ca numarul voturilor nu mai e vizibil. Se voteaza la fel, cu click pe stelute, dar la urma scrie Votat. S-a mai schimbat si faptul ca la fiecare refresh al paginii vor aparea alte articole, pentru a beneficia toti participantii de dreptul la vizibilitate.

Cu asta particip eu acum:

Pentru un copil naiv si meloman al generatiei MTV, muzica romaneasca isi gaseste izvorul lalaielilor in mult difuzata si prea urlata melodie “Independent”, adica mai precis pe 3 februarie 1999. Atunci s-a intamplat intaia emisie a primului post muzical autohton, zamislirea dorintei de expunere, de vanzare, de fani.

Indubitabil considerand ca acest post inseamna lansarea Romaniei pe orbita muzicala internationala, Micuta Privitoare la Televizor nu s-a dezlipit de ecran si ochii ei inregistrau videoclipurile, urechile ei rimele si sufletul ii concepea inlauntru schimbarea. Zi dupa zi, saptamana cu saptamana, luna peste luna se deruleaza imagini ce insotesc portative made in Romania. Canta cu ei despre cartier, despre lacrimi ce uda perini, despre amintiri si despre o fata verde; poate chiar sa reproduca fragmente instrumentale, de atat de multe ori le-a ascultat. (continuare… – pagina nu mai e disponibila)

A doua editie a avut loc. Imi pare rau pentru cei care n-au ajuns, dar mai ales ma bucur pentru cei care au venit. De data asta am fost mai multi (9), am adus mai multe carti, am povestit mai multe si ne-am cunoscut mai bine. Mie una imi face o deosebita placere sa ma intalnesc cu fetele astea si sa vorbesc despre carti.

Cine a fost prezent:

• Ama - organizatoarea
• Rebecca
• Andrea – blogless, dar cititoare de carti
• Adelina
• Carina
• Cami
• NuÅ£u – singurul baiat care s-a incumetat si pe cale de a fi blogger
• Tania – doar cititoare de bloguri si de carti

Cartile ce s-au adus le vedeti in poze, ca sunt prea multe sa le enumar. O sa va spun cu mare rusine in suflet ca eu n-am citit cartea pe care am luat-o data trecuta (Leonard Cohen – Frumosii invinsi), dar pe cea de acum (Martin Page – M-am hotarat sa devin prost) sigur o citesc, cum termin primul volum din Don Quijote. E subtirica si ma lasa sa imi fac tema la timp. Recunosc ca imi salivau ochii dupa Un veac de singuratate, dar e prea groasa ca sa o termin intr-o luna. Si am vrut si Ghidul nesimtitului, dar o iau data viitoare. Eu am dus O viata de Guy de Maupassant, care nu stiu la cine s-a dus pana la urma.
Data viitoare sper sa fim mai multi.

• Bebel Gilberto – initial am crezut ca e barbat. Nu ma intrebati de ce, ca nu stiu sa va zic. Are voce destul de suava, dar am crezut ca e doar o tipa din backing vocals. E brazilianca si de multe ori e asociata cu muzica bossa nova (detalii). Recomand Lonely.
• Syntax (nu le merge site-ul) – n-am ascultat prea multe de la ei, dar ador Pride.
• Polaroid – So Damn Beautiful…pentru toate fetele care au o obsesie pentru silueta lor…
• The Engine Room – A perfect lie.
• Scissors Sisters – Filthy and Gorgeous

• Patricia Kaas – recomand Une femme comme une autre, Je voudrais la connaitre, Les hommes qui passent
• Charles Aznavour – Isabelle, La boheme
• Joe Dassin – Dans les yeux d’Emilie, Le cafe des trois colombes, Le dernier slow
• Salvatore Adamo – La nuit, Tombe la neige
• Axelle Red – Rester femme
• Enrico Macias – La femme de mon ami

• Bebe – Siempre me quedara, Tu silencio

Na, iacata-ma-s returnata acasa. Cele mai extreme doua zile din viata mea m-au tintuit la pat si abia pot sa mai scriu de febra musculara ce am acumulat-o inclusiv la falange. Imi pare rau, rau, rau ca n-o sa va pun acum pozele, dar am un motiv intemeiat: cele mai faine nu le-am primit inca. Astept ziua de luni cand o sa pot sa va arat cum m-am catarat pe stanci, cum m-am scoborat cu/in rapel si cum am traversat o râpă pe funie. V-am facut curiosi? Na bine, hai ca pun macar cateva sa vedeti ce ditamai rucsacul am avut de carat, ce față aveam dupa o noapte de dormit sub o tenta(tiva de cort), dar mai ales ce frumuseti de munti avem in tarisoara noastra draga.

Pe scurt acest team building a insemnat:

• zona Herculane – Muntii Mehedinti, Valea Țâsnei
• un traseu destul de greu de parcurs, cu multe stanci de urcat, si cateodata un suiș destul de abrupt
• prima data cand am urcat un munte cu rucsacul in spate
• prima data cand am dormit in tenta, adica in aer liber, in sac de dormit
• prima data cand am stat de planton la foc, sa nu se stinga si sa nu ne fure un caine mancarea (norocul meu – am stat doar de la 12 la 1 jumate noaptea )
• prima data cand am facut alpinism – mi-a fost o frica de am zis ca mor, dar totusi am indraznit sa urc prima, dupa ce o colega abandonase. Nu mi-am rupt nicio unghie, ceea ce m-a bucurat mult de tot. Da’ mi-a fost frica de n-am mai stiut de mine.
• prima data cand am coborat in rapel de la 25m, fara picioare pe stanca, doar cu funia coordonandu-mi coborarea. Aia a fost asa de fain, m-as mai fi dat o data, dar a trebuit sa plec. Si la inceput mi se facuse brusc rau de inaltime.
• am descoperit parti bune si parti mai putin bune la colegii mei
• n-am ras prea mult
• mi-am pierdut unul din ingerii pazitori.

Si cam atat. Va mai povestesc la primirea pozelor.