Eram atat de nervoasa incat la un moment dat credeam ca toti nervii care mi s-au concentrat in stomac imi vor iesi pe urechi sau pe nas… Ca pe gura imi ieseau cele mai buruienoase injuraturi. Tupeul lui ma scosese intr-asa un hal din sarite incat palmele pe care urma sa le primeasca peste circa o ora si jumatate nu m-au calmat catusi de putin. Calcam cu furie pe dalele colorate din centrul orasului, muzica verii imi urla in urechi, dar nu imi auzeam decat dracii si gargaunii care faceau planuri de despartire si jurau razbunare. Ma uitam surescitata la ceas si jumatatea de ora pe care o mai aveam pana la ora la care ar fi trebuit sa ma infiintez in fata usii lui ma innebunea si mai tare. Ce dracu’ sa fac, unde naiba sa o mai pierd, ca nu pot aparea atat de devreme acolo. Ajung in Piata patrata ticsita cu oameni la terase si ma opresc la un colt de strada, imi aprind o tigara si astept ca o prostituata. Norocul meu ca eram imbracata decent. Si ma uit la ceas si mai trag un fum si iar ma uit la ceas si iar ma mai inec cu nicotina.

La un moment dat apar ei. Un el si o ea. Pe ea o cunosc din clasa a 5-a, am fost colege de gimnaziu si de liceu, prietene bune si numai ce ma vizitase in dimineata aceleasi zile. Eu nervoasa, ea vesela, el fermecat. Dupa ce ne salutam frumos, cu voce calma, imboldul de care aveam nevoie (“ce faci aici?”) ma dezlantuie. Urlu, injur, ma manifest galagios, ignor prezenta lui atat de vrajita de persoana mea si la un moment dat celalalt el imi trimite sms. Izbucnesc si mai tare in extrovertirea mea, nu imi mai nimeresc gura sa trag din tigara, o arunc si ii salut ca se grabesc sa nu piarda firobuzul. Eu mai am de stat. Trecura doar 5 minute.

A doua zi, dupa cele 2 palme date primului el, dupa despartirea dureroasa si tristetea aferenta, mi se aduce la cunostinta ca am un admirator in presoana celui de-al doilea el. Nepasatoare si mahnita, refuz propunerea ce ajunsese la mine prin intermediul fetei cu care am fost colega. Mai trebuie sa imi ling ranile ca doare al dracului de tare. Dupa o saptamana-doua de jelit, eu si cu al doilea el ne conversam cam o zi intreaga pe messenger, stabilim intalnirea si mai vorbim si a doua zi cam tot o zi intreaga.

Nu ne-am sarutat la prima intalnire, ca inca mai suspinam… dar de la a treia intalnire suntem nedespartiti.

Aceasta este povestea inceputurilor mele cu Iubi. Si povestea continua….

Lumina obscura din biserica racoroasa imi provoca somnolenta. Buzele strabunicii mele se misca fara sa scoata sunete, dar nasc rugaciuni catre sfintii de pe pereti. Ma plictiseste linistea asta si imi fac de lucru cu lumanarea de pe care se scurge ceara moale. O las sa imi picure pe degete si suport cu o satisfactie ciudata arsura ei. De strabunica mea se apropie o alta femeie cu fata botita si cu basma neagra cu flori. Ii ies cateva fire albe de sub ea si ii atarna peste nas. Nu o deranjeaza, nu le vede sau nu le simte. Eu insa le vad, pentru ca ma plictisesc. Incep sa vorbeasca in soapta si le vad infierbantandu-se in mirari si dumnezeiri ale fiecarei fraze. O aud pe batrana cu fata plisata ca zice ceva de groaza, de frica si de moarte. Imi atrage atentia, oricum e mai interesant decat cantarile de langa altar…

Strabunica mea se precipita, ma ia de mana ma trage afara din biserica, si ma indeamna sa nu plang. Nu stiu la ce se refera, dar nu ma intereseaza. Ma preocupa doar bucuria ca am plecat de acolo si nu mai trebuie sa stau cuminte. Acasa gasesc aceeasi panica, pe strada la fel. Multi oameni pe trotuar, parca si pe sosea. Seara mananca ziua parca mai repede ca niciodata, frigul e strapuns de urlete, de zgomote pe care eu nu le-am auzit niciodata in viata mea de 6 ani. Si femeile urla in strada, si barbatii huiduie. Mami si tati nu sunt in casa… acum mi-e frica. Sa fie oare sfarsitul lumii, ala de care mi-a spus fata aia pe care a certat-o strabunica? Oare asa se intampla cand lumea se termina? Intreb speriata de ce „tuna” afara? Mi se raspunde cu un glas soptit, in timp ce se sting luminile in camera ca se impusca anul ce tocmai trece, pentru ca cel care vine sa fie mai bogat. Si „tuna”, si „tuna” si oamenii mor. Mami plange si noi stam la parter cu saltelele in geam sa nu traga in noi. Eu inca nu inteleg ce se intampla, sunt ascultatoare cum n-am mai fost pana atunci si nici de atunci inainte. Abia cand am auzit soldatii vorbind sub geamul de la bucatarie si cand mami le-a dat paine pentru ca au rugat-o frumos, am inteles ca nu se impusca anul vechi. Am auzit cuvinte precum „gloante”, „revolutie”, „libertate”, „groapa comuna”, „eroi”, „FSN” si asa mica cum eram stiam ca traiesc istoria.

Asa mi-am petrecut eu Revolutia.

Duminica a fost Schimb de carti. A fost frumos, am fost multi, am vorbit (unii mai mult, altii mai putin) despre carti, despre rusi, despre filme, despre bloguri si alte cele. Sa incepem cu inceputul.

Am ajuns la barul cu pricina, relativ la timp, desi imi faceam probleme ca n-o sa-l gasesc. Parea destul de spatios, dar cand participantii tot veneau, si veneau si veneau, nu mai parea la fel. Am unit mese, am adus scaune si ne-am imprastiat cartile si ideile. Am vorbit despre lecturile de luna trecuta, despre ce carti am adus si i-am ascultat pe altii vorbind despre creatiile lor. Si asta pentru ca printre noi s-a aflat un scriitor, Ioan Usca, ce ne-a vorbit in dulcele grai moldovenesc despre rusi, despre carti, despre intamplari de zi cu zi. Au venit multi de data trecuta dar si cateva chipuri noi primite cu bratele deschise. Ce m-a surprins si mi-a displacut chiar a fost faptul ca multi si-au luat indarat cartile pe care le-au adus fie data trecuta, fie chiar la editia aceasta. Printre ei m-am numarat si eu cu Lumea Sofiei – s-a speriat lumea de dimensiunile ei generoase. Nu m-a deranjat ca n-a luat nimeni cartea mea (nu e extraordinar de buna), dar nu mi-a placut ca abia am gasit eu ce sa iau. Si ce am luat nu sunt pe deplin convinsa ca o sa citesc. Vi-am povestit eu mai demult ca am fite si figuri in ceea ce priveste literatura, dar nu e chiar asa de grav.
Am reusit sa pastrez Veacul fara prea mare dificultate, nu s-a batut nimeni pe el. Sper ca data viitoare sa fie carti mai valoroase sau macar mai interesante. Am mai luat de la Marius U Jerome K Jerome – Trei pe doua biciclete, si de la Tania, care a absentat, Femeia parasita de Balzac (nu parasita de Balzac, ci scrisa de el )
Nu stiu exact numarul participantilor insa ii notez aici in ordinea numerelor de pe scaune:
Ana, Dan, Richie, Dan (al lui Ama), Ama, Marius U, Sneji, Timeea, Marius, Nuzzu, Rebecca, Cami (scuzati cacofonia, dar au stat una langa alta), eu, Adelina, Carina, Iulia, Tatiana, Ioan Usca, Alina. Asa, pe care am uitat de data asta??
Poze gasiti la Rebecca, iar cei care sunt inscrisi in grup le gasesc pe ale mele acolo. Pun si aici cateva sa va satisfac curiozitatea.
Na, si cam asta a fost. Astept cu nerabdare editia a 5-a.

Pornind de la o carte pe care am terminat-o recent si de la exemple din viata de zi cu zi, am stat putin si-am cugetat la cele ce urmeaza sa va povestesc. Dar pentru a intelege mai bine despre ce am citit in cartea mai devreme mentionata o sa va fac o scurta prezentare a evenimentelor. Apare la un moment dat un personaj, pe numele ei Xayide, care este o vrajitoare ce incearca sa il opreasca pe eroul principal sa ajunga la Turnul de Fildes. Pentru a ajunge acolo, acesta trebuie sa treaca mai intai de castelul ei. Reuseste sa ii biruiasca pe toti cei pe care vrajitoarea ii trimisese sa il intoarca din drum. Cand se afla fata in fata cu ea, Xayide isi schimba brusc atitudinea, devine umila supusa si mieroasa, dar de fapt ceea ce face ea este sa il manipuleze, sa-i spele creierii si sa il faca sa actioneze conform dorintelor ei diabolice. Datorita influentei ei, cei care il cunosc de mai multa vreme pe Bastian, eroul nostru, raman uimiti de deciziile gresite pe care le ia si de actiunile la care se preteaza. Astfel ajung sa nu il mai recunoasca si prin urmare incearca sa ii deschida ochii si sa-l aduca la realitate, la realitatea lui de dinainte. Si am constatat in urma acestei lecturi ca exact asa se intampla si aievea, nu doar in carti. In viata noastra sau a altora pe care ii cunoastem apar persoane care au aceasta influenta nefasta asupra gandirii si comportamentului lor, incat le schimba cu totul imaginea pe care o aveau cunostinte mai vechi despre ei. Daca cineva incearca sa se bage in aceasta transformare sunt indepartati si dispretuiti, poate acuzati de gelozie si invidie.
Cred ca la fel se intampla si in unele cazuri de adulter. Apar amanti sau amante, de-a dreptul machiavelici, care prin puterea lor de convingere si de control asupra mintii celuilalt reusesc sa destrame familii unite sau iubiri durabile prin infiltrarea indoileii. Recurg la tot felul de amagiri, intrebari si imbarbatari menite a le distruge increderea in cei pe care vor sa ii inlature, adica sotii, iubitii, prietenii.
Si mai cred ca in asemenea capcane cad oamenii slabi, care nu pot gandi tot timpul pentru ei si se ofera neconditionat pe niste scopuri ascunse.

P.S. Despre Schimb de carti – maine.

Ideea acestui post mi-a venit de la unul din comentariile pe care le-a lasat Andrei la un post precedent. El zicea ca la el acasa (nu stiu sigur de unde e ) exista expresia ca „daca ii pocesti cuiva numele de 2 ori, trebuie sa ii dai un miel”. Eu n-am auzit de ea, si el, binevoitor mi-a explicat despre ce e vorba. Intrigata si oricand dispusa sa aflu expresii si cuvinte noi, atat autohtone cat si in alte limbi, mi-am zis in sine-mi sa fac un post de unde sa culeg imbogatirea vocabularului meu. Mie, capul mi-e plin de lapsusuri acum si nu-mi vine in minte nici o expresie tipic banateana, care sa nu se foloseasca in alta parte a tarii decat aici. Dar ca sa nu inchei fara nici un exemplu, va spun ca am citit mai demult intr-un dictionar expresia „a fi pestriţ la maţe”. Stie cineva ce inseamna? Daca nu, va zic eu la sfarsitul zilei in raspunsuri.

Va rog sa va lasati limba neaosa sa ia locul exprimarii literare si celei de mess si sa imi umpleti pagina cu vorbe alese.

In primul rand asta este o exceptie. Mi-am facut o regula din a NU scrie despre evenimentele de care vorbeste toata lumea; n-am scris despre Elodia, n-am scris despre baiatul ala care s-a sinucis pentru profesoara sa de romana, n-am scris despre 1 Iunie sau despre alte sarbatori din gura lumii. Pentru ca mai toata lumea scrie despre ele, si n-are nici un rost sa veniti aici si sa mai cititi inca o data despre aceleasi lucruri.

Nici azi n-as fi vrut sa vorbesc despre ziua Romaniei, dar o leapsa de la Dida ma obliga intr-un fel. E drept ca puteam sa o fac peste 2 zile, saptamana viitoare sau anul ce vine, daca voiam sa fiu altfel. Problema e ca nu vreau. Nu vreau si nu sunt in stare sa fac aceasta leapsa care imi cere sa ii dedic Romaniei cateva versuri… Nu pot din cauza ca nu am inspiratie si pentru ca nu imi place sa imi irosesc cugetarile pe ceva ce oricum nimeni nu ia in seama. Ma simt un pic constransa sa insir niste vorbe pline de patos sau lacrimogene in care problema nu e ca nu le cred eu (pentru ca eu imi iubesc tara), dar in afara de mine nu mai crede nimeni in cuvintele mele. Si pentru motivele astea refuz. Imi pare rau, Dida, dar o dau mai departe. Cine crede si are impresia ca vorbele lui ar putea schimba ceva in tara asta aceia ar trebui sa ii dedice poeme si sa ii fie concurent lui Eminescu. Poate ar trebui sa incerce Nastase, Iliescu sau alti politiceni care au blog*.

_________________________________________

* e prima data cand intru pe blogurile lor si singura data cand vor aparea la mine pe blog.