Imi faceam aseara probleme ca nu o sa am despre ce sa scriu azi. Ei bine, uite ca am.

Scriu si eu din Paste in Craciun un post in care las cultura, dragostea pentru animale, pentru carti si pentru natura la o parte, un post in care nu-mi exprim parerile despre nici o tema filosofica, in care nu dezvolt intamplari personale si nu imi exprim furia, si se gaseste un nene, proaspat intr-ale blogging-ului sa imi critice scriitura si sa o judece dupa postul de ieri. Si zice despre femei ca mine ca avem bloguri in care vorbim despre fashion, creme, punem poze aiurea, ne mai uitam la un film si il povestim adaugand parerile personale, care evident nu sunt cu prea mult cap gandite.

Imi pare rau ca acest nene, citind un post unde n-aveam nimic inteligent de spus, doar ca m-am lasat si eu putintel purtata de valul tineretii (ca-s tanara, la urma urmelor) il identifica cu intregul blog, fara sa il fi frunzarit un pic, sa vada ca nu tratez probleme strict muieresti. Are pretentia sa scriu despre cancerul de san, despre vaccinul impotriva cancerului de col uterin (care fara sa stie maria sa, chiar aveam de gand sa scriu, pentru ca urmeaza sa mi-l fac), despre lupta impotriva violentei in familie, si alte subiecte ce pot indrepta societatea.

Nu va mai povestsc eu ca va stric distractia. Blogul dumnealui il gasiti daca dati copy/paste in browser la catmanshow.blogspot.com.

Azi sunt out of service. Mi-am permis si eu aseara sa ma dezlantui pe ritmuri de muzica retro si acum ma dor talpile ca si cand as calca pe sticla sparta… Am baut si vreo 2 pahare de vin, atat cat sa fiu in rand cu lumea, si-am dansat pana la 3 dimineata fara oprire. Mi-am scuturat toate partile corpului in cele mai dracesti miscari si pasi de dans… (n-am fost singura). Deci azi sunt capabila doar de elucubratii…o sa va spun probabil toata povestea cu poze si detalii altadata ca acuma nu leg doua fraze nici in cap nici verbal. Mi-am iesit din mana, ce sa-i faci? Cu dansul si cu petrecareala adica.
Of si iara n-am timp sa stau cu mine… O sa ma supar pe mine pentru ca ma neglijez. Nu-mi mai acord atentie si o sa intru la banuieli ca sunt pe locul 2. Si asta nu se poate intampla. Trebe musai sa imi iau saptamana aia de concediu…

LA MULTI ANI, ANDA (cu “cs”)!!!!!

V-am pupat.
Ah, si nu uitati sa mai dansati din cand in cand… e purificator.

Nu prea obisnuiesc sa colectionez chestii, desi am multe fixuri cu diferite obiecte din care imi place sa am cat mai multe (asta e cazul carnetelor, caietelor si agendelor). Am insa doua colectii la care tin foarte mult. Una e cea a cerceilor, care intre timp s-a mai imbogatit cu cateva perechi, si alta e a paharelelor de tuica. Sau shot-uri, cum am auzit ca li se mai zice (nu bag mana in foc pentru ca eu nu folosesc termenul). Colectia asta e relativ micuta pentru ca am dezvoltat-o doar de anul asta cand am primit primul paharel. Din cele 7 pe care le am pana acum 4 sunt cumparate de mine (Salzburg, Bratislava, Obertraun si Viena). Celelate 3 sunt primite si m-au bucurat foarte mult. Sunt mandra de colectia asta si sper sa o imbogatesc cat mai mult, prin calatorii.

Ma tot gandesc ca voi aflati in fiecare zi tot mai multe lucruri despre mine citindu-mi posturile. De fapt e de ajuns sa cititi despre tomata ca sa ma cunoasteti cat de cat. Eu nu stiu prea multe despre voi, asa ca incerc pe calea posturilor de interactiune cu publicul sa va cunosc si eu olecuţă. Primesc tot felul de comenturi de la voi, unele foarte mature, altele mai copilaroase, altele cu un substrat amuzant, desi serioase. Asa ca, ce m-am gandit eu sa verific e varsta voastra. In viata de zi cu zi cand fac cunostinta cu cineva niciodata nu ii apreciez varsta asa cum trebuie, ba il imbatranesc, ba il intineresc. Si dupa comentarii, dupa posturile bloggerilor am facut si aici aceeasi greseala.

Deci, dragii mei, cati ani aveti ?

Toata treaba asta a inceput inca de la gradinita. Dar sa nu vorbim de asemenea timpuri indepartate, sa ne indreptam amintirile inspre anii de generala si liceu. Asa-i ca va aduceti aminte de preferatul sau preferata doamnei diriginte ? Cum nu ? Hai mai ganditi-va odata (asta in cazul in care n-ati fost voi unul dintre ei). Va amintiti cum lua el note mari si il trimitea numai pe el cu circulara ca sa scape de ore ? Va amintiti cum absentele lui erau motivate din senin fara nici o bucatica de hartie care sa demonstreze ca a avut toxiinfectie alimentara ? In toate clasele a fost unul sau mai multi care erau net diferentiati de restu(rile) colectivului. Beneficiau de cele mai misto scutiri, erau ascultati la cele mai usoare lectii.

Revenind in zilele noastre de lucratori in campul muncii, constatam (cu stupoare) ca lucrurile nu s-au schimbat. In unele cazuri, nu trebuie sa generalizam. Desi avem la dispozitie kilometri de carti scrise pentru a deveni un bun lider si un sef de exceptie, desi exista firme care se ocupa cu team-buildingul pentru consolidarea echipei, exista asa zisi lideri care habar n-au cu ce se mananca diplomatia, nepartinirea si dreptul la intimitate. Exista oameni pusi in fruntea unor birouri pentru a conduce o alta gloata de oameni, nu la fel de bine dezvoltati intelectual incat sa le fie pe masura functiei, dar care trebuie sa i se supuna si care trebuie obligat-fortat sa fie de acord cu el. Sefisori care simt placeri orgasmice in urma sesiunilor de pupincurism si care iau decizii in functie de cat de lunga e limba unui subaltern. Sefuti care considera ca indreptarea moravurilor si a conduitei se face in gura mare si de fata cu toti angajatii, pe tonul cel mai batjocoritor de care poate fi in stare, sa se asigure ca pana si vizatul va incepe ca prostul sa rada cand nu isi da seama ca e dat afara.

Fiinte ca astea ar trebui sa invete in primul rand sa fie oameni, si abia apoi lideri.

*** Acest post nu este scris din experienta personala. Din auzite si din povestite.

Cred ca nu m-am gandit niciodata la mine din punct de vedere “optimistic” sau “pesimistic”. Pentru ca starile astea variaza, v-am zis eu, din cauza zodiei.

Sa analizam aspectele si prin eliminare sa vedem cum sunt de fapt.

In primul rand, in vocabularul meu nu prea exista fapt?edere optimistic sau pesimistic.i sa ii fie capul… e tarii cu cei care notiunea de „speranta”. Folosesc des cuvantul „sper”, dar nu cred in el cu adevarat. Si asta pentru ca nu stiu cum se face. Sa speri. Odata ce stiu ca e „nu” sau „nu se poate” sau alta negatie, o iau ca atare si nu mai insist. Ma resemnez foarte repede si foarte usor. Ok, depinde de domeniu si de situatie. Deci o bulinuta pentru pesimism.

Unde mai pui ca de fiecare data cand cineva imi zice: „trebuie sa vorbim” sau „hai sa iti spun ceva” imediat ma gandesc la ceva rau. Si mai tot timpul pun raul in fata. Nu pot sa rezolv o problema daca nu iau in calcul si varianta proasta. Inca o bulinuta pentru pesimism.

Pe de alta parte… ma ghidez tot timpul si in orice imprejurare dupa zicala: „in tot raul e un bine.” Daca ma mai gandesc si ca „nimic nu e intamplator” s-ar putea zice ca am niste urme de optimism. Imi place sa cred ca mai devreme sau mai tarziu iese ceva bun din toate relele. Si desi asteptarea nu e punctul meu forte… cand se intampla binele din rau, imi aduc tot timpul aminte si imi spun in sine-mi: „daca nu se intampla aia (raul) acum nu aveam asta (binele)”.

Na si cam asta ar fi… nu stiu cat v-ati lamurit voi, dar eu decretez: sunt o optimista!

Aceasta a fost o leapsa si trebuie tratata ca atare. Vine de la Denisuca si merge la Cinabru, Oby, Puisorul cufurit, Blur si Cristi. So, gentlemen…

Sta intinsa pe spate cu picioarele in sarea marii si cu mainile rasfirate peste culmile intepatoare ale muntilor. Ca si cand ar astepta pe cineva sa se intoarca, sa ii vina in ajutor. Pare rastignita, dar de fapt vrea macar o imbratisare de linistire, macar una care sa ii dea voie sa se resemneze. Isi doreste infinit de mult sa inteleaga. Sa inteleaga de ce copiii ei o parasesc, de ce a crescut la sanu-i hoti, criminali, mincinosi, violatori si cersetori. De ce mandriile ei au uitat-o si au lasat-o pe mana unora care o batjocoresc si o fac sa ii fie rusine ca exista. Cu toate astea, e mama lor, ii tine inca in bratele ei, imprejurul ei, in ea. Ii poarta in pantece si le permite sa o loveasca pana ii dau lacrimile. Chiar daca ei se joaca in vecini mocirlindu-i numele, denigrand-o ca pe o curva de cea mai joasa clasa, ii iarta si nu ii cearta.

Fusta ei e numai zdrente de la cat au sfartecat-o plozii , sufletul ii e prea gaurit pentru a mai putea pastra un strop de iubire solida. I l-au otravit cu minciuni si cu promisiuni ce nu se vor adeveri niciodata. A continuat sa ii creada, dar nu mai poate. Nu mai lupta, nu-i mai pasa.

Romania e parasita si sta cu picioarele in apa rece a Marii ce-i inegreste inima.

Post inspirat de la Dan.

Ma tot roade o intrebare si nu-mi da pace. Pentru a afla raspunsul la ea, n-am apelat la un poll (adica o chestie din aia unde ai mai multe raspunsuri si votezi) ca sa nu fie mai multe voturi decat commenturi.

Enigma ce nu ma lasa sa dorm noaptea e : de unde ati aflat voi de blogul meu ?

Majoritatea ati venit la mine fiidca am fost eu la voi, unii ati citit recenzii la carti si ati hotarat sa va intoarceti. Altii m-ati luat din alte blogrolluri sau v-a atras numele cu care semnez.

Ce sa fie ?

Marius mi-a dat o leapsa, pe care am intarziat sa o fac (not to mention ca aia de la Cinabru si de la Bloo inca mai asteapta – o sa o fac, dar astept sa termin o carte ). Leapsa asta imi cere sa dau dedicatii. N-am mai dat una din liceu cand sunam la radio Europa Nova si „tuturor celor din clasa mea, mai ales Dianei, Oanei, Loredanei si Ioanei, le dedic urmatoarea melodi”. Si stateam toate cu urechile lipite de radio sa vedem ce melodie aleg DJ-ii. Ah, ce vremuri. Acum nu mai suna nimeni la radio sa imi faca o dedicatie, nu mai trimite nimeni sms la vreo emisiunie live. Pentru ca nu mai e trendy. Si pentru ca nu ma mai uit la TV asa mult si probabil as rata-o. Eh, asta e…

M-am gandit cui ce sa dedic. As avea o sumedenie de melodii in cap care li se potrivesc mai multor cunoscuti de ai mei. Dar nu vreau sa le dedic lor nimic pentru ca ar fi cu mai multe subintelesuri.

Asa ca prima melodie e pentru Iubi.

A doua e pentru toti bloggerii care imi citesc postul.

Ii invit pe Adelina, White Noise, Despina si DeMaio sa dedice si ei cuiva o melodie.

Pentru cei care s-au saturat de emoticoanele obisnuite de pe Yahoo Messenger, MSN sau Skype (sau altele pe care le folositi) va recomand o serie inedita de “zambarete”:

(_!_) – o poponeata normala
(__!__) – o poponeata supersize
(!) - o poponeata micuta
(_.._) - o poponeata aplatizata
(_*_) - o poponeata ce urmeaza sa isi dea “aere”
(_o_) - o poponeata care a fost inteleasa gresit si inlocuita cu altceva
(_O_) – o poponeata confundata prea mult
(_$_) - o poponeata de la mall
(_%_) - o popneata cu hemoroizi
(o)(o) – sanii perfecti
(+)(+) – sanii siliconati
(.)(.) – sanii cu sfarcuri mici
(@)(@) - sanii cu sfarcuri mari
(*) - sanii cu sfarcurile “in aer”
(oYo) – sanii push-up
(^)(^) – sanii la O grade
(o)(O) – sanii inegali
\o/\o/ – sanii bunicii
\,/ \,/ – sanii “tata caprei”
( – )( – ) – sanii aplatizati pe usa de la dus
( o Y o ) – sanii cu care se pozeaza in Playboy
oo – marimea “A”
00 – marimea “B”
OO – marimea “C”
{O}{O} – marimea “D”

In cazul in care credeati ca am devenit asa perversa si inventiva odata cu jobul meu, v-ati inselat. Dar o mica legatura cu el tot are. O prietena mi-a dat linkul asta, pe care l-am tradus si l-am adaptat aici sa va bucurati si voi de el.