In urma unor comentarii pe blog si a unui email de mai demult ma simt nevoita sa fac oaresce precizari. Asa cum am facut si aici, dar acum e vorba despre altceva. Si anume de stimabila limba romana, pe care, fara saga, dar chiar o stimez. Unora li se pare ca nu. Ei bine, inainte de toate, va anunt pe toti cei care inca nu stiti ca am terminat o Facultate de Litere, prin care n-am trecut ca gâsca prin apa si imi place sa cred despre mine ca stapanesc cel putin limba romana destul de bine pentru a ma exprima oricand si oriunde corect. Nu ma laud ca as sti-o la perfectie cu toate regulile de gramatica noi sau vechi, cu toate sinonimele, antonimele sau paronimele la zi, dar sunt in stare sa scriu coerent si corect si de asemenea sa inteleg un discurs mai elaborat si sa nu ma uit la omul care vorbeste ca viÅ£ica in calendar. Iubesc cuvintele prea mult pentru a nu ma folosi de ele in orice fel pot, injumatatite, combinate, cu terminatii adaugate de mine, românizate daca sunt in engleza, franÅ£uzite daca sunt in romana…
Am fost acuzata ca vorbesc cu prea multe cuvinte din engleza… se prea poate. E alegerea mea si nu o fac sa fiu cool, detest sa fiu cool. Nu o fac sa par mai desteapta pentru ca desteptaciunea nu sta in vorbirea si adaptarea unei limbi straine la discursul de zi cu zi. Nu o fac pentru a atrage atentia asupra mea ci pentru comicul de limbaj care nu intotdeauna are acelasi inteles in romana. Pentru ca engleza, franceza si toate celelalte limbi au fiecare expresiile ei pe care daca le-ai traduce, pe langa faptul ca isi pierd savoarea, isi pierd si intelesul. Cu oamenii din jurul meu vorbesc trilingv, cateodata si cvadrilingv (atentie cuvinte inventate), folosind cuvinte si expresii cunoscute din alte limbi. Nu facem pe desteptii, e doar mai amuzant. Asta nu inseamna ca nu iubesc limba romana sau ca prefer engleza sau franceza in locu-i. Nici vorba. Nu simt decat in limba romana si nu imi exprim sentimentele numai in romana oricate limbi as vorbi. Dar si despre asta am mai vorbit aici.
Sa trecem mai departe… am fost certata ca folosesc cuvinte inventate sau deformate. Si? Cand spun “scenaritice”, “recenzuiala”, “trilingv”, “jenibil” etc, oare nu stii tu, om invatat, despre ce vorbesc, chiar daca nu ai auzit in viata ta asemenea cuvinte? Sa fim seriosi… nu ma cred o micuta Shakespeare si nici macar o copie amarata a lui James Joyce (pentru cine nu intelege analogia, sa caute detalii despre Finnegan’s Wake). Ma joc cu cuvintele pentru ca sunt maleabile si pentru ca au darul de a te inveseli sau a te intrista. Ma folosesc de ele pentru ca sunt armele si totodata balsamurile cele mai puternice pentru sufletul uman. Incerc sa ma exprim cu cat mai multa oralitate, iar voi cand cititi sa ma auziti vorbind.
Am vrut sa pun aici niste reguli de gramatica pe care multi le ignora, dar mi-am spus ca n-are nici un rost. Sunt intru totul de acord cu un comentator ca “nici un” si “nici o” trebuie sa ramana neschimbate. Pana acum l-am adoptat pentru ca deh…regulile… Dar regulile nu sunt intotdeauna logice. Asa ca n-o sa mai scriu cum nu mi se pare logic.PS. Puteti vota si azi articolul din concurs.
Archive for October, 2007
Ah si inainte sa raspund commenturilor de la postul trecut, multumesc mult de urari.
****Si, Denisa… La multi ani cu fericire!
La fel de tam-nesam cum pica ele, la fel de direct cum le arunca unii, la fel de usor cum sunt pronuntate, asa o sa intru si eu in vorbirea-mi insufletita. Ati stat sa va intrebati vreodata ce nu va place sa auziti sau sa cititi? Eu am stat si am ajuns la concluzia ca nu-mi place sa citesc sau sa aud injuraturi care nu-si au niciun rost, care nu-l ajuta nici macar pe emitator sa rezolve ceva.
Citesc bloguri, reviste, romane unde lumea injura. Cu toate organele genitale in gura sau in mana, lumea isi exprima neplacerile, frustrarile si nervii in public. Pentru ca e voie, pentru ca e democratie, pentru ca sunt cuvinte din dictionar si de ce sa ne fie rusine sa le folosim.
Nu fac pe mironosita si n-o sa va mint ca din gura mea rujata nu iese nicio spurcaciune… Ca mi-s om si eu, ce naiba ? Mai trag o injuratura, dracui, si trimit in origini situatii sau oameni, dar de cele mai multe ori, oameni… (continuare…)
Deci, stelutele sunt sub titlu.
Am pus mai demult un anunt pe blog ca vreau o poza cu o tomata cu scufita. Ei bine, am primit vreo 3, dar din lipsa de timp cateodata si din lipsa de ţinere de minte alta data, nu le-am mai pus aici si nici nu le-am multumit celor care au facut un efort si au sacrificat din timpul lor pentru a-mi face mie poze in Photoshop cu rosii. Asadar cei trei carora le multumesc sunt Alexandrog, Denisuca si kira (care n-are blog).
De la Alexandrog, care va si ramane la profilul meu. Saracu’ de el l-am cam stresat cu pretentiile, dar a iesit foarte draguta.
De la Denisuca, n-a apucat sa o termine. 
Da’s dragute manutele alea.
De la kira… saraca rosie…
Daca cineva mai are chef sa se distreze cu asa ceva… eu nu ma supar sa mai imi trimiteti.
- I.L. Caragiale – pentru ca desi e mort demult, ceea ce a scris in schitele si comediile lui ramane valabil pana in vremurile noastre. Un adevarat geniu al comicului de situatie.
- Piata Unirii din Timisoara – pentru ca e locul meu preferat si pentru ca acolo am impresia cateodata ca timpul a stat in loc.
- Obeliscul din Costinesti – pentru toate povestile de dragoste la care a fost martor
- Pestera Scarisoara – pentru ca desi n-am vazut-o niciodata, mi-a fost dat sa vad o pestera de gheata si asa ceva mi se pare absolut superb
- Muntii Apuseni – pentru ca acolo am vazut cele mai frumoase peisaje (dintre toti muntii autohtoni in care am fost, putini la numar)
- Sibiul – pentru ceea ce a insemnat el anul acesta, pentru transformarea lui de cand l-am vazut eu prima data si pentru Brukenthal
- Delta Dunarii – pentru ca este mormantul Dunarii si pentru unicitatea ei.
Pentru ca Cinabru si Ama s-au bucurat cand au primit prima leapsa, le-o dau si pe asta. Si pentru ca azi ma simt generoasa, sa o mai faca si: Andreea, Ela, Oby, Cami, Ellaida si Baghy (ca nu i-am mai dat o leapsa demult).
Ah si sa nu uit: echipa care s-a ocupat de noi, adevarati profesionisti sunt cei de la Vertical Adventure. Ii recomand cu cea mai mare caldura si lasati-va pe mana lor ca ei stiu cel mai bine cum sa va faca sa va simtiti bine si cum sa iesiti din cotidian. Na si acuma niste poze.
Iubi se aseaza langa mine si e vizibil stingherit cand asistenta ma intreaba la ce ora am programare. Trec cateva minute si mai intra o tanara tragand dupa ea o mana de barbat. Se aseaza pe locurile de pe care ne-am mutat noi.
Ridic o revista de pe masuta din fata mea si citesc despre Mihai Petre, apoi un articol de Florin Piersic Jr. Imi plac amandoi.
Mai intra un cuplu si noi iarasi ne mutam. Iubi ia o revista pe care in 2 minute o termina. De rasfoit. Faţa lui plecata incearca sa ii ascunda dorinta de a fi oriunde altundeva decat in sala de asteptare a unui barbat ginecolog. Se uita peste ochelari la ceilalti incurcati in situatie si parca isi vorbesc prin telepatie. Ceilalti 3 au si ei o revista in mana. De femei. E singurul moment in care isi permit sa citeasca asa ceva.
Intru la singurul barbat relaxat care poate vorbi despre vagin fara sa il vad cum ii creste roseata pana deasupra sprancenelor. Ies de la el relativ repede si toti se uita la mine cu aceeasi disperare de mai inainte si cu o dorinta acuta de evaporare. Le trag un zambet laconic, dar nu se lasa impresionati. Isi accepta soarta.
“Ar trebui sa puna pe masa aia niste reviste pentru barbati!” zise el bosumflat si usurat ca scapase din mijlocul lor.
Si acolo era el, ma astepta in mijlocul lor cu un trandafir rosu in mana si cu un loc pastrat in stanga lui. Sala inecata in semi-obscuritate mustea de mase miscatoare de elevi ce nu-si gaseau locul pentru ca nimeni nu le tinuse unul.
Cateva randuri mai sus stau cocotate vocea varului meu si a celor din gasca lui. Ma intorc, ii salut, ma cheama la el. Ma duc, ma saruta el, ma saruta si ceilalti 4, ma intorc la locul meu. Inainte sa apuc sa imi fac loc printre strainii din alt liceu ii aud pe cei de sus intonand intr-un glas urlat un “La multi ani” un pic cam afon ce aducea mai mult a mistocareala. Si pe urmele lor o ia intreaga jumatate de sala.
Ma inrosesc toata, da’ nu-i pasa nimanui, desi incerc sa le concediez initiativa cu miscari agitate pana transpir. “Andreea sa traiasca, Andreeeeea sa traiascaaaaa! La muuuulti aaaaaani!”. Acum deja e prea tarziu, 5 licee si prea multi elevi stiu ca e ziua mea. Imi tremura vocea si picioarele, ma prabusesc ca o rosie pe scaun in bratele lui.
A fost cea mai emotionanta zi de nastere din viata mea, ziua in care am implinit 18 ani. Si ziua asta a mea se repeta in fiecare an, pana la un moment dat. Si ea se apropie.
PS. In caz ca aveti nevoie de idei.
PS2. Puteti sa votati si azi.
Blogul meu s-a cocotat pe tocuri, si nu tocuri obisnuite ci tocmai de astea. Azi mi s-a facut onoarea de a aparea in categoria Blog la inaltime alaturi de alte bloggerite pe care echipa de pe tocuri le apreciaza. Sincer, pana acum n-am stiut de acest site, dar ma bucur ca am dat peste el, si felul in care am dat, ma bucura si mai mult. Mai invat si eu un pic cate ceva, ca prea am impresia ca le stiu pe toate.
Cuvintele frumoase care s-au scris despre mine m-au atins adanc de tot si e chiar un sentiment fain sa vezi ca ceea ce scrii e apreciat de oameni cu o competenta poate mai mare ca a ta (ca a mea, carevasazica).
Si ca tot sunt la capitolul multumiri si flatari o sa le multumesc celor 4 cititori ai mei, nedetinatori de bloguri care mi-au trimis fie commenturi, fie mailuri si mi-au spus ca citesc zilnic ce debiteaza tomata: criss, madlenec, Vlad, si mai nou RCN. Va multumesc de altfel tuturor si va astept cu commenturi pe toti cei care nu indrazniti sa ziceti nimic. …Doamne, zici ca am castigat nu stiu ce premiu si ma cred cu el in mana pe o scena in fata microfonului. Ignorati-ma!
Recent m-am lovit din nou de aceste notiuni: a sti si a simti. Ambele in contextul iubirii. Sa va explic mai pe indelete: doi oameni se iubesc. Bun. Fiecare dintre ei stie si e sigur ca e iubit de celalalt, nu se indoieste nici macar o clipa ca sentimentul nu ar fi reciproc. Ce se intampla insa cand unul dintre ei nu simte ca e iubit, cand celalalt nu isi arata tandretea, afectiunea, cand toate lucrurile pe care le fac impreuna sunt atat de normale incat nu par importante? Cand cel ce nu simte iubirea parasind inima celuilalt pentru a-i inveli pe amandoi nu isi manifesta nici el efuziunile sentimentalicesti?
Se intampla ca cei doi stau la o masa, de vorba, isi destainuie chinurile provocate de stiinta si de ne-simtire si cotesc rapid pe alta poteca impreuna. Comunica.
PS. Si azi se voteaza.
Etapa a doua a concursului bloggeri.ro se desfasoara saptamana asta. A doua tema impusa (“peisajul muzical romanesc”) mi-a smuls un articol de care nu sunt 100 % multumita. Nu prea mi-a placut subiectul, asa ca nu am dat tot ce am avut, pentru ca poate nu am avut destul. Ramane la latitudinea voastra daca il considerati demn de voturi de 5 stele (sau mai putine). Trebuie sa va anunt ca s-au mai schimbat cateva chestiute in desfasurarea concursului si anume ca numarul voturilor nu mai e vizibil. Se voteaza la fel, cu click pe stelute, dar la urma scrie Votat. S-a mai schimbat si faptul ca la fiecare refresh al paginii vor aparea alte articole, pentru a beneficia toti participantii de dreptul la vizibilitate.
Cu asta particip eu acum:
Pentru un copil naiv si meloman al generatiei MTV, muzica romaneasca isi gaseste izvorul lalaielilor in mult difuzata si prea urlata melodie “Independent”, adica mai precis pe 3 februarie 1999. Atunci s-a intamplat intaia emisie a primului post muzical autohton, zamislirea dorintei de expunere, de vanzare, de fani.
Indubitabil considerand ca acest post inseamna lansarea Romaniei pe orbita muzicala internationala, Micuta Privitoare la Televizor nu s-a dezlipit de ecran si ochii ei inregistrau videoclipurile, urechile ei rimele si sufletul ii concepea inlauntru schimbarea. Zi dupa zi, saptamana cu saptamana, luna peste luna se deruleaza imagini ce insotesc portative made in Romania. Canta cu ei despre cartier, despre lacrimi ce uda perini, despre amintiri si despre o fata verde; poate chiar sa reproduca fragmente instrumentale, de atat de multe ori le-a ascultat. (continuare… – pagina nu mai e disponibila)
Cele mai comentate