Taaag time. Iiiii, me happy. Am primit de la Puisorul cufurit (fain nume, mai ) leapsa cu telefonul. Na, la capitolul asta, nu ma prea laud, ca n-am nu stiu ce telefoane (ca da, am doua), dar atata timp cat pot sa comunic, cat pot sa ascult radio la unul dintre ele, me more than happy. Planuiesc sa imi iau macar unul nou, dar de fiecare data apare altceva si banii se duc fara sa ma aleg cu un telefon. Nu e o prioritate asa ca…mai poate astepta. Asa, deci:

Si pentru ca Doru mi-a povestit de telefonul lui pe care il are de 5 ani, ia sa il vedem si noi. O inucurajam si pe Roxana sa scrie, ca ii trebuie cam mult sa se ocupe de blogul el, lui Screwdriver si lui Rainy.

PS. Am mai primit o leapsa de la Andu, pe care insa nu o voi onora. Andu, imi respect cititorii si co-bloggerii asa ca cine vrea sa vada ce am facut acolo, sa intre la tine si sa citeasca commenturile mele.

Datorita minunatului meu job am norocul sa ma invart prin blogosfera internationala si mai precis prin cea frantuzeasca. Si pentru ca tot jobul meu minunat o cere, blogosfera aceasta trebuie sa fie dintr-o anume categorie, si anume, cea erotica. Mda, pentru cine nu e la curent cu ce fac eu, ii recomand articolul asta, deci sunt cam back to porn…
Acestea fiind zise o sa va povestesc peste ce am dat eu zilele acestea. O tipa, care printre unele posturi mai “serioase” ii cam place sa isi exhibe nurii si sa faca poze perverse… Nu asta m-a facut insa sa scriu despre ea. Ca e plina blogosfera de blogs coquins, unde multora li se pare ca arata bine si au ce arata. Unele chiar au. Of, ca ma tot indepartez de la subiect…
Si zice tipa asta asa: (o sa parafrazez, ca de tradus e prea mult si nu vreau sa surprind doar esentialul) iubitul ei face o blestemata de conjunctivita si se duce la urgente… Aici Monsieur intalneste o tipa care ii povesteste toata viata ei si ii mai zice ca frecventeaza un anume bar… Cand se intoarce acasa la bloggerita din discutie ii zice de respectiva intalnita in sala de asteptare, si mai mult ca i-a placut si ca are de gand sa mearga in clubul cu pricina pentru a o intalni, chiar asa cu ochiul rosu.
Stupoare mea atinge cote maxime cand bloggerita zice ca nu o deranjeaza, ca se mira si ea ca nu o deranjeaza, ca oare ce se intampla cu ea? Oare se transforma intr-o libertina???
What the fuck??? Cum sa fii de acord, sa nu iti faci griji si sa nu te intereseze ca iubitul tau e curios de alta “pasarica” si ti-o mai si zice verde in fata, incantat la culme.
Chestia n-ar trebui sa ma mire prea mult pentru ca am mai intalnit situatii asemanatoare descrise in “Invitata” de Simone de Beauvoir (care stiu ca e inspirata din viata ei personala), si “Va place Brahms” de Francoise Sagan, si amandoua dezbat niste triouri conjugale. Numai ca nici atunci, nici acum nu pot sa le inteleg. Un barbat e al unei femei si o femeie e a unui barbat, atunci cand ei formeaza un cuplu. Intrebarea Monicai: deci cum?

PS. Pentru cunoscatorii si vorbitorii de franceza: acesta e postul cu pricina…sa vezi acum mirare pe fata ei cand vede link pe un blog din care nu pricepe o iota.

Sa muriti in chinuri, sa vi se smulga unghiile si dintii, sa vi se taie urechile, sa vi se jupoaie pielea si sa fiti biciuiti pana la moarte. Sa fiti pusi sa va mancati propria voma si excrementele. Sa va fiarba in apa clocotita si sa va traga pe roata. PENTRU CA ASTA MERITATI, IMBECILILOR SI CRIMINALILOR DE ANIMALE.

Nu mai suport, scriu postul asta pe fuga inainte sa plec la serviciu si in urma unui reportaj de pe PRO TV cu niste idioti care au omorat o pisica jucand fotbal cu ea. DUMNEZEULE, dar pana cand mai dureaza asta? Chiar nu ii poate pedepsi nimeni? Nu ma pot opri din plans si din durere pentru durerea animalul aluia, si nu numai, ca nu e singurul. Ce vina au ele? Ce vina au ca nu pot sa se apere si ca dau peste asemenea oameni.
Va rog, va implor, haideti sa facem ceva. Nu ma intereseaza ce, atata timp cat nu mai vad si nu mai aud de cazuri de astea. Si atata timp cat animalele au o sansa, sa ii aparam noi. Ce dracu’ face Protectia Animalelor, ce naiba asteapta ONG-urile??? Judecata de Apoi?

Nu gasesc inca filmuletul pe site la Prot Tv, dar sper sa apara in cursul zilei de azi. Poate pana atunci ma opresc si eu din plans, ca sa am motiv sa incep din nou.

Later edit: Ça va pas changer le monde…malheureusement.
Later later edit: Va rog frumos, semnati aceasta petitie. Poate au si animalutele astea un Dumnezeu si le ajuta cumva. Incep sa cred.

PS. Am primit linkul de la Baghy.

Se intampla in fiecare dimineata. Nu conteaza ca e ora 7, 8 sau 9, zici ca e un facut. Sunt singura persoana din casa care depinde de un orar si o ora fixa de ajuns la serviciu. Niciunul dintre ai mei nu are program fix, sau o raspundere in fata unui superior. Eu insa am.

Deci cum spuneam, ma lupt in fiecare zi cu taticul meu pentru mult ravnitul loc pe tron. Adica nu neaparat pentru el in special, ci pentru baie. Eu nu petrec acolo mai mult de 10 minute, cu tot cu spalat pe dinti, cu tot cu machiat, pe cand el, domnul tata sta cu jumatatile de ora, facand rebus. Eu cu maica-mea sarim de pe un picior pe altul ca el se crede mare dezlegator de cuvinte incurcisate. Si am si dezavantajul ca are camera mai aproape de toaleta decat a mea… Imi ia mai mult timp sa ajung acolo.
In ultimele doua zile insa i-am venit de hac.
O data asa: cand am auzit ca aprinde becul (intrerupatorul are felul lui aparte de a anunta eliberarea sau ocuparea salii), am deschis usa de la camera larg si amenitator si ciufulita, m-am uitat la el urat. A inteles aluzia si si-a retras trupele inapoi in dormitor si eu triumfatoare si cu zambetul pe buze am pus stapanire pe baie. La 15 minute dupa ce am iesit el inca nu intrase… Carevasazica… nu era asa urgenta treaba.
Cealalata data asa: in drumul meu liber spre apa care avea sa ma trezeasca, vad usa dormitorului deschisa si cei doi catei ai mei cocotati in pat. se jucau unul cu altul. Cum portia matinala de giugiuleala nu s-a petrecut la mine in iatac… urma si era normal sa se intample pe teritoriul inamicului, in dormitor. Si ma prostesc eu cu cainii, ma maţâi, si la un moment dat simt miscari. Taica-meu se pregatea sa atace teritoriul neutru… Ma ridic brusc din pat si ma hazardez spre baie. Il las cu o privire tampa si din usa baii: “Ha, io mi’s prima”. Si asa, mi-am savurat cele 1o minute de singuratate printre periute de dinti si pasta mentolata.
Sper sa nu fie nevoie sa recurg la metode mai drastice.

De cand ma stiu am cam fugit de competitie, de afirmare, de depunerea unui efort pentru a obtine ceva. Nu pentru ca n-as fi capabila, ci pentru ca sunt delasatoare si de cele mai multe ori ma subestimez. In afara de o amarata de olimpiada judeteana la franceza prin clasa a XI-a, nu ma pot lauda cu nicio participare la concursuri sau la alte competitii de gen. Ii admir pe cei intreprinzatori, pe cei ce se implica, ce se intereseaza, ce se zbat, ce se inscriu la tot felul de workshop-uri, training-uri, seminarii si alte chestii asemanatoare.

De cand m-am inscris la concursul de pe bloggeri.ro, abia daca mai pot sa leg 2-3 fraze intr-un post normal, care sa imi placa in primul rand mie. Iau chestia asta foarte in serios si ma port de parca ar depinde ceva foarte important de acest concurs, cand de fapt nu depinde nimic. Poate doar onoarea mea, daca nu reusesc sa incropesc ceva citibil. Mi-am scris deja articolul pentru tema la alegere, care mi se parea cel mai greu de conceput. Uite ca n-a fost, si celelalte doua imi dau batai serioase de cap. In capul meu e un blank total.

Un alt “proiect” la care m-am inhamat oarecum e cel de a scrie recenzii de carti pentru bookblog. Nu fac parte din echipa, dar in urma acestui articol mi-am zis “de ce nu?” A fost un gest impulsiv, ca daca ma gandeam de 2-3 ori sigur nu ma bagam. Cand am analizat oleaca treaba, mi-am dat seama ca ce fac eu pe blogul meu cand vorbesc despre carti nu e tocmai recenzuiala (cuvant inventat), ci mai degraba pareri personale si intrepretarii proprii despre o anumita carte.

Cred ca de fapt ma sperie sa fac un lucru ce mai tarziu va fi supus evaluarii. Aici scriu cum vreau eu si cine vrea citeste, cine nu, nu. E vorba doar si numai de onoarea mea. Dar acolo, altcineva isi da acordul. Trebuie sa treaca de o bariera, ceea ce scriu eu, si asta… scares the hell out of me. :-s

Post protejat de Avertisment

Ma invart prin casa si prin mine se invart o multime de ganduri si de fluturi… Fluturi din aia ce nu te lasa sa respiri, din aia care nu te lasa sa te asezi, din aia care te fac sa iti dai seama ca iubesti un om indiferent cat ar fi gresit pana la momentul respectiv. As fi putut sa fiu socrul mic, daca nu divortam de maica-sa si daca ea ramanea singurul meu copil. Viata insa a hotarat sa nu fiu eu cel ce o duce la altar. Asta e, o sa ma multumesc sa stau cu ceilalti invitati, undeva la mijlocul salii. As fi vrut sa stau mai in fata, macar in randul doi ca doar fiica mea cea mare se casatoreste. Dar nu multi de acolo vor stii cine sunt, asa ca mai bine stau cu toti la gramada. Ah si sotia mea mai are atat de mult sa termine cu machiatul… Se pregateste pentru mine, pentru ca fiica mea, care nu e si a ei, se marita. S-a coafat atat de frumos, dar sunt sigur ca la nunta fiicei noastre va fi si mai frumoasa. Bucuria ei de mama ce isi vede fata maritata o va face mai frumoasa ca in ziua propriei ei nunti. Mai am sa iau masina de la spalat si plecam imediat..

Telefonul imi arata un numar necunoscut, sau oare il stiu si nu vad. Nu am timp sa imi caut ochelarii, ma deranjeaza sunetul prea lung al soneriei, sunt prea agitat si n-am chef sa vorbesc cu nimeni la telefon. Raspund usor enervat, dar ma inseninez cand o aud pe fiica mea cea mare la telefon. Ma gandesc ca vrea sa isi exprime bucuria ca o sa fiu alaturi de ea in ziua asta atat de importanta, ca o sa o vad mireasa si ca o sa ii dau binecuvantarea mea. O sa astept nepoti, sa fiu un bunic inca tinerel… Nevasta-mea inca misuna prin casa, nu mai are nici ea astampar… Si-a uitat nu stiu ce agrafa prin dormitor si striga la mine sa i-o aduc…
Dar nu pot sa ma misc… Vorbele fetei mele se aud cu ecou, se aud undeva departe, eu nu mai pot sa ma concentrez la nimic. Aud doar ca imi spune ca ar fi deplasat sa apar si eu la nunta, acolo de fata cu toata lumea care stie ca Ol. e tatal ei… Mi se inlacrimeaza ochii… N-o sa fiu cu ea acolo? N-o sa o vad fericita langa alesul ei? N-o sa dansez la nunta fiicei mele? De fapt n-am fost deloc “acolo” pentru ea… m-a respins toata viata, de ce m-ar accepta tocmai acum?
Ma dezbrac fara sa clipesc si fara sa ii spun nimic nevestei mele care e gata imbracata, machiata si coafata… E frumoasa…
Sunt un tata caruia i-a fost refuzata nunta fiicei lui tocmai de catre ea. Bine ca mai am una… Ea ma iubeste, dar nu se marita… E prea mica.

Cum v-am anuntat aici, weekendul acesta se desfasoara festivalul Plai. Eu n-am fost decat aseara pentru ca punctul maxim de interes a fost Paco de Lucia. Si partea nasoala a acestui punct maxim a fost ca a inceput la ora 12. Adica 0, cand deja eram inghetata de frig, ma luase somnul (ca pe la 11 si ceva e ora mea de somn), ma si plicitisisem oleaca si unul imi varsase berea.

Si Paco e bun, foarte bun, ce face cu chitara aia nu iti vine sa crezi. Foarte serios, batranel si concentrat pe chitara lui scotea sunete armonioase, uneori triste, alteori mai vesele, dar majoritatea imi pareau ca plang pe cineva. A avut intreaga formatie cu el, vreo alti 3 chitaristi, 3 soliste (care traiau muzica asa cum n-am mai crezut ca se poate trai) si un tip care canta la ceva de genul banjo-ului. Sa nu ma bateti ca nu stiu cum ii zice. Semana cu o toba de-aia de o tii intre picioare si dai cu palmele in ea. Ati inteles voi, cei priceputi, despre ce e vorba. Mi-a placut, dar doar atat. Nu pot sa spun ca e o experienta de neuitat. Ma bucur ca am avut posibilitatea sa il ascult live si nu numai pe CD.

Plai insa n-a fost si nu este numai Paco de Lucia. Am vazut chiar inaintea lui o formatie super antrenanta si vesela, Al Jawala. N-o sa credeti, dar e o formatie din Germania, cu oameni imbracati normal. Numele m-a trimis la ceva cu rochii mai lungi, cu turbane in jurul frezei si cu mai multa “greutate” (fizica). Da’ de unde… niste tipi super cool, si o tipa mai ales care canta la saxofon de iti venea sa plangi. Site-ul lor e asta (si e foarte fain – uite si un sample). Si daca o sa fiti surprinsi de titlul noului lor album, “Lost in manele”, sa stiti ca DA, chiar la manelele romanesti se refera. Au povestit cum au sustinut un concert in Bucuresti si cautand ei noaptea un hotel, au dat de un afis care zicea asa: “Sex, drugs and manele”, si pentru ca erau “lost in Bucuresti”, erau de fapt “lost in manele”. Si au avut chiar o bucatica de melodie din “Ma iubeste femeile”, altele, daca au fost nu le-am recunoscut. Astia mi-au placut mult de tot, desi Andrea credea ca dorm deja. Hai, ma, ca m-am bâţâit si eu un pic.

Ma duc si la anu’.

P.S. Poze clare cu scena n-am pentru ca n-am stat prea aproape si zoomul meu e de tot ca***.
Daca fac rost, va pun si voua.

Later edit: poze noi de la Andrea si de la tatal ei, care au zoom mai bun.