11.000 de gloante

Bowling for Columbine e un documentar de Michael Moore. Acelasi regizor care a facut si Sicko si Fahrenheit 9/11. Le-am vazut pe toate, si pe masura ce trece timpul imi dau seama ca nici in ruptul capului nu m-as lasa convinsa sa traiesc in Statele Unite.
Am vazut aseara primul documentar. Pentru cei care nu stiu, in Bowling for Columbine este vorba despre liceul Columbine, unde doi adolescenti si-au impuscat 12 colegi si un profesor (daca imi aduc aminte exact) si au tras 900 (!!!) de gloante in ceilalti elevi. Documentarul vizeaza dreptul de port arma acordat oricui si vinderea lor cu o usurinta inimaginabila. Paranoia americanilor e dusa la extrem, frica alimentata neobosit de canalele media si de politicieni ii face pe majoritatea sa doarma cu pistoale sub perina. Socant cat de libertini sunt in manuirea armelor si instigarea la omor, carora ei ii spun “self defence”. Este incredibil cum un pusti de 18 ani nu are voie sa intre intr-un club pana la 21 de ani, dar are voie sa isi cumpere o arma sau sa isi ia carnetul de conducere la 16. Un copil de 6 ani a omorat o fetita de 4, cu pusca unchiului sau aflata la indemana celui mic. Am ramas uimita de cat de “brainless” (sa ma exprim pe limba lor) sunt locuitorii acestei Mari Puteri a lumii. Parca nu sunt in stare sa gandeasca cu mintea lor, cu capul lor. Se lasa influentati si prostiti in cel mai banal mod, fara sa stea sa cugete oleaca la sfaturile pe care le debiteaza prezentatorii de stiri.
Mai multe aspecte, detalii, comparatii cu alte popoare si fapte relevante le gasiti in film.
Dupa ce vedeti si Sicko, ultimul documentar al lui Moore, poate o sa va bucurati, la fel ca mine, ca traiti in Romania.
Aici voiam sa ajung de fapt. Eu oricum eram fericita si mandra cateodata ca sunt romanca si ca traiesc aici, si nu ma deranjeaza in mod deosebit unele lucruri de care unii se lamenteaza neincetat. Ma enerveaza si pe mine, tip, urlu, injur, dar imi trece, ma resemnez. Pot sa spun ca pe mine, singurul gand care ma sperie cu adevarat, ma ingrozeste si ma face sa fiu atenta mai la tot pasul e cel al accidentului de masina. Nu ma uit tot timpul in spatele meu seara cand merg pe strada. Nu mi-e frica la gandul sa ies neinsotita, nu ma tem de violuri si nici ca as putea fi impuscata. Nu zic ca n-au fost cazuri, nu zic ca societatea romaneasca e mai breaza sau ca nu se intampla si la noi tot felul de crime. Imi e de ajuns sa ma uit la stirile de la ora 5. Poate sunt eu prea naiva sau prea increzatoare in semenii mei, romanii. Dar reactia pe care am avut=op la sfarsitul vizionariia fost una de bucurie ca nu sunt si nu voi fi de-a lor.
Ma gandeam la proasta imagine pe care o au romanii in Europa, ca in America nu prea se stie de existenta lor. Suntem hoti, cersetori, tigani, dar mai mari criminali si infractori ca americanii nu suntem si ma indoiesc ca vom fi vreodata.
Ma astept sa imi sairiti in cap cu tot felul de argumente, dar sincer va spun ca niciuna nu ma va face sa imi doresc sa ma mut in State sau sa parasesc Romania pentru alta destinatie. Oricata scarba mi-ar provoca ea uneori.