Am citit mai demult la de ce despre aceasta zi, si cat de cat m-am pregatit din timp. Azi am primit un mail care ma anunta ca George a pus blogul meu printre altele, la el pe blog. Proiectul asta zice asa: cauta 5 bloguri noi care iti plac si prezinta-le la tine pe blog. Sapand eu prin blogosfera am gasit urmatoarele interesante:

Post protejat de Avertisment

Credeam ca te-am asteptat dintotdeauna, credeam ca nu mai vii si raman singura pentru eternitate. Dar stii cum poti intelege cel mai bine eternitatea? Stand si asteptand sa treaca o noapte in care nu poti sa iti asezi pleoapele una peste cealalata. Gandindu-te la mii si mii de amintiri si derulandu-ti-le pe toate la nesfarsit pana cand izvorul apei ce salasluieste in tine mai stoarce doua farame de lacrimi. Sunt doar niste cioburi de lacrimi, nedemne sa se desprinda de pe retina ta.
Cand mi-ai inchis receptorul, mi-ai spus: “Uita tot !”. Dar eu care nu pot uita nici o miime din clipele petrecute cu tine, cum sa fac? Cum sa uit felul in care mi-ai cerut numarul de telefon pe care acum m-ai sunat pentru ultima oara? Cum sa uit ca ai ghicit 4 cifre la rand una dupa alta, pe a cincea din 2 incercari, pe a sasea din 4, la a saptea ti-a fost mai greu – a trebuit sa ti-o spun eu si ultimele doua le spuneam impreuna. Cum sa ma gandesc ca aceste numere nu mai inseamna nimic pentru tine?
Ai vrea sa uit ca in unsprezece ore de prima intalnire m-ai facut sa ma simt cum in niciuna dintre cele unsprezece luni n-ai reusit? Dintre toate amintirile, stii ce ma voi incapatana sa pastrez lipit de memoria mea? Cum mi-ai atins fata atunci in fata la McDonalds cu degetele si cercelul mi-a cazut intre scaunele masinii. Era atat de mic si fragil, i se dusese putin sclipiciul…
Si cum sa uit atingerea limbii tale calde pe buzele mele intredeschise? Respiratia ta ce o secera pe a mea? Mainile tale pe care nu le simteam, dar pe care mi le inchipuiam inclestate in jurul meu. In mintea mea ai devenit un miriapod ce nu-mi mai dadea drumul.
Cum sa uit ciocolatele de la fiecare intalnire, cum sa uit dorinta ce mi se scurgea din voce de fiecare data cand stateai la 5 cm de mine?
Ai plecat la Cluj. 3 zile. M-am topit de dorul tau si cresteam ca o stalagmita cu fiecare telefon pe care mi-l dadeai si simteam ca in loc sa te apropii, tot mai departe te duci.
Acum esti prea departe. Parisul e doar al meu, fara sa mi-l fi dat tu, fara tine, fara sarutul tau, fara imbratisarea ta, fara ochii tai.
Inchide telefonul.
Nu te mai iubesc.

Cand merg pe strada si trec pe sub pomi cu crengile lasate in jos, e ok, nu ma chircesc. Cand merg cu autocarul si nu trebuie sa ma aplec pentru a nu ma lovi cu capul de port-bagajele de sus, e ok. Cand toti tipii sunt mai inalti decat mine si nu trebuie sa fac comanda speciala la un iubit, e ok. Cand apa de la strand e mai adanca si nu ajung cu picioarele la fund si pot sa inot in voie, e ok. Cand pot sa port tocuri fara a intrece pe nimeni, e ok. Cand iti cumperi haine de la raionul “copii”, e ok, e distractiv.
Cand ma duc la Billa si nu ajung sa imi iau cutia de pizza de pe raftul de sus, si trebuie sa rog o tanti mai inalta sa ma ajute, nu e ok. Cand ma duc la concert si nu ma tine nimeni pe umeri sa vad si eu ce se intampla pe scena, nu e ok. Cand ma cert cu cineva mai mare ca mine si nu ma pot impune prin prezenta, nu e ok (trebuie intotdeauna sa ai gura mai mare decat statura in cazuri de-astea). Cand iti trebuie un scaun sa ajungi la dulapul cu haine din camera ta, nu e ok (pentru ca ignori hainele puse acolo si nu le imbraci pana nu le muti mai jos). Cand te ingrasi si mai esti si mic pe deasupra, nu e deloc ok.
Am un metru cinzecisiopt de centimentri. Sunt mica si mandra de asta.

Pornind de la un comment pe care l-am facut pe blogul lui Marcus, imi voi continua aici parerea despre femeile puternice.
Ce inseamna de fapt o femeie puternica? Una care e imbracata tot timpul impecabil, la costum si cu freza aranjata in asa fel incat nici un fir de par nu indrazneste sa fie rebel? Una care are in permanenta telefonul la ureche, cheile de la masina la indemana, o geanta diplomat din cea mai fina piele? Una care are toata viata planificata, care trebuie sa isi consulte agenda de fiecare data cand vorbeste cu cineva? Una care nu acorda nici propriei mame (ca prietene oricum n-are) mai mult de 5 minute la telefon? Una care se plimba prin toata Europa si poate si pe alte continente fara a se bucura de cladirile pe langa care trece, de parcurile pe care le traverseaza cu masina cu geamuri fumurii? Una care priveste copiii doar ca pe niste accesorii? Una care schimba partenerii de pat fara a simti nici cea mai mica pierdere? Una care practica sexul ca sport de intretinere a tenului, si orgasmul (daca il are) ca pe exercitii pentru muschii vaginali?
Femeia puternica in ochii mei arata asa: da, o femeie care stie ce vrea, dar care nu calca totul in picioare pentru a obtine ce vrea. Care nici macar nu isi doreste ceva ce ar necesita asta. Care nu se lasa vrajita de orice frumos care apare cu texte din filmele americane, care nu pica la orice plimbare cu un Mertan sau BMW lucios. Care nu se culca cu un tip pentru ca n-are altceva mai bun de facut, sau pentru ca nu si-a mai tras-o demult si s-a plictisit sa se joace singura. O femeie puternica e aceea care isi alege meseria in functie de placerea pe care i-o aduce, nu pentru satisfactia materiala. Care isi petrece timpul cu prietenele de cate ori poate, careia ii place natura si care se bucura de verdeata cat mai mult. Care isi ia timp sa observe oamenii pe strada, care isi asculta prietenii si care iubeste sincer. Care in loc sa mearga la o conferinta, inchide toate aparaturile hi-tech si citeste o carte numai pentru sufletul ei. Care asculta versurile melodiilor care ii plac fara a le asculta doar pentru ca sunt trendy. Care se rasfata din cand in cand cu cate o inghetata mare, plina de ciocolata fara sa se gandeasca ca se depunde fix pe abdomenul ei plat la care a muncit de s-a spetit la sala, in timp ce facea teleconferinta cu echipa din capitala.
Femeia puternica e cea care are un copil, care isi dedica timpul familiei si care ii da o educatie pentru ca prin munca ei copilul sa schimbe lumea. Femeia puternica se marita si e aproape de sotul ei in orice moment alt zilei si impreuna formeaza un intreg in care nu mai are voie nimeni sa intre. Femeia puternica plange si isi recunoaste infrangerea, apoi se ridica si merge mai departe. Femeia puternica pretuieste viata la tara si iubeste animalele. Vorbeste cu vanzatorul din piata si isi saluta vecinii.
Femeia puternica e puternica pentru ca are suflet. Cealalta e doar o feminista ahtiata dupa putere care vrea sa ii subjuge pe barbati pentru a le demonstra ca e mai tare ca ei. Si are impresia ca reuseste pentru ca inspira teama. De fapt nu stie ca barbatii sunt mult mai sensibili si mai usor de manevrat decat prin tertipurile astea.
Pentru toate femeile cu adevarat puternice: RESPECT!

Din cand in cand, mai am obiceiul sa ma uit la TV. Cand nu citesc, cand nu blogui, cand nu ma uit la seriale pe comp. Eh, si cand ma uit eu in pace la teveu, ma cam uit pe aceleasi programe. Si astea sunt, mai ales in ultimul timp: Discovery, Animal Planet si National Geographic. Problema mea existentiala e ca sunt tocmai pe canalul 12, 13, 14… :-s

Cam aiurea, ca ajung greu la ele. De ce e o problema? Pentru ca dimineata, pe racoare, cand ma trezesc, dupa ce suna alarma de la telefon, imi pornesc teveul, sa faca galagie si sa nu adorm din nou. Ca tare mult imi place sa mai lancezesc in pat vreo juma’ de ora dupa ce fac ochi!!! Na, si stirile de la Pro TV (care e pe canalul 1) au rolul de a ma inspaimanta si de a ma trezi brusc. Daca as pune MTV pe primul canal, m-ar adormi la loc, si Discovery are o voce prea blanda. Mi s-ar intampla la fel…
Cred ca solutia ideala e sa las Pro TV pe primul canal, si apoi sa insirui sfanta treime si apoi sa bag MTV-ul…
Tiparul dupa care am insiruit programele pe televizorul meu zicea ca tre’ sa fie alea romanesti, in frunte cu Pro ca a fost primul care mi-a placut. Apoi toate cele din familia lui. Urmeaza Antena 1, care in ultimii 2 ani a crescut cu inca 3 posturi, Prima, TVR 1 + TVR 2 si restul… nu conteaza care si cum, ca oricum nici eu nu mai stiu, dovada ca nu le urmaresc.
Si pentru ca stiu ca sunt multi privitori la cele 3 posturi de cultura generala, mai recomandati-mi si mie niste emisiune (serii) care sa ma tina mai mult cu ochii lipiti de ecran, decat de monitor.
Ah, don’t bother sa mentionati SPCA sau Animal Cops… sunt fana.

Am avut neplacerea sa imi petrec weekend-ul la 1 Mai, in judetul Bihor. Spun “neplacerea”, referindu-ma doar la conditiile pe care le-am avut. Lasand la o parte faptul ca nu am platit nici cazarea, nici masa pentru ca am vizitat pe cineva aflat la tratament, nu m-as mai intoarce acolo pentru nimic in lume. Hotelul Ceres arata foarte bine. Pe dinafara. E portocaliu si termopanele iti dau impresia ca te vei simti mai bine ca la tine acasa. Realitatea e cu totul alta odata ce treci de usile intrarii si dai cu nasul de holul receptiei. Ai putea sa ii ignori banalitatea daca bagi in seama display-urile care afiseaza ora si temperatura. Avansand spre lift te bucura aspectul usilor lucioase si cifrele etajelor care se succeda. Odata ce pasesti in minunatia de lift nou, te enervezi usor cand apesi de 3 ori pe butonul etajului la care vrei sa ajungi si el nu se clinteste din loc. Te mai enervezi o data cand la oprire, inainte de a deschide tacticos usile te zguduie de zici ca ai picat cu lift cu tot. Injuri o data si iti trece. Cand iesi, o padure de mese, dulapuri si banchete de bucatarie iti intuneca privirea.

Descui usa de la camera si ce sa vezi? Functioneaza toate becurile. Dar in jurul intrerupatorului si sub el, jeg de o palma. Incepe cosmarul. Pereti patati, stropiti sau loviti. Mobila scorojita, oglinda nici nu stiu cum sa o descriu, veche in orice caz. Noptiera, a carei usa nu se inchide, paturi cu adancitura la mijloc. Termopane proaspete fara a le fi taiata spuma, draperii murdare si covor urat.
Parte proasta nici n-a inceput. Intru in baie, sa fac si eu un dus rece ca eram balta de transpiratie, desi era ora 23. Tevi batrane, cred ca erau de o seama cu mine, chiuveta, WC, si faianta de te apuca greata. Pozele vorbesc de la sine, nu mai am ce sa adaug despre camera.
Sa nu ma intelegeti gresit: nu am pretentii de lux, de conditii de 5 stele, DAR am pretentii MARI la curatenie. Sa nu-mi fie scarba sa calc pe covor si sa pot sa fac un dus fara sa mi se intoarca stomacul.
A doua zi, la masa. Cu 20 RON se rezolva sa mancam laolata cu bunici aflati la tratament. Ne asezam la masa unde ne asteapta un bol de metal cu ciorba, 4 piersici lovite, 4 pahare, o ulcica cu apa si farfuriile aferente. Inainte de a observa detaliile imi pun 2 polonice cu ciorba de cartofi + morcovi. Nu era rea la gust, dar nici portia a doua n-as fi cerut-o. Mi se face sete. Cand ma uit inspre pahare, mai ca imi doresc sa fac herpes de la sete. Aratau ca si cand ar fi fost cu indulgenta clatite. Personalul de acolo se poarta cu batranii aia plini de boli ca si cu niste animale. Sa le fie rusine.
Partea buna: m-am bronzat si am facut baie in apa termala. Apa se schimba zilnic. Macar atat.

Aseara am trecut prin fata liceului la care am invatat 4 ani de zile. Mi-am amintit cum imi placea sa ii scriu pe spatele caietelor, in orele in care ma plictiseam, numele cu litere carliontate: Colegiul National Banatean “Constantin Diaconovici Loga” (mai pe scurt “Loga“). Mi-am amintit cum ploua cu uniforme de la etajul doi al cladirii vechi de cel putin un veac, pe la ora 8 fara ceva cand veneau intarziatii care isi uitau sau isi lasau intentionat uniformele acasa, de rusine sa nu le poarte pe strada. Uniformele erau obligatorii doar la vreo 4 licee din oras, si alea de renume, si tot orasul ne cunostea dupa culorile lor. Ne era rusine sa fim catalogati drept tocilari, ne enerva regula, ne distra incalcare ei. Fuste peste pantaloni, fuste modificate, scurtate, stramtate, sacouri cambrate, pantaloni evazati, veste ce luau forma taliei, toate parte de uniforma. Unii le mai decorau si cu desene productie proprie, cu pixul sau cariocile din dotarea penarului atoatecuprinzator. Ca veni vorba de penare: am fost in clasa de fete (deh, la limbi straine), nu lipsea din penarul niciuneia oglinda si poate cateodata, mai spre clasa a 12-a nici rujul.

Mi-am mai adus aminte cum trebuia sa arate din afara, de pe strada, toaleta fetelor de la etajul 2. Daca eram un simplu pieton as fi anuntat pompierii crezand ca a luat foc. Iesea un fum de acolo ca puteai sa te juri pe Biblie ca arde. Nu ardea nimic altceva decat tigarile muuultor elevi, fete si baieti inghesuiti cate 6 intr-o toaleta de 1m/1,5m. Aveam si o profa de romana care facea razii singura sau cu directorul adjunct sa prinda clienti la amenda pentru fumat. O data am patit-o si eu, am ajuns la director cu amenda de 200 de mii pentru fumat in incinta scolii.
Am avut si media scazuta la purtare, pentru ca “Tatal nostru” inrosea orice absenta pentru care nu aveam motivare. N-am avut numai vreo 7-8, dar cand sunt in rosu, iti mai scade oleaca nota la purtare. Asa ca in clasa a 10-a pe ambele semestre media 9 cu felicitari. Si n-am fost o chiulangioaica, ba chiar pot sa ma mandresc ca in 2 din 4 ani am luat mentiune, ceea ce e mare lucru, cand te gandesti la profii pe care i-am avut, la notele pe care le dadeau si la cat de interesati eram de scoala.
Sa va mai spun ca am ramas corigenta la mate in clasa a 12-a pe ultimul semestru, corigenta pe care n-am simtit-o pentru ca imi iesea media cu nota de pe primul, asa ca…dupa ce am tarat-o 12 ani dupa mine, era momentul sa o las mai moale.
De asta am dat la Litere.

Paşeam cu repeziciune înspre salonul 9. Abia aşteptam să dau cu ochii de expresia feţei ei. Îi simţeam sufletul, o simţeam fericită, bucuria ei era proiectată pe închipuirea mea. Ştiam că acum e întreaga, ştiam că nu va mai avea nevoie de nimic altceva de acum înainte. Era femeie pe de-a-ntregul şi nimic nu-i va ştirbi niciodată aceasta condiţie de femeie împlinită.

Am ajuns la ea, nu se uita înspre intrarea salonului. Era pierdută cu ochii aţintiţi asupra unui punct imaginar, undeva în partea dreaptă a tavanului înalt al camerei de spital. Nu m-am oprit din mers pentru a-i mai lăsa răgazul să savureze acest moment numai al ei. Moment în care îşi contempla viitorul. Va mai avea multe de felul ăsta.
Îşi întoarce privirea luminoasă către mine. E desfigurată, n-o mai recunosc. Dar e fericită, are un copil, are o fetiţă. O cheamă Alexandra şi din ziua aceea va marca un nou centru al universului mamei ei.
I-am simţit vibraţia sufletului de cum m-am apropiat de ea, de mamă. M-am aşezat în locul ei, acum eu eram cea de pe pat, desfigurată, cea care are o nouă jucărie şi un motiv plauzibil să trăiască. Pâna acum, mă pregatisem să trăiesc bucuria supremă, să fiu femeia completă.
Îmi era prea cald, iubirea dogorea in mine, eram mamă.
Îmi dau haina jos si o pun pe marginea patului. Mă uit la mamă cu cea mai mare afecţiune de care pot da dovadă. Mă uit la copil cu cea mai mare dragoste de care sunt şi voi fi vreodată capabilă.
Ziua în care îmi voi naşte primul copil va fi cea mai fericită zi din viaţa mea.

Durerea de gât mă împiedica sa respir. Era ca şi cum vreo 6 lame ruginite imi zgâriau din când in când interiorul gâtului. El nu se oprea din săruturi, îmi muşca buzele, îmi obosea limba. Fiecare mişcare a gatului meu pentru a-i primi focul pasiunii, imi reducea din placere. Imi atingea sanii cu brutalitate, ii masa prea tare, prea barbateste. Ii lipsea tandretea si parea condus de o furie oarba, de dorinta de cucerire, de infrangere a neputintei mele.
Dacia era parcata sub un pom, pe valea unui fir de apa, geamurile erau aburite si scaunul din dreapta dat pe spate. Pe albeata usii din stanga avea un abtibild, niste flacari decolorate de soare. Niste flacari care ii ardeau palmele si palmele lui imi ardeau trupul. Ma durea atingerea lui. Sfarcurile inrosite nu ii transmiteau ca mersese prea departe, manile mele care strangeau pantalonii erau prea impotente in fata dorintei lui. Piciorul stang imi amortise, corpul lui era o piatra prea grea pentru trupul meu fraged, iar goliciunea mea era o piatra prea grea pentru sufletul meu aproape pangarit.
Si continua sa ma sarute, cu aceeasi brutalitate si repeziciune specifica unui om care isi doreste sa faca ceva si vrea sa o faca cat mai repede pentru a fi sigur ca va si duce la bun sfarsit.
Plangeam, il imploram, prea multe Nu-uri mi-au iesit pe gura pentru a mai fi bagate in seama. Sunete nepamantene au iesit din gatul meu iritat de lame, lacrimile si durerea, umilirea si sentimentul de scarba de sine erau una si aceeasi in interiorul in care el intrase. Sange, transpiratie si aburi pe geamuri. Nici un sarut la sfarsit, nici o imbratisare, doar satisfactia ca a fost primul, ca a cucerit ceea ce nimeni altul nu va mai cuceri niciodata.
Pantalonii negri imi infasoara coapsele cu vanatai, sutienul imi acopera sanii rusinati, bluza e prea mototolita pentru ca un om care ma va intalni pe strada sa nu isi dea seama ce patisem. Obrajii imi primeau apa sarata ce se scurgea din ochii mei, degetele inclestate incercau sa desfaca elasticul prins in parul meu ravasit. Un suspin si un geamat, ingemanate ramaneau la granita lamelor ce imi zgariau gatul.
De acum nimic nu va mai fi la fel.