Smells like teen spirit
Vorbeam acum ceva timp despre copilărie. Despre cum copiii din ziua de azi pierd multe lucruri şi trec prin copilărie ca gâsca prin apă. Gândindu-mă insă la adolescenţa mea, imi dau seama că nici ea n-a fost cum a fost a celor dinaintea mea. Sau măcar ca a unor adolescenţi din jurul meu, nu neapărat din anturajul meu.Au urmat apoi pe la 20-21 de ani tot felul de cluburi si petreceri, dar parcă distracţia cea mare tot ratată era.
Revenind la adolescenţă… Nu am făcut nimic notabil, nici o năzbâtie, nici un risc asumat, nici o încălcare a regulilor - nu prea stricte de altfel - ale parinţilor mei. Pot sa număr pe degete experienţele cele mai curajoase, care mă fac să regret că n-am îndrăznit mai mult.
Una dintre “rebeliunile” mele s-a petrecut după ce am terminat liceul, chiar după admiterea la facultate, când într-o seară, după 3 ore de sfătuiri şi hotărâri şi alegeri de cum să ne petrecem seara, am ajuns la concluzia ca vrem la ştrand, la apă termală. Eram 2 fete, 3 băieţi şi 2 maşini. Ştiam ca nu încape vorba să le cer voie părinţilor să merg la ştrand, prietena mea nu putea merge nici ea acasă să se schimbe aşa ca i-am minţit pe ai mei că mergem la disco. 
În timp ce prietena mea o ţinea de vorbă pe maică-mea, eu am aruncat costumele de baie pe geam. Ca să le iau a trebuit să mă furişez noaptea, pe întuneric, desculţă in grădină, să nu fac zgomot. A fost plăcut pentru că a fost oarecum intrezis. Ai mei nu ştiu nici până in ziua de azi, şi nici nu le spun, nu pentru că ar zice ceva, pur şi simplu pentru că e plăcut sa ma gândesc ca am fost “fată rea” şi am făcut şi eu chestii adolescentine.
Vă mai povestesc altădată celelalte 2-3 năzbâtii ale mele.
Concluzionând, n-am avut o adolescenţa rea, dimpotrivă, nu regret nimic, poate doar puţin-puţin ca am fost cam cuminte.
