Oricat de macabru va suna postul asta, asta e. Voiam sa imi exprim public asteptarile mele pentru atunci cand nu le voi mai putea exprima. In fiecare zi ne gandim la moarte, in fiecare moment ne confruntam cu tragedii. O prietena zicea odata: “Tatal meu isi insemneaza pe poze cu X prietenii si cunoscutii care nu mai sunt printre noi. Din pacate as putea sa fac si eu acelasi lucru, la cate se intampla si cati prieteni de ai mei mor tineri.” (am incercat sa redau citatul cat mai exact).

1. vreau sa mi se doneze organele (cele ce pot fi donate)
2. vreau sa am piatra pe care sa scrie ceva ce o sa aleg eu (inca nu m-am hotarat)
3. as fi vrut sa fiu incinerata (sa fiu sigura ca nu ma ingroapa de vie), dar cica religia ortodoxa interzice asta. (dar cum o sa mi se doneze toate organele, nu-mi fac griji ca o sa am timp sa zgarii sicriul)

Na, acuma nu mai stiu ce as mai vrea sa se intample dupa ce sufletul meu va vedea cum e pe lumea cealalta. Din punctul asta de vedere chiar sunt curioasa cum e sa mori.
V-am speriat pe toti? Mai vine careva cu mine cu masina?

Nu vreau sa zic decat atat: uitati-va la fatza lui. Stiu ca repet teme preluate si date de multi, dar vreau sa am in blogul meu un model de modestie si talent. Bravo, Paul Potts!

M-a intrebat o prietena acum ceva timp de ce il iubesc. Raspunsul pe care i l-am dat ea l-a catalogat a fi egoist. I-am spus ca il iubesc pentru cum ma face sa ma simt, pentru increderea pe care mi-o da si pentru linistea de care am parte de cand sunt cu el. Sunt egoista ca ma gandesc la cum ma simt eu in compania lui si datorita lui? Prietena m-a intrebat de ce trebuie sa fie totul legat de mine. I-am spus ca in fond si la urma urmei e cel mai potrivit raspuns pe care pot sa i-l dau pentru ca iubesc un om pentru ce simt cand sunt cu el, pentru sentimentele pe care mi le transmite si pentru cum se poarta cu mine. Nu cred ca as putea iubi cu adevarat un om daca nu am avea nici o relatie directa. De ex. n-as putea iubi – in adevaratul sens al cuvantului – o vedeta, pe Johnny Depp, sa zicem – n-as putea sa il iubesc ca si pe El. Ar fi o dragoste admirativa, poate atractie sexuala, dar dragostea gingasa, ce implica sacrificiu, dedicatie, rabdare, intelegere si dorinta, niciodata.

Il iubesc pentru ca de cand suntem impreuna am liniste, am dragoste, am pasiune, am intelegere, am zambete, am nopti linistite. De cand ma tine in brate, nu mai am lacrimi, nu mai am ganduri rele, nu mai am ura, nu mai am suferinta.

Il iubesc cand ma face sa rad, cand nu se supara pe mine ca il bazai, cand ma face sa inteleg ca am gresit, cand imi arata ca sunt cea mai importanta fiinta din viata lui, cand ma face sa ma simt iubita, cand imi povesteste tot ce i se intampla, cand are incredere in mine, cand imi cere parerea si cand se consulta cu mine, cand luam decizii impreuna si cand tinem cont unul de altul. Il iubesc pentru ca ma suporta cu toate toanele si fitele si piticii pe care ii mai am cateodata, pentru ca rade de mine si ma face si pe mine sa rad. Il iubesc pentru ca in compania lui pot sa citesc, pentru ca am linistea sa parcurg o carte cand sta el langa mine si citeste CHIP-ul, pentru ca pot sa ma concentrez si la alte lucruri in afara de relatia noastra, pentru ca nu imi fac tot timpul griji si pentru ca mi-a dat incredere in el, in noi, in mine.

Il mai iubesc si pentru ca e un om bun, destept cu care pot sa discut pe orice tema, cu care nu ma plictisesc sa stau de vorba, un om care isi stie valoarea si nu cere mai mult nici de la el nici de la altii, un om pe care n-as vrea niciodata sa il ranesc.

Nu-mi exprim prea des sentimentele, mi le arat prin fapte cateodata, dar azi e ziua lui si vreau sa stie ce inseamna pentru mine.