…Shine…

Zilele astea se repeta unul dintre momentele cand patriotismul meu da pe dinafara si ma simt mandra ca sunt romanca. Asta se datoreaza faptului ca « Romania shines at Cannes ». Demult nu am simtit o astfel de mandrie pentru tara mea. Alte momente care mi-au provocat asemenea sentimente au fost cele de la Jocurile Olimpice, cand la gimnastica intregul podium a fost rosu, galben si albastru (superb moment), pe la Eurovision cu Luminta Anghel (se putea si mai bine), si au fost mai multe, dar acum nu mi le amintesc decat pe astea.

Revenind la Palme d’Or, nu am constientizat niciodata importanta acestui Festival de la Cannes, mi se parea o copie palida a Oscarului. Dar cred ca de anul asta, cand vad cat credit i se acorda, si mai ales ca invingatorul suprem e Cristian Mungiu, parca il vad in alta lumina. Probabil nu i-am acordat aceasta importanta pentru ca nu prea ma pasioneza filmele non-hollywoodiene. Si cum aici se premiaza filme nu foarte cunoscute si mediatizate, nu prezenta nici Festivalul nici un interes.

Sincer, nici filmele romanesti mai noi, nu prezinta un interes prea mare pentru ca mi se par toate inspirate din anii comunismului, din latura obscura a poporului nostru. In filmele romanesti, care nu stiu daca ati observat dar sunt cam fara linie melodica (cel putin cele pe care le-am vazut eu), se trateaza subiecte cum ar fi : inchisoarea, avortul, hotia, revolutia, prostitutia, infractorii, armata, de parca doar atat ar fi in tara asta. Filmul romanesc care mi-a placut cel mai mult a fost Legaturi bolnavicioase. A fost altceva, ceva cu care Romania nu era obisnuita si ceva redat atat de real incat n-a parut ridicol. Dar sa speram ca o sa avem si alte subiecte pe care sa le punem pe pelicula, ceva mai optimist…